Ca o scurtă continuare la postul despre Crăciun, țin să reproduc un scurt fragment dintr-un articol Hotnews. Deși intitulat „Superstitii si obiceiuri de Anul Nou in lume” când vine vorba de România articolul nu mai vorbește despre „superstiții și obiceiuri” de suprafață ci ni se descrie acel nucleu simbolic, legat de momente cheie precum solstițiul și anotimpul invernal, de care vă vorbeam:
Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic in noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la romani Ingropatul Anului, denumirea de Revelion apartinand timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii "Zile si mituri", asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este unul ritualic, impartit simetric de Revelion in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza.
In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, "cu cat sare cocosul pe pragul casei" sau "cu cat se misca puiul in gaoacea oului". Prin multe obiceiuri si credinte care exprima initial teama, dezordinea si haosul, iar, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale.
Citisem undevă faptul că într-un anumit calendar, posibil cel aztec, anul se împărțea în 12 luni de câte 30 de zile, iar cele 5 zile rămase pentru a completa anul deveneau zile oarecum „în afara anului” în care ordinea normală a lumii se degrada, iar regulile sociale obișnuite nu se mai aplicau. Practic totul se transforma într-o sărbătoare a beției și dezmățului, ce se termina în prima zi a noului an, când ordinea lumii era restabilită., și totul revenea la normal. Într-un fel mi-e greu să nu fac paralela cu Revelionul nostru, unde omul cu gașca lui de prieteni se rupe practic de lume, adesea la o cabană la munte, unde urmează o festivitate bahică de toată frumusețea. Ulterior, drumul înapoi spre casă este și drumul înapoi în socetatea ordonată, impresie evidențiată și de faptul că toți se plâng că în curând reîncepe rutina cotidiană.
Imagine: Henryk Siemiradzki - „Orgie romană din vremea minunată a cezarilor”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu