Unde ireligioșii sunt peste 1%

Ca o completare la postarea cu hărțile despre România ireligioasă, iată și o hartă cu orașele și comunele unde ireligioșii depășesc pragul de 1%. Interesant este faptul că pe lângă unele comune aruncate ici colo, se observă o zonă mai compactă în centrul țării. De ce acea fâșie pare să concentreze comune mai ireligioase nu mi-e tocmai clar, însă merită să aruncăm o privire asupra populației de acolo.

Etnii (via Wiki)

În primul rând zona corespunde limitei de vest a Ținutului Secuiesc, fiind linia de contact dintre regiunea preponderent maghiară (minoritate mai fără dumnezeu, așa) și teritoriile transilvănene românești din imediata apropiere (Brașov, Sibiu și vestul județului Mureș). Totuși, „comunele 1%” nu par să continue și în nord, sau la limita de est, cu Moldova. Nici nu pare să fie ceva asemănător în județele Bihor, Sălaj și Satu Mare, de asemenea zone de contact între unguri și români. Și aici intervine un alt detaliu interesant: componența confesională.

Confesiuni (via Wiki)

Partea de vest a Secuimii, mergând pe direcția SE-NV, precum comunele noastre, prezintă o populație majoritar protestantă. Spre deosebire de estul Ținutului Secuiesc, care este romano-catolică (acolo făcându-se celebrul pelerinaj de la Șumuleu Ciuc), sau ungurimea din Partium, aici avem un protestantism de două feluri, și anume reformați (majoritatea) și unitarieni (o minoritate semnificativă).

Având în vedere că în Europa o tradiție protestantă se corelează cât de cât cu un grad mai mare de ireligiozitate, nu-i exclus ca ea să aibă un rol și în cazul poziționării comunelor din harta de mai sus. Alături de alți factori (nu știu însă care)

Unitățile administrativ-teritoriale cu peste 1% necredincioși sunt: Bucium, Șibot (AB), Apata, Vama Buzăului (BV), Surdila Găiseancă (BR), Vâlcelele (BZ), Brebu Nou (CS), Panticeu (CJ), Sita Buzăului, Vâlcele, Varghiș (CV), Atid, Avramești, Dârjiu, Merești, Ulieș (HR), Corbeanca (IF), Câlinești (MM),

Bereni, Chiberd, Crăciunești, Galești, Glodeni, Gornești, Livezeni, Magherani, Sântana de Mureș, Valea Largă, Vărgata, Voivodeni, Zău de Câmpie (MS), Războieni (NT), Acâș (SM), Dumbrava (TM) precum și orașul Miercurea-Nirajului (MS) și municipiul Cluj-Napoca.

Mi-e dor de forum

Sanatoriu abandonat, Elveția (via WikiCommons)

Mi-e dor de Forum. Mi-e dor și de TLP.ro, dar mai mult mi-e dor de forum. N-a murit, dar nici viu nu mai putem spune că este.

Astăzi discuțiile ateilor s-au mutat pe Facebook. E de înțeles, e o platformă mai dinamică, replicile se succed rapid, mimează parcă viața reală. Discuții la o bere pe terasă. Comparativ, forumul părea un club de filateliști cu prea mult praf în aer. Sau o bibliotecă, unde toate discuțiile erau frumos arhivate, pe domenii. Te interesau prostiile religioase altele decât cele abrahamice? Sau poate vroiai să vezi ce prostii au mai făcut adepții iudaismului. Sau poate naționalismul și religiozitățile conexe sunt ceea ce-ți ațâță interesul. În orice caz, aveai, și încă ai ce citi. Iar nivelul discuțiilor, în ciuda idiosincrasiilor unor forumiștii, era altul.

Astăzi, FB pare mai degrabă un loc de joacă pentru copii cu ADHD, și nu mă refer neapărat la utilizatori. Pur și simplu datorită naturii quasi-orale a platformei, verba volant, iar discuții interesante se pierd după câteva zile, o săptâmănă. Articolele dense, de analiză, tind să aibă reacții puține, pe când cele tabloidice imediat generează comentarii, de multe ori la fel de tabloidice. Nu spun că pe forum se reacționa mai rapid la conținutul de calitate, dar respectivul articol de multe paragrafe rămânea la îndemâna tuturor chiar și după o săptână, putând fi citit și după o lună sau un an. Comparativ, pe peretele albastru, cam orice dispare în scurt timp, și devine greu de regăsit. Astfel, se ajunge la situația în care întotdeauna primează noul, șocantul, caricaturalul, dailymailesque-ul. Și cred că și dinamica utilizatorilor e afectată. Mi-e că unii forumiști au renunțat la a contribui pe FB datorită nivelului discuțiilor. S-au săturat să repete aceleași argumente ad nauseam. 

Cred că pentru „comunitatea ateilor” tranziția pe rețeaua de socializare zuckerbergică a fost din unele puncte de vedere un regres. Nu am de gând să plec de pe grupul AAR cu mesaje de adio dramatice, nu despre asta e vorba, dar între discuțiile repetitive despre câini, țigani, feministe, marxiști și alte păsărele, mă apucă prea des nostalgia - un sentiment care-mi diplace profund - pentru zilele când conversam pe forumul atei.ro. C'est la vie, I guess. Măcar există /r/secularism.

Romania ireligioasa - harti pt. 2011

Și iaca au răsărit de pe saitul Institutului Național de Statistică - aflată sub ocrotirea sfântului Dionisie Exiguul -  datele preliminare privind religia în România, defalcate pe județe, regiuni de dezvoltare și municipii, orașe și comune. După procesarea datelor, ne pricopsim cu câteva hărți din care putem observa că:

* Dihotomia Regat / Ardeal se păstrează și la nivel de religiozitate, singura anomalie fiind Bucureștiul, anomalie explicabilă prin gradul ridicat de urbanizare, fapt corelat invers cu religiozitatea. Astfel regiunea de dezvoltare Sud-Vest este cea mai religioasă, iar centrul este cea mai ireligioasă - mai ales în mediul rural, urmat imediat de nord-vest.

* Județele Cluj, Mureș și municipiul București par să fie „fruncea” necredinței în mediul urban. În general Capitala și județele Transilvane sunt cele ce domină în necredință.

* Zonele urbane din județul Iași sunt comparabile cu cele transilvane, probabil din cauza municipiului reședința de județ, care în ciuda reputației de Paraschivopolis, este totuși un centru universitar puternic. De altfel Oltenia și Sudul par a fi un pic mai religioase decât Moldova, deși cea din urmă avea reputația de epicentru al dreptei credințe.

* Județul Covasna are mediul rural cel mai ireligios, în proporție de 0,56%, comparativ cu 0.10% cât e media rurală pe țară. Urmează județele Mureș, Cluj, Harghita, Brașov și Ilfov, o ciudățenie în sudul pravoslavnic.

În încheiere, aș vrea să felicit comuna Gălești (Nyárádgálfalva) din județul Mureș, care se dovedește cea mai ireligioasă unitate administrativ-teritorială din România, având aproximativ 6,4% populație fără religie, mai necredincioasă decât orice altă comună sau orice alt oraș sau municipiu.

Pentru o hartă a județelor ce include și datele pe rural și urban, click aici.

Vezi și: Infografic pe 2002, modificările de la un recensământ la altul și harta comunelor cu peste 1% ireligioși.

Infografic: Romania ireligioasa (in '02)

Click pe imagine:

(deocamdata nu exista datele defalcate pe etnii pentru recensamantul din 2011)

Zen hasidic: „Care e rostul ateilor?”

'O poveste celebră din literatura hasidică spune în felul următor:

Într-o zi, Maestrul îi învață pe studenții săi cum că tot ceea ce a creat Dumnezeu pe acest pământ trebuie apreciat, deoarece ele toate sunt aici pentru a ne învăța ceva. Atunci, un student mai isteț îl întrebă: „Și ce lecție avem noi de învățat de la atei? Dumnezeu pentru ce i-a creat?”

Maestrul îi răspunse: „Dumnezeu i-a creat pe atei pentru a ne învăța cea mai importantă lecție dintre toate -- lecția milei adevărate. Vedeți voi, când un ateu înfăptuiește un act de caritate, stă la căpătâiul cuiva, ajută o persoană nevoiașă, sau îi pasă de lume în general, el nu face asta din cauza vreunei învățături religioase. El nu crede că Dumnezeu i-a poruncit să facă fapte bune. De fapt, el nu crede în Dumnezeu deloc, și prin urmare faptele sale sunt rodul moralității sale interne. Și iată cât bine poate să facă aproapelui său, pur și simplu din cauză că asta simte”

„Asta înseamnă”, continuă maestrul, „că atunci când cineva întinde o mână cerându-vă ajutorul, să nu spuneți «Mă voi ruga ca Dumnezeu să te ajute». Mai degrabă, în momentele acelea, deveniți atei, imaginați-vă că nu există dumnezeu care să ajute, și spuneți «Eu te voi ajuta.»”

Dacă există izbăvire prin religie, ea va veni atunci când cei credincioși vor înțelege asta.'

(Sursa)

Ateii de la un recensământ la altul

Publicarea datelor preliminare de la recensământul din 2011 a permis, în sfârșit, să efectuăm niște observații legate de ce s-a mai schimbat prin profilul religios al cetățeanului român din anul 2002, de la ultima numărătoare, până azi.

În primul rând, ca procentaj, au scăzut cultele 'clasice' - ortodocși, catolici, reformați - însă au crescut cultele 'neoprotestante', după cum se poate observa din graficul de mai sus (am exclus ortodocșii pt o mai bună vizibilitate a celorlalți). Principala creștere e reprezentată de cultul penticostal, care pe fondul scăderii populației, a reușit să-și îngroașe rândurile cu peste 43.000 de suflete, ajungând de la 1,5% la aproape 2% din credincioși. Baptiștii și adventiștii, deși au scăzut ca număr, au crescut și ei - modest, ce-i drept - ca procentaj din credincioși. 

În funcție de cum dorim să privim problema, situația ateilor și a celor fără religie este dulce-acrișoară. Vestea bună e că aceștia, numiți împreună „ireligioși”, au avut una din cele mai dramatice creșteri față de acum 9 ani. Practic numărul lor s-a dublat, de la 21.000 la 45.000, iar procentual, au crescut de la 0,1% la 0,24%. Și tot aici putem observa vestea proastă: suntem în continuare un sector demografic minuscul. Ca să vă dați seama cât de dubioasă e situația necredincioșilor din România, atât Arabia Saudită, într-un sondaj recent, realizat de Gallup, cât și cel mai religios stat din SUA, Mississippi, au aproximativ 5% necredincioși.

Aici merită menționat faptul că modul în care s-a efectuat acest recensământ a fost unul extrem de cârpit. De asemenea, tradiția românească de a echivala botezul cu aderența perpetuă la un cult, stigmatul ideii de ireligiozitate, răspunsurile date de rude și recenzori căpoși care au pus „ortodox” din oficiu au făcut ca numărul necredincioșilor să fie mai mic pe hârtie.

O creștere impresionantă a avut și categoria „religie nedeclarată”, numărul acestora crescând de la 11.734 la 84.753 (adică de la 0,05% la 0,45%). E foarte posibil ca această creștere să se datoreze ortodocșilor care nu au dorit să fie trecuți la „creștin-ortodox” în semn de protest față de acțiunile megalomanice ale BOR din ultima vreme sau a unor ireligioși care doreau să-și mascheze necredința fără a atrage priviri. Deși nu există date vizavi de cei care s-au declarat de „altă religie”, datele din 2011 fiind preliminare, suspectez că și acolo vom observa o creștere, pe aceleași considerente de protest anti-BOR.

Personal, mă așteptam la o creștere mai mare a cultelor neo-protestante, dar asta probabil și din cauza suprareprezentării lor în vestul țării unde locuiesc, făcând ca o creștere cum a fost cel al penticostalilor să se resimtă mai „concentrat”. Totuși o creștere de 13,4% în 9 ani, ba chiar pe fond de diminuare de populație, nu tocmai ceva de lepădat, după cum mi-a atras atenția și un redditor, dar mă așteptam la o creștere și din partea baptiștilor. Ca să nu mai vorbesc de atei. Măcar 1% speram să atingem.

Caligrafie nihilistă

Recent mi-am reamintit de simpatia pe care o am pentru caligrafia arabă, și am descoperit diverse informații despre un stilul numit thuluth, acela vizibil și pe steagurile islamice, gen Arabia Saudită. Totuși, majoritatea exemplelor de caligrafie sunt cu tematică religioasă, deoarece arta scrisului frumos s-a dezvoltat la arabi ca să compenseze absența artei figurative religioase, descurajată de iconoclasmul musulman. Așa că am zis că un citat precum „Dumnezeu a murit, și noi l-am ucis - Friedrich Nietsche” ar arăta bine în acest mediu de reprezentare.

Pentru alte variante, click aici.

PS. Trăiască 2012, anul apocalipsei mayașe.

Mic ghid de dezbateri ateiste

Deși în privința (in)existenței zeilor, zmeilor și îngerilor ai ajuns la un acord cu alți atei, s-ar putea ca în decursul conversațiilor să întâmpini diverse opinii nu tocmai în concordanță cu ale tale. Deși ți-ai șlefuit rațiunea astfel încât poți tranșa orice problemă, vei observa uneori că partenerul de dialog e cam tare de cap și nu renunță suficient de repede la ideile sale, evident eronate. Având în vedere că vorbiți totuși aceeași limbă, și nu e creștineza, iată un decalog de sfaturi pentru a-ți aduce interlocutorii pe calea rațiunii:

1. Primul pas: urmărește cu atenție argumentul advers. Acolo trebuie să fie cel puțin o eroare logică. Găsește-o și dă-i în cap cu ea

2. Încearcă să-l compari cu un cre(ș)tin. Nici un om rațional nu vrea să se comporte ca unu din'ăla

3. Eticheta „irațional” se poate folosi la discreție. Nu există nimic bun în iraționalitate, iar tu oricum ai rațiunea de partea ta

4. Fă-l să înțeleagă că orice idee care nu-ți place ție e religie. De aia nu-ți place. Nu contează cât de subțire e analogia, oricum ar trebui să fie clar și fără analogie

5. Dacă vorbiți în cifre, acuzația de numerologie merge la fix. Evident studiile celuilalt sunt prost făcute, nu trebuie decât să sapi suficient

6. Dacă nu vrea să asculte, deși majoritatea oamenilor de știință îți susțin părerea acuză-l de atitudine creaționistă. 

7. Dacă însă ești în minoritate, adu-i aminte că majoritatea e irelevantă. Adevărul contează, și ar trebui să fie evident. Utilizarea adejctivului de „alarmist AGW” e posibilă în funcție de părerea personală legată de subiect

8. În funcție de opțiunile tale politice, poți să-l acuzi că ar fi adeptul religiei „stângiste, eco-vegetariano-comuniste” sau al cele „dreptiste, fundamentalist'creștin-liber'piețiste”. Evident, se poate jongla cu termenii

9. Aroganța și miștocăreala subliminală sunt calea cea dreaptă spre o conversație scurtă. Unii trebuie să înțeleagă repede că-s ridicoli dacă nu văd Adevărul

10. Eticheta de „troll” este mereu utilă pentru a scăpa de un interlocutor prea enervant și exotic.

Lista rămâne deschisă și sper că aceste reguli să fie utile spre a demonta argumentele oricărui ateu ce suferă de pusee de iraționalitate. Nu uita că omul e animal irațional, iar interlocutorii tăi sunt doar niște oameni, chiar dacă mai raționali decât creștilienii sau alți spălați pe creier. Nu uitați să fiți sceptici, în special când sunteți contraziși!

Patapievici și Onfray în oglindă

„Sînteți unul dintre filozofii europeni cu cele mai bune vînzari în ultimii ani. Cum explicați acest succes? De ce credeți că sînt cititorii atît de interesați de cartile dvs.?

Sînt greu de explicat lucrurile acestea. Să zicem că scriu într-o limbă simplă, clară, recurg la o franceză care refuză neologismele și obscuritatea, nu mă îngrijoreaza problemele pur conceptuale, nu scriu filozofie pentru filozofii de meserie, ci, ca toți filozofii Antichitatii grecești și romane, scriu pentru persoana care este interesată de filozofie în afara universității și în perspectiva autoconstruirii. Mă preocupă probleme existențiale: viața, suferința, moartea, iubirea, plăcerea, politica, bioetica, arta… 

Sînt, deci, concret, practic, clar, util – poate că aici trebuie văzut un răspuns la întrebarea dvs.”

Michel Onfray, interviu din Dilemateca (aug. 2011)

„Iremedial vorbind, târcopitudinea celest-concupiscentială functioneaza anizotropomorfic, Iisus Christos.”

„Condiţia omului de după Cădere mai poate străluci divin doar în semitonurile litotei.”

„Această poltronerie face un frumos pandant filistinei laşităţi de care a dat dovadă Marx faţă de fiul său nelegitim, pe care a refuzat toată viaţa să-l vadă şi pe care nu l-a ajutat cu nimic.”

„Am descoperit, scriind-o, că rana este o valoare feminină şi că a răni pe cineva înseamnă, simbolic, a-i deschide un uter. Mormintul este un uter, mortul il fecundează.”

„Confortul în care te instalează gîndul că descinzi din primate este deliterios.”

„Aş dori să dezvolt, în acest articol, cîteva din consecinţele care decurg din ideea că romanitatea ar fi ceva substanţial, o esenţă cu haecceitate proprie, un fel de (altfel spus) sentiment paraguaian al fiinţei.”

H.-R. Patapievici, citate diverse, 
via pagina „Ce-a vrut Patapievici sa zica ?”

Inițial, am dorit ca postarea de față să cuprindă doar citatele de mai sus, să ilustrez diferențele dintre doi filosofi contemporani din perspectiva modului în care se raportează la limbă. Evident, nu se dorea o analiză în detaliu, ci doar o mică juxtapoziție între cineva care consideră că ideile filosofice pot și trebuie să fie popularizate, și cineva care, aș zice eu, se străduie să se se ascundă după cuvinte, într-un fel de „slavonă filosoficească” destinată mai degrabă unei caste de inițiați. Din păcate, în urma unui articol apărut în presă recent, în care Patapievici deplânge (din nou) decreștinarea Europei, am avut revelația unei alte situații contrastante între franțuz și valah. Citez:

„Crestinatatea (care a facut Europa) si soarta civilizatiei noastre (cu drepturile omului, cu democratia liberala) vor avea aceeasi soarta. De aceea, soarta crestinismului in epoca noastra ma ingrijoreaza la fel de mult ca si soarta civilizatiei noastre, a valorilor in care credem. [...] Crestinismului i-a fost interzis accesul in spatiul public in mai multe forme: in invatamant, in spatiul public ca dezbatere politica, in preambulul proiectului de constitutie europeana. Parca am innebunit! Suntem intr-o stare pe care psihiatrii o numesc "denial", sau "ura de sine". Ne detestam valorile care ne-au facut. Altfel spus: vrem sa murim!”

Horia-Roman Patapievici, conferința "Intrebari esentiale. Putem vorbi impreuna despre D-zeu?"

„Ati scris mult despre necesitatea unui materialism radical si a unui ateism militant. Nu este religia deja învinsa în lumea contemporana? Mai trebuie înca luptat împotriva ei?

Religia functioneaza pe doua niveluri: un prim nivel se refera la practica religioasa, credinta în dogme, frecventarea bisericilor, supunerea fata de învataturile Vaticanului. De fapt, aceasta religie pare decrepita, cel putin în Europa. 

Dar exista un al doilea nivel, cel al impregnarii intelectuale: necredinciosi, rau-credinciosi, agnostici, anticlericali, atei au fost, de fapt, educati în spiritul religiilor monoteiste. Îmi lipseste spatiul ca sa arat aici cît de mult sînt impregnate de spiritul iudeo-crestin etica, politica, estetica si alte domenii. 

Un singur exemplu: gîndirea juridica. Pretorii nostri europeni fac o dreptate care presupune, dupa cum ne învata crestinismul, si în special Geneza cu genealogia raului, ca sîntem liberi, capabili sa facem binele si raul în mod voluntar. Sîntem, deci, responsabili, deci vinovati, deci în masura sa fim pedepsiti. Daca aparati ideea ca nu sîntem liberi, idee anticrestina, ci determinati de inconstient, societate, mediu, familie, atunci lantul se rupe: responsabilitatea, vina, pedeapsa nu mai sînt valabile. Iata de ce înca mai trebuie sa descrestinam.[...]”

Michel Onfray, idem

Și ca să închei într-o notă filosofică și echidistantă, un video - via Lex, care a scris și el despre Patapievici - ce tratează moștenirea gândirii creștine în occidentul „post-creștin”. Enjoy:

Apelul la consecințe - câteva note

Apelul la consecințe este un mod foarte parșiv de a câștiga o argumentație. În principiu, mizându-se pe filtrul de costuri/beneficii a gândirii umane, se încearcă subminarea unei poziții prin consecințele (reale sau imaginare) pe care acea poziție s-ar putea să-l aibă. 

De obicei, întâlnim acest argument în două instanțe, oarecum interconecate:

În primul rând este vorba de anti-evoluționiști, care, speriați de ideile de selecție naturală și „supraviețuire a celui mai adaptat” cred că acestea vor atrage după sine o civilizație bazată pe eugenie și lagăre, după modelul totalitarismelor secolului XX. Am tratat deja această idee într-un articol mai vechi.

În al doilea rând, e vorba de situația mai generală a teiștilor, care văd într-o lume golită de divinitate - și deci de un standard obiectiv de moralitate - un haos generalizat al anarhiei și „relativismului moral”. Ei cred că astfel omul devine dintr-un nimeni important (centrul creației) de sub bocancul divin, un „nimeni pur și simplu”, pierdut pe un bolovan stelar, care e gata să-și omoare vecinul, un nimeni și el.

Primul argument se întâlnește de obicei la cultele creștine înclinate spre creaționism, precum neo-protestanții, sau într-o formă mai vulgară, la ortodocși. Pe de altă parte, al doilea apel la consecințe îl veți întâlni de fiecare dată când vreun înalt ierarh catolic sau ortodox (și aici ma gândesc mai ales la papă) începe să deplângă lipsa credinței și creșterea „nihilismului” care, chipurile ar arunca umanitatea înt-o „criză socială și spirituală”.

N-ar trebui să spun că și în cazul în care acceptarea „darwinismului” ar duce la o societate-abator, sau dacă ateizarea planetei ar transforma lumea în distopie orwelliană, aceste două idei ar rămâne la fel de valabile. O idee rămâne adevărată indiferent de consecințele sale.

Și ca final, aș dori să menționez, cu titlul onorific de „scârbe umane”, o categorie aparte de apelanți la această eroare logică. Sub logica lui „adevăru-i bun, dar nu și pt căței”, există o seamă de necredincioși, de obicei adulți, care consideră, arogant, că divinități și „prostii de-astea” nu există, dar totuși fac apologia religiei ca instrument de control al maselor. Din observațiile mele, tot ei dau dovadă de mediocritate, și se încadrează bine mersi în categoria „vulgului ce necesită control”, cu toate că își arogă, elitist, condiția de iluminați.

O mitologie mecanică

Așa-numitul „Cult al Rațiunii” (stampă)

"Noua imagme a Universului, modelată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în epocaa raţionalismului triumfător, ne va ajuta să înţelegem mai bine mecanismele Raţiunii şi raporturile sale ambigue cu structurile imaginarului. [...]

Noul sistem filozofic şi ştiinţific se prezenta ca o inversare completă a imaginarului tradiţional. Forţele materiale înlocuiau forţele spiritului. Legile Universului luau locul lui Dumnezeu. Omul a fost şi el redus la un soi de maşină sau la o rotită a marii maşinării universale. Misterul, supranaturalul, sacrul au fost evacuate din natură. Totul trebuia să se explice prin fizică sau mecanică, mişcarea corpurilor celeste, ca şi comportamentul omenesc. D'Holbach rezuma această idee printr-o frază memorabilă în lucrarea sa Sistemul naturii (1770): „Natura acţionează după legi simple, uniforme, neschimbătoare.., Toate greşelile oamenilor sunt greşeli faţă de fizică.”

O adevărată revoluţie în gândire, istoricul are tot dreptul (fără a ignora insă precedentele antice şi moderne ale materialismului şi raţionalismului Luminilor) să constate o ruptură intre imaginea mitică a lumii şi imaginea raţionalistă şi ştiinţifica. Și teologul de asemenea; nu i se putea pretinde să facă concesii unei filozofii care-şi propunea să-1 înlocuiască pe Dumnezeu cu fizica.[...] A-l înlocui pe Dumnezeu prin fizică: propoziţia exprimă o răsturnare ideologică, dar ea exprimă şi o anumita continuitate a vechilor structuri şi a funcţiei acestora. Funcţia lui Dumnezeu, aceea de a asigura funcţionarea fără greşeală a maşinii universale, nu este abolită, nu există decât o schimbare a factorului responsabil. Omul nu mai păcătuieşte in faţa lui Dumnezeu, ci, pentru a relua cuvintele lui d'Holbach, in faţa fizicii. El nu mai riscă să fie pedepsit de divinitate, ci de legile ştiinţifice, care s-ar întoarce împotriva sa.

Acest proiect global a fost definit de Ernst Mach (1838-1916) prin expresia foarte sugestivă de „mitologie mecanică". Scopul lui era „explicarea fizico-mecanica a întregii naturi". O dată stabilite toate legile care acţionau în Univers, evoluţia viitoare devenea, la rândul ei, cognoscibilă. Laplace îşi imagina deja „un geniu care ar putea descrie starea universului într-un moment oarecare din viitor”. Nimic nu se producea la întâmplare; omul putea accede la cunoaşterea absolută.

Aceasta se referea şi la istorie. Legile istoriei luau locul destinului, dar rigoarea lor nu ceda cu nimic forţei oarbe a acestuia din urmă. Cele două concepte erau interşanjabile. Voltaire utiliza cuvântul destin într-un mod care se voia ştiinţific; „Ar fi curios ca o parte a acestei lumi să fie rânduită şi ca cealaltă să nu fie deloc, ca o parte din ceea ce se întâmplă să fi trebuit să se întâmple şi ca o altă parte din ceea ce se întâmplă să nu fi trebuit să se întâmple. Când ne uităm de aproape, vedem că doctrina contrară celei a destinului este absurdă.”

Dacă totul era „rânduit", viitorul omului devenea la fel de transparent ca acela al Universului. Condorcet s-a ocupat de aceasta în Schiţă a unui tablou istoric al progresului spiritului uman, scrisă în 1793 şi publicată în 1795. Pentru prima oară, o lucrare istorică evoca nu doar trecutul, ci şi viitorul speciei umane, situat sub semnul perfecţionării biologice şi spirituale. Totul ar fi perfect (sau aproape) într-o lume înfloritoare. Acţionând principiul contrariilor, ne găsim în faţa unei religii inversate. Sub forme noi, vechile arhetipuri subzistau. După modelul religiilor, noul sistem îşi propunea să asigure unitatea şi coerenţa lumii, integrarea omului în Univers, mântuirea sa prin înălţare spirituală şi cunoaştere şi, de asemenea, descifrarea viitorului, oracolul şi profeţia devenind ştiinţifice, adaptate exigenţelor unei elite sceptice şi raţionaliste.

Inscriptie pe biserica Ivry-la-Bataille - „Templul Rațiunii și Filosofiei”

Sacrul se „reconvertise", dovedind că omul poate transfigura orice în religie. Timpul religiilor ştiinţifice se apropia. Revoluţia franceză a inventat cultul Raţiunii. Părintele al mecanicii universale, Isaac Newton, a fost „sanctificat” de Saint-Simon în 1803. în Scrisorile unui locuitor din Geneva către contemporani, acesta propovăduia într-adevăr o religie, care era religia lui Newton. Dacă cineva i-ar fi putut face concurenţă lui Dumnezeu, acesta era savantul care descoperise formula matematică a armoniei cosmice. Providența se manifesta prin faimoasa lege a atracţiei universale.

Urmărind aceeaşi metodă, vom găsi uşor rădăcinile arhetipale ale tuturor inovaţiilor Epocii Luminilor, care n-au făcut până la urmă decât să materializeze şi să laicizeze vechile figuri ale imaginarului. În locul Apocalipsului religios au fost luate în consideraţie cataclismele cosmice şi geologice. Vârsta de aur a mitologiei şi Edenul biblic au cunoscut un avatar care a beneficiat de aprecierea filozofilor şi a opiniei publice: paradisul secularizat al bunului sălbatic. Bunul sălbatic s-a instalat la fel de bine în insulele îndepărtate ale Polineziei, cât şi în primele epoci ale istoriei umane, ilustrând o societate egalitară şi fericită, coruptă, din nefericire, de mersul istoriei. In versiunea secularizată, păcatul originar semnifica abandonul stării naturale şi inventarea proprietăţii. Este esenţa faimosului Discurs asupra originii şi bazelor inegalităţii dintre oameni, publicat de Jean-Jacques Rousseau în 1755. Paradisul pierdut beneficia astfel de o reelaborare filozofică.

Milenarismul religios, pe de altă parte, începea sa se convertească în ideologie ştiinţifică a „viitorului radios" (ca la Condorcet), sinteză între excelenţa socială şi morală a epocilor primitive şi noile descoperiri ştiinţifice şi tehnologice. Se întrezăresc deja semnele premergătoare ale comunismului modern.[...]

Vârsta Raţiunii este şi vârsta Utopiei, adevărata sa vârstă de aur. Intr-o perioadă de câteva zeci de ani au fost create mai multe fantezii utopice decât în toată istoria precedentă a genului. Această apropiere Raţiune-Utopie n-are nimic fortuit, ea este deosebit de semnificativă... şi destul de neliniştitoare. Raţiunea s-a delectat imaginând societăţi ideale, în care se întâlneau toate ingredientele refuzului istoriei. Ea a reuşit chiar să transfigureze o Chină cât se poate de adevărată, împrumutân-du-i structuri şi virtuţi utopice potrivite alcătuirii unui model pentru reformatorii europeni.

Putem deci să conchidem: Raţiunea a purtat o bătălie nemiloasă împotriva vechilor configuraţii ale imaginarului: credinţe religioase, tradiţii folclorice, mituri şi superstiţii. Dar în locul rămas liber s-au înălţat noi construcţii mitice, foarte diferite, însă, în acelaşi timp, foarte apropiate de construcţiile tradiţionale. Raţiunea n-a făcut, până la urmă (nu avea altă alegere), decât să recupereze şi să dispună după propriile sale reguli — geometrice, mecanice, carteziene, materialiste — toate fantasmele esenţiale ale omenirii." - pag 59-63

- Lucian Boia - „Pentru o istorie a imaginarului”

Later edit: O discuție pe marginea articolului găsiți pe Proddit

Deceniul 2000 și dumnezeu

Partea I


Partea a II-a

3 întrebări

Dacă ateismul este, stricto sensu, „absența credinței în zei” și/sau „negarea existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități”, iar ideologia comunistă (în forma marxist-leninistă) nega existența divinității, putem spune că ideologia „dictaturii proletariatului” a fost ateistă? De ce nu?

Dacă antiteismul este opoziția (activă) față de religia organizată și/sau față de credințe în divinitate, putem considera măsurile regimurilor comuniste față de culte ca fiind antiteiste (cel puțin în ceea ce privește religiile tradiționale)? De ce nu?

În situația în care considerăm marxismul o formă de mesianism (anti-inegalitate) iar religiile influențează comportamentul enoriașilor, putem spune că elementele anti-religioase din comunism au fost o consecință a observației (corecte) cum că religia este o formă de opresiune și un sedativ social și că ar trebui scăpat de aceasta? A vrut comunismul să elibereze, printre altele, umanitatea de religie, prin intermediul statului?

Azi sunt dilematic

Bezbojnic - originea numelui

Bezbojnicul e un nume destul de greu de reținut și de pronunțat. Nu prea sună românesc. Au fost unii care au căutat blogul scriind bejbojnicul, unii l-au pronunțat bezboinicul sau bezboznicul; mai fost alții care au crezut că-s basarabean și veți vedea imediat de ce. Și știu că unii sunt curioși de originea acestui nume așa că iată explicația.

Bezbojnic, în diverse limbi slave, înseamnă „[om] fără dumnezeu”, ateu, godless mai pă ingliș. Cuvântul e compus din 3 părți:

„bez-” înseamnă „fără...”. Cică există ca și cuvânt și în limba română, cu aproximativ același sens: „în afară de...”, regăsindu-se, potrivit DEX, și într-o expresie obscură, pe care eu n-am auzit-o vreodată „bez Vlașca și Teleorman”. De asemenea se mai întâlnește în cuvinte compuse de origine slavă, precum „bezmetic” - „[stup] fără matcă”, „bazaconie” - „fără lege, ne-legiuire” sau „bâzdâganie” - „fără suflet” (de la „dihanie” - „spirit, suflet”)

„bog” se traduce ca „(dumne)zeu”. În limba română se găsește în expresia „bogdaproste” - „Domnul să-i ierte (pe morții tăi)” sau în numele Bogdan - „darul lui Dumnezeu” (sinonim cu grecescul Teodor/Tudor sau numele de origine evreiască Matei, Nathaniel sau Ionathan). Mai apropiat ca formă de bezbojnic este în expresia rusească „Boje moi!” - exclamație tradusă aproximativ ca „Dumnezeule!”

„-nic” este un sufix adjectival, tot de origine slavă. Îl regăsim și-n limba română, în cuvinte precum „harnic”, „rodnic”, „falnic”, „fățarnic”, etc

Având în vedere originea străină, merită explicată și motivul pentru care mi-am denumit blogul în acest mod. Ei bine, înaintea de Dawkins și noii atei, cam singura literatură antiteistă pe plaiurile mioritice erau cărțile de propagandă comuniste, traduse din rusă prin anii '60 - '70. Aveam două astfel de cărți în casă „Biblia pentru credincioși și necredincioși” și „Cum se nasc, trăiesc și mor zeii și zeițele”, ambele scrise de un anumit Emilian Iarolavski. care Iaroslavski era șef peste propaganda antireligioasă în URSS, în perioada interbelică - înainte ca Stalin să o lase mai moale, pe motiv că Biserica Ortodoxă era bună la însuflețit soldatul rus ce lupta întru apărarea Patriei de fasciști - , și care, printre altele, edita o revistă numită „Bezbozhnik” (pe rusă „Безбожник”, vezi imaginea de mai sus) care încerca să ridiculizeze religiile tradiționale pentru a putea fi substituite de noua religie numită Comunism. În orice caz, ce vroiam să spun, în termeni hipsterieni, este că citeam cărți antireligioase înainte să fie mainstream, și deși trebuiau filtrate părțile de propagandă pro-comuniste, gen „lupta de clasă”, „URSS iz dă best” și alte asemenea bazaconii, cărțile erau destul de interesante dpdv factual. De altfel, nu e greu să arăți cât de auto-contradictorie este Biblia sau cât de ridicole sunt poveștile din diverse religii, și totuși, cât de asemănătoare. Mai în detaliu despre aceste cărți, poate într-o postare viitoare.

Dasvidanya tavarișci!

Lucian Boia - Mitologia științifică a comunismului - recenzia bezbojnicului

V-ați pus vreodată problema de ce societățile comuniste aveau mania inginerilor produși pe bandă rulantă? Sau obsesia cu „fabrici și uzine”, în speță de industrie grea, precum siderurgia? Sau impulsul de a săpa canale în neștire, gen Dunăre-Marea Neagră, Volga - Don, Marea Albă - M. Baltică, etc? De asemenea, stiați că fraza „Munca l-a făcut pe om!” nu e metaforă, cum s-ar crede, ci reflectă întocmai viziunea comunistă asupra evoluției umane?

Cei care citesc acest blog, sau mă urmăresc pe Facebook sau pe forum, știu deja că sunt un fan al istoricului Lucian Boia. Fiind una din numeroasele sale scrieri ce se ocupă cu istoria unor idei sau mituri, „Mitologia științifică a comunismului” este o carte extrem de relevantă astăzi, mai ales în România, în context post-comunist, precum și în contextul discuției ateism/religie. Pe lângă faptul că este foarte caustică la stereotipul comunismului ca absență a religiozității - o acuză des folosită împotriva ateilor -, ea explică multe din reflexele comunismului, și arată totodată consecința transformării științei în fetiș, o practică ubicuuă în secolele 18 și 19, dovadă că iraționalul poate fi îmbrăcat în haine ce par raționale. Încă o carte în sprijinul ideii de comunism ca fenomen religios, carte pe care o recomand cu entuziasm.

Câteva citate memorabile:

Va fi şi sfârşitul religiei, popoarele nemaiavând nevoie de un asemenea opiu. De fapt, ca atâtea concepţii ştiinţifice globale ale secolului al XIX-lea, marxismul ţine loc de religie, în sensul construirii unei lumi unitare şi armonioase în care omul îşi va găsi în sfârşit raţiunea de a fi. Este interesant să constatăm că a putut fi pronunţat şi crezut cuvântul ştiinţă (de atâta lume şi atâta vreme) în legătură cu aceste consideraţii goale despre viitor, care nu decurgeau din nici un raţionament demonstrabil. Pentru a înţelege esenţa fenomenului marxist, trebuie făcut abstracţie de învelişul său ştiinţific. Ceea ce rămâne în final este visul milenarist, nici mai mult, nici mai puţin. Iar în ceea ce priveşte latura ştiinţifică, ajunge să punem faţă în faţă prezicerile lui Marx şi evoluţia reală a omenirii exact în secolul care trebuia să cunoască împlinirea profețiilor sale. - pag. 55

Pe de altă parte, am constatat deja că raţionalismul nu a făcut foarte adesea decât să dispună într-o manieră mai elaborată, mai „savantă", aceleaşi elemente care animă credinţele iraţionale. In cele din urmă, milenarismul comunist nu este mai raţional, în esenţa lui, decât milenarismele fasciste sau milenarismele religioase medievale şi moderne. Este altfel structurat. Justificările lui sunt diferite. Este incomparabil mai bine elaborat. îşi ordonează fantasmele în interiorul unei scheme ştiinţifice şi logice. Comunistul autentic respectă infinit ştiinţa sau, mai bine zis, ceea ce crede el că este ştiinţa. - pag. 87-88

În Evul Mediu, istoriografia fusese „slujnica” teologiei; trebuia să reflecte şi să confirme, prin exemple, cuvântul lui Dumnezeu. La fel, istoriografia marxista nu a fost altceva decât slujnica teleologiei comuniste, simplu instrument în slujba construirii unei lumi noi. - pag. 100

Căutate cu obstinaţie, dar în zadar de gânditorii premarxişti, legile istorice, sociale şi economice au invadat piaţa. Marx a fost repede eclipsat de imaginaţia fertilă a succesorilor săi. îşi consumase o întreagă viaţă pentru a formula câteva legi istorice şi economice. Discipolii săi, de la Lemn şi Stalin la Ceauşescu şi Kim Il-Sung, au apelat la o metodologie diferită, sumară dar eficientă. O intuiţie genială a ghidului suprem sau un congres al Partidului ajungeau cu prisosinţă pentru a oficializa o nouă lege ştiinţifică sau chiar un pachet de legi. Pentru a ne rezuma la un singur exemplu, marea adunare a reprezentanţilor partidelor comuniste aflate la putere, reunită în noiembrie 1957, a scos la lumina zilei nu mai puţin de nouă legi care dirijau construirea noii societăţi, obligatorii — dincolo de particularităţile naţionale — pentru orice ţară hotărâtă să treacă la comunism (rolul conducător al clasei muncitoare şi al partidului său; lichidarea proprietăţii capitaliste etc). - pag. 121

Planul era nu numai gândit, dar şi iubit. Iubit cu pasiune. S-a dezvoltat o formă neaşteptată de „erotism". „Tânărul student şi tânăra studentă, când se plimbă împreună, discută despre indicatorii infailibilului plan cincinal...” (Henri Barbusse, Russie. 1930) - pag. 124

Omul nou nu există în stare pură, dar e prezent, în proporţii variabile, în chimia spirituală a celor mai mulţi dintre locuitorii vechiului bloc comunist. - pag. 145

Debarasat de concurenţi şi sigur pe sprijinul lui Stalin, Lâsenko era acum liber să-şi ducă până la capăt programul transformist. Aplicând, pe urmele lui Miciurin, „hibridarea vegetală" (grefarea) şi încrucişarea, spera să poată determina o transformare masivă a speciilor. Printre performanţele lui sunt de menţionat metamorfoza grâului în secară şi a secarei în grâu (fiind în studiu şi alte asemenea transmutări: orzul în ovăz, mazărea în măzăriche, măzărichea în linte...). De altfel, în opinia lui, mişcarea aceasta era generală, aproape toate speciile cultivate putându-se transforma în ierburi sălbatice (şi invers, se înţelege). Unul dintre discipolii săi a mers şi mai departe, făcând uluitoarea descoperire că până şi arborii participă la nebunescul carusel, trecând de bunăvoie de la o specie la alta! - pag. 182 [Alchimie marxistă, nu alta!]

In fata ştiinţei occidentale, care era de fapt ştiinţa „normală", dispreţuitor numită „burgheză", comunismul propunea paradigme diferi te. Ambiţia sa era de a construi un sistem ştiinţific paralel, ale cărui baze, a cărui logică şi a cărui finalitate nu aveau nimic comun cu principiile ştiinţifice îndeobşte acceptate la începutul sau spre mijlocul secolului. - pag. 202

Știința burgheză versus cea „adevărată”, proletară. Sună cunoscut? Țineți minte dihotomia dintre „ştiinţa” nordică, spirituală şi intuitivă a naziștilor, opusă ştiinţei „evreiești”, materialiste şi raţionale? Ce mult se aseamănă religiile politice între ele, n'est-ce pas?

Dumnezeu e Ceaușescu

"Robia e Libertate" - Pentru că religia ne-nvață că a fi sclav ("robul lui dumnezeu") înseamnă de fapt libertatea adevărată, astfel sufocând dorința de libertate a oamenilor

"Moartea e Viață" - Pentru că religia ne-nvață că această viață nu valorează nimic în comparație cu "viața veșnică" de după moarte, astfel îndemnând omul să nesocotească bucuriile acestei vieți

"Ignoranța e Cunoaștere" - Pentru că religia ne-nvață să ne mulțumim într-o stare de ignoranță și să considerăm că a citi o singură carte este suficient pentru a fi înțelept, astfel răpind omului plăcerile cititului și bogăția cunoașterii adevărate.

"Nevolnicia e Putere" - Pentru că religia ne-nvață că suntem slabi fără "puterea" lui dumnezeu, stârpindu-i omului încrederea în forțele proprii

"[Credințele religioase] sunt niște credințe totalitare. Reprezintă dorința de-a fi un sclav. Să vrei să existe o autoritate imuabilă, permanentă și tiranică ce te poate condamna de crimăgândit în timpul somnului, ce poate să - și care, de fapt, trebuie să - te supravegheze tot timpul, fie că dormi, fie că ești treaz, în fiecare minut al vieții tale - repet, tot timpul vieții - înainte să te naști, sau, și mai distractiv, după ce mori. O Coree de Nord în ceruri. Cine vrea ca toate acestea să fie adăvărate? Cine, în afară de un sclav, dorește așa o soartă odioasă? Am fost în Coreea de Nord. Au un mort ca președinte, Kim Jong-il este doar liderul partidului și al armatei. El nu e șef de stat. Acel post aparține tatălui său decedat, Kim Il-sung. E de fapt o necrocrație, o thanatocrație. De altfel, le lipsește încă cineva și au o trinitate. Fiul este reîncarnarea tatălui. E vorba de cea mai respingătoare, absolută și inumană tiranie creeată vreodată de specia umană. Dar cu toate acestea, poți să mori dracului și să scapi din Coreea de Nord!" - Cristopher Hitchens

Inspirat din citatul de mai sus și bazat pe această lucrare, de Tea-Bladez, a cărei sursă e filmul 1984.

Later Edit: Am schimbat imaginea, versiunea originală se găsește aici. Vezi și versiunea cu "Tatăl ceresc...", precum și cea în limba engleză.

Da, Domnule (Prim-)Ministru!

Douǎ clipuri din serialul britanic "Yes, (Prime) Minister", legate de Bisericǎ, în cazul de faţǎ, cea anglicanǎ. Primul clip, în special, este relevat în discuţia recentǎ legatǎ de BOR ca instituţie religioasǎ versus BOR corporaţia bǎnoasǎ, bunǎ de taxat ca orice altǎ afacere. Enjoy.

Scenele sunt din episodul 7, sezonul 4 (sau 1 din Y,PM), The Bishop's Gambit. Alte scene mişto din serial sunt cel în care Sir Humphrey explicǎ Politica Externǎ a Marii Britanii vizavi de UE, sau cea vizavi de Conflictul Arabo-Israelian, sau Politica de Apǎrare. Mai e si clipul legat de Sondaje de Opinie, sau cel despre Transparenţa în Guvernare. Vezi şi pagina de pe Wikiquote. Un serial extrem de captivant, o satirǎ de-un umor cum numai britanicii ştiu sǎ facǎ. Recomand cu cǎldurǎ!

"Comunismul - O modernitate eşuatǎ" - recenzia bezbojnicului

Cartea lui Radu Preda – titularul cursului de Teologie Socialǎ la Fac. de Teologie Ortodoxǎ a Univ. “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – este o interesantǎ analizǎ a comunismului, pornind de la originile sale istorice şi ajungând pânǎ la contemporaneitatea ambiguǎ vizavi de aceastǎ ideologie, al cǎrui costuri umane, în secolul XX, au fost imense.

Cu toate neajunsurile sale, printre care şi o senzaţie de text neşlefuit îndeajuns, cartea oferǎ extrem de multe cititorului. La doar 7,29 lei, sub preţul unui pachet de ţigǎri, ai parte de o istorie detaliatǎ, atât a precursorilor ideologici ai comunismului – cum ar fi babouvismul secolului XVIII şi nu numai – dar şi o analizǎ a modului în care marxismul, ideologie a proletariatului occidentului industrializat, a fost implementatǎ într-o societate agrarǎ de tip feudal cum era Rusia la începutul veacului trecut. Toate acestea ambalate într-o lecturǎ relativ fluidǎ şi plǎcutǎ, cu mici idiosincrazii ce ar fi putut totuşi sǎ lipseascǎ.

Cartea reuşeşte o analizǎ istoricǎ impresionantǎ, însǎ formaţia teologicǎ a autorului lasǎ urme vizibile în consistenţa textului. În momentul în care trebuie tratat “comunismul primitiv” al creştinismului timpuriu, precum şi atunci când se discutǎ colaborarea Bisericii/-lor Ortodoxe, aerul analitic al cǎrţii pare sǎ se inmoaie într-o apologeticǎ stângace.

Cartea este paradoxalǎ. Pe de o parte, se încearcǎ explicarea fenomenului comunist pornind de la o presupusǎ origine umanistǎ, ateistǎ sau darwinistǎ, iar exprimarea devine ciudatǎ, şi regǎsim texte tipic preoţeşti precum:

“dezumanizarea în numele unui umanism al terorii” – pg. 189

„"[U]manismul" marxist-leninist-stalinist [...] dorea să înalţe pe om, dar cu preţul desfiinţării sale ca persoană. [...] Pentru bolşevici, omul nu conta decât în măsura în care era parte activă şi fără personalitate a planului lor. O astfel de viziune, pe cât de simplistă, pe atât de dramatică în consecinţele ei, se originează nemijlocit în ateismul constitutiv al comunismului.” – pg. 139

“Mai mult, convinşi de evoluţionismul darwinist, comuniştii credeau (sic!), precum iluminiştii secolului XVIII, în posibilitatea ca prin educaţie ştiinţifică [...] omul să fie fie „vindecat" de credinţa religioasă“ – pg. 140

“[...]Ioan Paul II nu a încetat să acuze comunismul pentru ateismul său criminal, pentru încălcarea libertăţii religioase şi mai ales pentru umanismul negativ abil camuflat după formula „omului nou"” – pg. 184

Interesant e cǎ dezideratul „omului nou" este o “formulă genuin creştină (gr. ό παλαιός άνθρωπος versus ό καινός άνθρωπος; cf. Coloseni 3, 4; Corinteni 5,17; Galateni 6,15 ş.a.)” – pg. 264

“Gulagul sovietic sau fenomenul Piteşti sunt cele mai elocvente dovezi ale acestui darwinism social. „Selecţia naturală" a comunismului ar fi trebuit să ducă, după eliminarea duşmanilor de clasă incapabili să se adapteze, la apariţia „omului nou" în toată splendoarea acestuia” – pg. 188

Pe de altǎ parte, pregǎtirea de teolog îi permite autorului sǎ identifice foarte uşor modul în care funcţioneazǎ bolşevismul, şi anume printr-un mod de gândire tipic religios. Ofer urmǎtoarele citate ca demonstraţie:

“Asemeni tuturor totalitarismelor care au marcat acest „scurt secol XX" (Hobsbawm), ideologia comunistă a oscilat constant între combaterea credinţei religioase, resimţită drept un concurent latent de temut, şi instaurarea propriei viziuni despre lume şi viaţă, o viziune devenită la rândul ei, prin propagandă şi dogmatizare, o adevărată Ersatzreligion. [...] Varianta bolşevică a comunismului, cea care va oferi în fapt prototipul implementării istorice a ideologiei societăţii fără clase, se articulează de la bun început în termenii unei alternative soteriologice. [...] [B]olşevicii se vor prezenta drept unicii purtători ai veştii celei bune, ai Evangheliei caricaturizate în miezul căreia se afla promisiunea de a înlătura total şi pentru totdeauna inegalităţile sociale şi de a instaura o orânduire în care clasa muncitoare este stăpână absolută şi necontestată”– pg. 20

“Comunismul se pretează din toate punctele unei analize social-teologice. [...] Chiar dacă Lenin se va împotrivi mereu faţă de asocierea marxismului cu oricare formă de credinţă, ceea ce ar fi însemnat relativizarea caracterului „ştiinţific" declarat al doctrinei, adepţii acestuia, ruşi dar şi mulţi occidentali, se vor comporta cvasi-religios în raport cu „victoriile" socialismului de atunci şi de mai târziu. [...] Beţia ideologică pe care o induce acest amestec tare de prezent şi viitor explică reacţia nemiloasă faţă de cei lucizi. Duşmani ai regimului vor fi de fapt toţi adversarii imaginarului comunist, opoziţia lor reprezentând un act de demitologizare, de rupere a vrăjii, motiv suficient pentru lichidarea lor fizică.” – pg. 21

“Răsturnând puterea legitimată religios şi exercitată discreţionar a tarului, Lenin nu face nimic altceva decât să ocupe locul lăsat gol. Este o succesiune fără fisură, o liturghie politică neagră, pe dos, victoria gnozei despre care vorbea Besançon sau a religiei comuniste analizate profetic de Berdiaev.” – pg. 133

“De la zeiţa raţiunii proslăvită de revoluţia franceză la cultul materiei al revoluţiei bolşevice, cercul se închide perfect.

Fără îndoială, cultul organizat în jurul lui Lenin reprezintă una dintre expresiile cele mai consecvente ale materialismului comunismului ca atare [?], fenomen în oglindă cu dictaturile şi cultul personalităţii din China, Cuba, Romania sau Corea de Nord. Celebrat şi azi, chiar dacă mai puţin vădit, însă cu aceleaşi onoruri militare zi de zi, cultul lui Lenin mai este un indiciu şi pentru tendinţa oricărei forme excesive de ideologie politică de a se transforma în înscenare liturgică.[...] Procedând astfel, comunismul demonstrează că adevărata lui concurenţă nu au fost alte ideologii, în ciuda războiului rece şi a bipolarităţii, ci religia însăşi.” – pg. 146

Şi ultimul citat, extras din concluzia cǎrţii:

“Reţinem însă aici măcar acest lucru deosebit de important pe care îl repet cu riscul liber asumat de a părea tezist: nefiind doar o ideologie sau un sistem politic, ci având o puternică şi constantă încărcătură cvasi-religioasă, adică dorind să fie receptat ca o învăţătură eshatologică, mântuitoare, comunismul trebuie şi poate fi citit în cheie social-teologică.” – pg. 267

Sursǎ imagineg 2: BBC, text: "Uniţi în naşterea Omului Nou"

Noul Ateism - puţin mai mult decât doar "ateism"

Dupa cum am aratat într-un post precedent, cuvântul "nou" din termenul de Ateism Nou are o justificare, dat fiind noua dimensiune sociala a acestei "mişcǎri", deşi mulţi nu aprecieazǎ acest adjectiv. Exista însa o problemǎ mai mare cu termenul de "ateism" din aceasta eticheta, dat fiind faptul ca atitudinea celor care compun aceasta miscare nu se restrânge doar la a-teism.

Desi stricto sensu ateism înseamna lipsa de credinta în zei, astǎzi termenul este folosit ca sinonim pentru ireligiozitate, adica negarea oricarei religii, ca sistem de întelegere a lumii bazate pe credinţǎ. Astfel, desi termenul "ateu" este îngust, el reprezinta totusi nucleul mişcǎrii neo-atee, mişcare ce se extinde nu doar la desconsiderarea zeitǎţilor, ci şi la condamnarea religiilor, la scepticism faţǎ de pseudoştiinţǎ precum şi la criticǎ fata de orice formǎ de iraţional. Am facut o distinctie între zeitati si religii pentru cǎ dacǎ în sistemele religioase abrahamice eliminarea zeitǎţii(-lor) înseamna practic eliminarea religiei respective, exista forme religioase - cum ar fi de exemplu unele forme de buddhism - ce funcţioneazǎ fǎrǎ existenţa unor zeitǎţi, facându-le practic religii atee, fǎrǎ sa fie ateism, aşa cum întelegem noi acest termen. Astfel, un ateu neaga, sau se strǎduieşte sǎ nege şi, poate, sǎ şi combatǎ, orice forma de religiozitate, fie ca e vorba una abrahamicǎ, dharmicǎ, sau chiar politic-secularǎ, cum ar fi de exemplu comunismul, precum şi practici ce ţin de sfera religioasǎ, precum rugǎciunea sau alte practici "alternative" cu miros de neo-primitivism New Age.

Este totusi necesar sa mentionez ca, în ciuda imperfecţiunilor, sprijin utilizarea termenilor de "ateu/atee" şi "ateism", considerând ca sunt cele mai raspândite şi acceptate, atât printre necredincioşi, cât si printre "oamenii Domnului", fiind deci cei mai la îndemânǎ termeni. Tentativele de a gasi noi termeni pentru "homo ireligiosus" au avut rezultate modeste, termenul "secular umanist" fiind prea complicat/lung si mult mai restrictive decât ateu, "liber-cugetǎtor" fiind prea vag-boem (şi la noi în ţarǎ prea asociat cu tǎtuca Ilici), "sceptic" fiind prea larg, cu valente mai degraba în anti-pseudoştiinţǎ, iar "bright" fiind prea caricatural. Astfel, termenul de "ateu" este cel mai potrivit pentru a se cristaliza ca termen-umbrela pentru necredincioşi, cu menţiunea cǎ are, sau poate asimila, nuante mai vaste decât s-ar crede dupa o prima analiza etimologica.

PS. Pt termenul complementar "agnostic" vezi articolele lui LazyPawn si Oenoanda.

De ce tot vorbesc ateii de moralitate?

GoodCat are o dilemǎ:

"Ce mă mai zaibesc [?] oamenii ce își irosesc timpul cu subiecte gen “Moralitatea nu depinde de religie”. Ce vreți să obțineți voi atunci când încercați a o sută una oară să-i convingeți pe creștinopați că noi, de fapt, nu mâncăm copii?[...]"

Lex îl completeazǎ la secţiunea de comentarii:

"Mulţi atei au un fetiş cu moralitatea, [...] vor să demonstreze că sunt ultramorali iar religioşii sunt imorali.[...]"

Ce vrem sǎ demonstrǎm:

Sunt parţial de acord cu Lex, într-adevǎr o mare parte din discursul ateilor se învârte în jurul chestiunii de moralitate, iar motivul este evident. Dat fiind faptul cǎ una din ideile cele mai rǎspândite este faptul cǎ religia (sau mai bine spus divinitatea) este indispensabilǎ pentru ordinea moralǎ a lumii, se creeazǎ douǎ idei avantajoase pt establishmentul religios: o necesitate artificialǎ pentru existenţa religiei ca stabilizator social şi o demonizare a poziţiei non-religioase, ca pericol moral pt comunitate. Astfel, ateii se confruntǎ cu o stereotipizare de "oameni imorali", imagine ce poate fi dusǎ pânǎ la extrema în care ateii sunt un pericol social, şi deci sunt necesare mǎsuri proactive. Existǎ un fetiş pentru moralitate, pentru cǎ în mare parte, statutul de minoritate "indezirabilǎ" se datoreazǎ percepţiei de oameni imorali, când dovezile aratǎ cǎ lipsa religiei nu este un o sursǎ de imoralitate, iar credinţa în divinitate nu este un garant al moralitǎţii.

Un pic de fetiş: Sursa moralitǎţii

Şi dacǎ tot suntem la capitolul moralitate, este interesant cum oamenii încǎ se mint cum cǎ moralitatea ar avea origini divine, când de fapt este din ce în ce mai clar cǎ empatia stǎ la baza moralitǎţii (nu e coincidenţǎ faptul cǎ psihopaţii nu pot empatiza cu alţi oameni). E de ajuns sǎ te gândeştii cum ai explica ce e bine şi ce e rǎu unui copil mic. Când eşti întrebat "De ce nu e bine sǎ furi, minţi, ucizi, etc." rǎspunsul tǎu nu va fi "Pentru cǎ aşa a zis Doamne-doamne". Întotdeauna explicaţia se învârte în jurul ideii de daunǎ la adresa celuilalt, şi de empatizare cu statutul de victimǎ - "Nu minţii pt cǎ nici ţie nu ţi-ar plǎcea sǎ ţi se spunǎ minciuni", "Nu fura pt cǎ nici ţie nu ţi-ar conveni sǎ ţi se ia ceva ce e al tǎu", etc. Este evident, dacǎ stai sǎ te gândeşti 5 minute, cǎ valorile morale derivǎ din statutul nostru de fiinţǎ socialǎ, iar iluzia unei "morale obiective", adicǎ una datǎ de zei, este doar o eroare umanǎ. Faptul cǎ oamenii împǎrtǎşesc aceleaşi valori morale de bazǎ nu înseamnǎ decât cǎ oamenii sunt în mare mǎsurǎ la fel. De altfel, moralitatea se poate scana prin rezonanţǎ magneticǎ funcţionalǎ (fMRI).