Moartea regizorului în satul România

Citind istorie, descopăr adesea că în unele privințe, România nu s-a schimbat prea mult de-a lungul secolelor. Mi-am adus aminte de scrierile doamnei Vintilă-Ghițulescu, istoric ce tratează Țara Românească a secolului al XVII-lea, după ce am văzut reacția primitivă a Bisericii Ortodoxe Române la decizia regizorului Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat în loc să fie înmormântat „creștinește”. Zice doamna istoric:

[P]rin intermediul „gurii satului” sau „gurii lumii”, vecinii şi vecinătăţile deţineau un rol esenţial în controlul comunităţii. Comunitatea îşi afirmă, şi totodată îşi apără valorile, sancţionând prin bârfă devierile vizibile şi nesupunerea în faţa regulilor de convieţuire cotidiană care asigură coerenţa, stabilitatea şi securitatea.  Cu ajutorul acestui tip de „informaţie”, Biserica şi Statul doreşte să cunoască, să controleze, să disciplineze supuşii de care atâta nevoie.

Folosind un fel de teologie stângace îmbinată cu înțelepciune populară și șantaj emoțional, un preot face un apel public către familie să treacă peste decizia decedatului (asta în ciuda faptului că ei ceruseră discreție), și implicit, către societate, să sancționeze comportamentul „deviaționist”. Și reacțiile n-au întârziat să apară:

În momentul scoaterii acestuia din sediul Cercului Militar, cei mai mulţi au aplaudat, dar au fost şi zeci de oameni care au huiduit şi au strigat "Ruşine!" la vederea văduvei. "Nu-l ardeţi! Nu merită asta!", i-au strigat soţiei lui Sergiu Nicolaescu oamenii veniţi, sâmbătă, în faţa Cercului Militar. Şi sora regizorului a fost criticată pentru faptul că a fost de acord cu incinerarea. "Ele tot în focul Iadului o să ardă. O să le ardă flacăra păgână!", a spus un alt admirator al regizorului, în timp ce alţii au catalogat incinerarea acestuia drept "o batjocură".

Văduva regizorului a fost huiduită şi la Crematoriul Vitan Bârzeşti de către cei veniţi să-i spună adio lui Sergiu Nicolaescu. Oamenii au strigat şi aici "Ruşine!" şi au ocărât-o pe Dana Nicolaescu în momentul în care aceasta a părăsit Crematoriul, cu puţin înainte de ora 12.00, ora programată pentru incinerare.

Câteodată, am impresia că locuiesc într-un sat imens numit România. Undeva pe după dealuri...

În coate și genunchi la Nicula

Aproximativ 9.000 de femei au protestat astăzi la Mănăstirea Nicula din Cluj împotriva „cârdășiei dintre stat și biserică”, în cadrul pelerinajului ce cinstește cea mai importantă figură feminină din  credința creștină: Sfânta Fecioară Maria.

Femeile au ales un mod inedit de a protesta, înconjurând biserica în coate și-n genunchi de mai multe ori, cu privirile țintă-n pământ. „Dorim să atragem atenția asupra faptului că nu suntem animale, așa cum ne consideră Biserica” a declarat Maria Sârb, enoriașă participantă la manifestații. "Biserica exercită presiune asupra tuturor in România, asupra Parlamentului, asupra Guvernului, asupra vieții private a oamenilor. Acest lucru trebuie să înceteze" a mai subliniat ea.

Multe femei au purtat baticuri pe cap, în spirit de solidaritate cu victimele violenței domestice. „Bisericile alimentează violența domestică, perpetuând ideea că femeia este inferioară bărbatului” a declarat Ema Tomescu, adâugând că „preoții ar trebui să citeze mai rar, sau preferabil niciodată, versetul al 12-lea din Epistola Întâia către Timotei, capitolul 2 («Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită») deoarece crează așteptări nerealiste pentru soții drept-credincioși față de nevestele lor.” Întrebată dacă ea s-a lovit personal de fenomenul acesta, doamna Tomescu a refuzat să comenteze, fiind însă vizibil afectată de întrebare.

O aripă radicală a protestatarelor, așa numita Facțiune „Maria Magdalena”, a cerut cu voce tare ca bisericile creștine din România, în special cea Ortodoxă și cea Greco-Catolică, să hirotonisească și preoți-femei, punând capăt discriminării de gen în această meserie. 

De asemenea, ele au cerut ca denumirea Duhului Sfânt să fie schimbată în „Sfânta Fantomă”, pentru a reduce deficitul de feminitate din cadrul Sfântei Treimi. „Pe lângă Tatăl și Fiul, două concepte puternic masculine, dorim introducerea elmentului feminin, prin feminizarea denumirii celui de-al treilea aspect al Trinității, care de altfel, n-are cum să aibă un gen anume, dat fiind faptul că este entitate pur spirituală” a spus o protestatară ce ținea o pancartă cu sloganul „Ectoplasma n-are gen!” și s-a identificat cu numele de Narcisa. Dincolo de aspectul feminist, noua denumire de gen feminin ar trenscede și schisma lingvistică existentă  între Creștinismul Răsăritean („Duh Sfânt”) și cel Apusean („Spirit Sfânt”), a mai menționat o purtătoare de cuvânt a Facțiunii.

Părintele Haralamb Bot „Niculeanul”, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a declarat, printr-un comunicat de presă, că protestele nu-și au locul la o mănăstire. „Este o modalitate necreștinească de a comunica cu Biserica, femeile având opțiunea să își exprime nemulțumirile preotului paroh la care sunt arondate, și nu să creeze circ mediatic la această sfântă mănăstire.” 

„Țipetele, văitatul și târâtul pe jos, în patru labe, sunt manifestări animalice, ce nu sunt potrivite pentru om, creația ce mai desăvârșită a lui Dumnezeu. Puteți vedea și dumneavoastră cum, în situația de față, educația darwinistă a ultimilor decenii a reușit să scoată fiara din om” a mai adăugat preotul, întrebându-se dacă nu cumva „se dorește” discreditarea Bisericii ca instituție.

Seara zilei de 15 august s-a încheiat cu jertfe arse, preparate în incinta mănăstirii de către așa numiții „țigani mănăstirești” pe altarele de piatră  și metal de pe vremea apostolatului Sfântului Andrei. Carnea, sub formă de mici și grătare, va fi distribuită în 3-4 zile prin rețeaua social-filantropică a Bisericii, după ce Mitropolitul Clujului va fi declarat jertfele „plăcute întru Domnul”.

UPDATE: Potrivit unor zvonuri, icoana Maicii Domnului ar fi început să plângă la ochiul drept, care s-a și învinețit, un miracol ce simbolizează, zic unii, că ar solidariza cu cerințele protestatarelor moderate, dar nu și cu cele ultrafeministe. „Magdalenele” au declarat că vor continua să protesteze până când Maica Domnului va vedea că avem dreptate și icoana va plânge și cu cel de-al doilea ochi. „Considerăm că minunea din această seară ne arată că lupta e câștigată doar pe jumătate” ne-a spus o activistă. „În octombrie vom fi prezente la Iași, unde ne vom freca cagulele de moaștele Sfintei Paraschiva, ca lupta noastră întru egalitatea de gen să fie una blagoslovită”

(Atenție: această știre este la mișto, la fel ca și aia cu indienii)

Dansând până plouă, ca amerindienii!

Știre apărută azi în „Adevărul de Iași”:

Chiar în timp ce zeci de șamani se rugau duminică seara, de la ora 18.00, la copia totemului făcător de minuni a zeului Tlaloc „Chaneco” pentru aducerea ploii, la Iaşi tuna şi fulgera, iar în cele din urmă s-a declanşat o furtună care a durat jumătate de oră.

Reprezentanţii Incintei Ceremoniale „Toma Cozma", acolo unde este expusă copia totemului „Chaneco”, cunoscută în special pentru aducerea ploii, susţin că rugile pentru îndreptarea vremii le-au fost ascultate, iar sculptura a înfăptuit o nouă minune prin furtuna care s-a stârnit dumincă seara, de la ora 18.00, chiar când s-a început Dansul Zeului Ploii. În Incinta Ceremonială se aflau în acel interval circa 50 de persoane.

„Considerăm că nu este o simplă coincidenţă faptul că la noi s-a făcut dans pentru ploaie, iar afară a început furtuna exact de la ora 18.00, când s-a oficiat ritualul închinat zeului Tlaloc", susţine Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice la Incinta Ceremonială „Toma Cozma".

Totemul făcător de minuni a lui Tlaloc „Chaneco” a fost primit în dar pe 12 iulie de către șamanul locului Mihai Mărgineanu de la Vraciul Clement Haralamb, vieţuitor la Muntele El Mirador din Mexic, pisc numit și Tlalocatepetl (Muntele Tlaloc).

„Încrustat" cu jad şi alte pietre preţioase, întocmai precum originalul de pe Muntele Tlaloc, copia totemului făcător de minuni este mai mică ca dimensiune, dar feţele taumaturgice mărturisesc că puterea de binefacere este aceeaşi.

Până pe 15 august, în fiecare duminică, de la ora 18.00 se oficiază Dansul Zeului Ploii Tlaloc „Chaneco”, cu ritualuri pentru ploaie, pentru izbăvirea din necazuri şi supărări, iar totemul va rămâne în centrul incintei ceremoniale spre a fi folosită de șamani și popor.


Later Edit: Dați click pe articolul sursă! :)

Valențele religioase ale politicii

11 sept. '02 - Ziua Patrioților pe USS Harry S. Truman
arborarea „Navy Jack”-ului (sursă)

Un al doilea fragment din „Pentru o istorie a imaginarului” al lui Lucian Boia:

„[C]hiar de la început, politica (sau ceea ce urma să devină politică) şi religia au făcut corp comun. Zeii participau la viaţa comunităţii, li se cereau sfaturi şi ajutor. Exista, în acelaşi timp, şi sacralizarea Puterii. Nici creştinismul însuşi n-a renunţat la acest tip de suprapunere, deşi, în principiu, afirma mai net separarea domeniului religios de cel social. De-a lungul Evului Mediu, suveranitatea a continuat să fie marcată de sacru. Apoi, în epoca modernă şi contemporană, distincţia dintre cele două registre s-a accentuat în ritmul procesului de secularizare. 

In aparenţă, sacrul a fost evacuat din politică. În realitate, s-au dezvoltate forme noi de religiozitate. A existat o metamorfoză a religiosului, a sacralitaţii. Statul, Poporul, Naţiunea au fost învestite cu atribute mistice. [...] Unitatea şi coerenţa organismului social au fost sacralizate; calea spre viitor a devenit, la rândul ei, nouă formă de mântuire.

Nimic nu ilustrează mai bine această dimensiune religioasă decât recuperarea de către politică a unui ceremonial care poarta vizibil amprenta sacrului. Într-o lucrare consacrată acestui subiect, Claude Rivière vorbeşte, pe drept cuvânt, despre liturghii politice. Comemorările, sărbătorile, funeraliile marilor oameni au ca obiect întărirea coeziunii sociale, legitimarea Puterii, recuperarea tendinţelor divergente. Ele sunt chemate să suscite o formă de emoţie apropiată de extazul religios, să forţeze aderarea şi solidaritatea. Mulţumită acestor ritualuri, comunitatea îşi manifestă identitatea şi îşi asigură influenţa asupra timpului, asupra istoriei. Viaţa socială este învestită cu sens. Destinul omului devine inteligibil. Politica se uneşte pur şi simplu cu religia.

Desigur, Vechiul Regim, Revoluţia, sistemele democratice sau totalitarismele nu oficiază în aceeaşi manieră şi în numele aceloraşi valori proclamate. În ciuda unui laicism adesea agresiv, totalitarismele sunt cele care se remarcă prin formule ideologice şi „liturghii" foarte apropiate de tipicul religios originar; paradoxul se explică prin „setea de absolut" proprie ideologiilor totalitare combinată cu evacuarea formelor tradiţionale ale sacrului: o dată şterse acestea, terenul trebuie ocupat de religii noi, cum a fost cazul cultului Raţiunii şi al Fiinţei supreme în timpul Terorii iacobine; aniversările mussoliniene, naziste, staliniste şi maoiste au atins un fel de perfecţiune în acest gen de comuniune politică. Dar şi regimurile democrate se închină în faţa aceluiaşi altar; diferă doar tonul şi intensitatea. In toate cazurile se urmăreşte asigurarea coeziunii sociale şi oferirea unui sens istoriei.”

- pag. 203-204

Sfântul drapel vlah-ortodox

Duminica trecută a fost Ziua Drapelului. o sărbătoare care mă interesează prea puțin. Totuși, auzind discursul înflăcărat-patriotard a lui Gabriel Oprea și faptul că drapelul a fost „sfințit” de un preot militar, mi-am adus aminte de faptul că trăiesc într-un stat unde mistica naționalistă și obscuriantismul religios sunt la ordinea zilei. În țara unde „oastea e creștină”, vorba imnului, Ministrul Apărării declara că „între simbolurile naţionale, drapelul se distinge prin semnificaţie, profunzime şi încărcătură spirituală”, iar prefectul de Mureș - aveam să aflu ulterior - spune cu nonșalanță că „Ziua de astăzi este una sfântă, aşa cum sunt toate care omagiază simbolurile naţionale fundamentale: drapelul, imnul naţional, limba română şi credinţa în bunul Dumnezeu.”

Însă cireașa de pe tort a fost momentul în care am căutat detalii despre ceremonia de la București. Am dat un search pe sfântul Gugăl și aflu că n-a rămas steag nesfințit în spațiul carpato-danubiano-pontic:

Oradea: „Ceremonia a debutat cu slujba de sfintire a Drapelului National la Biserica cu Luna, dupa care au fost intampinate oficialitatile oradene. Au avut loc apoi prezentarea onorului, salutul drapelului de lupta si ocuparea locului in dispozitiv.”

Brăila: „De Ziua Drapelului Naţional, a fost sfinţit şi apoi înălţat pe catarg, în cadrul unui ceremonial solemn, Drapelul României.”

Zalău: „Drapelul naţional a fost sfinţit de un preot militar şi sărutat de către oficilităţi, după care a fost arborat pe catarg.”

Galați: „IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit Drapelul, la slujba religioasă participând prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţi ai Armatei, Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi oameni simpli.”

Cluj-Napoca: „Înainte de arborare, drapelul României a fost binecuvântat de mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul Andrei, după care steagul naţional a fost sărutat de reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale”

Arad: „Duminică, începând cu ora 8.15, sunt programate: sfinţirea drapelului la Catedrala „Sfânta Treime” şi transportarea drapelului sfinţit la locul de desfăşurare a evenimentelor.”

Botoșani: „Se va oficia o slujbă religioasă, un drapel sfinţit va fi înălţat iar momentul festiv se va încheia cu o paradă militară.”

Craiova: „După ce a fost sfinţit la Biserica Sf. Treime, Drapelul a fost adus...”

... și la fel și la Drobeta-Turnu Severin, Constanța, Târgu Jiu, Satu-Mare, Ploiești, Alba Iulia, și, probabil, în multe alte orașe din acest Bizanț postmodern.

Simt că următorul citat al domnului Daniel Barbu, preluat din revista Historia, surprinde exact contextul putred al acestor manifestații cu iz anacronic și miros de tămâie. Astfel, mă văd nevoit să-l reiau:

„Alături de armată, acest stat organic al românilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Începând cu domnia lui Cuza, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic uniformizator şi unanimist purtat de Biserică decât prin elaborarea de politici de coerenţă şi convergenţă socială. În absenţa oricărei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile şi raţionale, Biserica a fost, alături de trecutul de luptă şi jertfă ilustrat de armată, singurul argument public pentru care merită să fii român şi este legitim să ţi se ceară să-ţi probezi loialitatea faţă de un stat eminamente românesc. Biserica Ortodoxă a fost şi este pentru politicieni un mod de a acoperi eşecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor şi până la integrarea în Uniunea Europeană, nici măcar nu a încercat cu adevărat să transforme societatea într-un corp politic. Ea oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională în lipsa unor definiţii laice despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.”

Imagine: Adevărul (de Brăila)

Revelionul - câteva mențiuni

Ca o scurtă continuare la postul despre Crăciun, țin să reproduc un scurt fragment dintr-un articol Hotnews. Deși intitulat „Superstitii si obiceiuri de Anul Nou in lume” când vine vorba de România articolul nu mai vorbește despre „superstiții și obiceiuri” de suprafață ci ni se descrie acel nucleu simbolic, legat de momente cheie precum solstițiul și anotimpul invernal, de care vă vorbeam:

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic in noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la romani Ingropatul Anului, denumirea de Revelion apartinand timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii "Zile si mituri", asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este unul ritualic, impartit simetric de Revelion in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza.

In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, "cu cat sare cocosul pe pragul casei" sau "cu cat se misca puiul in gaoacea oului". Prin multe obiceiuri si credinte care exprima initial teama, dezordinea si haosul, iar, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale.

Citisem undevă faptul că într-un anumit calendar, posibil cel aztec, anul se împărțea în 12 luni de câte 30 de zile, iar cele 5 zile rămase pentru a completa anul deveneau zile oarecum „în afara anului” în care ordinea normală a lumii se degrada, iar regulile sociale obișnuite nu se mai aplicau. Practic totul se transforma într-o sărbătoare a beției și dezmățului, ce se termina în prima zi a noului an, când ordinea lumii era restabilită., și totul revenea la normal. Într-un fel mi-e greu să nu fac paralela cu Revelionul nostru, unde omul cu gașca lui de prieteni se rupe practic de lume, adesea la o cabană la munte, unde urmează o festivitate bahică de toată frumusețea. Ulterior, drumul înapoi spre casă este și drumul înapoi în socetatea ordonată, impresie evidențiată și de faptul că toți se plâng că în curând reîncepe rutina cotidiană.

Imagine: Henryk Siemiradzki - „Orgie romană din vremea minunată a cezarilor”

Taoism, Confucianism si Revolutia Industriala Chineza

Lex dixit într-un comentariu la postul meu anterior, în care criticam religiile, în general: "Mai e şi o doză de eurocentrism, multe religii asiatice sunt cu mult diferite de cele avraamice, dar fiindcă trăim cu experienţa celor din urmă extapolăm ideea că toate sunt la fel de psihopate sau imbecile."

Este evident faptul cǎ existǎ diferenţe calitative între religii. Se observa cu ochiul liber faptul cǎ, de exemplu, Buddhismul este mult mai paşnic decât Islamul (deşi şi buddhismul o mai ia pe arǎturǎ, vezi threadul Nebunii non-abrahamice). Este bine sa observam nuanţele existente în filosofiile religioase, ca de exemplu, faptul cǎ şi între religiile orientale existǎ diferenţe calitative, iar aceste diferenţe conteazǎ.

Multǎ lume şi-a pus întrebarea de ce revoluţia industrialǎ n-a pornit în China imperialǎ, ci taman la capǎtul celǎlalt al Eurasiei? High level equilibrium trap (Capcana echilibrului de nivel înalt?) este un teorie prin care Mark Elvin încearcǎ sǎ explice factorii ce au fǎcut ca lumea sinicǎ, extrem de dezvoltatǎ social şi economic, sǎ nu ajungǎ la nivelul Angliei sec 18. Printre numeroase motive economice, existǎ şi nişte schimbǎri culturale interesante. De pe Wikipedia citire:

"Totodatǎ, o schimbare de paradigmǎ în rândul intelectualilor dinspre Taoism spre Confucianism, a fǎcut ca interesul cercetǎrii academice sǎ treacǎ de la ştiinţele naturale şi matematicǎ, considerate în Taoism ca metode de investigare a naturii mistice a Universului, la filosofie socialǎ şi moralǎ. Potrivit li Elvin, aceastǎ schimbare a produs un climat intelectual ce nu era propice inovaţiei tehnologice.[...] Elvin susţine cǎ intelighenţia chinezǎ a abandonat treptat Taoismul în favoarea Confucianismului cam prin secolul 14."

Un comentariu gǎsit pe net, la o discuţie despre: "Why no Industrial Revolution in China?":

"Am discutat subiectul la cursul de Istoria Dezvoltǎrii şi Demograficǎ a Chinei la care am participat în facultate acum câţiva ani. [...] Concluzia la care am ajuns a fost în principal culturalǎ. Este uşor de subestimat gradul în care Confucianismul tradiţional este neofob, colectivist şi ierarhic; acesta impune o urmǎrire strictǎ a tradiţiilor consacrate şi denigrarea noilor invenţii. Se considera cǎ civilizaţia decǎzuse de la o stare de perfecţiune din timpul Regilor Înţelepţi, iar principala datorie a clasei conducǎtoare este emuleze din toate punctele de vedere predecesorii lor, mai iluminaţi. Analectele instruiesc cititorul în mod explicit sǎ ignore soluţiile noi la probleme recurente, şi recomandǎ tehnici tradiţionale, o atitudine ce reflectǎ un respect faţǎ de spiritele strǎmoşilor." - user-ul K. Larson

Eu consider cǎ, ca mai mereu, forţele economice sunt principalele motoare ale schimbǎrilor sociale, sau inerţie, cum o fi cazul, dar nu se poate nega nici latura culturalǎ. Probabil mutaţia explicatǎ mai sus a avut şi ea o contribuţie semnificativǎ la modul în care a evoluat societatea chinezǎ.

Ca o notǎ suplimentarǎ, se poate spune, dacǎ e sǎ facem o analogie, cǎ şi Europa este ruptǎ într-un vest "Taoist", cu un spirit mai individualist, unde ştiinţele exacte reprezintǎ un mod de a "cunoaşte mintea lui Dumnezeu", ca sǎ parafrazez un citat deseori înţeles aiurea, şi un est "Confucianist", înecat în nostalgia trecutului perfect, de data asta biblic, şi obsedat de strǎmoşi şi istorie, şi cu o oarecare doza de neofobie, dar şi o fixaţie colectivistǎ spre tribul propriu.

Imagine 2: "Confucius îl prezintǎ pe pruncul Buddha lui Lao Tzu" - picturǎ din perioada dinastiei Tang

Vaticanul e Hogwarts

O micǎ traducere:

Clar, fǎrǎ nici o urmǎ de-ndoialǎ, Biserica Catolicǎ este cultul meu preferat. Este oarecum ciudat sǎ am un cult preferat, dat fiind faptul cǎ sunt un ateu destul de sincer, dar totuşi am, şi mod paradoxal, este vorba de cei care au fǎcut cel mai mult pentru a pune beţe în roate umanitǎţii cam pe toate fronturile. Şi totuşi, iatǎ-ne aici.

Catolicii au o reputaţie proasta dintr-o mulţime de motive bune. De exemplu avem efortul depus pe plan internaţional pentru a proteja violatori de copii, campania de propagandǎ purtatâ în acest moment în Africa pentru a asigura moartea dureroasǎ şi prelungitǎ a oricui suficient de ignorant încât sǎ ia de bune afirmaţiile bisericii, şi, desigur, îl avem pe Mel Gibson. Toate acestea sunt nişte treburi groaznice de care lumea se poate lipsi... (mai ales de Mel Gibson)... şi nici una din acestea nu reprezintǎ aspectul pe care-l consider cel remarcabil când vine vorba de Bisericǎ.

Ce mǎ impresionezǎ pe mine vizavi de Biserica Catolicǎ este faptul cǎ deşi sunt un grup de bǎrbaţi virgini trecuţi de prima tinereţe şi îmbrǎcaţi în vrajitori, au reuşit cumva sǎ convingǎ lumea sǎ-i ia în serios când vine vorba de probleme politice internaţionale. E ca şi cum un grup de oameni ce cred cǎ Stǎpânul Inelelor este un documentar istoric ar primi propria lor ţarǎ şi ar fi responsabili de soarta a miliarde de oameni. Este ilar pânǎ la absurd sǎ vezi cum aceşti vrǎjitori ameţiţi, îmbrǎcaţi în tot felu de zorzoane şi care cred cǎ drumul spre viaţa veşnicǎ trece prin exploatarea morţii unui scamator evreu şomer, sunt luaţi în serios de cǎtre ţǎri veritabile. E ca şi cum piraţii ar primi un loc la ONU, deşi asta nu este atâta de absurd, dat fiind faptul cǎ piraţii nu sunt atâta de superstiţioşi.

Vaticanul este, în principiu, tot una cu Hogwarts. Îi treci pragul şi eşti instant teleportat câteva secole în trecut, fiind înconjurat de personaje îmbrǎcate în tot felul de robe şi pǎlarii dubioase, studiint materii pe care ştiinţa e tot mai aproape de a le dezminte pe zi ce trece. În mod ciudat, faptul cǎ cei din vârful conducerii Bisericii Catolice cred, sau cel puţin par sǎ creadǎ, în aceaste farmece nu reprezintǎ un impediment pentru deţinerea puterii politice, ba chiar pare sǎ fie sursa acesteia. Într-o erǎ în care ştiinţa ne îmbogǎţeşte viaţa zi de zi, dupǎ ce a luptat timp de secole cu religia, ai zice cǎ un adult îmbrǎcat în tot felul de costume, şi a cǎrei singurǎ pretenţie la faimǎ este o relaţie intimǎ cu un Snuffleupagus celest (şi temperamental), ar avea credibilitatea cât de cât ştirbitǎ. Este absolut fascinant cum de fapt se întâmplǎ exact opusul, şi mai ales când vezi cǎ de la credincioşi pânǎ la Associated Press, toţi îl iau în serios.

Doate domeniile ce ţin de proza fantasticǎ sunt susceptibile procesului de continuitate retroactivǎ, iar teologia nu este cu nimic mai diferitǎ. În 2007 Comisia Internationalǎ de Teologie Catolicǎ a fost presatǎ sǎ mute sufletele fetuşilor abortaţi din Pragul Iadului (Limbo) în fericirea eternǎ a Raiului. Transferul a milioane de bebeluşi morţi dintr-o dimensiune inexistentǎ în alta nu a fost o vrajǎ uşor de pus în practicǎ. Deşi avem puţine informaţii despre ce s-a întâmplat de fapt, sau numele celor implicaţi, presupun cǎ Biserica Catolicǎ, cu a sa apetenţǎ pentru costume, canistre fumigene şi catedrale gotice, a înţeles faptul cǎ un asemenea abracadabra interdimensional presupune efortul susţinut al unui grup de magi de prima mânǎ. Pentru a duce la bun sfârşit descântecul e posibil sǎ fi fost nevoie de sacrificarea unui unicorn, sau poate chiar de cel mai puternic farmec din toatǎ creştinǎtatea: linşarea unui evreu.

Oricum, se pare cǎ vraja n-a funcţionat pânǎ la capǎt, deoarece magnificul şi infailibilul Papǎ Dumbledore Benedict al XVI-lea ne poate spune doar cǎ bebeluşii morţi nu ajung în limbo, ci e probabil sǎ ajungǎ în paradis. (Totuşi, în mod straniu, biserica se opune în continuare avortului, deşi acum se pare cǎ acest procedeu reprezintǎ calea cea mai scurtǎ spre rai...)

Faptul cǎ scena politicǎ internaţionalǎ ia în serios un grup de bǎrbaţi ce îşi justificǎ dreptul la putere pretinzând cunoştinţe intime legate supranatural, deşi nu pot nici mǎcar scoate un iepure dintr-o pǎlǎrie, este un fapt uimitor. Ce mi se pare şi mai surprinzǎtor este faptul cǎ aceşti lideri catolici reuşesc sǎ adopte o minǎ serioasǎ în timp ce sunt îmbrǎcaţi mai flamboaiant decât s-ar permite la carnavalul de Mardi Gras, şi vorbesc depre credinţa lor în canibalizarea simbolicǎ a unui deţinut executat sau simularea înecului ca o condiţie esenţialǎ pentru viaţǎ veşnicǎ şi de asta sunt luaţi în serios cǎci altfel comunitatea internaţionalǎ le-ar oferi acelaşi respect ca unui pastor penticostal ce vorbeşte "în limbi" şi vindecǎ prin "punere mâinilor". Încurcate sunt cǎile minţii umane...

Tradus dupǎ blogpostul "My Favorite" de Jeremy Whitman

Valabil şi pentru BOR dacǎ reducem scara la cea naţionalǎ.

Şamanul mioritic

Scutǎ introducere

Se ştie faptul cǎ numeroase religii folosesc (sau foloseau) substanţe halucinogene pentru a induce şamanilor viziuni mistice, facilitând, în concepţia lor, o legǎturǎ între lumea materialǎ şi cea spiritualǎ. Asemenea practici erau rǎspândite în Grecia şi Egiptul antic, India sau în Americi - se presupune cǎ Misterele Eleusine ar fi avut o componentǎ psihedelicǎ, iar ciupercile psylocibe erau denumite de azteci "ciuperci divine" ("teonanacatl"). Astǎzi, în Amazonia peruanǎ încǎ se utilizeazǎ ayahuasca în practici şamanice tradiţionale, iar Biserica Amerindianǎ din Oklahoma, SUA, în cel mai pur spirit de ipocrizie, a primit dreptul de a folosi peyote în ritualuri religioase, în timp ce restul populaţiei nu se poate bucura de experienţe mistice.

Pacientul vizionar

Şi iatǎ aflu cǎ şi la noi în ţarǎ existǎ oameni ce reuşesc sǎ intre în contact cu divinitǎţi prin consum (involuntar, ce-i drept) de ciuperci. Citez din Monitorul de Suceava:

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitatea Gulia-Dolhasca, a ajuns, joi, în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, după ce a mâncat ciuperci otrăvite. Pacientul, Mihai B., s-a prezentat la Unitatea de Primire a Urgenţelor în jurul orei 15.00, cu o stare generală bună, dar cu simptomele unui delir mistic, ceea ce înseamnă că avea viziuni legate de religie. Bărbatul se ruga la Dumnezeu şi striga în gura mare că-l vede pe Isus Hristos, motiv pentru care medicii nu exclud posibilitatea ca intoxicaţia cu ciuperci să-i fi declanşat o afecţiune psihică.

„Comunicarea cu el era destul de dificilă. Este posibil să fi fost o intoxicaţie cu ciuperci, deoarece în cursul zilei de ieri (n.r. joi), a mâncat ciuperci culese din pădure. Este posibil, prin încrucişări, să se fi strecurat o substanţă halucinogenă, care să dea astfel de manifestări. Vom încerca, în urma stabilizării lui, şi dacă suntem convinşi că nu a suferit efecte secundare, cum ar fi hepatopatii sau nefropatii provocate de substanţa toxică, să-l evaluăm şi psihiatric. Şi asta, pentru a vedea dacă nu cumva acest consum ocazional de ciuperci este şi momentul declanşării unei psihoze”, a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberiu Brădăţan [...]

Sunt convins cǎ mulţi ar lua la mişto ideea cǎ Iisus îi vorbeşte lui Mihai B. şi mulţi considerǎ cǎ un ins care stǎ la taclale cu Dumnezeu, asemeni lui Moise, e bun de dus la medic. Sau mai bine zis, un om ce aude vocea lui Dumnezeu, cǎci vorba aia: "Când vorbeşti cu Dumnezeu se numeşte rugǎciune, însǎ când Dumnezeu vorbeşte cu tine se numeşte schizofrenie"

Louis CK si Biserica Catolica

Vraja a la Cluj

Ştire Bombǎ:

Cluj: Cinci vrăjitoare dezleagă blestemul flăcării violet abătut asupra Parlamentului României

Citez, cuprins de şocul acela specific balcanic, în care greaţa se amestecǎ cu ilarul absurd-kuşturiţesc:

"Cinci vrăjitoare au început, vineri seară, la Cluj-Napoca, un ritual care va dura nouă zile şi nouă nopţi, prin care vor să desfacă blestemul flăcării violet despre care spun că s-a abătut asupra Parlamentului României.

Vrăjitoarele, din Cluj, Buftea şi Bucureşti, susţin că vor face descântece atât pe malul Someşului, cât şi în pădurea şi cimitirul din comuna Baciu."

O scurtǎ menţiune. Pǎdurea Baciului, de lângǎ Cluj, este sursǎ nesecatǎ de poveşti dubioase. Eu am auzit ba cǎ ar fi blestemat, ba cǎ ar umbla tot felu de creaturi pe acolo, gen vârcolaci, ba cǎ dacǎ intri nu mai ieşi. Un fel de Blair Witch mioritic. Totuşi povestea cea mai extravagantǎ pe care am auzit-o, bomboana de pe coliva raţiunii este cea potrivit cǎreia însuşi pe-atunci-primarul Funar ar fi declarat cǎ a vǎzut OZN-uri deasupra pǎdurii, şi nu de oricare. Ci trei la numǎr, unu roşu, unu galben şi unu albastru. Dar sǎ ne întoarcem la vrǎjitoarele noastre violet...

"Adunate într-o cameră dintr-un bloc din Cluj-Napoca, şi stând aşezate în semicerc pe un cearceaf violet, vrăjitoarele fac incantaţii asupra unui ceaun în care arde focul, rotind deasupra câte o scoică sau un băţ de lemn. Toate au pe cap câte un batic de aceeaşi culoare şi fiecare spune, pe rând, un descântec.

"[...] Ieşi, răule, din ţara noastră şi din creierii preşedinţilor şi conducătorilor", spune, cu o voce gravă, vrăjitoarea Cireşica din Buftea, singura din România care a scris şase cărţi despre magie.[...] Potrivit acesteia, în urmă cu mai mulţi ani, "în Parlament a intrat un stol de păsări negre", iar de atunci instituţia este bântuită de "fantome şi farmece". [...]

Potrivit acesteia, [Tămăduitoarea Sandra], ritualul început vineri seară va dura nouă zile şi nouă nopţi, perioadă în care cele cinci vrăjitoare se vor lupta să "alunge farmecele şi blestemele din Parlamentul României".

[...] Cireşica a subliniat că în Parlament, la dezbaterea din campania electorală, s-a lucrat, printre altele, "cu apă părăsită de la nouă fântâni" şi a spus că [...] "Blestemul flăcării violet durează. Depinde pe ce perioadă a fost făcut, de la trei ani la nouă sau 27 de ani. "

Şi acum urmeazǎ înrebarea de un milion de sesterţi:
Cu ce naiba diferǎ aceastǎ poveste de o clasicǎ binecuvîntare la vrǎjitorul ortodox? De ce cinci ţigǎnci mistice sunt de râsul naţiunii, dar un bou român care duhneşte a tǎmâie şi împroşcǎ cu aghiasmǎ "întru binecuvîntare" este un om respectabil? De ce sâmbǎtǎ poţi sǎ râzi de nişte femei ridicole, dar duminicǎ eşti în rând cu restul neamului la besericǎ, evlavios, ascultând de unu la fel de ridicol? De ce crezi cǎ magia ortodoxǎ e vero, dar magia mama-omidianǎ este o bazaconie?

Notǎ. Imaginea nu este de la acest eveniment.

Haiti - Crestinism versus Voodoo

Notǎ. Parte din acest post este transferat din postul anterios legat de cutremurul din Haiti



Imagine: Antiminunea de la Port-au-Prince

Viziunea curocefalǎ asupra cutremurului din Haiti(via EvZ):

Pat Robertson, un pastor american, a declarat ieri pentru televiziunea americană CNN că seismul devastator din Haiti a fost o pedeapsă divină pentru că locuitorii insulei ar fi încheiat "un pact cu diavolul".

Clericul de peste Ocean susţine că haitienii nu ar fi reuşit să se elibereze de sub dominaţia franceză în urmă cu mai bine de 200 de ani dacă nu ar fi încheiat o înţelegere cu diavolul.

"Haitienii erau sub stăpânire franceză.Dar s-au adunat şi au făcut un pact cu diavolul. Au jurat că îi vor sluji diavolului dacă îi va scăpa de francezi. Iar diavolul a acceptat", a explicat Robertson pentru jurnaliştii postului CNN.

În 1804, revolta din Haiti le-a adus câştig de cauză băştinaşilor, care au proclamat independenţa noului stat. "Haitienii s-au revoltat şi au devenit liberi. Dar de atunci au fost loviţi de blesteme", a mai spus pastorul american.

Nu este prima declaraţie controversată făcută de Pat Robertson. La puţin timp după ce uraganul Katrina a lovit oraşul New Orleans şi a lăsat în urmă 1800 de victime, pastorul american a spus că dezastrul care se abătuse asupra celebrei metropole era o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Mi-a plǎcut foarte mult reacţia ambasadorului Haitian din SUA, un adevǎrat domn, imho:



Dar totuşi de unde aceastǎ idee cum cǎ Haiti ar fi o ţarǎ vândutǎ diavolului?

Haiti este o ţarǎ unde majoritatea populaţiei este descendentǎ din sclavi africani, iar la fel ca în alte asemenea state, religia creştinǎ a stǎpânului alb a fost hibridizatǎ cu practici originare din Africa de vest, zona de provenienţǎ a sclavilor importaţi. Noua religie sincreticǎ se numeşte Voodoo şi este similarǎ cu Santeria din Cuba şi Candomble-ul din Brazilia, şi deşi are încǎ o reputaţie foarte proastǎ, în esenţǎ, ea nu diferǎ cu nimic de religia creştin(-ortodox)ǎ. Existǎ preoţi, numiţi houngani, existǎ ritualiri complexe, existǎ sǎrbǎtori, şi existǎ o grǎmadǎ de poveşti cu forţe supranaturale care sunt înghiţite pe nemestecate de adepţii religiei. O religie ca oricare alta.

Trebuie menţionat totuşi un eveniment foarte important în istoria acestei religii afro-sincretice, şi anume Ceremonia din Pǎdurea Caïman, din 14 August 1791, când un hougan pe nume Dutty Boukman (un jamaican musulman [sic!] - vezi wiki), printr-un ritual Voodoo, a dat startul la Revoluţia Haitianǎ. În urma acestei revoluţii, Haiti a devenit primul stat liber din America Latinǎ, primul stat negru post-colonial şi singurul stat fondat în urma unei rǎscoale a sclavilor.

Probabil evenimentul la care face referire Pat Robertson, acel "pact cu diavolul" mitizat, nu este altceva decât Ceremonia din Pǎdurea Caïman, varianta Voodoo a unei slujbe creştine clandestine. Se pare cǎ originea acestui mit porneşte de la ignoranţa creştinǎ, şi de la practica uzualǎ a creştinului de a atribui caracteristici demonice oricǎrei alte religii cu care intrǎ în contact.

Sunt totuşi curios dacǎ poate vreun creştin moderat sǎ îmi spunǎ de ce cutremurul din Haiti n-ar fi mâna divinitǎţii, dat fiind faptul cǎ Sodoma şi Gomora au fost, potrivit Bibliei, opera dumnezeului cel milostiv?

Mitul Sacrificiilor de Sange

O prietenǎ de-a mea mi-a relatat un fapt incredibil. Cineva a întrebat-o, în secolul 21, în România, ţarǎ nominal europeanǎ, dacǎ ştie faptul cǎ pasca (evreiascǎ) se face cu sânge uman [nu sunt sigur dacǎ a zis şi "creştin"]. Culmea este cǎ aceastǎ prietenǎ este evreicǎ, iar cel care punea întrebarea ştia asta. Trecând peste şocul iniţial, amestecat furie şi greaţǎ, începi sǎ-ţi pui problema cǎ a fi evreu în România este un handicap, iar alte discuţii avute cu ea mi-a confirmat faptul cǎ de multe ori se loveşte de diverse reacţii ciudate când lumea aflǎ de apartenenţa ei etnicǎ.

Ştiam cǎ existǎ mitul antisemit al sacrificiilor de sânge - în englezǎ "blood libel" -, însǎ nu credeam cǎ cineva în Europa mai poate crede aşa ceva, eventual prin unele ţǎri musulmane, gen Siria sau Iran, dar nu pe vechiul continent. M-am înşelat.

Mulţi ştiu cǎ existǎ în Tora (Pentateuh pt. creştini) un cod alimentar, unde se spunce ce animale sunt comestibile, şi cum trebuie preparate sǎ fie kosher. Ceea ce mulţi s-ar putea sǎ nu ştie este cǎ una din principalele prevederi ale acestui regulament este interdicţia consumului de sânge. Aşa cǎ nu numai sângele uman este interzis (prin porunca "Sǎ nu ucizi!") dar chiar şi sângele de animal, fie el şi gǎtit - ca de exemplu sângeretele. (Vezi Leviticul 17:12-13)

Este interesant faptul cǎ în afarǎ de o acuzaţie din Antichitate (~sec 1 e.n.), aceste acuzaţii cum cǎ evreii sacrificǎ copii şi le folosesc sângele în mod ritualic apar abia în secolul 12 în Evul Mediu Întunecat - acea perioadǎ în care Creştinismul trǎia la intensitate maximǎ în vestul Eurasiei. Iar de atunci au continuat pânǎ-n zilele de astǎzi, pierzând în ultima vreme din forţǎ în spaţiul european, cam materialist şi dezcreştinizat, însǎ gǎsind noi adepţi în sânul Orientului Mijlociu - zonǎ ce şi-a redescoperit în ultima vreme rǎdǎcinile religioase. Probabil ideologiile tribale favorizeazǎ xenofobia... cine ştie?

Culmea este cǎ deşi mitul acesta antisemit a fost rǎspândit cu ardoare de cǎtre creştinism, tocmai creştini au fost printre cei care au suferit din cauza unor acuze similare. În societatea romanǎ, unii credeau cǎ "sângele Domnului" din ritualul împǎrtǎşaniei este literalmente sânge (uman). Asta nemaivorbind de faptul cǎ Ginza Rba, numitǎ şi Cartea lui Adam, una din cǎrţile sfinte ale religiei Mandeene, menţioneazǎ un grup de creştini care "omoarǎ un copil evreu, îi iau sângele, îl gǎtesc în pâine şi o oferǎ drept hranǎ.". Oh, the irony!

De asemenea nu pot sǎ nu amintesc una din cele mai groaznice pogromuri pornite de la acuzaţii false similare, şi anume pogromul de la Kielce. Nu magnitudinea evenimentului este cea care provoacǎ groazǎ - deşi uciderea a 42 de evrei, 3 polonezi şi rǎnirea a încǎ 40 de persoane nu este un lucru mǎrunt - ci contextul. Evenimentul a avut loc la 4 iulie 1946, iar cei ucişi şi rǎniţi fǎceau parte din cei aproximativ 200 de supravieţuitori ai Holocaustului ce se întorseserǎ în Kielce. Deşi incidentul a fost alimentat de cǎtre forţele de ordine comuniste, meritǎ amintite reacţiile oficialilor romano-catolici (foarte asemǎnǎtoare cu retorica ortodoxǎ folositǎ recent la Chişinǎu). Deşi fusese rugat de comunitatea evreiascǎ sǎ-şi îndemne enoriaşii la calm, episcopul de Kielce a refuzat, motivând cǎ "interferenţa evreiascǎ în politicǎ insultǎ sensibilitǎţile naţionale ale polonezilor". Situaţia s-a repetat şi cu Episcopul de Lubin, iar când Papa Pius XII a fost rugat sǎ condamne pogromurile, acesta s-a spǎlat pe mâini spunând cǎ este dificilǎ comunicarea dincolo de Cortina de Fier.

Biserica Catolicǎ a repudiat existenţa unor ritualuri evreieşti de acest tip abia în 1960, destul de târziu, în condiţiile în care sultanul otoman Suleiman Magnificul fǎcuse acelaşi lucru în 1553/1554. Totuşi trebuie menţionat faptul cǎ papalitatea s-a opus - fǎrǎ prea mare eficienţǎ - cultului ce venera copii-victime ca un fel de martiri creştini - în realitate nişte victeme ale unor crime ordinare - şi papa Inocenţiu IV a criticat, în 1247, clerul catolic ce alimenta acest mit. De exemplu, cultul lui Andreas Oxner, considerat victimǎ a evreilor, a fost încurajat de unii prelaţi catolici, sub pretextul cǎ nu s-a dovedit cǎ acesta nu a fost victima unui sacrificiu ritualic.

Vezi şi: Blood Libel against the Jews

Traian al II-lea, unsul lui Daniel

Inspirat din opera lui Basileus d'Haemus

PS. Asociaţia Umanistă Română va acţiona în instanţă Parlamentul şi Preşedinţia României

Moaste Fest de Bolivia

Dia de los ñatitas, Ziua Craniilor, este o sǎrbǎtoare a strǎmoşilor din Bolivia, asemǎnǎtoare cu Ziua Morţilor din alte zone geografice, ce are loc pe data de 9 Noiembrie. Deşi ţara este nominal romano-catolicǎ, influenţele incaşe precolumbiene sunt extraordinar de puternice, dat fiind faptul cǎ este statul cu cea mai mare populaţie de amerindieni, ca procentaj, din ambele Americi.

Festivalul este oarecum interesant, fiind vorba de un obicei care iniţial presupunea ca cei vii sǎ petreacǎ o zi împreunǎ cu strǎmoşii (sau ce oseminte au mai rǎmas din aceştia). Între timp, ritualul s-a modificat, folosindu-se doar craniile, şi acestea nu mai sunt neapǎrat ale strǎmoşilor, ele devenind personalitǎţi originale, primind un nume (uneori gen Che Guevara sau Saddam Hussein) deşi nu aparţinuserǎ persoanelor cu acel nume. De exeplu, un excelent reportaj fǎcut de BBC ne dezvǎluie cǎ "Victor" este una din cele mai populare cranii din La Paz, fǎcând multe minuni şi vindecând multe boli.


Evident cǎ obiceiul seamǎnǎ foarte mult cu Festivalul Moaştelor, practicat la noi într-o veselie, deşi sunt ferm convins cǎ ortodocşii şi a lor bisericǎ ar privi aceste practici (cele boliviene, nu cele mioritice) ca fiind dovadǎ de primitivism, la fel cum face şi Biserica Romano Catolicǎ din statul andin. Totuşi catolicii au cam realizat cǎ n-or sǎ poatǎ elimina aceste practici şi "purifica" catolicismul bolivian - deşi uneori se uitǎ cǎ religia creştinǎ e plinǎ-ochi cu tradiţii pǎgâne europene.


Oricum, ortodocşii au dreptate, practicile-s primitive, la fel cum primitive sunt şi cele ce implicǎ moaşte şi alte forme de mumii, şi ar trebui sǎ terminǎm cu practicile acestea, pentru cǎ ne facem de ruşine ca şi specie, chipurile, inteligentǎ.

PS. Ştiaţi cǎ tot în Bolivia, Che Guevara este venerat ca şi sfânt? (Vezi Sf. Ernesto)

Mutilare Genitală Masculină

Iatǎ o ştire de pe HotNews foarte grǎitoare despre stadiul avansat de înapoiere al speciei umane:

Toti baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi, pentru combaterea raspandirii virusului HIV

Oficialii americani din domeniul sanatatii publice vor sa promoveze circumcizia la scara nationala, pentru a reduce raspandirea virusului HIV. Mai exact, autoritatile vor ca toti baietii nascuti in Statele Unite sa fie supusi acestei interventii, ca preventie fata de raspindirea SIDA, transmite The New York Times.
[...]
Expertii iau in considerare si urmatoarea varianta: pe langa copii, sa fie propusi la acest program si adultii heterosexuali, ale caror practici sexuale ii expun riscului infectarii cu HIV. Specialistii recunosc, insa, ca impactul unui astfel de plan realizat in Statele Unite nu va fi unul semnificativ: procedura ii ocoleste exact pe cei care comporta cel mai mare risc - homosexualii.

Totuşi cine a gândit mǎsura asta ar trebui testat pt substanţe halucinogene în sânge. Sǎ propui combaterea virusului HIV prin circumcizie este ca şi cum ai propune tratament cu vitamina C. În loc sǎ propui ceva care întradevǎr ajutǎ, cum ar fi educaţie sexualǎ de tip olandez, cu cǎrţile pe faţǎ, şi informare completǎ, ei încearcǎ sǎ combatǎ boala prin mutilare. Tare cred cǎ este şi influenţa religioasǎ un factor aici, aceaiaşi influnţǎ care considerǎ abstinenţa ca unicǎ metodǎ contraceptivǎ, şi care a reînviat în secolul XIX o practicǎ din Orientul Mijlociu pentru a diminua sensibilitatea sexualǎ a tineretului. Decât sǎ rişti sǎ trebuiascǎ sǎ explici tinerilor cu ce se mǎnâncǎ prezervativul, riscând sǎ nu mai rǎmânǎ abstinenţi (de parcǎ ar rǎmâne), mai bine gǎseşti metode alternative de a combate HIV-ul. A, şi sǎ nu uitǎm, cǎ aceastǎ mǎsurǎ nu va avea nici un efect asupra populaţiei cu cel mai mare nivel de risc - homosexualii - deşi asta nu e o problemǎ pt. omul religios care-şi iubeşte aproapele.

Ce mǎ surprinde e cǎ deşi mutilarea genitalǎ femininǎ este condamnatǎ ca un act barbar, însǎ mutilarea genitalǎ masculinǎ, numitǎ inofensiv circumcizie, este considerat un ritual relativ inofensiv, chiar benefic dpdv medical.

Ca încheiere, vǎ las cu un episod din "Stilouu şi Zicǎtorul: Vrǎjealǎ"