Scrisoare deschisă lui Miodrag Stanojevic, profesor de istorie sârb

Dragă Miodrag,

În primul rând, te voi ruga să mă ierți că te tutuiesc, dar nu cred că te vei supăra. Cred că sunt foarte mari șanse ca tu să nu exiști. De ce spun asta?

În primul rând nu cred că ești un profesor de istorie. Îmi este imposibil să cred că cineva poate să fie atâta de ignorant, și să ajungă profesor de istorie. Faci niște greșeli elementare. Afirmația ta cum că "în anul 700 [ungurii] sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei" este falsă. În momentul respectiv strămoșii ungurilor se aflau în zona stepei nord-pontice, aproximativ estul Ucrainei, în timp ce în estul Chinei și nordul peninsulei Coreene primul rege al statului coreean Balhae punea pe picioare noul său stat. E posibil să confunzi ungurii cu uigurii, un popor turcic ce a avut tangență cu nordul Chinei ceva mai târziu. Maghiarii, în schimb, nu au avut, ei neajungând niciodată în Orientul Îndepărtat.

Poate aș fi acceptat confuzia - popoarele astea nomade sunt multe și complicate, mai ales prin stepa eurasiatică - dacă nu scoteai un alt porumbel din condei: "Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom". Un profesor de istorie nu putea spune așa ceva. Un om cu o minimă cultură înțelege cum funcționează relațiile între diversele state și entități politice în evul mediu. Mai ales un profesor din Voivodina, ea însăși regiune autonomă a statului sârb. E cineva pe lumea asta care susține că Voivodina nu face parte din statul sârb? Și Găgăuzia e autonomă, și totuși face parte din Republica Moldova.

Ca să nu mai vorbim de scaunele săsești și secuiești, care nu făceau parte din Transilvania, ci erau subordonate direct regelui maghiar. O spune clar și istoricul Marius Diaconescu în revista Historia, și el un opozant al autonomiștilor secui:

Regele Ungariei numea în fruntea secuilor un comite al secuilor, un demnitar originar din rândul marii nobilimi maghiare. Voievodul Transilvaniei nu exercita asupra secuilor nicio autoritate. Doar după 1462 s-a obişnuit ca ambele demnităţi, cea de voievod al Transilvaniei şi cea de comite al secuilor, să fie acordate aceleiaşi persoane, din raţiuni militare, în contextul creşterii pericolului otoman. Dar şi în acest caz de cumulare a celor două demnităţi, persoana care le deţinea nu îşi exercita autoritatea asupra secuilor în calitate de voievod al Transilvaniei, ci doar în cea de comite al secuilor. [...] Secuii nu erau singura entitate privilegiată din Transilvania. Saşii, colonizaţi şi ei în secolele XII-XIII în sudul Transilvaniei, s-au bucurat de autonomie administrativă şi judecătorească, în schimbul căreia achitau o sumă de bani fixă la trezoreria regelui şi dădeau un număr de ostaşi pentru armata regală. La fel, asupra lor voievodul Transilvaniei nu avea nicio autoritate.

Dragă Miodrag, cum poți tu să fii „sârb din Voivodina” și să nu înțelegi cum funcționează o autonomie? Sau să afirmi "cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare". Chiar nu știi câte drepturi au minoritățile la tine în provincie? Chiar și cele „alogene”. 

Recunosc, din curiozitate, te-am căutat prin Google. Am găsit mai mulți inși pe nume Miodrag Stanojevic. Primul e un fotbalist muntenegrean. Al doilea un Miodrag Stanojevic bătrân, de 85 de ani, filantrop, însă arhitect de meserie. A treilea un Miodrag Stanojevic-Micia, profesor (de nu-știm-ce) din Negotin. Negotin e în zona văii Timocului, are populație de vlahi, doar că acest Miodrag apărea ca și candidat pe listele unui partid care susține sus și tare descentralizarea, regiunile autonome, drepturile minorităților ș.a.m.d. Iar ultimul Stanojevic Miodrag găsit e un popă (preocupat de istorie se pare, dar nu profesor).

Așa că stimate Miodrag, eu afirm că tu ești un personaj fictiv, și în spatele acestui personaj se află un român. Unu din ăla „imbecil de tolerant”.

Un sârb ar ezita să insiste pe alogenitatea maghiarilor, când slavii înșiși sunt veniți în peninsula Balcanică în secolele 6-7. Un sârb n-ar putea să fie atâta de ignorant în ceea ce privește Voivodina, și un sârb ar ști că „vlahii” sunt în Timoc, și în Voivodina românofonii se declară români, și nicidecum vlahi. Un sârb ar ezita să-i acuze pe unguri că sunt un popor sălbatic și ucigaș când încă sunt criminali de război sârbi judecați la Haga.

Însă gradul de intimitatea cu miturile naționaliste române, aceleași analogii răsuflate cu "ungurul care vine „la tine-n casă”", și imaginea caricaturală în ceea ce-i privește pe slavi, nu mă poate duce cu gândul decât la o făcătură mioritică. Și nu e o făcătură prea inteligentă. Să luăm de exemplu afirmația "catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România." E genetic fals, și lingvistic fals. Genetic suntem toți -unguri, români, sârbi - o varză cu minime influențe alogene. Lingvistic fals, pentru că și indo-europenii - strămoșii dacilor, romanilor, celților, germanicilor, slavilor, etc. - sunt alogeni din stepă. Doar bascii putem spune c-ar fi „băștinași” europeni, nici vorbă la iugoslavi. Și contradicția cu sine apare imediat: "De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?" Păi sunt sau nu asiatici, profesore dragă? Și tu ești sau nu ești sârb? Sau real măcar?

Aștept cu interes răspunsul tău,

A.P., un bezbojnic

Abecedarul micuțului creștin

Acum câteva luni, într-un garaj plin de lemne și „almanahe” numai bune de aprins focul cu ele, am descoperit Abecedarul Micuțului Creștin, manual de religie tipărit în '92 „cu aprobarea Comisiei Patriarhiei Române pentru Învățământ Religios în Școlile de Stat”. Răsfoind printre ridicolele-i lecții, mi-am dat seama că îmi era cunoscut ce citeam și că în școala primară am învățat și eu din ăst manual plin de povețe importante.

Trecând peste rugăciuni și exerciții de tip „casa Domnului se cheamă ...”, am selectat câteva mostre de lecții. Unele, par a fi un fel de maxi-haiku-uri pravoslavnice de tip:

Vin paștile,

Copii vopsesc ouă,

Ce mișto e creștinismul.

Apoi vine celebra poveste cu Vasilică cel spitalizat de Doamne-Doamne, despre care s-a vorbit și în presă (fiind acolo vorba de versiunea reeditată a manualului).

Dar musca de pe colivă este o parabolă wtf, hibrid între Iisus și Kafka. Povestea verișorilor ortodocși ai lui Grigorie de Samsa.

Mi-e dor de forum

Sanatoriu abandonat, Elveția (via WikiCommons)

Mi-e dor de Forum. Mi-e dor și de TLP.ro, dar mai mult mi-e dor de forum. N-a murit, dar nici viu nu mai putem spune că este.

Astăzi discuțiile ateilor s-au mutat pe Facebook. E de înțeles, e o platformă mai dinamică, replicile se succed rapid, mimează parcă viața reală. Discuții la o bere pe terasă. Comparativ, forumul părea un club de filateliști cu prea mult praf în aer. Sau o bibliotecă, unde toate discuțiile erau frumos arhivate, pe domenii. Te interesau prostiile religioase altele decât cele abrahamice? Sau poate vroiai să vezi ce prostii au mai făcut adepții iudaismului. Sau poate naționalismul și religiozitățile conexe sunt ceea ce-ți ațâță interesul. În orice caz, aveai, și încă ai ce citi. Iar nivelul discuțiilor, în ciuda idiosincrasiilor unor forumiștii, era altul.

Astăzi, FB pare mai degrabă un loc de joacă pentru copii cu ADHD, și nu mă refer neapărat la utilizatori. Pur și simplu datorită naturii quasi-orale a platformei, verba volant, iar discuții interesante se pierd după câteva zile, o săptâmănă. Articolele dense, de analiză, tind să aibă reacții puține, pe când cele tabloidice imediat generează comentarii, de multe ori la fel de tabloidice. Nu spun că pe forum se reacționa mai rapid la conținutul de calitate, dar respectivul articol de multe paragrafe rămânea la îndemâna tuturor chiar și după o săptână, putând fi citit și după o lună sau un an. Comparativ, pe peretele albastru, cam orice dispare în scurt timp, și devine greu de regăsit. Astfel, se ajunge la situația în care întotdeauna primează noul, șocantul, caricaturalul, dailymailesque-ul. Și cred că și dinamica utilizatorilor e afectată. Mi-e că unii forumiști au renunțat la a contribui pe FB datorită nivelului discuțiilor. S-au săturat să repete aceleași argumente ad nauseam. 

Cred că pentru „comunitatea ateilor” tranziția pe rețeaua de socializare zuckerbergică a fost din unele puncte de vedere un regres. Nu am de gând să plec de pe grupul AAR cu mesaje de adio dramatice, nu despre asta e vorba, dar între discuțiile repetitive despre câini, țigani, feministe, marxiști și alte păsărele, mă apucă prea des nostalgia - un sentiment care-mi diplace profund - pentru zilele când conversam pe forumul atei.ro. C'est la vie, I guess. Măcar există /r/secularism.

În coate și genunchi la Nicula

Aproximativ 9.000 de femei au protestat astăzi la Mănăstirea Nicula din Cluj împotriva „cârdășiei dintre stat și biserică”, în cadrul pelerinajului ce cinstește cea mai importantă figură feminină din  credința creștină: Sfânta Fecioară Maria.

Femeile au ales un mod inedit de a protesta, înconjurând biserica în coate și-n genunchi de mai multe ori, cu privirile țintă-n pământ. „Dorim să atragem atenția asupra faptului că nu suntem animale, așa cum ne consideră Biserica” a declarat Maria Sârb, enoriașă participantă la manifestații. "Biserica exercită presiune asupra tuturor in România, asupra Parlamentului, asupra Guvernului, asupra vieții private a oamenilor. Acest lucru trebuie să înceteze" a mai subliniat ea.

Multe femei au purtat baticuri pe cap, în spirit de solidaritate cu victimele violenței domestice. „Bisericile alimentează violența domestică, perpetuând ideea că femeia este inferioară bărbatului” a declarat Ema Tomescu, adâugând că „preoții ar trebui să citeze mai rar, sau preferabil niciodată, versetul al 12-lea din Epistola Întâia către Timotei, capitolul 2 («Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită») deoarece crează așteptări nerealiste pentru soții drept-credincioși față de nevestele lor.” Întrebată dacă ea s-a lovit personal de fenomenul acesta, doamna Tomescu a refuzat să comenteze, fiind însă vizibil afectată de întrebare.

O aripă radicală a protestatarelor, așa numita Facțiune „Maria Magdalena”, a cerut cu voce tare ca bisericile creștine din România, în special cea Ortodoxă și cea Greco-Catolică, să hirotonisească și preoți-femei, punând capăt discriminării de gen în această meserie. 

De asemenea, ele au cerut ca denumirea Duhului Sfânt să fie schimbată în „Sfânta Fantomă”, pentru a reduce deficitul de feminitate din cadrul Sfântei Treimi. „Pe lângă Tatăl și Fiul, două concepte puternic masculine, dorim introducerea elmentului feminin, prin feminizarea denumirii celui de-al treilea aspect al Trinității, care de altfel, n-are cum să aibă un gen anume, dat fiind faptul că este entitate pur spirituală” a spus o protestatară ce ținea o pancartă cu sloganul „Ectoplasma n-are gen!” și s-a identificat cu numele de Narcisa. Dincolo de aspectul feminist, noua denumire de gen feminin ar trenscede și schisma lingvistică existentă  între Creștinismul Răsăritean („Duh Sfânt”) și cel Apusean („Spirit Sfânt”), a mai menționat o purtătoare de cuvânt a Facțiunii.

Părintele Haralamb Bot „Niculeanul”, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a declarat, printr-un comunicat de presă, că protestele nu-și au locul la o mănăstire. „Este o modalitate necreștinească de a comunica cu Biserica, femeile având opțiunea să își exprime nemulțumirile preotului paroh la care sunt arondate, și nu să creeze circ mediatic la această sfântă mănăstire.” 

„Țipetele, văitatul și târâtul pe jos, în patru labe, sunt manifestări animalice, ce nu sunt potrivite pentru om, creația ce mai desăvârșită a lui Dumnezeu. Puteți vedea și dumneavoastră cum, în situația de față, educația darwinistă a ultimilor decenii a reușit să scoată fiara din om” a mai adăugat preotul, întrebându-se dacă nu cumva „se dorește” discreditarea Bisericii ca instituție.

Seara zilei de 15 august s-a încheiat cu jertfe arse, preparate în incinta mănăstirii de către așa numiții „țigani mănăstirești” pe altarele de piatră  și metal de pe vremea apostolatului Sfântului Andrei. Carnea, sub formă de mici și grătare, va fi distribuită în 3-4 zile prin rețeaua social-filantropică a Bisericii, după ce Mitropolitul Clujului va fi declarat jertfele „plăcute întru Domnul”.

UPDATE: Potrivit unor zvonuri, icoana Maicii Domnului ar fi început să plângă la ochiul drept, care s-a și învinețit, un miracol ce simbolizează, zic unii, că ar solidariza cu cerințele protestatarelor moderate, dar nu și cu cele ultrafeministe. „Magdalenele” au declarat că vor continua să protesteze până când Maica Domnului va vedea că avem dreptate și icoana va plânge și cu cel de-al doilea ochi. „Considerăm că minunea din această seară ne arată că lupta e câștigată doar pe jumătate” ne-a spus o activistă. „În octombrie vom fi prezente la Iași, unde ne vom freca cagulele de moaștele Sfintei Paraschiva, ca lupta noastră întru egalitatea de gen să fie una blagoslovită”

(Atenție: această știre este la mișto, la fel ca și aia cu indienii)

Dansând până plouă, ca amerindienii!

Știre apărută azi în „Adevărul de Iași”:

Chiar în timp ce zeci de șamani se rugau duminică seara, de la ora 18.00, la copia totemului făcător de minuni a zeului Tlaloc „Chaneco” pentru aducerea ploii, la Iaşi tuna şi fulgera, iar în cele din urmă s-a declanşat o furtună care a durat jumătate de oră.

Reprezentanţii Incintei Ceremoniale „Toma Cozma", acolo unde este expusă copia totemului „Chaneco”, cunoscută în special pentru aducerea ploii, susţin că rugile pentru îndreptarea vremii le-au fost ascultate, iar sculptura a înfăptuit o nouă minune prin furtuna care s-a stârnit dumincă seara, de la ora 18.00, chiar când s-a început Dansul Zeului Ploii. În Incinta Ceremonială se aflau în acel interval circa 50 de persoane.

„Considerăm că nu este o simplă coincidenţă faptul că la noi s-a făcut dans pentru ploaie, iar afară a început furtuna exact de la ora 18.00, când s-a oficiat ritualul închinat zeului Tlaloc", susţine Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice la Incinta Ceremonială „Toma Cozma".

Totemul făcător de minuni a lui Tlaloc „Chaneco” a fost primit în dar pe 12 iulie de către șamanul locului Mihai Mărgineanu de la Vraciul Clement Haralamb, vieţuitor la Muntele El Mirador din Mexic, pisc numit și Tlalocatepetl (Muntele Tlaloc).

„Încrustat" cu jad şi alte pietre preţioase, întocmai precum originalul de pe Muntele Tlaloc, copia totemului făcător de minuni este mai mică ca dimensiune, dar feţele taumaturgice mărturisesc că puterea de binefacere este aceeaşi.

Până pe 15 august, în fiecare duminică, de la ora 18.00 se oficiază Dansul Zeului Ploii Tlaloc „Chaneco”, cu ritualuri pentru ploaie, pentru izbăvirea din necazuri şi supărări, iar totemul va rămâne în centrul incintei ceremoniale spre a fi folosită de șamani și popor.


Later Edit: Dați click pe articolul sursă! :)

Jihadisti anti-extremism

Ahlu Sunna Waljama'a ("Majoritatea") sau ASWJ este un grup paramilitar somalez constând în musulmani sufiști moderați ce se opun milițiilor islamice radicale al-Shabaab. ASWJ luptă pentru a opri impunerea Wahhabismului în Somalia și a unei forme stricte de șariat și pentru a proteja tradiția islamică moderată (sunnito-sufistă) a țării și opiniile religioase moderate. Grupul a devenit cunoscut în 2008, în momentul în care a pornit o revoltă armată anti-extremistă ca reacție la distrugerea mai multor morminte conținând sfinți sufiști. Grupul se opune interzicerii muzicii, a narcoticului local Khat și utilizării pedepsei capitale și tăierii de membre ca forme de pedeapsă.

Miliția a purtat numeroase victorii împotriva grupului talibanoid al-Shabaab, actualmente făcând parte din guvernul federal somalez, cu 5 portofolii ministeriale.

Tot în legat de Somalia, în localitatea Garissa din estul Kenyei, locuită majoritar de etnici somalezi, au avut loc atacuri cu grenade și arme de foc asupra creștinilor din mai multe biserici. Atacurile brutale, marca al-Shabaab et Co. (supărați pe ajutorul dat de Kenya guvernului federal somalez) par să fi oripilat opinia publică kenyană într-atât încât Consiliul Suprem al Musulmanilor Kenyani a spus că musulmanii vor organiza miliții cetățenești pentru protejarea bisericilor din Garissa, și oriunde or mai cere creștinii. Liderul Consiliului a afirmat că „dat fiind faptul că acei creștini sunt o minoritate acolo, musulmanii consideră că aceștia trebuie protejați cu orice preț”

Între timp, în Mali, au loc evenimente foarte similare cu cele care au determinat formarea grupului somalez „Majoritatea”. Șapte morminte ale unor sfinți musulmani au fost distruse în ultimele zile în orașul Timbuktu de către gruparea radicală Ansar Dine, și aceștia au amenințat că vor distruge toate mausoleele pe care le consideră „păgâne” și toate moscheile ce conțin astfel de „sfinți”. În „orașul celor 333 de sfinți” - inclus pe lista patrimoniului UNESCO -, acesta nu este un lucru mărunt. Ba mai mult, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale a afirmat că aceste acțiuni s-ar încadra la capitolul „crime de război”. 

Evenimentele sunt similare cu distrugerea statuilor budiste de la Bamyan, din Afghanistan, doar că aici e vorba de distrugeri inter-musulmane. E timpul ca lumea islamică să preia modelul somalez de jihad anti-taliban și să să facă curățenie în ograda cu orătănii de sorginte extremistă, înainte ca istoria lor să fie anihilată de târnăcoape și picamăre.

Minunățiile pascale din presă

Perrin, Curie și Poincaré citind despre icoanele făcătoare de minuni

Portretul Oficial al Mariei Curie din institutul omonim din Paris a început să plângă vinerea trecută cu lacrimi de radiu și poloniu, lucru considerat o minune, dat fiind faptul că cele două elemente chimice se găsesc în stare solidă la temperaturi obișnuite. O echipă mixtă de cercetători occidentali de la CERN, cercetători ruși, în frunte cu electrofiziciana Angelina Malakovskaia, și preoți de diverse confesiuni s-au deplasat la fața locului pentru a studia fenomenul. Potrivit datelor preliminare, frecvența lacrimilor corespunde cu momentul publicării în presa românească a materialelor cu caracter propagandistic-religios din perioada Paștilor. Vom reveni cu amănunte...

Deși inițial vroiam să scriu o postare cu citate de Herr Djuvara, am să amân subiectul pentru că doresc să aștern pe hârtie un fenomen interesant al perioadei interpascale. În așa numita „Săptămână Mare”, se pare că și jurnaliști sunt penetrați de Duhul Sfânt, și, precum dervișii în delir mistic, s-au apucat să scrie despre minuni cu imparțialitatea Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central.

Cei de la Hoitnews dau startul la vrăjeli prin articolul: „La fiecare Paste, stigmatizatii retraiesc durerile lui Iisus Hristos” în care aflăm că poți fi perfect sănătos, nicidecum mincinos sau nebun, în timp ce, chipurile, îți sângerează mâinile și picioare à la Jésus.

Apoi urmează SfatulPărinților.ro, care prezintă la secțiunea Familie-Părinți/Actualitate „o scurtă prezentare a celor mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din România”. De aici aflăm, de exemplu că „Icoana [de la Nicula] este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, sunt multe familii care au dobândit prunci după ce s-au închinat la icoană.”. Curat medical, coane Nectarie! Evident, trompetele de iRealitatea s-au grăbit să preia minunata știre.

O altă mega-știre (pe care am descoperit-o în timp ce sciam această postare) este conversia lui Piedone politician-mioritic de la „ateu convins” la „creștin” după ce a văzut chipul lui Isus într-un ciur. Noroc că după aia n-a văzut și articolul de pe Wikipedia despre pareidolie.

Oricum, locul întâi e luat de știrea celor de la Apropo.ro, secțiunea Util: „Cum ne închinăm corect: Învaţă cum se face semnul crucii”. Astfel, după ce ni se zice că toată lumea face altfel, grecii într-un fel, rușii în alt fel, catolicii în alt fel, aflăm cum și când trebuie făcute în mod koșer semnul magic al crucii. Ce e și mai interesant e că acest ghid cu iz de știre a fost preluat de Mediafax, de iRealitatea, și Ziarul Financiar, însă de acolo a dispărut ulterior, probabil de rușîne.

Fiți cu ochii-n patru, căci suntem abia la jumătatea săptămânii. Sigur mai urmează și alte „minuni” jurnalistice.

Despre embrioni, oameni si drepturi

Ca să parafrazez un celebru slogan anti-avort, putem afirma liniștiți că o persoană există, ca o unitate distinctă genetic din momentul concepției. Asta nu înseamnă însă că acel zigot ar trebui să beneficieze de protecție totală, cum ar dori oengiștii anti-avort.

Societatea, de-a lungul timpului, a înțeles că de la celulă la persoană cu drepturi depline este cale lungă. De altfel, drepturile și responsabilitățile acordate se fac în etape, iar fiecare etapă are logica sa. Schematic, lucrurile funcționează cam așa:

În primul trimestru de sarcină, fătul este practic un apendice al mamei, iar mama dispune de el cum vrea. Acel făt are zero drepturi, și poate fi eliminat oricând.

În al doilea trimestru, în mai multe țări, fătul are un grad de protecție, avortul putând fi realizat doar din rațiuni medicale (boli genetice, pericol pentru mamă), iar în alte țări este considerat în continuare un apendice, care poate fi excizat în funcție de dorința mamei. Trimestrul doi este perioada mai gri, în care lucrurile variază de la o țară la alta, în legislația privind avortul. Practic, embrionul nu poate simți încă durere, dar are un grad de complexitate căruia legislația poate să-i ofere protecție limitată.

În trimestrul numărul trei legislațiile nu prea mai permit avortul. Dat fiind faptul că după 6 luni fătul simte durere, e posibil să supraviețuiască dacă este  și jumate de an e timp suficient ca o femeie însărcinată să hotărească dacă vrea sau nu rolul de mamă, avortul devine verboten, iar fătul beneficiază de „dreptul la viață”.

Următorul moment în care individul primește o serie de drepturi este momentul nașterii. Atunci este recunoscut ca persoană distinctă, primește o identitate legală „XY bin Z” și așa mai departe. Ulterior va mai beneficia de mici upgrade-uri în drepturi. La 12 ani poate sta pe locul din față la mașină, la 14 ani are buletin, la aproximativ 16 ani face sex consensual și în SUA poate conduce o mașină, etc. Iar într-un final, în momentul în care va împlini 18 ani va fi responsabil integral de faptele sale și va beneficia de toate drepturile posibile în societatea sa.

Ceea ce refuză cu obstinație pro-vitele să înțeleagă este că de la fecundarea ovulului până la vârsta de 18 ani un om se dezvoltă continuu și primește drepturi gradual, în funcție mai mulți factori, incluzând gradul său de complexitate, impactul asupra mamei (până la naștere) și așa mai departe. Ei doresc însă ca blastocistul să se bucure de aceeași protecție ca un făt în luna a noua, ignorând diferența enormă dintre cele două momente. Prin analogie, ar fi similar cu cerința ca un copil proaspăt născut să se bucure de aceleași drepturi și obigații ca un om „matur” de 18 ani. Este ridicol să ignori nuanțele acestea în favoarea unui abstract „drept la viață” (fundamentat religios pe deasupra) ca să nu mai spunem de faptul că persoana mamei - infinit mai complexă decât zigotul din ea - este ignorată cu desăvârșire. Chiar și legislația Ceaușistă, cretină și inumană cum era, dădea dovadă de o abordare mai mai nuanțată decât ce cer azi pro-lifer-ii. 

Și tu ești venit din stepă, române

Având în vedere că nu demult a fost „ziua maghiarilor de pretutindeni”, și la noi vin alegerile, politicienii maghiari au fost activi cu discursuri pentru propriul electorat, iar presa a raportat și subsolurile articolelor s-au umplit invariabil cu mesaje de prietenie față de această națiune conlocuitoare. Și ca-ntotdeauna, cineva probabil le-a adus aminte mâncătorilor de gulaș că dacă nu le convine Grădina Maicii Domnului, se pot întoarce de unde au venit, și anume din stepa eurasiatică, direcția soarelui-răsare.

Ceea ce uită acești distinși membri ai speciei umane este că dacă ne luăm după principiul „ești ceea ce vorbești” și bravii lor strămoși au venit călare tot din stepa eurasiatică. Cu câteva milenii mai devreme, ce-i drept, dar tot cu carnea sub șa.

Dispersia proto-indo-europenilor

După cum știm, limba dacă și limba latină sunt limbi din marea familie indo-europeană, una făcând parte din grupa limbilor italice, cealaltă dintr-o grupă care probabil are ca singur descendent contemporan limba albaneză. Cândva se presupune că a existat o limbă proto-indo-europeană vorbită de un grup de oameni numiți astăzi, *drumroll*, proto-indo-europeni. Există multe teorii legate de zona lor de origine (inclusiv unele de esență dacomană) însă cea acceptată de majoritatea experților este că proto-indo-europenii au venit din câmpiile înierbate din nord-estul Mării Negre, adică fix de unde vor venii și maghiarii câteva milenii mai târziu.

Li se zice „indo-europeni” deoarece au invadat sudul Asiei, adică India și Persia dar și Europa, aproape în totalitate. Cu timpul, ramura Euro s-a rupt în mai multe subgrupe (proto-celți, proto-germanici, proto-balto-slavi, proto-italici, etc) și au au devenit strămoșii a aproape tuturor europenilor de azi. Cam singurii rămași din perioada anterioară sunt bascii (da, ăia cu ETA) care vorbesc o limbă forever-alone, care nu se aseamănă cu nici altă limbă din lume. Ei sunt ultimii rămași ai europenilor inițiali, înainte ca strămoșii noștri să se năpustească asupra Europei din stepele nord-pontice.

Provita sunt mai răi decât Ceaușescu

Pe data de 1 noiembrie 1966 în România intra în vigoare decretul numărul 770, un act legislativ ce avea ca scop interzicerea avorturilor și creșterea natalității în țara noastră multilateral dezvoltată. Rezultatul a fost întradevăr, o creștere a natalității, dar în același timp, avorturile nu au dispărut, au devenit clandestine, cu riscuri mari, atât pentru femeia însărcinată, cât și pentru doctorul care efectua procedura. Povești cu fetuși duși la tomberon în miez de noapte nu fac parte doar din cinematografia demnă de Cannes, ci și din poveștile celor care au fost studenți în anii '80 în București (și nu numai). Decretul a fost revocat imediat după revoluția din '89, lăsând în urmă o generație născută „ca directivă de partid”, așa numiții Decreței.

Ieri, în mai multe orașe ale țării, au avut loc „Marșuri pentru Viață”, sau mai bine zis, demonstrații anti-avort. Rațiunea din spatele acestor marșuri organizate de Pro-Vita este astăzi alta față de anii '60. Stahanovismul demografic este astăzi înlocuit cu creștimismul și al său fetiș față de „viață” și „familie”. „Logica” ceaușistă e dată uitării în favoarea teologiei, dar obiectivul rămâne același: cât mai mulți copii.

Cu o idee de blogpost în cap, am căutat celebrul Decret 770. Doream să-l aduc la zi, să ofer o versiune în concordanță cu doleanțele celor de la Pro-Vita. Ce a devenit repede evident, este că decretul ceaușist este mult mai „uman” decât ce vor pro-lifer-ii (mioritici sau nu). Legea stipulează că avortul este permis în „mod cu totul excepțional” și enumeră 6 asemenea cazuri. Să le luăm în ordine aleatoare:

d) femeia este in virsta de peste 45 de ani;

Nu se pune problema. Nu contează când dă dumnezeu copil. Faptul că cineva are peste această vârstă nu cred că e un argument în opinia revoltaților „pro-embrion”.

e) femeia a nascut patru copii si ii are in ingrijire;

Din nou, nu cred că intră în discuție. Dacă Partidul considera totuși că la 4 copii o femeie și-a îndeplinit norma față de patrie, avortofobii probabil merg pe ideea „câți o da Dumnezeu”

f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.

M-am gândit inițial că acestea ar putea fi excepții de la regula „avortul e halal”. Naivul de mine a fost repede informat că „oricât de nedreaptă sau oribilă ar fi această situație nu putem niciodată justifica omorârea unei alte ființe nevinovate în încercarea de a ușura suferințele emoționale și mentale ale victimelor”. Deci niet!

b) unul din parinti sufera de o boala grava, care se transmite ereditar, sau care determina malformatiuni congenitale grave;

Iarăși, o excepție de bun simț. Dar iată ce găsim pe saitul Pro-Vita: „Bolile şi handicapurile grave, inclusiv acelea în care diagnosticul este fără speranţă, sunt tragice. Totuşi, nu există nici o viaţă fără valoare, care să nu merite a fi trăită. Fiecare viaţă are un sens şi o misiune, chiar dacă este dezavantajată de boală, handicap sau vârsta înaintată.” Argumetul este făcut împotriva euthanasiei, însă e cert că se extinde și la „euthanasierea embrionilor”.

Și ultimele două vor fi luate împreună, deoarece logica după care sunt respinse e aceeași:

c) femeia insarcinata prezinta invaliditati grave fizice, psihice sau senzoriale;

a) sarcina pune viata femeii intr-o stare de pericol care nu poate fi inlaturat printr-un alt mijloc;

Având în vedere logica celor anti-avort, cum că „nici embrionul, nici fetusul nu sunt părţi sau organe ale corpului femeii” ci „o viaţă nouă, distinctă de cea a părinţilor”, nu cred că vor accepta nici argumentele de mai sus, care se bazează pe ideea că viața mamei este mai importantă decât cea a fătului. Indiferent dacă femeia nu poate îndeplini, din motive obiective, rolul de mamă.

Articolul 3 al Decretului mai stipula că:

„Intreruperea in cazurile prevazute la art. 2 se poate efectua in primele trei luni ale sarcinii. In caz exceptional, cind se constata o stare patologica grava care pune in pericol viata femeii intreruperea cursului sarcinii se poate face pina la sase luni.”

E drept, au fost cazuri de femei ce au murit pe masa de operație după un avort ilegal, căci nu putea fi salvată dacă avea complicații până nu dădea-n gât medicul care i-a făcut chiuretajul ilegal. Însă putem observa că spiritul legii este mai uman decât ce au de gând activiștii anti-mame. Deși le subjuga în slujba patriei proletare, statul considera că există o limită pentru orice, iar femeia nu trebuie musai sacrificată în favoarea fătului. 

Decretul 770 a generat drame nenumărate. Căsătorii întemeiate pe un copil „nedorit”, avorturi clandestine, făcute în condiții infecte, o generație de copii priviți ca poveri, regrete și amărăciune. Orfelinate umplute de copii abandonați și fetuși aruncați clandestin la tomberon. Și totuși, astăzi sunt unii, care în numele unei obsesii mistice pentru „viață” vor să propună ceva care este cel puțin la fel de odios. Mi-e scârbă de acești cruciați miopi. Poate ar trebui să-și aducă aminte că drumul spre infern e pavat cu bune intenții!

Informații incomode despre Kony 2012

Un viral bântuie interneții. Dacă nu s-a întâmplat deja, în curând veți observa filmul documentar Kony 2012 făcându-și apariția peste tot pe Facebook (e reddit e plin deja). În esență, este un film care se dorește mobilizator împotriva unui lider de gherilă african, Joseph Kony, comandantul Armatei de Rezistență a Domnului. Acest Lord's Resistence Army este o mișcare mistic-creștină ce are prostul obicei de a răpii copii pentru a-i folosi ca soldați sau sclavi sexuali. Activă mai demult în nordul Ugandei, ulterior a migrat spre zona de la granița dintre Rep. Dem. Congo, Sudanul de Sud și Rep. Centrafricană. Este astfel de înțeles de ce mulți, inclusiv subsemnatul, doresc că Joseph Kony să fie prins și executat prin metode medievale.

Problema cu filmulețul de mai sus este organizația din spatele său, un ONG ce are o abordare discutabilă, abordare care s-ar putea să nu fie evidentă din filmuleț, dar care e necesar de știut în momentul în care la sfârșitul filmului sunteți îndemnați să contribuiți cu donații. Voi traduce părți dintr-un text critic, însă fără să includ și linkurile din textul original (le găsiți acolo):

„Invisible children a fost criticată de nenumărate ori. Fiind un ONG înregistrat, finanțele sale sunt publice. Anul trecut, organizația a cheltuit $8,676,614, din care numai 32% a mers pe servicii directe, restul fiind folosit pe salarii, cheltuieli de călătorie și transport, și producție de film. E departe de o situație ideală, iar Charity Navigator le dă un scor de 2/4 stele deoarece nu și-au supus finanțele la audit extern. Însă probleme sunt mult mai multe.

Organizația este în favoarea intervenției militare [americane] directe, iar banii lor finanțează armata guvernamentală ugandeză și diverse alte forțe armate [precum Armata de Eliberare Populară a Sudanului, azi armata sud-sudaneză]. [...] Asupra armatei ugandeze cât și asupra celei cea sud-sudaneze planează numeroase acuzații de viol și tâlhărie, însă Invisible Children le ia apărarea, susținând că armata ugandeză „este mai bine pregătită și echipată decât armatele naționale a celorlalte țări afectate”, deși Kony nu mai este activ în Uganda, și asta din 2006 potrivit și propriilor sale afirmații.

Vânătoare de Kony

Totuși grosul cheltuielilor celor de la Invisible Children nu se face pe  finanțarea milițiilor, ci pe răspândirea informațiilor (awareness) și pe filmări. Ceea ce ar putea fi un lucru bun, însă Foreign Affairs susține că Invisible Children (și nu numai ei) „manipulează faptele în scopuri strategice”. [...]  [Kony] este pe bună dreptate malefic, dar exagerările și manipulările pentru a capta atenția publică sunt contraproductive, și lipsite de profesionalism și sinceritate.[...]

Totuși Kony e un om rău, și e aici de ceva vreme, de aceea SUA s-a implicat în lupta împotriva sa de câțiva ani. Comandamentul Armatei SUA din Africa (AFRICOM) a executat multiple misiuni de-a lungul timpului, încercând să-l prindă sau să-l ucidă pe Kony, și au eșuat de fiecare dată, provocând numeroase măceluri retributive. Iar problema cu executarea unui om care folosește copii soldați este că și garda sa personală e formată din copii. Orice tentativă de de a-l ucide va avea ca rezultat moartea a numeroși copii, un impact ce ar trebui minimalizat pe cât posibil. [...] Kony a fost implicat  și în tratative de pace în trecut, care însă au eșuat. 


Invisible Children se concentrează acum pe intervenție militară. Intervenția militară poate să fie, sau poate să nu fie, o idee bună, însă persoanele care sprijină campania KONY 2012, s-ar putea să nu-și dea seama că sprijină armata ugandeză, care, la rândul ei, nu se sfiește să violeze și să jefuiască.[...]”

Includ și un pic de context istoric la această postare:

Museveni

În 1986, președintele ugandez Tito Okelle, un nordic, etnic Acholi, pierde puterea în fața armatei rebele a lui Yoweri Museveni, actualul președinte ugandez. Ca-ntotdeauna când politica devine etnică, cei din comunitatea Acholi, care până atunci era dominanți în armată, au început să fie persecutați, și ca-ntotdeauna, cei persecutați s-au răsculat, în cazul de față, printr-o armată mistic-creștină, Mișcarea Sfântului Duh, din care ulterior s-a desprins LRA-ul lui Kony.

Astfel, actuala putere este parțial responsabilă pentru situația din Acholiland (nordul Ugandei). De menționat că nici sprijinirea lui Museveni nu e tocmai coșer. Fiind de 26 de ani la putere, a eliminat restricțiile constituționale pe numărul de termene prezidențiale, persecută opoziția și, zic unii, își pregătește fiul să-i succeadă, deși zisese cândva că „nici un președinte african n-ar trebui să stea mai mult de 10 ani la putere”.

Dacă vreți, sprijiniți campania Kony 2012, dar informați-vă înainte să dați Like și Share, să știți pe cine susțineți.

Later Edit. Potrivit unui articol excelent, Kony e pe ducă de ceva vreme. A fost deja eliminat din Uganda, e înfometat și lipsit de resurse, mai are vreo 200-300 de oameni, maxim, și zero prieteni pe scena internațională. Mobilizarea asta e cam în al treisprezecelea ceas, iar Uganda are alte probleme mult mai presante, precum o boală convulsivă ciudată ce afectează momentan vreo 4000 de copii.

Sesizare la CNA

Dacă tot suntem în sezonul (anti-)cenzură, am trimis și eu o sesizare la CNA, ca reacție la decizia lor cum că reclamele cu colinde de la Romtelecom - da, alea enervante cu familia Stratan - au lezat sensibilitățile religioșilor și că astfel trebuie trimise scrisori de atenționare posturilor TV. I-am atenționat că mă simt și eu jignit de rugăciunea „Tatăl Nostru” ce se difuzează zilnic la Radio România Actualități, de la 05:00 dimineața.

Formularul de sesizare îl găsiți la acest link. Dați-i bătaie!

PS. Și Lucian Vâlsan a sesizat CNA-ul.

Barcelona, București, Yamassoukro

Sagrada Familia este o biserică din Barcelona, proiectată de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudi. Construcția ei a început în 1882 și, dat fiind faptul că finanțarea este făcută integral din donații private, încă se lucrează la ea, cu speranța că va fi gata în 2026, cu ocazia centenarului nașterii proiectantului.

Clădirea este vizitată anual de mai mult de 2 milioane de turiști, fiind inclusă, alături de alte opere ale lui Gaudi, în Patrimoniul Mondial UNESCO deoarece toate acestea sunt „o excepțională contribuție creativă” și „un important amestec de valori asociate curentelor artistice și culturale ale vremii respective”, reprezentând Modernismul Catalan.

Catedrala Mântuirii Neamului, pe de altă parte, este un lăcaș de cult din București, început în 2011, și a cărei construcție avansează în ritm alert. Deși fețele bisericești au zis că banii necesarei construirii se vor strânge din donațiile enoriașilor, politicienii s-au înghesuit să doneze din pușculița statului laic. Ba mai mult, după cum recunoaște primarului Ploieștiului, un alt politician darnic cu bugetul, Patriarhia a trimis „o cerere de sprijin” instituției primăriei. Mai mult ca sigur că nu este un caz izolat.

În ceea ce privește latura estetică a viitoarei catedrale, după cum am mai menționat, arhitecții spun că: „va avea dimensiuni prea mari, şi o amplasare defectuoasă. Este lipsită de identitate arhitecturală. Îţi dai seama că e o biserică doar pentru că are cruci pe ea.” sau că „nu are legătură cu tradiţia autentică a arhitecturii ortodoxe româneşti şi nici cu cea contemporană” iar Alexandru Paleologu credea că "rezultatul ar fi „un kitsch catastrofic, fatal", „un ceauşism ecleziastic", „parazitic, imoral şi impertinent" şi „un monument al condamnării noastre estetice şi etice", comparabil simbolurilor comuniste precum Casa Scânteii şi Casa Poporului."

De altfel, cred că mai potrivit ar fi să comparăm „catedrala neamului” cu Bazilica Notre-Dame de la Paix din Yamassoukro, capitala Coastei de Fildeș. Este cea mai mai mare biserică din lume, potrivit Guinness World Records, fiind construită în doar 5 ani (1985-1989), pe un buget de 300 milioane de dolari. Dovada că apucăturile faraonice din România sunt la nivelul mentalităților de lumea a 3-a...

Vezi și: Hoție, trufie și minciună - Sf. Treime a BOR

Bosonul naibii, zis și „a lui Higgs”

Bosonul Higgs este adesea denumit „particula lui Dumnezeu” de către mass media mioritică, poreclă inspirată, potrivit Wiki, din titlul cărții lui Leon Lederman „Particula Dumnezeu: Dacă Universul e răspunsul, care este întrebarea?” (The God Particle: If the Universe Is the Answer, What Is the Question?). Cu toate că traducerea din engleză a fost făcută tendențios, interesant e că inițial Lederman a vrut să o denumească "the goddamn particle" adică „particula Dumnezeu să-l blesteme”, „particula Doamne fute-o” sau tradus mai liber „particula naibii”, însă editorul s-a împotrivit, din motive oarecum lesne de înțeles. 

Termenul ce face trimiteri spre teologie a contribuit la popularizarea fizicii particulelor, în general, și experimentului de la CERN, în particular, căci unii văd în această descoperire științifică o validare a propriei teologii. Totuși, mulți oameni de știință (și nu numai) dezaprobă utilizarea acestei porecle, deoarece exagerează importanța particulei. Chiar dacă s-ar dovedi experimental că există - ceea ce aproape c-a avut loc -, rămân suficiente probleme de rezolvat în domeniul fizicii particulelor.  

Sincer, un nume mult mai potrivit ar fi „particula lui Higgs”, dar nu multă lume o auzit de „Hix ăsta”, spre deosebire de Doamne-doamne, de care a auzit tot poporul. Încă aștept cu interes postularea „particulei lui Zamolxe”. Până atunci corespondentul științific al publicației britanice The Guardian a desemnat, în urma unui concurs, un alt pseudonim pentru bosonul Higgs: „bosonul sticlă de șampanie”. Pe lângă faptul că nu este un nume ce frizează grandomania, noua poreclă a fost considerată mai bună deoarece potențialul Higgs are forma similară fundului respectivei sticle de șampanie și așa este ilustrată de regulă în prezentările de fizică.

Contra-editorial: Vrăjitori infractori

Privind credincioșii din această țară și auzind motivele pentru care aceștia se adresează preoților rămâi mut de uimire. Îți vine să râzi de naivitatea victimelor și apoi să plângi de mila celor care cred gogomăniile popilor.

„Păstorii” aparțin unei categorii aparte care sfidează societatea de ani de zile, după ce s-au îmbogățit din prostia și naivitatea victimelor. Pozează în deținători ai tainelor spirituale dar sunt, de fapt, niște infractori de drept comun care au beneficiat de o toleranță suspectă a autorităților. 

Ziarele sunt îmbâcsite cu articole prin care astfel de persoane sunt privite cu toleranță, ba chiar respect. Cei mai cunoscuți ierarhi au fost mediatizați intens, pe toate canalele posibile. Mai demult domnii în sutană au reușit chiar să preseze politicienii să modifice noua lege a învățământului.

Este stupefiant să constați că, în anul 2011, mai există multe persoane care se lasă convinse că rugăciunile și acatistele pot rezolva orice problemă și cad în plasa acestor escroci.  Câtă minte trebuie să ai, sau mai degrabă să nu ai, ca să ajungi să crezi teatrul ieftin pe care îl joacă astfel de personaje?

Dincolo de gradul de educație precar al celor care au căzut pradă acestui tip de escrocherie, trebuie atrasă atenția asupra unui aspect extrem de grav. Opulența afișată ostentantiv de cei mai celebri „înalți ierarhi" este publică de ani de zile și sfidează o țară întreagă. I-am văzut în toate ipostazele: în transmisii live din biserici uriașe, cocoțați în mașini de lux, acoperiți cu mormane de bijuterii din aur. 

De ani de zile, o țară întreagă este bombardată cu exemple ale belșugului în care se lăfăie această „breaslă", fără ca Fiscul, Poliția Economică sau Parchetul să miște măcar degetul mic. Este dubios faptul că inspectorii fiscali din localitățile de domiciliu ale vrăjitorilor dorm liniștiți noaptea știind că au în zona de competență niște "persone fizice" care se laudă cu venituri babane și nu plătesc taxele aferente. Oare ce îi orbește pe funcționarii de la Finanțe? 

Este la fel de bizar faptul că există într-un loc oarecare o activitate intensă generatoare de venituri, care poate funcționa ani de zile fără a fi taxată, deși "organizatorii" se laudă cu afacerile lor la televizor. Încercați mâine să deschideți un amărât de salon de coafură și să nu plătiți taxe. În cât timp credeți că aveți la ușă Primăria, Garda Financiară, Poliția Economică și Inspecția Muncii?  În cazul preoților vorbim chiar de niște "lăcașe" în care clientela este pieptănată cu grijă de mii de lei, prin înșelăciune, dar ei sunt scutiți de taxe.

Cum de nu sunt toată ziua funcționarii acestor instituții în curțile palatelor episcopale în care se practică vrăjitoria ca activitate ilegală generatoare de cifră de afaceri? Cum de nu stau acolo, zilnic, polițiștii de la "Economic" și procurorii?  Poate sunt, dar în altă ipostază decât cea normală. Se poate explica altfel prosperitatea escrocilor?

Dincolo de toate prostiile și aberațiile pe care le îndrugă practicanții cultelor, activitatea lor are o perspectivă penală foarte clară și bine definită de lege. Vorbim de persoane care comit un cumul de infracțiuni. Își înșeală cu tupeu clienții naivi. Încasează sume de bani în schimbul unor servicii prestate complet ilegal. Fac afaceri în afara legii. Au venituri care nu sunt declarate și se sustrag plății impozitelor. Toate aceste fapte sunt la vedere și chiar intens mediatizate.

În contextul actual, când statul caută înnebunit surse de venit și vânează evazioniștii, este revoltător să existe o întreagă categorie scutită de taxe. Procurorii care se ocupă de înșelăciuni și infracțiuni economice ar trebui să cerceteze și să trimită în judecată toți indivizii care practică acest tip de escrocherie. Mai mult chiar, bunurile obținute ilegal ar trebui puse sub sechestru, la fel cum procedează DNA cu proprietățile celor cercetați pentru mită.

Postarea de mai sus este o adaptare a editorialului „Vrăjitoare Infractoare” din Adevărul, semnat de Mălin Bot, ce tratează subiectul vrăjitoarelor-țigănci.  Vă recomand și textul lui Alex Mihăileanu „Vrăjitoarele au dreptate: de ce să plătească impozite? Biserica plăteşte?”

Moaștele lui Moș Nicolae la Oradea

Văd că greco-catolicii preiau de zor strategii de marketing ortodoxe. Azi am aflat că de Moș Nicolae, zis și Moș Miculaș, moaștele sfântului se află expuse la o biserică din Oradea. Așa că a fost musai:

Mumia din Mira Lichiei, frate cu cea din Giulești

Dragoste de patrie cu de-a sila

http://i.imgur.com/Sw5yz.png

Distrugerea drapelului, a imnului, a stemei sau a altui simbol national ar putea fi pedepsita cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani, potrivit unei propuneri legislative inregistrate la Senat. Ce parere ai despre introducerea acestor sanctiuni?

Detalii pe avocatnet.ro.

Mic ghid de dezbateri ateiste

Deși în privința (in)existenței zeilor, zmeilor și îngerilor ai ajuns la un acord cu alți atei, s-ar putea ca în decursul conversațiilor să întâmpini diverse opinii nu tocmai în concordanță cu ale tale. Deși ți-ai șlefuit rațiunea astfel încât poți tranșa orice problemă, vei observa uneori că partenerul de dialog e cam tare de cap și nu renunță suficient de repede la ideile sale, evident eronate. Având în vedere că vorbiți totuși aceeași limbă, și nu e creștineza, iată un decalog de sfaturi pentru a-ți aduce interlocutorii pe calea rațiunii:

1. Primul pas: urmărește cu atenție argumentul advers. Acolo trebuie să fie cel puțin o eroare logică. Găsește-o și dă-i în cap cu ea

2. Încearcă să-l compari cu un cre(ș)tin. Nici un om rațional nu vrea să se comporte ca unu din'ăla

3. Eticheta „irațional” se poate folosi la discreție. Nu există nimic bun în iraționalitate, iar tu oricum ai rațiunea de partea ta

4. Fă-l să înțeleagă că orice idee care nu-ți place ție e religie. De aia nu-ți place. Nu contează cât de subțire e analogia, oricum ar trebui să fie clar și fără analogie

5. Dacă vorbiți în cifre, acuzația de numerologie merge la fix. Evident studiile celuilalt sunt prost făcute, nu trebuie decât să sapi suficient

6. Dacă nu vrea să asculte, deși majoritatea oamenilor de știință îți susțin părerea acuză-l de atitudine creaționistă. 

7. Dacă însă ești în minoritate, adu-i aminte că majoritatea e irelevantă. Adevărul contează, și ar trebui să fie evident. Utilizarea adejctivului de „alarmist AGW” e posibilă în funcție de părerea personală legată de subiect

8. În funcție de opțiunile tale politice, poți să-l acuzi că ar fi adeptul religiei „stângiste, eco-vegetariano-comuniste” sau al cele „dreptiste, fundamentalist'creștin-liber'piețiste”. Evident, se poate jongla cu termenii

9. Aroganța și miștocăreala subliminală sunt calea cea dreaptă spre o conversație scurtă. Unii trebuie să înțeleagă repede că-s ridicoli dacă nu văd Adevărul

10. Eticheta de „troll” este mereu utilă pentru a scăpa de un interlocutor prea enervant și exotic.

Lista rămâne deschisă și sper că aceste reguli să fie utile spre a demonta argumentele oricărui ateu ce suferă de pusee de iraționalitate. Nu uita că omul e animal irațional, iar interlocutorii tăi sunt doar niște oameni, chiar dacă mai raționali decât creștilienii sau alți spălați pe creier. Nu uitați să fiți sceptici, în special când sunteți contraziși!

Patapievici și Onfray în oglindă

„Sînteți unul dintre filozofii europeni cu cele mai bune vînzari în ultimii ani. Cum explicați acest succes? De ce credeți că sînt cititorii atît de interesați de cartile dvs.?

Sînt greu de explicat lucrurile acestea. Să zicem că scriu într-o limbă simplă, clară, recurg la o franceză care refuză neologismele și obscuritatea, nu mă îngrijoreaza problemele pur conceptuale, nu scriu filozofie pentru filozofii de meserie, ci, ca toți filozofii Antichitatii grecești și romane, scriu pentru persoana care este interesată de filozofie în afara universității și în perspectiva autoconstruirii. Mă preocupă probleme existențiale: viața, suferința, moartea, iubirea, plăcerea, politica, bioetica, arta… 

Sînt, deci, concret, practic, clar, util – poate că aici trebuie văzut un răspuns la întrebarea dvs.”

Michel Onfray, interviu din Dilemateca (aug. 2011)

„Iremedial vorbind, târcopitudinea celest-concupiscentială functioneaza anizotropomorfic, Iisus Christos.”

„Condiţia omului de după Cădere mai poate străluci divin doar în semitonurile litotei.”

„Această poltronerie face un frumos pandant filistinei laşităţi de care a dat dovadă Marx faţă de fiul său nelegitim, pe care a refuzat toată viaţa să-l vadă şi pe care nu l-a ajutat cu nimic.”

„Am descoperit, scriind-o, că rana este o valoare feminină şi că a răni pe cineva înseamnă, simbolic, a-i deschide un uter. Mormintul este un uter, mortul il fecundează.”

„Confortul în care te instalează gîndul că descinzi din primate este deliterios.”

„Aş dori să dezvolt, în acest articol, cîteva din consecinţele care decurg din ideea că romanitatea ar fi ceva substanţial, o esenţă cu haecceitate proprie, un fel de (altfel spus) sentiment paraguaian al fiinţei.”

H.-R. Patapievici, citate diverse, 
via pagina „Ce-a vrut Patapievici sa zica ?”

Inițial, am dorit ca postarea de față să cuprindă doar citatele de mai sus, să ilustrez diferențele dintre doi filosofi contemporani din perspectiva modului în care se raportează la limbă. Evident, nu se dorea o analiză în detaliu, ci doar o mică juxtapoziție între cineva care consideră că ideile filosofice pot și trebuie să fie popularizate, și cineva care, aș zice eu, se străduie să se se ascundă după cuvinte, într-un fel de „slavonă filosoficească” destinată mai degrabă unei caste de inițiați. Din păcate, în urma unui articol apărut în presă recent, în care Patapievici deplânge (din nou) decreștinarea Europei, am avut revelația unei alte situații contrastante între franțuz și valah. Citez:

„Crestinatatea (care a facut Europa) si soarta civilizatiei noastre (cu drepturile omului, cu democratia liberala) vor avea aceeasi soarta. De aceea, soarta crestinismului in epoca noastra ma ingrijoreaza la fel de mult ca si soarta civilizatiei noastre, a valorilor in care credem. [...] Crestinismului i-a fost interzis accesul in spatiul public in mai multe forme: in invatamant, in spatiul public ca dezbatere politica, in preambulul proiectului de constitutie europeana. Parca am innebunit! Suntem intr-o stare pe care psihiatrii o numesc "denial", sau "ura de sine". Ne detestam valorile care ne-au facut. Altfel spus: vrem sa murim!”

Horia-Roman Patapievici, conferința "Intrebari esentiale. Putem vorbi impreuna despre D-zeu?"

„Ati scris mult despre necesitatea unui materialism radical si a unui ateism militant. Nu este religia deja învinsa în lumea contemporana? Mai trebuie înca luptat împotriva ei?

Religia functioneaza pe doua niveluri: un prim nivel se refera la practica religioasa, credinta în dogme, frecventarea bisericilor, supunerea fata de învataturile Vaticanului. De fapt, aceasta religie pare decrepita, cel putin în Europa. 

Dar exista un al doilea nivel, cel al impregnarii intelectuale: necredinciosi, rau-credinciosi, agnostici, anticlericali, atei au fost, de fapt, educati în spiritul religiilor monoteiste. Îmi lipseste spatiul ca sa arat aici cît de mult sînt impregnate de spiritul iudeo-crestin etica, politica, estetica si alte domenii. 

Un singur exemplu: gîndirea juridica. Pretorii nostri europeni fac o dreptate care presupune, dupa cum ne învata crestinismul, si în special Geneza cu genealogia raului, ca sîntem liberi, capabili sa facem binele si raul în mod voluntar. Sîntem, deci, responsabili, deci vinovati, deci în masura sa fim pedepsiti. Daca aparati ideea ca nu sîntem liberi, idee anticrestina, ci determinati de inconstient, societate, mediu, familie, atunci lantul se rupe: responsabilitatea, vina, pedeapsa nu mai sînt valabile. Iata de ce înca mai trebuie sa descrestinam.[...]”

Michel Onfray, idem

Și ca să închei într-o notă filosofică și echidistantă, un video - via Lex, care a scris și el despre Patapievici - ce tratează moștenirea gândirii creștine în occidentul „post-creștin”. Enjoy:

Statul pios-cocălăresc

Suntem fascinați de cocalari. Avem saituri gen cocalari.com, veritabile agregatoare de imagini cu homo cocalaricus. Ne place să râdem de omul întins pe canapea, ca o sirenă înotând în euroi, sub privirea caldă a femeii răpite din serai. Lanțul gros, cât dej'tu' - pe el - geanta luisviton - pe ea. Aur, aur aur. Mai o ocazională poză c-un beemveu sau merțan. Omul care încearcă să proiecteze imaginea de bogăție, dar eșuează. O imagine grotescă, ca rapperii cu blinguri mega-super-hidraulico-sofisticate. Râdem de ei că-s proști și probabil săraci. Și ne și simțim bine pe deasupra.

Însă românul „cel de toate zilele” e și el infectat cu virusul cocălăriei. Dilema Veche vorbește de abundența de mașini bune în România, ca simptom:

„Pînă acum o săptămînă credeam că România devine o ţară bogată. [...] Maşinile noastre cele noi [multe și scumpe] spun exact contrariul. Şi anume, că aparţinem de fapt unui grup sărac, dar decis să nu pară aşa. Ipoteza e verificată de mai mulţi autori [...] ai unui studiu făcut în America, pe cîteva grupuri sociale, în mod semnificativ mai puţin avute decît media: negrii şi hispanicii. În ambele cazuri au observat acelaşi lucru: cheltuielile pentru maşini, haine şi bijuterii ale celor fără multe mijloace sînt cu pînă la 25% mai mari decît ale populaţiei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ăştia trebuie să vină de undeva: studiul arată că sînt tăiate cheltuieli pentru educaţie, [sănătate,] amenajări interioare şi distracţie (alta decît liniuţele cu maşina cea nouă!). Practic, investiţiile sînt preferate în măsura în care sînt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (mă rog, nu cînd taci), însă se vede ce porţi la mînă. Iei ceasul, nu enciclopedia. [...] Revenind la România, e clar că sîntem acum, într-un fel, hispanicii Europei.”

Și statul român este, întru imaginea fidelă a cetățenilor săi, mexicanul Europei. Cocalarul pios.

„Pentru anul 2011 - ne spune doamna Săftoiu, (doamnă creștină de altfel) -, Emil Boc a acordat educaţiei cu aproximativ unu la sută mai puţin comparativ cu anul 2010. Atât de prioritară e educaţia, încât Emil Boc taie fără să clipească. Adaugă însă la biserici.[...] Când spitalele se închid din lipsă de bani şi nicidecum că sunt prea mulţi medici la un bolnav, când şcolile se comasează nu pentru că sunt multe şi nefolositoare, ci pentru că aşa înţelege Emil Boc reforma, decizia de a da bani bisericilor nu poate părea decât scandaloasă.”

Încercând să afișeze pioșenie, statul finanțează biserici peste biserici. Păcat că la calculul Indicelui Dezvoltării Umane nu se ia în considerare numărul besericilor pe cap de ovină, ci doar educația, sănătatea și dezvoltarea economică. Cocălărie frate! Fără număr: 25 de milioane la Culte din fondul de rezervă? No problem! Însă Ministerul Cultrii n-are bani să cumpere manuscrisele lui Cioran de la Paris. 400.000 de euro (1,6 mil. lei) e o avere pentru cultură. Sunt curios dacă erau manuscrisele lui Petre Țuțea, era la fel?

Știți care-i Răspunsul?