Sfântul drapel vlah-ortodox

Duminica trecută a fost Ziua Drapelului. o sărbătoare care mă interesează prea puțin. Totuși, auzind discursul înflăcărat-patriotard a lui Gabriel Oprea și faptul că drapelul a fost „sfințit” de un preot militar, mi-am adus aminte de faptul că trăiesc într-un stat unde mistica naționalistă și obscuriantismul religios sunt la ordinea zilei. În țara unde „oastea e creștină”, vorba imnului, Ministrul Apărării declara că „între simbolurile naţionale, drapelul se distinge prin semnificaţie, profunzime şi încărcătură spirituală”, iar prefectul de Mureș - aveam să aflu ulterior - spune cu nonșalanță că „Ziua de astăzi este una sfântă, aşa cum sunt toate care omagiază simbolurile naţionale fundamentale: drapelul, imnul naţional, limba română şi credinţa în bunul Dumnezeu.”

Însă cireașa de pe tort a fost momentul în care am căutat detalii despre ceremonia de la București. Am dat un search pe sfântul Gugăl și aflu că n-a rămas steag nesfințit în spațiul carpato-danubiano-pontic:

Oradea: „Ceremonia a debutat cu slujba de sfintire a Drapelului National la Biserica cu Luna, dupa care au fost intampinate oficialitatile oradene. Au avut loc apoi prezentarea onorului, salutul drapelului de lupta si ocuparea locului in dispozitiv.”

Brăila: „De Ziua Drapelului Naţional, a fost sfinţit şi apoi înălţat pe catarg, în cadrul unui ceremonial solemn, Drapelul României.”

Zalău: „Drapelul naţional a fost sfinţit de un preot militar şi sărutat de către oficilităţi, după care a fost arborat pe catarg.”

Galați: „IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit Drapelul, la slujba religioasă participând prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţi ai Armatei, Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi oameni simpli.”

Cluj-Napoca: „Înainte de arborare, drapelul României a fost binecuvântat de mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul Andrei, după care steagul naţional a fost sărutat de reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale”

Arad: „Duminică, începând cu ora 8.15, sunt programate: sfinţirea drapelului la Catedrala „Sfânta Treime” şi transportarea drapelului sfinţit la locul de desfăşurare a evenimentelor.”

Botoșani: „Se va oficia o slujbă religioasă, un drapel sfinţit va fi înălţat iar momentul festiv se va încheia cu o paradă militară.”

Craiova: „După ce a fost sfinţit la Biserica Sf. Treime, Drapelul a fost adus...”

... și la fel și la Drobeta-Turnu Severin, Constanța, Târgu Jiu, Satu-Mare, Ploiești, Alba Iulia, și, probabil, în multe alte orașe din acest Bizanț postmodern.

Simt că următorul citat al domnului Daniel Barbu, preluat din revista Historia, surprinde exact contextul putred al acestor manifestații cu iz anacronic și miros de tămâie. Astfel, mă văd nevoit să-l reiau:

„Alături de armată, acest stat organic al românilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Începând cu domnia lui Cuza, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic uniformizator şi unanimist purtat de Biserică decât prin elaborarea de politici de coerenţă şi convergenţă socială. În absenţa oricărei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile şi raţionale, Biserica a fost, alături de trecutul de luptă şi jertfă ilustrat de armată, singurul argument public pentru care merită să fii român şi este legitim să ţi se ceară să-ţi probezi loialitatea faţă de un stat eminamente românesc. Biserica Ortodoxă a fost şi este pentru politicieni un mod de a acoperi eşecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor şi până la integrarea în Uniunea Europeană, nici măcar nu a încercat cu adevărat să transforme societatea într-un corp politic. Ea oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională în lipsa unor definiţii laice despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.”

Imagine: Adevărul (de Brăila)