În coate și genunchi la Nicula

Aproximativ 9.000 de femei au protestat astăzi la Mănăstirea Nicula din Cluj împotriva „cârdășiei dintre stat și biserică”, în cadrul pelerinajului ce cinstește cea mai importantă figură feminină din  credința creștină: Sfânta Fecioară Maria.

Femeile au ales un mod inedit de a protesta, înconjurând biserica în coate și-n genunchi de mai multe ori, cu privirile țintă-n pământ. „Dorim să atragem atenția asupra faptului că nu suntem animale, așa cum ne consideră Biserica” a declarat Maria Sârb, enoriașă participantă la manifestații. "Biserica exercită presiune asupra tuturor in România, asupra Parlamentului, asupra Guvernului, asupra vieții private a oamenilor. Acest lucru trebuie să înceteze" a mai subliniat ea.

Multe femei au purtat baticuri pe cap, în spirit de solidaritate cu victimele violenței domestice. „Bisericile alimentează violența domestică, perpetuând ideea că femeia este inferioară bărbatului” a declarat Ema Tomescu, adâugând că „preoții ar trebui să citeze mai rar, sau preferabil niciodată, versetul al 12-lea din Epistola Întâia către Timotei, capitolul 2 («Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită») deoarece crează așteptări nerealiste pentru soții drept-credincioși față de nevestele lor.” Întrebată dacă ea s-a lovit personal de fenomenul acesta, doamna Tomescu a refuzat să comenteze, fiind însă vizibil afectată de întrebare.

O aripă radicală a protestatarelor, așa numita Facțiune „Maria Magdalena”, a cerut cu voce tare ca bisericile creștine din România, în special cea Ortodoxă și cea Greco-Catolică, să hirotonisească și preoți-femei, punând capăt discriminării de gen în această meserie. 

De asemenea, ele au cerut ca denumirea Duhului Sfânt să fie schimbată în „Sfânta Fantomă”, pentru a reduce deficitul de feminitate din cadrul Sfântei Treimi. „Pe lângă Tatăl și Fiul, două concepte puternic masculine, dorim introducerea elmentului feminin, prin feminizarea denumirii celui de-al treilea aspect al Trinității, care de altfel, n-are cum să aibă un gen anume, dat fiind faptul că este entitate pur spirituală” a spus o protestatară ce ținea o pancartă cu sloganul „Ectoplasma n-are gen!” și s-a identificat cu numele de Narcisa. Dincolo de aspectul feminist, noua denumire de gen feminin ar trenscede și schisma lingvistică existentă  între Creștinismul Răsăritean („Duh Sfânt”) și cel Apusean („Spirit Sfânt”), a mai menționat o purtătoare de cuvânt a Facțiunii.

Părintele Haralamb Bot „Niculeanul”, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a declarat, printr-un comunicat de presă, că protestele nu-și au locul la o mănăstire. „Este o modalitate necreștinească de a comunica cu Biserica, femeile având opțiunea să își exprime nemulțumirile preotului paroh la care sunt arondate, și nu să creeze circ mediatic la această sfântă mănăstire.” 

„Țipetele, văitatul și târâtul pe jos, în patru labe, sunt manifestări animalice, ce nu sunt potrivite pentru om, creația ce mai desăvârșită a lui Dumnezeu. Puteți vedea și dumneavoastră cum, în situația de față, educația darwinistă a ultimilor decenii a reușit să scoată fiara din om” a mai adăugat preotul, întrebându-se dacă nu cumva „se dorește” discreditarea Bisericii ca instituție.

Seara zilei de 15 august s-a încheiat cu jertfe arse, preparate în incinta mănăstirii de către așa numiții „țigani mănăstirești” pe altarele de piatră  și metal de pe vremea apostolatului Sfântului Andrei. Carnea, sub formă de mici și grătare, va fi distribuită în 3-4 zile prin rețeaua social-filantropică a Bisericii, după ce Mitropolitul Clujului va fi declarat jertfele „plăcute întru Domnul”.

UPDATE: Potrivit unor zvonuri, icoana Maicii Domnului ar fi început să plângă la ochiul drept, care s-a și învinețit, un miracol ce simbolizează, zic unii, că ar solidariza cu cerințele protestatarelor moderate, dar nu și cu cele ultrafeministe. „Magdalenele” au declarat că vor continua să protesteze până când Maica Domnului va vedea că avem dreptate și icoana va plânge și cu cel de-al doilea ochi. „Considerăm că minunea din această seară ne arată că lupta e câștigată doar pe jumătate” ne-a spus o activistă. „În octombrie vom fi prezente la Iași, unde ne vom freca cagulele de moaștele Sfintei Paraschiva, ca lupta noastră întru egalitatea de gen să fie una blagoslovită”

(Atenție: această știre este la mișto, la fel ca și aia cu indienii)

Paște Fericit!

PS. Urăsc filmul Donnie Darko mai mult decât orice religie.

Moaștele lui Moș Nicolae la Oradea

Văd că greco-catolicii preiau de zor strategii de marketing ortodoxe. Azi am aflat că de Moș Nicolae, zis și Moș Miculaș, moaștele sfântului se află expuse la o biserică din Oradea. Așa că a fost musai:

Mumia din Mira Lichiei, frate cu cea din Giulești

Întîi decembrie: „Te slăvim, Românie”

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândrele plaiuri sub cerul paşnic rodesc

E zdrobit al marxismului jug blestemat

Nu zadarnic, în gulag, martiri au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe gânduri stăpână

Trăiască Biserica

Ortodoxă Română

Îmblânzit fi-va veşnic al nostru popor

Sub clerul pravoslavnic, mântuitor

Creștinismul ni-e far şi tărie si vânt

Noi urmăm cu credinţă Sinodul preasfânt,

Făurim Paradisul pe-al ţării pământ.

Puternică, liberă,

Pe mase stăpână

Trăiască Biserica

Ortodoxă Română

Noi biserici clădim, banul popii sporim

Vrem în pace cu orice păgân să trăim

Dar duşmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălţa-vom spre glorie al Domnului steag

Puternică, liberă,

Pe țară stăpână

Trăiască Biserica

Ortodoxă Română

Te iubim, Ortodoxie, crez strămoșesc

Smintitele hoarde clerul hulpav slăvesc

Nu zadarnic, străbunii martiri au luptat

Astăzi noi sărutăm osul lor cel zvântat.

Te ador, Românie, tu circ blestemat!

Înjosită, supusă,

Pe lume, nebună

Trăiască Republica

Ortodoxă Română

Proorocul Ilie și alți meteo-sfinți

La fel cum Sfântul Nicolae este cunoscut pentru faptul că atunci „copii primesc cadouri”, Sfântul Ilie este celebru pentru că de onomastica sa plouă sănătos, după multe zile de caniculă. În vestul țării așa a fost, și, potrivit știrilor se anunța „cod galben” în 21 de județe (în restul 20 nu, dar acum observăm selectiv).

Totuși Ilie nu este singular între „sfinții meteo”. Recent am aflat că există la catolici, în Europa centrală, așa numiții „sfinți ai ghețurilor” compuși din Mamert, Servațiu, Pancrațiu, Bonifaciu și Sofia - sărbătoriți pe între 11 și 15 mai - și Sfântul Orban - pe 25 mai. După un început de mai cu vreme plăcută în aceste zile temperatura scade simțitor, fapt ce poate afecta negativ anumite culturi agricole.

De asemenea în Insulele Britanice, se spune că așa cum va fi vremea de ziua Sfântului Swithun (15 iulie) la fel vor fi și următoarele 40 de zile. Potrivit Wikipedia, ceva similar se spune în Franța despre sfinții Medard (8 iunie) sau Gervasie și Protasie (19 iulie) iar în Flandra e vorba de Sfânta Godelina (6 iunie) iar în Germania de „ziua celor 7 tineri din Efes” (27 iunie). Pe plaiuri mioritice se spune că vremea din prima zi de Paști este identică cu cea de Florii, care o precedă.

Și să nu uităm de celebrul fenomen El Niño, ale cărui efecte se făceau simțite în America de Sud în jurul Crăciunului, de unde și numele ce se traduce prin „Pruncul [Iisus]”.

Totuși, toate datele enumerate mai sus, cu „sfinți meteo” se bazează de multe ori pe observații destul de pertinente făcute de oameni de-a lungul timpului, în contextul în care o parte însemnată a populației premoderne era intim legată de ciclul agricol și prin extensie de fenomenele meteo. Observarea unor pattern-uri anuale era importantă, iar țăranii aveau mult timp la dispoziție să observe și reperele temporale de care fixau aceste evenimente erau sărbătorile religioase sau pur și simplu sfinții.

Nu este greu să ne imaginăm cum anumiți sfinți au devenit importanți în folcor datorită asocierii cu evenimente meteo cu regularitate destul de mare. De asemenea nu e greu să ne imaginăm cum povestea biblică a lui Ilie, în care dezlănțuie o secetă năprasnică peste evreii trecuți la un cult rival, ajunge în calendarul religios să fie sărbătorit în luna „lui cuptor”. Un sfânt meteo prin excelență, se va potrivi indiferent dacă de ziua lui va fi caniculă (ca de obicei în această perioadă, dar în concordanță cu povestea din scriptură) sau va ploua (minune!!!). Adaugi și un pic de selecție observațională pentru când nu pușcă și gata.

Ca o notă adițională, mi-e greu să nu observ anumite paralele de ordin estetic între legenda populară a proorocului Ilie, care se plimbă pe cer, într-un car de foc tras de doi sau patru cai albi înaripați, având în mână un bici de foc cu care trimite pe pământ tunete, fulgere, vant puternic si ploi abundente însoțite de grindină și legenda lui Thor, care se plimbă într-un car tras de două capre și care, în mod similar, trimite tunete și fulgere cu celebrul său ciocan, Mjölnir.

În orice caz, povestea Sfântului Swithun are o explicație cunoscută: de pe la mijlocul lui iulie pînă la sfârșitul lui august curenții calzi ai jet-stream-ului se mențin într-un sistem stabil. Dacă aceștia se găsesc la nord de insulele britanice, atunci Regatul Unit se găsește într-o zonă de presiune joasă continentală; dacă jet-streamul lovește insulele Britanice, sau le ocolește pe la miazăzi, atunci predomină aerul arctic. Probabil și restul fenomenelor descrise mai sus au explicații la fel de banale.

Merită citit articolul despre folklorul meteorologic de pe Wikipedia (de unde am luat și explicația de mai sus) deoarece sunt disecate diverse proverbe și zicători din domeniul meteo-prezicerilor.

Sfântul drapel vlah-ortodox

Duminica trecută a fost Ziua Drapelului. o sărbătoare care mă interesează prea puțin. Totuși, auzind discursul înflăcărat-patriotard a lui Gabriel Oprea și faptul că drapelul a fost „sfințit” de un preot militar, mi-am adus aminte de faptul că trăiesc într-un stat unde mistica naționalistă și obscuriantismul religios sunt la ordinea zilei. În țara unde „oastea e creștină”, vorba imnului, Ministrul Apărării declara că „între simbolurile naţionale, drapelul se distinge prin semnificaţie, profunzime şi încărcătură spirituală”, iar prefectul de Mureș - aveam să aflu ulterior - spune cu nonșalanță că „Ziua de astăzi este una sfântă, aşa cum sunt toate care omagiază simbolurile naţionale fundamentale: drapelul, imnul naţional, limba română şi credinţa în bunul Dumnezeu.”

Însă cireașa de pe tort a fost momentul în care am căutat detalii despre ceremonia de la București. Am dat un search pe sfântul Gugăl și aflu că n-a rămas steag nesfințit în spațiul carpato-danubiano-pontic:

Oradea: „Ceremonia a debutat cu slujba de sfintire a Drapelului National la Biserica cu Luna, dupa care au fost intampinate oficialitatile oradene. Au avut loc apoi prezentarea onorului, salutul drapelului de lupta si ocuparea locului in dispozitiv.”

Brăila: „De Ziua Drapelului Naţional, a fost sfinţit şi apoi înălţat pe catarg, în cadrul unui ceremonial solemn, Drapelul României.”

Zalău: „Drapelul naţional a fost sfinţit de un preot militar şi sărutat de către oficilităţi, după care a fost arborat pe catarg.”

Galați: „IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit Drapelul, la slujba religioasă participând prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţi ai Armatei, Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi oameni simpli.”

Cluj-Napoca: „Înainte de arborare, drapelul României a fost binecuvântat de mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul Andrei, după care steagul naţional a fost sărutat de reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale”

Arad: „Duminică, începând cu ora 8.15, sunt programate: sfinţirea drapelului la Catedrala „Sfânta Treime” şi transportarea drapelului sfinţit la locul de desfăşurare a evenimentelor.”

Botoșani: „Se va oficia o slujbă religioasă, un drapel sfinţit va fi înălţat iar momentul festiv se va încheia cu o paradă militară.”

Craiova: „După ce a fost sfinţit la Biserica Sf. Treime, Drapelul a fost adus...”

... și la fel și la Drobeta-Turnu Severin, Constanța, Târgu Jiu, Satu-Mare, Ploiești, Alba Iulia, și, probabil, în multe alte orașe din acest Bizanț postmodern.

Simt că următorul citat al domnului Daniel Barbu, preluat din revista Historia, surprinde exact contextul putred al acestor manifestații cu iz anacronic și miros de tămâie. Astfel, mă văd nevoit să-l reiau:

„Alături de armată, acest stat organic al românilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Începând cu domnia lui Cuza, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic uniformizator şi unanimist purtat de Biserică decât prin elaborarea de politici de coerenţă şi convergenţă socială. În absenţa oricărei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile şi raţionale, Biserica a fost, alături de trecutul de luptă şi jertfă ilustrat de armată, singurul argument public pentru care merită să fii român şi este legitim să ţi se ceară să-ţi probezi loialitatea faţă de un stat eminamente românesc. Biserica Ortodoxă a fost şi este pentru politicieni un mod de a acoperi eşecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor şi până la integrarea în Uniunea Europeană, nici măcar nu a încercat cu adevărat să transforme societatea într-un corp politic. Ea oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională în lipsa unor definiţii laice despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.”

Imagine: Adevărul (de Brăila)

Revelionul - câteva mențiuni

Ca o scurtă continuare la postul despre Crăciun, țin să reproduc un scurt fragment dintr-un articol Hotnews. Deși intitulat „Superstitii si obiceiuri de Anul Nou in lume” când vine vorba de România articolul nu mai vorbește despre „superstiții și obiceiuri” de suprafață ci ni se descrie acel nucleu simbolic, legat de momente cheie precum solstițiul și anotimpul invernal, de care vă vorbeam:

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic in noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la romani Ingropatul Anului, denumirea de Revelion apartinand timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii "Zile si mituri", asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este unul ritualic, impartit simetric de Revelion in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza.

In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, "cu cat sare cocosul pe pragul casei" sau "cu cat se misca puiul in gaoacea oului". Prin multe obiceiuri si credinte care exprima initial teama, dezordinea si haosul, iar, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale.

Citisem undevă faptul că într-un anumit calendar, posibil cel aztec, anul se împărțea în 12 luni de câte 30 de zile, iar cele 5 zile rămase pentru a completa anul deveneau zile oarecum „în afara anului” în care ordinea normală a lumii se degrada, iar regulile sociale obișnuite nu se mai aplicau. Practic totul se transforma într-o sărbătoare a beției și dezmățului, ce se termina în prima zi a noului an, când ordinea lumii era restabilită., și totul revenea la normal. Într-un fel mi-e greu să nu fac paralela cu Revelionul nostru, unde omul cu gașca lui de prieteni se rupe practic de lume, adesea la o cabană la munte, unde urmează o festivitate bahică de toată frumusețea. Ulterior, drumul înapoi spre casă este și drumul înapoi în socetatea ordonată, impresie evidențiată și de faptul că toți se plâng că în curând reîncepe rutina cotidiană.

Imagine: Henryk Siemiradzki - „Orgie romană din vremea minunată a cezarilor”

Crăciunul - ce este și de ce îl sărbătoresc

După colajul de anu trecut, ar fi cazul ca anu acesta să vorbesc un pic mai serios despre Crăciun. Poate părea ciudat pentru unii, dar ca ateu n-am nici o problemă în a sărbători Crăciunul. Însă pentru a înțelege motivul, trebuie să analizăm un pic sărbătorile.

În afară de motivul declarat - în cazul de față, nașterea lui Iisus - o sărbătoare conține un nucleu simbolic legat mai mult de ciclul agricol și de trecerea anotimpurilor decât de dogma creștină. Observați mulțimea de trimiteri către ideea fertilității în Paște și Crăciun. Bradul împodobit - un dublu simbol de fertilitate și abundență - este adus în casă, spre a fi protejat de iarna stearpă ce s-a lăsat afară. Ciclul agricol s-a terminat definitiv, urmează perioada grea a iernii. De asemenea proximitatea solstițiului de iarnă, ca dată, nu este tocmai o coincidență. La fel cum nu este o coincidență nici faptul că înainte de existența Crăciunului, existau alte sărbători păgâne în această perioadă, peste care s-a grefat creștinismul.

În ceea ce privește Paștele, găsim iarăși simboluri ale fecundității: oul, mielul și iepurașul - animale inocente, la început de viață - toate reflectă faptul că sărbătoarea pascală este una a primăverii, și cu toții știm din clasele primare faptul că primăvara e invariabil legată de renașterea naturii. Și dacă tot suntem la sărbători de primăvară, să luăm fenomenul interesant al „Zilei celor ce muncesc” - 1 Mai. Deși e o sărbătoare „comunistă”, ea continuă să fie o sărbătoare populară, una din marile sărbători românești. De ce? Fiindcă se suprapune peste momentul în care primăvara cea ploios-depresivă devine acea primăvară de tip „floricele pe câmpii”. Începe vremea bună și 1 Mai practic marchează acest început. Motivul oficial, sărbătorirea „muncii” este doar o justificare neimportantă.

La fel ca și sărbătorirea nașterii „mântuitorului”. De fapt vorbim de o sărbătoarea a dăruirii, o sărbătoare a familiei și a prieteniei. Familia și prietenii, legăturile sociale, au fost și sunt aspecte vitale pentru omul ce urmează să înfrunte o iarnă grea, și care ar putea să aibă nevoie de ajutor. Darurile, sunt practic, investiții în relații sociale - lucru de altfel știut de sociologi.

Nu vreau să par cinic. Îmi place Crăciunul, îl petrec în fecare an cu familia și prietenii, dintre care mulți întorși din alte localități europene. Dar să fim sinceri. Crăciunul e sărbătoarea lui Moș Crăciun. Uitați-vă numai la cât de des este menționat. Prin comparație, Baby Jesus are un rol secundar. Moșul, renii, cadourile, bradul, familia, turta dulce, prietenii și vinul fiert sunt mult mai importante decât orice altceva. Pentru ateii, de exemplu, Crăciunul poate fi și o sărbătoare seculară, a generozității. Aproape că e una. La urma urmei, nici măcar numele nu e creștin.

Sfântu Aşteaptă

Mi-e lene sǎ compun, deci copy-paste:

In opinia Aurorei Liiceanu [...]: "Religia are, de asemenea, un rol foarte important. La ortodocsi, [...] lenea nu e considerata un pacat capital. In plus, exista studii privind raportul dintre zilele lucratoare si de sarbatori religioase ale Bisericii Ortodoxe, care demonstreaza ca ortodocsii au, din toate religiile Pamantului, cele mai multe sarbatori, zile in care nu se munceste absolut deloc."

Aurora Liiceanu analizeaza expresii si locutiuni uzitate in limbajul vorbit, precum si concepte din folclorul romanesc, ca romanii nu pot fi considerati un popor harnic, ba dimpotriva: "Exista numeroase traditii si credinte populare, respectate si azi, conform carora numai joia ai voie sa te speli pe cap, in restul zilelor fiind interzis, fiindca poti avea consecinte nefaste de genul iti moare calul, nevasta, gainile etc. Multi oameni cred si azi ca e nu e bine sa muncesti martea, cand sunt trei ceasuri rele, fiindca iti va iesi totul pe dos, iar unele gospodine, nu fara o motivatie ancestrala, considera ca nu e bine sa speli lunea sau vinerea, cand sunt slujbe seara la biserica, ca sa nu mai vorbim de duminici". - sursǎ

Recomand şi postul "Lenea la români" de pe un blog liberal. Acelaşi autor are si o critica la adresa bisericii ce meritǎ cititǎ, şi din care aflǎm cǎ BOR-ul valoreazǎ cât jumate de BRD.

De Sarbatori

O felicitare pentru cei care, datoritǎ scepticismului, nu sǎrbǎtoresc "naşterea mântuitorului", dar totuşi se bucurǎ de Crǎciun, de Moşu, dat fiind faptul cǎ dau şi, mai ales primesc, cadouri, petrec timp cu cei dragi, sau se bucurǎ de Grav-mass (Gravciun?), sǎrbǎtoarea inventatǎ de Stallman, ca o versiune raţionalistǎ a Crǎciunului, în onoarea zilei de naştere a lui Isaac Newton.

PS. Recomand Filmul Bad Santa, în caz cǎ vreţi sǎ vedeţi ceva cu tentǎ de sǎrbǎtori