luni, 13 septembrie 2010

Interpretabilitatea si domesticirea religiilor

Motto: "The taming and domestication of religion is one of the unceasing chores of civilization." - Hitch

Una din elementele cheie ale unei religii de succes este interpretabilitatea ei. Deşi toate religiile se bat cu cǎrǎmida-n piept cum cǎ ei ar deţine "Adevǎrul absolut şi moralitatea imuabilǎ", adevǎrul este cǎ religiile sunt într-o eternǎ schimbare, şi se pliazǎ pe realitǎţile din vremurile respective. Nu trebuie decât sǎ studiaţi istoria creştinismului, sau a oricǎrei alte religii, pentru a vedea cum ele întotdeauna se muleazǎ pe contextul istoric (recomand Mircea Eliade - "Istoria ideilor şi credinţelor religioase", deoarece este accesibil şi extrem de consistent).

Totuşi cum se poate ca o religie sǎ fie aşa schimbǎtoare? Ei bine, acestea sunt extrem de interpretabile. De aceea, prin selecţie observaţionalǎ, şi un terorist antiavort şi un credincios altruist pot sǎ-şi justifice comportamentul prin citate din Biblie. Poţi justifica biblic atât discriminarea instituţionalizatǎ cvasiteocratic, cât şi toleranţa faţǎ de aproape. Orice om care a studiat un pic Biblia ştie cǎt de autocontradictorie este. Şi oricine se uitǎ în jur va observa cât de eterogen este Creştinismul. La fel ca alte religii de altfel, şi toate astea pentru cǎ poţi justifica orice prin apel la texte sacre. În esenţǎ, cǎrţile religioase n-au coloanǎ vertebralǎ!

Da, spun cǎrţile religioase, pentru cǎ nu doar Biblia este aşa. Coranul, deşi este mai violent per total, are şi pǎrţi pozitive, cu apel la iubire de aproape şi dragoste frǎţeascǎ. Principala problemǎ contemporanǎ a Islamului este cǎ interpretarea violentǎ este mult, mult prea rǎspânditǎ. Islamul trebuie sǎ-şi gǎseascǎ resursele intelectuale interne pentru a deveni compatibil cu modernitatea globalǎ. Trebuie gǎsite, cum se face adesea, modele istorice tolerante, şi aplicate. Pentru a da un exemplu, islamul din Balcani este foarte secular, iar intruziunile extremiste wahabbite nu sunt tolerate mai deloc (vezi exemple pe forum). Un astfel de model ar trebui sǎ se caute acum de cǎtre clericii musulmani: unul în care individul musulman sǎ accepte faptul cǎ spaţiul public este secular, pluralist în opinii. Probabil intelectualii musulmani din Europa de vest vor realiza aceastǎ schimbare pentru a asigura integrarea comunitǎţilor din care fac parte în societatea vesticǎ. Şi probabil, cum s-a întâmplat adesea, un set de idei din periferia unui spaţiu cultural va porni schimbarea de care e nevoie.

Islamul trebuie domesticit, dar mai ales trebuie sǎ se domesticeasǎ singur. La fel s-a întâmplat şi cu Creştinismul occidental, din hiena turbatǎ a Evului Mediu, Vaticanul a devenit astǎzi o javrǎ din ce în ce mai dispreţuitǎ în Europa. Asta este primul pas în eliminarea flagelului religios de pe planetǎ. Eu n-o sǎ trǎiesc sǎ vǎd marginalizarea religiei pe glob, dar sper mǎcar sǎ vǎd domesticirea sa.

PS. Ca sǎ înţelegeţi de ce nu mǎ mulţumesc doar cu lobotomizarea religiei, şi vreau eliminarea ei totalǎ, iatǎ un filmuleţ despre pericolul resǎlbǎticirii unei religii! Un fel de Islamul, ce a fost şi ce a ajuns...

trimite pe proddit

2 comentarii:

  1. Nu pot decât să-ţi spun că trăieşti cu speranţe iluzorii. Dacă religia e un fenomen natural atunci cum crezi că poţi scăpa de ea? La fel ca şi crima, prostituţia, furtul, etc. e ceva caracteristic speciei.

    Şi în zonele seculare, partea centrală a religie, mitul se transpune în mişcări politice.

    Mai e şi o doză de eurocentrism, multe religii asiatice sunt cu mult diferite de cele avraamice, dar fiindcă trăim cu experienţa celor din urmă extapolăm ideea că toate sunt la fel de psihopate sau imbecile.

    Un scop mai realist ar fi apărarea de teocraţie şi stat, dar să speri la eradicarea religiei.. asta e o iluzie optimistă.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Stiu, da din când în când îmi mai permit şi eu sǎ visez. Un mic gest utopic.

    Oricum, nu religia în sine e naturalǎ, ci elementele care-l compun, din care unele au şi corespondente nonreligioase. Aşa cǎ religia începe sǎ piardǎ monopolul pe tot mai multe fronturi

    2. Abrahamocentrism mai degraba. Şi da, ştiu cǎ religiile orientale sunt mai liniştite. Mai domestice, ca sǎ zic aşa.

    3. Ştiu cǎ n-o sǎ fie religia eradicatǎ niciodatǎ, dar putem sǎ ne dorim asta. La fel cum umanitatea nu va fi niciodatǎ raţionalǎ, deşi ar fi bine sǎ avem pretenţia asta de la ea.
    Oricum, de asta am vrut sǎ mǎ axez pe aspectul domesticirii religiilor.

    RăspundețiȘtergere