Minaretul - soluții la dilema helvetă

Mecet demineratizat

Minaretul este un element arhitectural cu funcții similare turnului de biserică. Pe de o parte marchează vizual un loc care funcționează ca centrul unei comunități, fiind „sala de adunare” a credincioșilor, iar pe de altă parte oferă un mijloc de atenționare și convocare pe cale auditivă. La musulmani prin vocea muezinului, la creștini prin limba clopotului. Faptul că aceste elemente aciculare definesc de multe ori un peisaj este de la sine înțeles, iar asta pare să fi iritat poporul elvețian, care acum 2 ani a decis că minaretele nu se potriesc cu estetica burgului alpin.

Știm din înțelepciune lui Herr Darwin, că atunci când există presiuni selective puternice, organismele pot fie să se adapteze, fie să moară. Astfel, prin referendumul elvețian s-a creat o nouă presiune pe arhitectura moscheilor din Confederație. Și cred că există șanse mari ca „geamia elvețiană” să fie pur și simplu o nouă tipologie de lăcaș de cult islamic, fără minaret.

(╯°□°）╯︵ ┻━┻

Un exemplu posibil în acest sens ar putea fi ideea arhitecților Daniel Andersson și Christiane Flügel. Aceștia iau schema unei moschei, cu funcțiuni succesive, și o răstoarnă, astfel încât să creeze o „moschee verticală”. Trecerea de la funcțiunile publice, dinamice - recepția, piața - la cele private, contemplative - biblioteca, grădina publică, sala de rugăciune - , se face urcând nivelele. Simbolistica gestului de ascensiune este de neignorat, iar estetica este una foarte islamică, fațada lăsând o impresie de textil, având ca accent o „cută”, făcând trimitere, voit sau nu, spre Kaaba de la Mecca. Urcarea culminează cu terasa de la ultimul nivel, care devine minaretul de facto al clădirii, fără a mai păstra ceva din imaginea tradițională a acesteia.

Deși nu sunt de acord că sentimentul că minaretul ar fi simbol politic, cum cred mulți din tabăra „islam ist haram”, o comunitate - în cazul de față cea elvețiană - este îndreptățită să decidă ce reguli estetice se aplică în propriile localități, iar musulmanii, probabil, se vor adapta la noile restricții estetice.

Moscheea „Fascicul de lumină”

O altă moschee ce n-are minaret, în sensul clasic al cuvântului, este propunerea catalancelor de la ZEST Architecture la același concurs de idei, unde „turnul” este indisolubil de forma generală a clădirii. O formă care amintește în același timp de estetica dhowului și a corturilor arabe, dar și de exemple din arhitectură modernă, occidentală. Însă un aspect mai interesant este faptul că segregarea sexuală nu se face printr-un zid, cum de multe ori e cazul, ci printr-o perdea de lumină, cele două sexe fiind de fapt în aceeași încăpere - o idee utilă în situația în care la un moment dat va fi interzisă segregarea sexuală în „lăcașurile de cult”.

Și ca să încheiem pe o notă familiară, căci francofoni suntem și noi și ei, algerienii tocmai s-au apucat de a treia cea mai mare moscheie din lume (după cele de la Mecca și Medina), adică un fel de „Geamia Mântuirii Neamului”, având un minaret de 265 metri înălțime. Vă invit să consultați imaginile de pe ArchDaily pentru detalii.

Pt. biserici altfel, vezi: „Arhitectură ortodoxă contemporană”.

Apelul la consecințe - câteva note

Apelul la consecințe este un mod foarte parșiv de a câștiga o argumentație. În principiu, mizându-se pe filtrul de costuri/beneficii a gândirii umane, se încearcă subminarea unei poziții prin consecințele (reale sau imaginare) pe care acea poziție s-ar putea să-l aibă. 

De obicei, întâlnim acest argument în două instanțe, oarecum interconecate:

În primul rând este vorba de anti-evoluționiști, care, speriați de ideile de selecție naturală și „supraviețuire a celui mai adaptat” cred că acestea vor atrage după sine o civilizație bazată pe eugenie și lagăre, după modelul totalitarismelor secolului XX. Am tratat deja această idee într-un articol mai vechi.

În al doilea rând, e vorba de situația mai generală a teiștilor, care văd într-o lume golită de divinitate - și deci de un standard obiectiv de moralitate - un haos generalizat al anarhiei și „relativismului moral”. Ei cred că astfel omul devine dintr-un nimeni important (centrul creației) de sub bocancul divin, un „nimeni pur și simplu”, pierdut pe un bolovan stelar, care e gata să-și omoare vecinul, un nimeni și el.

Primul argument se întâlnește de obicei la cultele creștine înclinate spre creaționism, precum neo-protestanții, sau într-o formă mai vulgară, la ortodocși. Pe de altă parte, al doilea apel la consecințe îl veți întâlni de fiecare dată când vreun înalt ierarh catolic sau ortodox (și aici ma gândesc mai ales la papă) începe să deplângă lipsa credinței și creșterea „nihilismului” care, chipurile ar arunca umanitatea înt-o „criză socială și spirituală”.

N-ar trebui să spun că și în cazul în care acceptarea „darwinismului” ar duce la o societate-abator, sau dacă ateizarea planetei ar transforma lumea în distopie orwelliană, aceste două idei ar rămâne la fel de valabile. O idee rămâne adevărată indiferent de consecințele sale.

Și ca final, aș dori să menționez, cu titlul onorific de „scârbe umane”, o categorie aparte de apelanți la această eroare logică. Sub logica lui „adevăru-i bun, dar nu și pt căței”, există o seamă de necredincioși, de obicei adulți, care consideră, arogant, că divinități și „prostii de-astea” nu există, dar totuși fac apologia religiei ca instrument de control al maselor. Din observațiile mele, tot ei dau dovadă de mediocritate, și se încadrează bine mersi în categoria „vulgului ce necesită control”, cu toate că își arogă, elitist, condiția de iluminați.

Darwinismul și politica

Am tradus părți dintr-un articol interesant din New Statesman, de fapt recenzia unei cărți intitulate „Gena Politică: Cum au schimbat ideile lui Darwin politica”, autor Dennis Sewell, în care se discută modul în care teoria selecției naturale a fost folosită (aiurea) în gândirea politică (și socială), deși locul ei este în domeniul biologiei. Deși cartea are suficiente lacune și autorul pare să să aibă o înclinație scientofobă, după cum relevă acest articol, recenzia de mai jos merită citită:

"[...]Principala realizare a evoluției de tip Darwinian a fost faptul că a eliminat necesitatea unui scop sau a unui design. Evoluția este un proces fără direcție, ce produce forme de viață foarte complexe ca apoi să le elimine întru totul. Nu există progres în natură, însă în domeniul eticii și a politicii, ideea de evoluție se leagă invariabil de speranța schimbării în mai bine. Generații întregi de gânditori progresiști au invocat darwinismul ca fundament al unei societăți mai avansate, așa cum o visau ei. Însă conținutul acestor viziuni s-au schimbat de-a lungul timpului, și una din virtuțile cărții „Gena Politică” este că arată cât de des a fost utilizat darwinismul pentru a promova idealuri de progres uman ce sunt neliberale, autoritariene sau rasiste.[...]

Desigur, versiuni ale teoriei darwiniene au fost utilizate în sprijinul unor cauze extrem de neplăcute iar atunci când au fost cuplate cu teorii rasiste, au creat un climat în care genocidul putea părea o politică coerentă din perspectivă științifică. La acest argument, apărătorii contemporani ai darwinismului vor protesta vehement, susținând că acele abuzuri nu sunt o consecință inevitabilă a teoriei selecției naturale. Și nu greșesc întru totul. [...] Ca idee generală, o teorie nu poate fi considerată responsabilă de modul în care este interpretat și untilizat, chiar și numai pentru că explicațiile nu duc automat la judecăți de valoare. [Altfel zis, explicațiile sunt descriptive, nu prescriptive]

Această ultimă idee e confirmată și de diversitatea mișcărilor ce-și arogă o descendență privilegiată din gândirea darwiniană. Naziști și ideile lor de „rasism științific”, comuniști ce credeau într-un viitor colectiv(ist) pentru umanitate, anarhiști influențați de Peter Kropotkin ce gândeau că importanța ajutorului reciproc e dovedită de teoria evoluționistă, susținători ai ideii de laissez-faire precum Herbert Spencer (care a inventat expresia „supravietuirea celui mai apt”) precum și marii sacerdoți ai ingineriei sociale precum Lordul Beveridge - un susținător îndelungat al eugeniei [...] - nu se poate ca toți să aibă dreptate. Pare rezonabil să concluzionăm că toți aceștia greșesc, și că nu se poate deriva o poziție morală sau politică din teoria lui Darwin.

Și totuși lucrurile nu sunt atâta de simple. [...] Ce s-a întâmplat, de fapt, e că evoluția a fost promovată ca o credință. Galton spera ca într-o zi instituția eugeniei să aibă o autoritate precum biserica. Haeckel și-a întemeiat „Liga Monistă” tocmai pentru a fonda o „religie evoluționistă”. Iar pentru [Julian] Huxley, transumanismul era în mod clar un subsitut pentru religie.

[....]Ideea cum că societățile „evoluează” de-a lungul timpului, unele devenind mai „evoluate” decât altele, există de generații bune. Și totuși nu e decât o metaforă înșelătoare. Nu există nimic în societăți ce să fie analog selecției naturale, sau ceva comparabil cu genele - oricât s-ar povesti de meme. De fapt, evoluția nu are nimic de-a face cu progresul, oricum am înțelege progresul. Și totuși, această confuzie este probabil incurabilă. Ea exprimă o iluzie esențială timpurilor moderne - mitul cum că cunoașterea științifică va permite speciei umane să-și ia în propriile mâini destinul. Lecția lui Darwin e că speciile nu au un țel comun [, un destin colectiv]. [...]"

PS Informativ:

Țineți minte și următoatre eroare logică, deseori folosită atât pentru a ataca teoria evoluției, cât și pentru a discredita ateismul ca poziție filosofică:

Eroarea de logică de tip "apelul la consecinţe" se defineşte prin apelul vorbitorului la consecinţele nefaste ale raţionamentului/argumentului celuilalt; nu este atacat ceea ce spune preopinentul, ci se arată că ceea ce se susţine nu poate fi adevărat, pentru că în acest caz consecinţele ar fi dezastruoase.

Un exemplu ar fi: „ateismul/darwinismul este fals/inacceptabil pentru că duce la nazism/comunism/imoralitate/etc”

Imagine 1: de pe Behance.net via Proddit și modificat de mine

Mituri și simboluri naziste II - Originea antisemitismului

Fără a intra prea mult în detalii, s-a dezbătut foarte mult originea anti-semitismului german din secolul XX. Mulți creștini au încercat - și încă încearcă - să dea vina pe secularizarea modernă, pe știință, pe darwinism, ignorând anumite probleme din propria ogradă. Iată câteva fragmente din „Dicţionar critic de mituri şi simboluri ale nazismului” de Rosa Sala Rose ce fac referire la relația dintre antisemitismul nazist și probleme precum știința, darwinismul și protestantismul german:

Inclusiv ştiinţa, acel principiu al autorităţii la care se referea Bormann ca fundament al cosmoviziunii naziste, i-a căzut victimă. Pornind de la premisa potrivit căreia "conceptul unei ştiinţe «obiective şi netendenţioase», orientată spre «adevărul absolut» bazat pe raţiunea pură, care a apărut în perioada liberală, a pierdut astăzi orice temei şi justificare de a exista", aceeaşi ştiinţă, veche paradigmă a obiectivitătii, se transformă acum într-o instanţă relativă care se scindează între ştiinţa nordică, spirituală şi intuitivă şi ştiinţa evreiască, materialistă şi raţională. În acelaşi fel în care există diferite religii monoteiste, în care fiecare crede că dumnezeul său este singurul adevărat, naziştii par să fi ridicat propria lor concepţie ştiinţifică la categoria de adevăr unic. Totuşi, prin asta nu fac decât să mineze, fără să ştie, baza autorităţii ştiinţifice pe care îşi spijiniseră în primă instanţă viziunea lor asupra lumii. - pag. 22

Cu toate acestea, una dintre contradicţiile ideologice ale cosmoviziunii naziste [...] constă în faptul că evreii erau consideraţi o rasă inferioară, când de fapt, după legile lui Darwin, ar trebui să fie superioară dacă reuşise să supravieţuiască peste două mii de ani de persecuţie. Acest paradox demonstrează cum răstălmăcise cosmoviziunea nazistă darwinismul original, pe care afirma de multe ori că se sprijină, dotând selecţia naturală cu o scară ambiguă de valori. Pentru Darwin, adaptarea la mediu era departe de a fi datorată unei superiorităţi morale, aşa cum o înţelegea nazismul. - pag. 67-68

În rolul Antihristului, Luther nu vede numai pe Papă şi Biserica catolică, ci, mai ales, pe evrei. In consecinţă, într-o manieră groaznic de asemănătoare cu cea pe care o va folosi Hitler patru secole mai târziu, Luther etichetează ca iudaizat orice este contrar şi ajunge să recomande inclusiv să se procedeze fără nici o milă cu evreii, „aşa cum face chirurgul când amputează". Citându-l pe Ley: „Punctele de vedere ale lui Luther despre Antihrist şi evrei sunt potrivite mai ales ca bază a unui antiiudaism fără fundamentare teologică, cu care se pregăteşte calea spre ura modernă faţă de evrei". - pag 66.

Va urma.

Imagine: "Evreul Rătăcitor" - de Gustav Doré

Vezi și: Mituri și simboluri naziste I - Religia politică și Dumnezeul nazist

Mituri și simboluri naziste III - Hitler ca mesia

Still a Lie (Portal Parody)

The cake is a lie...

Agora şi Creation - gânduri diverse (spoiler alert)

În ultimele 2 sǎptǎmâni am apucat sǎ vǎd douǎ filme interesante, Creation şi Agora şi, din diverse motive, le voi lua împreunǎ, mai ales deoarece ambele filme trateazǎ integritatea ştiinţificǎ, în antichitate, şi-n perioada modernǎ, în contrast flagrant cu maleabilitatea fracturatǎ a gândirii religioase. În al doilea rând, şi asta mi se pare foarte important, cele douǎ filme reprezintǎ momente istorice foarte importante pentru spaţiul euro-mediteranean. De fapt, Agora nu reprezintǎ alt moment decât cel în care antichitatea pǎgânǎ pierde poziţia dominantǎ, fiind înlocuitǎ cu Epoca Creştinǎ, cunoscutǎ şi ca Evul Mediu (Întunecat). Pe de altǎ parte, evenimentele prezentate în Creation sunt cele care au ca finalitate Originea Speciilor, publicat in 1859, moment definitoriu pentru modernitatea post-medievalǎ.


Dacǎ Moartea Hypatiei reprezintǎ începutul dominaţiei divine în spaţiul european, prin distrugerea simbolicǎ a cunoştinţelor antice, atunci publicarea capodoperei darwiniene reprezintǎ detronarea Tatǎlui Celest, şi expunerea inutilitǎţii sale. Între cele douǎ momente se întinde noaptea culturalǎ reprezentatǎ de Evul Mediu Creştin.


Creation
Deşi filmul se bazeazǎ pe cartea Annie's Box de Randal Keynes, mult mai interesantǎ mi s-a pǎrut relaţia dintre Darwin şi soţia sa, Emma, ce reprezintǎ la nivel conjugal, relaţia dintre credinţǎ şi ştiinţǎ, aceea a unei coabitǎri zbuciumate. De asemenea este remarcabil modul în care Toby Jones dǎ viaţǎ personajului Thomas Huxley, care, deşi are parte de o apariţie scurtǎ în film, rǎmâne puternic întipǎrit în memoria privitorului prin agresivitatea sa caninǎ ce seamǎnǎ cu un neo-atheist dawkinsian avant la lettre.

Singura mea dorinţǎ neîmplinitǎ în acest film este faptul cǎ nu a prezentat momentul în care scrisoarea lui Alfred Russel Wallace şi ideile lui Darwin sunt prezentate în faţa Societǎţii Linnaeene la data de 1 Iulie 1858.


Agora
Filmul spaniolului Alejandro Amenábar nu este altceva decât o oglindǎ a creştinismului în care mulţi se tem sǎ priveascǎ. Filmul prezintǎ ascensiunea religiei "pǎcii" şi costurile ei, atât în termeni culturali, cât şi în vieţi omeneşti, necreştine. Se poate observa asemǎnarea cu fratele sǎu mai tânǎr întru Abraham, Islamul, religii unite prin tendinţe violente, prin practici de lapidare, prin poliţii religioase - parabolani - şi nu numai.

Existǎ o scenǎ în film ce meritǎ menţionatǎ: atunci când sclavul Davus, ce înainte de creştinare avea preocupǎri ştiinţifice, este eliberat de cǎtre Hypatia, devenind, de jure om liber, dar sacrificând libertatea sa de conştiinţǎ, devenind astfel închis în propria sa minte, un sclav de facto al creştinismului.

De asemenea, scenele fregvente în care se vede Terra de la distanţǎ, fac ca privitorul sǎ se substituie Divinitǎţii, fiind forţat sǎ emitǎ judecǎţi de valoare, din perspectivǎ divinǎ, asupra acţiunii drept-credincioşilor. Astfel, regizotul îi interzice publicului sǎ se ascundǎ în spatele unei "morale divine neinteligible".

Dacǎ ar fi sǎ critic Agora pentru ceva, atunci ar trebui sǎ fie scena morţii Hypatiei. Nu cred cǎ a avut parte nici mǎcar de acel minim de clemenţǎ oferit de Davus, al sufocǎrii ante-lapidare. Mai mult ca sigur cǎ a simţit fiecare piatrǎ ce i-a lovit trupul, murind în chinuri groaznice, sub privirile extatice ale "discipolilor" lui Iisus.


Pe post de încheiere, meritǎ amintit faptul cǎ ambele filme sunt producţii nehollywoodiene, primul fiind fǎcut de britanici (BBC) iar al doilea de cǎtre spanioli, probabil datoritǎ faptului cǎ deocamdatǎ SUA este prea cristofilǎ, iar filmul Creation aproape cǎ nu a fost distribuit în cinematografele americane.

Darwin si primul om pe Capela Sixtina

By popular demand (godless1859 aici) - click pentru a mǎri:

(Dacǎ mai aveţi idei de genul ǎsta, lǎsaţi comentariu)