Revelionul - câteva mențiuni

Ca o scurtă continuare la postul despre Crăciun, țin să reproduc un scurt fragment dintr-un articol Hotnews. Deși intitulat „Superstitii si obiceiuri de Anul Nou in lume” când vine vorba de România articolul nu mai vorbește despre „superstiții și obiceiuri” de suprafață ci ni se descrie acel nucleu simbolic, legat de momente cheie precum solstițiul și anotimpul invernal, de care vă vorbeam:

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic in noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la romani Ingropatul Anului, denumirea de Revelion apartinand timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii "Zile si mituri", asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este unul ritualic, impartit simetric de Revelion in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza.

In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, "cu cat sare cocosul pe pragul casei" sau "cu cat se misca puiul in gaoacea oului". Prin multe obiceiuri si credinte care exprima initial teama, dezordinea si haosul, iar, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale.

Citisem undevă faptul că într-un anumit calendar, posibil cel aztec, anul se împărțea în 12 luni de câte 30 de zile, iar cele 5 zile rămase pentru a completa anul deveneau zile oarecum „în afara anului” în care ordinea normală a lumii se degrada, iar regulile sociale obișnuite nu se mai aplicau. Practic totul se transforma într-o sărbătoare a beției și dezmățului, ce se termina în prima zi a noului an, când ordinea lumii era restabilită., și totul revenea la normal. Într-un fel mi-e greu să nu fac paralela cu Revelionul nostru, unde omul cu gașca lui de prieteni se rupe practic de lume, adesea la o cabană la munte, unde urmează o festivitate bahică de toată frumusețea. Ulterior, drumul înapoi spre casă este și drumul înapoi în socetatea ordonată, impresie evidențiată și de faptul că toți se plâng că în curând reîncepe rutina cotidiană.

Imagine: Henryk Siemiradzki - „Orgie romană din vremea minunată a cezarilor”

Crăciunul - ce este și de ce îl sărbătoresc

După colajul de anu trecut, ar fi cazul ca anu acesta să vorbesc un pic mai serios despre Crăciun. Poate părea ciudat pentru unii, dar ca ateu n-am nici o problemă în a sărbători Crăciunul. Însă pentru a înțelege motivul, trebuie să analizăm un pic sărbătorile.

În afară de motivul declarat - în cazul de față, nașterea lui Iisus - o sărbătoare conține un nucleu simbolic legat mai mult de ciclul agricol și de trecerea anotimpurilor decât de dogma creștină. Observați mulțimea de trimiteri către ideea fertilității în Paște și Crăciun. Bradul împodobit - un dublu simbol de fertilitate și abundență - este adus în casă, spre a fi protejat de iarna stearpă ce s-a lăsat afară. Ciclul agricol s-a terminat definitiv, urmează perioada grea a iernii. De asemenea proximitatea solstițiului de iarnă, ca dată, nu este tocmai o coincidență. La fel cum nu este o coincidență nici faptul că înainte de existența Crăciunului, existau alte sărbători păgâne în această perioadă, peste care s-a grefat creștinismul.

În ceea ce privește Paștele, găsim iarăși simboluri ale fecundității: oul, mielul și iepurașul - animale inocente, la început de viață - toate reflectă faptul că sărbătoarea pascală este una a primăverii, și cu toții știm din clasele primare faptul că primăvara e invariabil legată de renașterea naturii. Și dacă tot suntem la sărbători de primăvară, să luăm fenomenul interesant al „Zilei celor ce muncesc” - 1 Mai. Deși e o sărbătoare „comunistă”, ea continuă să fie o sărbătoare populară, una din marile sărbători românești. De ce? Fiindcă se suprapune peste momentul în care primăvara cea ploios-depresivă devine acea primăvară de tip „floricele pe câmpii”. Începe vremea bună și 1 Mai practic marchează acest început. Motivul oficial, sărbătorirea „muncii” este doar o justificare neimportantă.

La fel ca și sărbătorirea nașterii „mântuitorului”. De fapt vorbim de o sărbătoarea a dăruirii, o sărbătoare a familiei și a prieteniei. Familia și prietenii, legăturile sociale, au fost și sunt aspecte vitale pentru omul ce urmează să înfrunte o iarnă grea, și care ar putea să aibă nevoie de ajutor. Darurile, sunt practic, investiții în relații sociale - lucru de altfel știut de sociologi.

Nu vreau să par cinic. Îmi place Crăciunul, îl petrec în fecare an cu familia și prietenii, dintre care mulți întorși din alte localități europene. Dar să fim sinceri. Crăciunul e sărbătoarea lui Moș Crăciun. Uitați-vă numai la cât de des este menționat. Prin comparație, Baby Jesus are un rol secundar. Moșul, renii, cadourile, bradul, familia, turta dulce, prietenii și vinul fiert sunt mult mai importante decât orice altceva. Pentru ateii, de exemplu, Crăciunul poate fi și o sărbătoare seculară, a generozității. Aproape că e una. La urma urmei, nici măcar numele nu e creștin.

A fost Iisus un produs al violului?

Ați auzit de sinucigașul de la Harvard care a lăsat o scrisoare de adio de 1905 pagini? Ei bine, scrisoarea se găsește aici și iată ce chestii interesante am găsit în capitolul intitulat "The Seditious Genius of the Spiritual Penis of Jesus", la o scurtă răsfoire:

"Revolts broke out all over Roman occupied Israel in 4 BCE. [...] It had taken the employment of three of the four existing legions of Varus, the Roman governor of Syria, before the rebellions were broken. The little village of Nazareth was about four miles from Sepphoris. Is it reasonable to presume that Nazareth suffered a similar rampage of Roman devastation? According John Dominic Crossan, a foremost scholar of the historical Jesus:

In Nazareth around the time Jesus was born, men, women, and children who did not hide successfully would have been, respectively, killed, raped, and enslaved. Those who survived would have lost everything.

Crossan speculated that Jesus would have grown up in a Nazareth dominated by stories about “the year the Romans came”. He also pointed out that this year, 4 BCE, was, “as best we can reconstruct the date”, the year that Jesus was born. This means that Jesus was born, as if by an insane coincidence, around the very same time that the Romans devastated, plundered, and raped the area where Jesus was born.[...]

When the evidence for the confluence of the time and place of the Roman attack and Jesus’s birth are put together, it appears highly probable that Mary, Jesus’s Jewish mother, was raped by a Roman soldier. This means that Jesus himself was very probably the product of the coercive violence of war. If so, then Jesus was not the “son of God”, but the son of a Roman rapist. [...]

Yet far from being a shiny new twenty-first century idea, the notion that Jesus was the son of a Roman soldier goes back to the very earliest history of Christianity. While copies of the 2nd century Greco-Roman philosopher Celsus’s book, On the True Doctrine, may have been destroyed by the early Church, his basic anti-Christian arguments were preserved in the form of a rebuttal by the Christian apologist Origen. The following excerpt presents Celsus as an attorney prosecuting Jesus, his witness. This form is remarkable in that the philosopher demands reason and evidence of Jesus, not unquestioned faith in Jesus’s claims:

Is it not true, good sir, that you fabricated the story of your birth from a virgin to quiet rumors about the true and unsavory circumstances of your origins? [...] Is it not the case that when her deceit was discovered, to wit, that she was pregnant by a Roman soldier named Panthera she was driven away by her husband—the carpenter—and convicted of adultery?

Did Jesus’s mother Mary have the reputation of being a whore? The Greek word for virgin is parthenos, and it is possible that the legionary name Panthera (“the Panther”) was derived, sarcastically, from this Greek word. Less likely, but possible, is that the identity of Jesus’ father was uncovered in 1859 when an old Roman tombstone was discovered in Bingerbrück, Germany. The Roman archer Tiberius Iulius Abdes Pantera (c. 22 BCE-CE 40) would have been about 18 years old at the time of Jesus’s birth. The Cohor I Sagittariorum that he served under was stationed in Judea at that time.[...]

Within the larger world of Jesus’s experience, the great aggressor was Rome and the great victim was ancient Israel. And the scapegoat? The Romans killed the men, raped the women, and enslaved the children of the Jesus’s Jewish hometown — but many survived. Was Jesus made a scapegoat in his lower class Jewish community? Was young Jesus beaten up by the local children on the dirt streets of Nazareth? Was Jesus the loser?[...]

In the world at large, Rome conquered the Jewish state, violently humiliated its people, and desecrated the laws of Moses. But here, in Jesus, the half-Roman/half-Jew, the tables had been turned. Jews had been victimized by Rome’s military rape of Israel — and Jesus was the living embodiment of Rome’s violent violation of Israel. If in the larger world, Roman blood granted privileges at the social top, here it would grant demotion to the social bottom.

Did even God hate Jesus? Imagine the young Jesus being beaten up by the older children of his neighborhood. Did they call his mother a whore? Did even other half-Roman products of rape save themselves from hostility by joining the children in making Jesus their favorite scapegoat? Did Jesus cry aloud for a father to save him from the cruel abuses of his world? Jesus, a fatherless orphan, would have been defenseless in that patriarchal world. As someone with “no chance of getting help from anyone else”, he would have been nothing less than an ideal scapegoat in that world.

But if he longed for his true father and tried to picture him in his mind’s eye, what could he imagine? How could Jesus imagine his true father except as a ruthless Roman, with a sword at his side, holding his mother down and ripping off her clothes as she screamed and cried for help, penetrating her repeatedly? Did the Roman soldier grab Mary by the neck and slap her across the face as he thrusted inside of her again and again? Did other Romans hold her down while Jesus’s father raped his mother? Did the soldiers take turns gang raping his mother Mary?

Biologist Robert Trivers proposed that, under certain conditions, self-deception can be evolutionary adaptive because it helps hide deception from others. Self-deception allows an individual to evade the emotional costs of selfhonesty. If everything he could see with his eyes corroborated his being through rape, he had every reason to deceive himself through faith. Jesus had faith, pure faith, that the God of Israel was his true father. [...]

If you had to choose between believing that your father raped your mother, and believing that your father was God, which would you choose? Faced with hostility from the outside world, and the horror of confronting the truth about his father’s rape of his mother, Jesus would have been a prime candidate for self-deception on the issue of the true identity of his father.[...]

After all, what had Mary done to deserve being raped? Taken as an individual she may have done nothing, but taken as a Jewess she was a member of a people who had committed the “sin” of resisting the force of Rome’s penetration of Israel. Should she have followed her future son’s teaching and turned the other cheek? Should Mary have offered her rapists anal rape too? [...]Jesus was the product of Roman imperial aggression and the Roman desecration and violation of Mary was symbolic of the Roman desecration and violation of Jews and Judaism.[...]"

Sincer să fiu, în general se crede că Iisus s-a născut înainte de moartea lui Irod cel Mare, ori revoltele de care se vorbește la începutul fragmentului, au pornit imediat după moartea lui. Dar să fim serioși, contextualizarea istorică a lui Iisus - asta dacă a existat, eu personal zic că da, dar că a fost hipermizat - nu e tocmai o știiță exactă, așa că subiectul rămâne deschis spre speculații. Oricum, speculațiile de mai sus sunt mai plauzibile decât toate "minunile" din Noul Testament, începânde de la imaculata concepție și terminând cu învierea după crucificare.

Imagini: 1. "Iisus tânăr" de Tomie dePaola (sursă)

2. Piatra funerară a lui Tiberius Iulius Abdes Pantera

3. "Fecioara Maria" de Noistar

4. "Madonna" de Edvard Munsch

De Sarbatori

O felicitare pentru cei care, datoritǎ scepticismului, nu sǎrbǎtoresc "naşterea mântuitorului", dar totuşi se bucurǎ de Crǎciun, de Moşu, dat fiind faptul cǎ dau şi, mai ales primesc, cadouri, petrec timp cu cei dragi, sau se bucurǎ de Grav-mass (Gravciun?), sǎrbǎtoarea inventatǎ de Stallman, ca o versiune raţionalistǎ a Crǎciunului, în onoarea zilei de naştere a lui Isaac Newton.

PS. Recomand Filmul Bad Santa, în caz cǎ vreţi sǎ vedeţi ceva cu tentǎ de sǎrbǎtori