Bosonul naibii, zis și „a lui Higgs”

Bosonul Higgs este adesea denumit „particula lui Dumnezeu” de către mass media mioritică, poreclă inspirată, potrivit Wiki, din titlul cărții lui Leon Lederman „Particula Dumnezeu: Dacă Universul e răspunsul, care este întrebarea?” (The God Particle: If the Universe Is the Answer, What Is the Question?). Cu toate că traducerea din engleză a fost făcută tendențios, interesant e că inițial Lederman a vrut să o denumească "the goddamn particle" adică „particula Dumnezeu să-l blesteme”, „particula Doamne fute-o” sau tradus mai liber „particula naibii”, însă editorul s-a împotrivit, din motive oarecum lesne de înțeles. 

Termenul ce face trimiteri spre teologie a contribuit la popularizarea fizicii particulelor, în general, și experimentului de la CERN, în particular, căci unii văd în această descoperire științifică o validare a propriei teologii. Totuși, mulți oameni de știință (și nu numai) dezaprobă utilizarea acestei porecle, deoarece exagerează importanța particulei. Chiar dacă s-ar dovedi experimental că există - ceea ce aproape c-a avut loc -, rămân suficiente probleme de rezolvat în domeniul fizicii particulelor.  

Sincer, un nume mult mai potrivit ar fi „particula lui Higgs”, dar nu multă lume o auzit de „Hix ăsta”, spre deosebire de Doamne-doamne, de care a auzit tot poporul. Încă aștept cu interes postularea „particulei lui Zamolxe”. Până atunci corespondentul științific al publicației britanice The Guardian a desemnat, în urma unui concurs, un alt pseudonim pentru bosonul Higgs: „bosonul sticlă de șampanie”. Pe lângă faptul că nu este un nume ce frizează grandomania, noua poreclă a fost considerată mai bună deoarece potențialul Higgs are forma similară fundului respectivei sticle de șampanie și așa este ilustrată de regulă în prezentările de fizică.

Lucian Boia - Mitologia științifică a comunismului - recenzia bezbojnicului

V-ați pus vreodată problema de ce societățile comuniste aveau mania inginerilor produși pe bandă rulantă? Sau obsesia cu „fabrici și uzine”, în speță de industrie grea, precum siderurgia? Sau impulsul de a săpa canale în neștire, gen Dunăre-Marea Neagră, Volga - Don, Marea Albă - M. Baltică, etc? De asemenea, stiați că fraza „Munca l-a făcut pe om!” nu e metaforă, cum s-ar crede, ci reflectă întocmai viziunea comunistă asupra evoluției umane?

Cei care citesc acest blog, sau mă urmăresc pe Facebook sau pe forum, știu deja că sunt un fan al istoricului Lucian Boia. Fiind una din numeroasele sale scrieri ce se ocupă cu istoria unor idei sau mituri, „Mitologia științifică a comunismului” este o carte extrem de relevantă astăzi, mai ales în România, în context post-comunist, precum și în contextul discuției ateism/religie. Pe lângă faptul că este foarte caustică la stereotipul comunismului ca absență a religiozității - o acuză des folosită împotriva ateilor -, ea explică multe din reflexele comunismului, și arată totodată consecința transformării științei în fetiș, o practică ubicuuă în secolele 18 și 19, dovadă că iraționalul poate fi îmbrăcat în haine ce par raționale. Încă o carte în sprijinul ideii de comunism ca fenomen religios, carte pe care o recomand cu entuziasm.

Câteva citate memorabile:

Va fi şi sfârşitul religiei, popoarele nemaiavând nevoie de un asemenea opiu. De fapt, ca atâtea concepţii ştiinţifice globale ale secolului al XIX-lea, marxismul ţine loc de religie, în sensul construirii unei lumi unitare şi armonioase în care omul îşi va găsi în sfârşit raţiunea de a fi. Este interesant să constatăm că a putut fi pronunţat şi crezut cuvântul ştiinţă (de atâta lume şi atâta vreme) în legătură cu aceste consideraţii goale despre viitor, care nu decurgeau din nici un raţionament demonstrabil. Pentru a înţelege esenţa fenomenului marxist, trebuie făcut abstracţie de învelişul său ştiinţific. Ceea ce rămâne în final este visul milenarist, nici mai mult, nici mai puţin. Iar în ceea ce priveşte latura ştiinţifică, ajunge să punem faţă în faţă prezicerile lui Marx şi evoluţia reală a omenirii exact în secolul care trebuia să cunoască împlinirea profețiilor sale. - pag. 55

Pe de altă parte, am constatat deja că raţionalismul nu a făcut foarte adesea decât să dispună într-o manieră mai elaborată, mai „savantă", aceleaşi elemente care animă credinţele iraţionale. In cele din urmă, milenarismul comunist nu este mai raţional, în esenţa lui, decât milenarismele fasciste sau milenarismele religioase medievale şi moderne. Este altfel structurat. Justificările lui sunt diferite. Este incomparabil mai bine elaborat. îşi ordonează fantasmele în interiorul unei scheme ştiinţifice şi logice. Comunistul autentic respectă infinit ştiinţa sau, mai bine zis, ceea ce crede el că este ştiinţa. - pag. 87-88

În Evul Mediu, istoriografia fusese „slujnica” teologiei; trebuia să reflecte şi să confirme, prin exemple, cuvântul lui Dumnezeu. La fel, istoriografia marxista nu a fost altceva decât slujnica teleologiei comuniste, simplu instrument în slujba construirii unei lumi noi. - pag. 100

Căutate cu obstinaţie, dar în zadar de gânditorii premarxişti, legile istorice, sociale şi economice au invadat piaţa. Marx a fost repede eclipsat de imaginaţia fertilă a succesorilor săi. îşi consumase o întreagă viaţă pentru a formula câteva legi istorice şi economice. Discipolii săi, de la Lemn şi Stalin la Ceauşescu şi Kim Il-Sung, au apelat la o metodologie diferită, sumară dar eficientă. O intuiţie genială a ghidului suprem sau un congres al Partidului ajungeau cu prisosinţă pentru a oficializa o nouă lege ştiinţifică sau chiar un pachet de legi. Pentru a ne rezuma la un singur exemplu, marea adunare a reprezentanţilor partidelor comuniste aflate la putere, reunită în noiembrie 1957, a scos la lumina zilei nu mai puţin de nouă legi care dirijau construirea noii societăţi, obligatorii — dincolo de particularităţile naţionale — pentru orice ţară hotărâtă să treacă la comunism (rolul conducător al clasei muncitoare şi al partidului său; lichidarea proprietăţii capitaliste etc). - pag. 121

Planul era nu numai gândit, dar şi iubit. Iubit cu pasiune. S-a dezvoltat o formă neaşteptată de „erotism". „Tânărul student şi tânăra studentă, când se plimbă împreună, discută despre indicatorii infailibilului plan cincinal...” (Henri Barbusse, Russie. 1930) - pag. 124

Omul nou nu există în stare pură, dar e prezent, în proporţii variabile, în chimia spirituală a celor mai mulţi dintre locuitorii vechiului bloc comunist. - pag. 145

Debarasat de concurenţi şi sigur pe sprijinul lui Stalin, Lâsenko era acum liber să-şi ducă până la capăt programul transformist. Aplicând, pe urmele lui Miciurin, „hibridarea vegetală" (grefarea) şi încrucişarea, spera să poată determina o transformare masivă a speciilor. Printre performanţele lui sunt de menţionat metamorfoza grâului în secară şi a secarei în grâu (fiind în studiu şi alte asemenea transmutări: orzul în ovăz, mazărea în măzăriche, măzărichea în linte...). De altfel, în opinia lui, mişcarea aceasta era generală, aproape toate speciile cultivate putându-se transforma în ierburi sălbatice (şi invers, se înţelege). Unul dintre discipolii săi a mers şi mai departe, făcând uluitoarea descoperire că până şi arborii participă la nebunescul carusel, trecând de bunăvoie de la o specie la alta! - pag. 182 [Alchimie marxistă, nu alta!]

In fata ştiinţei occidentale, care era de fapt ştiinţa „normală", dispreţuitor numită „burgheză", comunismul propunea paradigme diferi te. Ambiţia sa era de a construi un sistem ştiinţific paralel, ale cărui baze, a cărui logică şi a cărui finalitate nu aveau nimic comun cu principiile ştiinţifice îndeobşte acceptate la începutul sau spre mijlocul secolului. - pag. 202

Știința burgheză versus cea „adevărată”, proletară. Sună cunoscut? Țineți minte dihotomia dintre „ştiinţa” nordică, spirituală şi intuitivă a naziștilor, opusă ştiinţei „evreiești”, materialiste şi raţionale? Ce mult se aseamănă religiile politice între ele, n'est-ce pas?

Portalul „Știința Azi” - recenzia bezbojnicului

Motto: „JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL”

Saitul ȘtiințaAzi este geek-ul stereotipic. Dăjtept foc da' prost îmbrăcat și nesociabil. La început îl ignori, apoi te chinui să-l asculți din politețe și apoi îți dai seama că e băiat deșteprt, da' tot te enervează mirosul de naftalină din pulovăr. Cam asta este prima mea impresie. De două ori am închis saitul înainte să navighez un pic. Simțul meu estetic era pur și simplu agasat. Ori eu vreau să câștig concursul și să le și fac reclamă, căci România are nevoie de astfel de focare anti-ingnoranță.

După cum vă dați seama, principala problemă a saitului este de ordin estetic. Prima pagină este frankensteiniană. Avem bannere de toate formele, de toate culorile și cu fonturi de o diversitate extraordinară, atât în dimensiune cât și în stil. Un colaj anarhic de diverse elemente, dar departe de a fi o operă marca Ion B. Pe deasupra, textul este neierarhizat, articolele fiind de aceeași dimensiune ca lista din stânga, un fel de cuprins. Nu există limite, ierarhie, practic cititorul tre' să facă ordine în capul lui, ori cititurul adesea n-are chef de așa ceva.

Totuși, ideea de a pune cuprinsul în stânga și bannerele în drepta nu este rea, însă atunci banerele din stânga (donează, ganoexcel și caius) ar trebui mutate, iar cele din stânga ar trebui uniformizate, măcar în dimensiune. De exemplu, cele 2 cu „intră pe forum” și „ȘtiințaAzi pe facebook” sunt în același stil, însă cel de mai sus cu „fizica particulelor - boșura” are o dimensiune nejustificat de mare. La fel și cea cu „podcastul”. Un pic de coerență estetică ar face mai multe minuni decât Iisus, zic eu.

Și dacă tot vorbim de podcasturi, mi s-a părut extrem de greu să ajung să ascult unul. Prea mulți pași de făcut, ori cred că saitul ar trebui să țintească publicul uman, nu cel format din minotauri amatori de labirinturi. Nu mai vorbesc de „emisiunile de știință”. Dau 3-4 clickuri să aflu că-s pe alt sait, un fel de „go fish”? Trăim și navigăm în web 2.0, ce dracu'?! N-ar strica mai multe embeduri direct în paginile respective. La podcasturi s-ar putea face cont pe Trilulilu, încărca materialul audio și dat embed la player în articol.

Tot la capitolul „chestii extrem de enervante” aș vrea să menționez 2 probleme conexe: faptul că nu se poate intra într-un articol dând click pe titlu (excepție prima pagină) și faptul că se poate intra doar dacă mă chinui, dragă Watson, să localizez textul „Citește mai departe”. De asemenea butonul „Share this” mi se pare inutil și enervant. Ca un neg redundant.

Problema lor e că îmi place conținutul articolelor, și de aceia mă doare când văd că designul pare făcut în Lesotho. Secțiunea de recenzii de carți de știință e chiar foarte interesantă (deși prea scurtă, dar asta e din cauză că saitul funcționează pe bază de voluntariat) iar resursele științifice pentru elevi sunt extrem de utile (au și o secțiune pentru BAC 2011). De asemenea observ că forumul este activ, deși în ultimele 2-3 luni par să fi pierdut clienți. Așa că sper ca cei de la Știința Azi să se împrietenească repede cu un webdesigner pentru că au nevoie urgentă de o refațadizare a saitului (și un logo nou, mai profi, zic eu), pentru ca amatorii de știință să navigheze lin (nici o trecere la o licență CC n-ar strica). Ar fi păcat să se atrofieze un sait cu extrem de mult potențial și conținut bun.

PS. Comparație de dizain și prezentare:

Descrierea concursului pe ȘtiințaAzi vs Blogawards.ro.

Imagine: reinterpretare logo Știița Azi, după „Vocile Spațiului” de René Magritte

Darwinismul și politica

Am tradus părți dintr-un articol interesant din New Statesman, de fapt recenzia unei cărți intitulate „Gena Politică: Cum au schimbat ideile lui Darwin politica”, autor Dennis Sewell, în care se discută modul în care teoria selecției naturale a fost folosită (aiurea) în gândirea politică (și socială), deși locul ei este în domeniul biologiei. Deși cartea are suficiente lacune și autorul pare să să aibă o înclinație scientofobă, după cum relevă acest articol, recenzia de mai jos merită citită:

"[...]Principala realizare a evoluției de tip Darwinian a fost faptul că a eliminat necesitatea unui scop sau a unui design. Evoluția este un proces fără direcție, ce produce forme de viață foarte complexe ca apoi să le elimine întru totul. Nu există progres în natură, însă în domeniul eticii și a politicii, ideea de evoluție se leagă invariabil de speranța schimbării în mai bine. Generații întregi de gânditori progresiști au invocat darwinismul ca fundament al unei societăți mai avansate, așa cum o visau ei. Însă conținutul acestor viziuni s-au schimbat de-a lungul timpului, și una din virtuțile cărții „Gena Politică” este că arată cât de des a fost utilizat darwinismul pentru a promova idealuri de progres uman ce sunt neliberale, autoritariene sau rasiste.[...]

Desigur, versiuni ale teoriei darwiniene au fost utilizate în sprijinul unor cauze extrem de neplăcute iar atunci când au fost cuplate cu teorii rasiste, au creat un climat în care genocidul putea părea o politică coerentă din perspectivă științifică. La acest argument, apărătorii contemporani ai darwinismului vor protesta vehement, susținând că acele abuzuri nu sunt o consecință inevitabilă a teoriei selecției naturale. Și nu greșesc întru totul. [...] Ca idee generală, o teorie nu poate fi considerată responsabilă de modul în care este interpretat și untilizat, chiar și numai pentru că explicațiile nu duc automat la judecăți de valoare. [Altfel zis, explicațiile sunt descriptive, nu prescriptive]

Această ultimă idee e confirmată și de diversitatea mișcărilor ce-și arogă o descendență privilegiată din gândirea darwiniană. Naziști și ideile lor de „rasism științific”, comuniști ce credeau într-un viitor colectiv(ist) pentru umanitate, anarhiști influențați de Peter Kropotkin ce gândeau că importanța ajutorului reciproc e dovedită de teoria evoluționistă, susținători ai ideii de laissez-faire precum Herbert Spencer (care a inventat expresia „supravietuirea celui mai apt”) precum și marii sacerdoți ai ingineriei sociale precum Lordul Beveridge - un susținător îndelungat al eugeniei [...] - nu se poate ca toți să aibă dreptate. Pare rezonabil să concluzionăm că toți aceștia greșesc, și că nu se poate deriva o poziție morală sau politică din teoria lui Darwin.

Și totuși lucrurile nu sunt atâta de simple. [...] Ce s-a întâmplat, de fapt, e că evoluția a fost promovată ca o credință. Galton spera ca într-o zi instituția eugeniei să aibă o autoritate precum biserica. Haeckel și-a întemeiat „Liga Monistă” tocmai pentru a fonda o „religie evoluționistă”. Iar pentru [Julian] Huxley, transumanismul era în mod clar un subsitut pentru religie.

[....]Ideea cum că societățile „evoluează” de-a lungul timpului, unele devenind mai „evoluate” decât altele, există de generații bune. Și totuși nu e decât o metaforă înșelătoare. Nu există nimic în societăți ce să fie analog selecției naturale, sau ceva comparabil cu genele - oricât s-ar povesti de meme. De fapt, evoluția nu are nimic de-a face cu progresul, oricum am înțelege progresul. Și totuși, această confuzie este probabil incurabilă. Ea exprimă o iluzie esențială timpurilor moderne - mitul cum că cunoașterea științifică va permite speciei umane să-și ia în propriile mâini destinul. Lecția lui Darwin e că speciile nu au un țel comun [, un destin colectiv]. [...]"

PS Informativ:

Țineți minte și următoatre eroare logică, deseori folosită atât pentru a ataca teoria evoluției, cât și pentru a discredita ateismul ca poziție filosofică:

Eroarea de logică de tip "apelul la consecinţe" se defineşte prin apelul vorbitorului la consecinţele nefaste ale raţionamentului/argumentului celuilalt; nu este atacat ceea ce spune preopinentul, ci se arată că ceea ce se susţine nu poate fi adevărat, pentru că în acest caz consecinţele ar fi dezastruoase.

Un exemplu ar fi: „ateismul/darwinismul este fals/inacceptabil pentru că duce la nazism/comunism/imoralitate/etc”

Imagine 1: de pe Behance.net via Proddit și modificat de mine

Religiile politice și pseudoștiințele - adaptări la modernitate

Există o paralelă interesantă între evoluția conceptului de religie, de la forma tradițională la cea secular-politică, și cea a leacului, de la cel băbesc la cel postmodern (homeopatie & friends).

Cele din urmă sunt întotdeauna o continuare a celui dintâi, cu o mutație fundamentală în perioada modernă. După perioada iluministă, sub imperiul presiunii exercitate de către iluminism, cu al său ateism, avem impresia că religia a început să piardă din ce în ce mai multă influență politică, fiind astfel trecută în sfera privată. Tranziția istorică de la evul mediu teocratic la modernitatea laică. Ceea ce nu ne dăm seama e că de fapt în acea perioadă, religia a suferit o ruptură în două, sau altfel spus, a avut o evoluție arborescentă, nu liniară. Pe de o parte avem situația de mai sus - ca exemplu să luăm creștinismul occidental, puternic apolitic, sau în orice caz, indirect politic, prin influență socială - și pe de altă parte avem așa numitele religii politice, care au eliminat părțile ce le făceau să semene cu niște religii, de aici și numele paradoxal de religie seculară (s-a mai menționat prin blogosferă, ateismul este un pas necesar, dar nu suficient pt o atitudine rațională) Astfel, tribalismul irațional (mesianic, etc) a putut să rămână în sfera politică chiar și sub presiunea laicistă a modernității.

Interesant de notat și faptul că într-un fel, și transformarea leacurilor băbești în medicină "alternativă" s-a făcut tot sub imperiul presiunii moderne, de data asta a medicinei normale. Pentru a se adapta, leacurile de altădată fie au fost validate pe cale științifică și au devenit tratamente legitime, fie s-a transformat în ceva ce seamănă a medicină adevărată, preluând un limbaj ce sună științific - vezi legile lui Hahnemann în cazul homeopatiei. O veritabilă adaptare prin mimetism, unde dușmanul de care se ferește este ochiul critic al bolnavului, ce vrea medicamente științifice, și nu rădăcini.

Astfel, sub presiunea lui "adatează-te sau pieri" avem non-medicamente ce par medicamente, și religii ce par non-religii (ideologiile totalitare). Sunt curios cum va schimba critica neo-ateistă religiile de azi?

Later Edit: O altă instanță de adaptare mimetică este efortul depus de creștinismul fundamentalist american de a părea științific, prin intermediul designului "inteligent" (numit anterior și "știința creației" sau creaționism). Totuși această adaptare nu servește doar unui scop psihologic - acela de a-l păcăli pe credincios că supersițiile sale sunt cumva fundamentate științific - ci și unui scop juridic - introducerea religiei în școli ca și alternativă laevoluționism.

PS. Click pe poză pt a mări.

Comunismul ca religie de stat

Istoricul englez R.N. Carew Hunt, în a sa “Teorie şi Practicǎ a Comunismului” numea Comunismul “cea mai împortantǎ mişcare socialǎ de la apariţia Creştinismului” şi numeroşi scriitori şi istorici au argumentat faptul cǎ ideologia comunistǎ este o religie.

Nu este o afirmaţie deplasatǎ aceea cǎ versiunea leninistǎ a Comunismului a fost de fapt religia de stat a Rusiei Sovietice, având proprii sǎi profeţi – Marx, Engels şi Lenin – propriile sale cǎrţi “sfinte”, pontifi mandataţi de cǎtre Istorie sǎ conducǎ lumea cǎtre paradisul ultraegalitarist, concilii ecumenice sub formǎ de congrese în care se hotǎrea interpretarea ortodoxǎ a ideologiei precum şi o întreagǎ armatǎ de preoţi şi parohii, sub formǎ de activişti şi organizaţii regionale. Singura mare diferenţǎ faţǎ de vechile religii era lipsa conceptului de divinitate, însǎ asta n-ar fi o problemǎ, dat fiind faptul cǎ şi Budismului – în forma sa originalǎ cel puţin – îi lipsea ideea de zeitate, şi totuşi e consideratǎ o religie.

Este falsǎ ideea, mult vehiculatǎ de creştini, cum cǎ ateismul a dus la suferinţa din interiorul lagǎrului sovietic. Costul uman al comunismului se poate atribui, paradoxal, unei prea mari credinţe, credinţǎ în societatea utopicǎ predestinatǎ. Comuniştii au atacat celǎlalte religii pentru a stârpi competiţia ideologicǎ, pentru a distruge sistemele de gândire concurente, sau cel puţin pentru a le neutraliza orice bazǎ de putere şi influenţǎ în noua societate clǎditǎ pe comunism. Imperiul Roman de la inceputul mileniului I, politeist, se afla într-o situaţie similarǎ, doar cǎ noua religie mesianicǎ atunci era creştinismul.

Problema majorǎ a comunismului nu este lipsa credinţei. Pasiunea şi încrederea oarbǎ a comunistului în adevǎrul suprem de care era ghidat sunt identice cu sentimentele ce animǎ fundamentaliştii din ziua de azi. Comunismul a oferit o explicaţie exhaustivǎ pentru modul de funcţionare a societǎţii umane. A oferit, mai ales la începuturi, şi o cale spre mântuire, şi cel mai important, un sentiment de camaraderie şi identitate pentru membri sǎi, elemente importante într-o religie. Iar aceşti credincioşi au muncit din greu sǎ-i facǎ pe alţii sǎ vadǎ “adevǎrul” lor luminos, adevǎratǎ muncǎ misionarǎ, Iezuitǎ ar spune unii.

Este important de notat faptul cǎ s-a încercat din rǎsputeri evitarea oricǎrei comparaţii dintre comunism şi vechile religii, cǎci astfel ideologia pierdea orice legitimitate asupra adevǎrului, adevǎr derivat, credeau comuniştii în mod fals, din legile ştiinţifice. Comuniştii n-ar fi recunoscut niciodatǎ – de altfel nici azi n-o fac – cǎ aserţiunile privind modul de dezvoltare al societǎţii umane nu erau bazate pe date ştiinţifice ci pe speculaţii ideologice. Ei susţineau originea ştiinţificǎ a comunismului pentra speculaţiile de la baza ei sǎ obţinǎ din respectul de care se bucura ştiinţa la vremea respectivǎ. De altfel şi creaţionismul contemporan vrea sǎ-şi aroge titlul de ştiinţǎ, pentru a obţine aceeaşi credibilitate.

Communismul a fost de-o religiozitate feroce, ce a suferit de toate pǎcatele unui mod de gândire magic, bazat pe viziunea unui rai terestru al egalitǎţii şi prosperitǎţii, pe dogme inconsistente şi interpretabile, ce, la fel ca în alte religii, au dus la schisme, reinterpretǎri şi adevǎraţi credincioşi în dogma “dictaturii proletariatului”. Imperiul rus n-a abandonat religia, doar cǎ pentru aproape un secol, a schimbat religia de stat din creştinism în comunism.

Post inspirat din două posturi Jaskaw şi un articol World Prout Assembly.

Vezi şi: "Defining Religion in Operational and Institutional Terms" de Boyan, Stephen A. Jr.

Noul Ateism - ce este si de unde vine?

Este important sa definim ce este Noul Ateism. Am auzit in repetate randuri afirmatia cum ca nu exista un ateism "nou", denumirea fiind inventata de catre oponenti cu scopul de a discredita comunitatea necredinciosilor, ce devine din ce în ce mai vocala. Si da, si nu. Pe de o parte, ateismul ca pozitie filosofica este tot aia, "lipsa credintei în zei/divinitate", cu precizarea ca, spre deosebire de ateismul de acum 10, 20, 50 de ani stiinta a mai avansat, oferind munitie suplimentara pozitiei ateiste. Dar în esenta ateismul e tot ateism. Pe de alta parte însa, exista ceva nou în Noul Ateism, si anume un nou mod de interactionare a necredinciosilor între ei, precum si a necredinciosilor cu societatile gazda. Noul Ateism este, deci, o miscare sociala si politica.

Background

Este foarte interesant de unde a pornit noul val ateist. In esenta este o reactie împotriva unor simptome ale societatii postmoderne: fundamentalismul religios contemporan - aparut atât în Lumea Islamica cât si în SUA, în a doua jumatate a secolului XX, ca o reactie anti-modernista - si, într-o mai mica masura, multiculturalismul - în special în Europa de Vest. Nu este o coincidenta faptul ca Noul Ateism a luat avânt în epoca Bush, perioada în care fundamentalismul crestin (evanghelic) începea sa fie perceput ca o amenintare la adresa caracterului secular al statului American, iar fundamentalismul islamic se dovedea a fi noul inamic extern al ultimei superputeri, un inamic fanatic capabil de numeroase acte de terorism în inima societatilor vestice. În acelasi timp, în Europa de vest, multiculturalismul era perceput tot mai mult ca o idee ce apara minoritatea musulmana de criticile majoritatii seculare - descurajând dialogul -, permitand o insularizare culturala potrivnica integrarii sociale. De asemenea, valul de fundamentalism n-a ocolit nici religia iudaica, observându-se un conflict din ce în ce mai puternic între majoritatea seculara si minoritatea haredim (ultraortodoxa) din Israel. În acest climat ultrareligios au început sa apara, din 2004 încoace, cartile anti-religioase ale noilor atei.

O miscare sociala/politica.

Cartile publicate de Cei Patru Calareti (ai Apocalipsei) au reprezentat nucleul în jurul careia s-a constituit o noua miscare sociala si politica. Pe plan social, scopul miscarii este acea de lupta împotriva statutului de "indezirabili" si prejudecatilor asociate cu termenul de ateu, oarecum asemanator cu miscarea Gay Liberation din occident. Si Campania Out este inspirata din acea miscare, de la care se pot învata multe, dat fiind faptul ca are un avans de 35 de ani. Unul din participantii la prima conferinta a dedicata ateilor afroamericani remarca faptul ca "[ma simt] de parca am lupta din nou pentru drepturile noastre".De asemenea, ateii au si o misiune politica, valabila mai ales în SUA si Europa de Est, aceea de a se uni pentru a deveni o forta electorala, un "bloc de alegatori", care sa poata influenta deciziile politice.

Trebuie mentionat si faptul ca o asemenea miscare nu era posibila acum un deceniu datorita faptului ca internetul reprezinta principalula platforma a Noului Ateism. Dat fiind faptul ca ateii sunt raspânditi destul de împrastiat uniform dpdv geografic, era necesara o tehnologie care sa minimizeze distantele fizice dintre necredinciosi, ca sa nu mai vorbim de faptul ca internetul este o sursa vasta de informatii, si deci o arma formidabila în mâinile ateilor. Nu degeaba a fost denumit "locul unde zeii vin sa moara"

Sunt multi care critica virulenta discursului neo-ateist. Si pe buna dreptate. Aceasta miscare este produsul unor oameni ce s-au simtit si se simt sub asediul irationalitatii, într-o lume postmoderna unde li se spune ca toate parerile sunt la fel de valoroase, fie ele stiinta, pseudostiinta sau religie. Era necesara o reactie virulenta, care sa arate ca nu toate ideile sunt la fel de valoroase, unele fiind chiar periculoase pentru umanitate.

Va urma.

Un pic de "spiritualitate" atee

"[...]Cred cu tǎrie cǎ lumea a înţeles total pe dos chestia asta cu Apocalipsa. A Doua Venire n-are nimic de-a face cu vreo revenire melodramaticǎ a unui anarhist hipiot ce poartǎ barbǎ şi sandale şi se-ntoarce pentru a ne lua toatǎ bǎutura, pornografia şi tatuajele în timp ce-i duce pe "drept-credincioşii" pioşi pe tǎrâmul harpelor, maşinilor de familie şi a sexului plictisitor.

Greşit! Sfîrşitul va fi atunci când cel mai mare blocaj karmic al omenirii, toate Vaticanele, preoţii, templele, sectele, megabisericile şi chiar şi cele mai organizate religii se vor clǎtina şi se vor prǎbuşi sub greutatea ipocriziei intrinseci, a sexualitǎţii reprimate, a homofobiei, a misoginismului, a fricii de ştiinţǎ, a negǎrii adevǎratei surse de spiritualitate.

Putem numi asta una din cele mai mari ironii ale omenirii. Faptul cǎ doar atunci când "sfintele" dogme, instituţii şi lideri vor eşua, va putea sǎ fie sufletul uman întradevǎr liber."

- Mark Morford, San Francisco Chronicle

Img. Cathedral ruins, from the west, qwghlm@flickr

Sursǎ text şi imagine

Internetul - cimitirul zeilor

Still a Lie (Portal Parody)

The cake is a lie...

Noe Chinezul si impresionarea prin nestiinta

Citez dintr-un blogpost creştin care încearcǎ sǎ forţeze paralela dintre un mit deluvian chinezesc şi cel biblic:

"In textul lui Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr), [...] Povestea spune ca in mijlocul acestei calamitati, un erou numit Noe (女嬅) a ajutat la repopularea lumii cu oameni si animale.

Caracterul chinezesc pentru cuvantul “arca” este reprezentat prin 船 (puteti verifica pe Google translate). Acest caracter este compus din alte trei figuri care reprezinta cuvintele gura, opt, si vas (nava).

Intelesul acestui caracter este “BARCA”. Iar caracterele ce-l compun sunt 舟(care inseamna vas sau nava), 八(inseamna cifra opt), 口(inseamna gura)

Rezulta ca 八+口(cateodata are intelesul de “persoana”)+舟= opt oameni intr-o barca."

Hai sǎ facem un curs scurt de hanzi (caractere chinezeşti). Caracterele chinezeşti mai complicate sunt compuse din 2 pǎrţi: o parte semanticǎ, ce aratǎ cititorului din ce câmp lexical face parte, şi o parte foneticǎ, ce dǎ indicii despre cum se citeşte caracterul. Astfel, spre deosebire de ce cred oamenii, caracterele chinezeşti nu trebuie memorate 100% deoarece conţin indicii legate atât de sens cât şi de pronunţie.

Problema cu arca. Sǎ ne întoarcem la "arca" din text:

Potrivit saitului Zhongwen.com, sait ce trateazǎ etimologic caracterele chinezeşti, caracterul 船 (citit "chua'n") nu înseamnǎ "arcǎ" (cuvînt cu sens destul de restrâns), ci banalul "vas (mare), vapor". Vezi şi Wikiţionarul. (În chinezǎ, "Arca lui Noe" se scrie "諾亞方舟" potrivit Wiki)

Dupǎ cum indicǎ şi saitul Zhongwen, caracterul se descompune în 2 pǎrţi: 舟 şi caracterul combinat din "八+口". Sǎ le luǎm pe rând:

a) Radicalul 舟 este elementul etimologic, este o pictogramǎ stilizatǎ a unei canoe scobite (potrivit Zhongwen) şi se citeşte "zhou". Asta ne aratǎ cǎ simbolul original este un cuvânt legat de ambarcaţiuni acvative

b) Radicalul compus din 八+口 este un radical fonetic. Atenţie Mare!!!!. Acest radical ne aratǎ cum se citeşte caracterul original, şi NU CONTEAZĂ etimologia lui. Astfel nu conteazǎ cǎ e compus din semnul 八 (care însemnǎ cifra 8, "diviziune", "separare" - Zhongwen) şi semnul 口 ("gurǎ", "deschidere", "intrare" - Zhongwen). La radicalul fonetic conteazǎ doar pronunţia, şi în acest caz este "yan" (Zhongwen). Faptul cǎ e vorba de "8 guri", sau "8 deschideri", sau "intrǎri separate" sau orice altǎ combinaţie nu conteazǎ.

Ca sǎ recapitulǎm: Caracterul ne aratǎ faptul cǎ e vorba de un cuvânt legat de bǎrci care se pronunţǎ aproximativ "~yan". Astfel un chinez o sǎ-şi dea seama cǎ 船 este de fapt cuvântul "chua'n", chiar dacǎ n-a vǎzut caracterul respectiv niciodatǎ.

De altfel, caracterul pt "vapor" mai poate fi scris şi: 舩 sau 舡 (dupǎ cum vezi diferǎ doar radicalul fonetic - nu mai e vorba de semnul cu "8 guri", cel semantic în schimb este identic) - vezi aici şi aici.

Numele lui Noe cel Chinez. Aici, userul Feynman a intuit ceva şi a lǎsat urmǎtorul comentariu:

"Am verificat pe google 女嬅. 女= feminin 嬅 = Hua 女嬅 = femeie. Nu Noe. O mica problema totusi. Nu cred ca se scria cu caractere moderne chinezesti acum tspe mii de ani. Nice try, though."

Deşi greşeşte legat de lizibilitatea caracterelor (zic eu din neatenţie, fiind probabil derutat de sintagma "cca 2500 i.Hr"), dat fiind faptul cǎ textul citat ("Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr)") a fost scris în timpul dinastiei Han, dinastie ce moştenise deja un set unificat de caractere de la dinastia precedentǎ (Qin) iar evoluţia acestui set este bine documentatǎ pânǎ-n ziua de azi, Feynman mi-a dat un indiciu atunci când am vǎzut cǎ al doilea caracter nu a fost tradus de Google.

Caracterele 女嬅 se citesc în acest caz fonetic şi iese pronunţia aproximativǎ: "Nü Hua" sau "Nǚwā", care am putea spune cǎ seamǎnǎ cu numele de "Noe". Ce nu semǎnǎ în schimb este legenda şi înfǎţişarea. Ia uitaţi-vǎ un pic la imaginea lui Nǚwā (vezi wiki) de la începutul paragrafului. Da, acel şarpe Glykon este Noe Chinezul, şi deci paralela cu legenda chinezǎ începe sǎ fie din ce în ce mai ridicolǎ.

Pe lângǎ faptul cǎ, virgulǎ, chinezii au şi alte mituri cu inundaţii, hai sǎ analizǎm un pic povestea citatǎ de creştini. Mitul cu Nǚwā este descris, printre altele în capitolul 6 al cǎrţii Huainanzi (淮南子). Bloggerul creştin vorbeşte despre "textul lui Huai Nan Zi (南子) [observaţi caracterul lipsǎ!]", exprimare greşitǎ deoarece Huainanzi este titlul ("Maeştrii/Filosofii din Huainan"), nu autorul, autorul fiind prinţul legendar Liu An. (vezi wiki). Pe Wikipedia existǎ o relatare a mitului aşa cum apare în Huainanzi:

"In remote antiquity, the four poles of the Universe collapsed, and the world descended into chaos: the firmament was no longer able to cover everything, and the earth was no longer able to support itself; fire burned wild, and waters flooded the land. Fierce beasts ate common people, and ferocious birds attacked the old and the weak. Hence, Nüwa tempered the five-colored stone to mend the heavens, cut off the feet of the great turtle to support the four poles, killed the black dragon to help the earth, and gathered the ash of reed to stop the flood. Variation: The four corners of the sky collapsed and the world with its nine regions split open."

Concluzie: Cu cât investigǎm mai de aproape, cu atât ne dǎm seama cǎ legendele sunt asemǎnǎtoare doar prin faptul cǎ eroii principali seamǎnǎ la nume, existǎ inundaţii şi bǎrci. În rest, legenda iudaicǎ (o variaţiune a celei babiloniene de fapt) vorbeşte despre un multicentenar care construieşte o grǎdinǎ zoologicǎ plutitoare la ordinele divinitǎţii, iar legenda chinezǎ despre o zeiţǎ a creaţiei cu corp de şarpe ce opreşte inundaţiile prin uciderea unui balaur.

Ţin sǎ menţionez cǎ am cǎutat sǎ vorbesc despre informaţiile date de bloggerul creştin, fǎrǎ sǎ vorbesc şi de alte variaţiuni ale legendei lui Nǚwā, ce se gǎsesc în alte surse literare. Paralelele pot pǎrea verosimile doar atunci când ai un public ignorant şi uşor de impresionat. Din pǎcate pentru unii trǎim în Epoca Informaţiei (uşor disponibile).

Ca o notǎ proprie, eu consider miturile deluviene atâta de ubicuue pentru cǎ oamenii s-au aşezat mereu pe malurile râurilor, iar, înainte de epoca modernǎ, râurile tindeau sǎ provoace inundaţii, uneori foarte mari. Oamenii, fiind oameni, o datǎ cu trecerea timpului, exagerau poveştile despre aceste inundaţii, ajungând de la o "mare inundaţie regionalǎ" la "potop mondial", şi astfel se nǎşteau legendele. Am mai vorbit despre inundaţii aici şi despre mitizare aici.

Vizualizarea conştiinţei umane

Citez din cartea "Evil Genes" de Barabara Oakley, carte pe care o recomand cu cǎldurǎ:

"Vizualizarea conştiinţei umane

Metodele moderne de imagisticǎ medicalǎ ne aratǎ faptul cǎ conştiinţa umanǎ, simţul moralitǎţii, şi etica [...] nu mai sunt jucǎriile filozofilor. Au fost mapate chiar regiuni neurologice ce ţin de moralitate. În 2002, cercetǎtorul brazilian Jorge Moll şi colegii sǎi au publicat rezultatele unui studiu în care le-au fost arǎtate participanţilor imagini ce în mod normal ţin de simţul moralitǎţii, ca de exemplu copii abandonaţi, abuzuri fizice sau victime de rǎzboi. Imaginile cu creierele lor scanate prin rezonanţǎ magneticǎ funcţionalǎ (fMRI) dupǎ ce au vǎzut acele poze au fost comparate cu imagini fǎcute dupǎ vizualizarea unor poze neutre, sau unor poze ce provocau o reacţie de dezgust. Zonele creiarului activate de cǎtre moralitate includ zone ce sunt de importanţǎ criticǎ pentru comportamentul social şi pentru percepţie.[...]

Un alt studiu, efectuat de neurologul Scott Huettel de la Centru Medical al Universitǎţii Duke, a arǎtat faptul cǎ persoanele ce tind sǎ fie altruiste au activitate sporitǎ în cortexul temporar posterior superior. Aceasta este zona creierului ce ţine de perceperea intenţiilor şi acţiunilor altcuiva. Altruismul pare sǎ fie fondat pe intelegerea faptului cǎ alţii au motivaţii şi acţiuni similare cu ale noastre. Huettel explicǎ astfel: "S-ar putea ca altruismul sǎ nu fi apǎrut dintr-un sentiment cǎlduţ de bine-facere, ci din simpla recunoaştere a faptului cǎ acea chestie de acolo este o persoanǎ cu intenţii şi ţeluri. Şi poate ar fi bine sǎ îi tratez la fel cum aş vrea sǎ mǎ trateze ei pe mine."

Un al treilea studiu a arǎtat cǎ sentimentele de vinǎ şi de ruşine, la fel ca şi altruismul, activeazǎ zone specifice din creier. Ruşinea diferǎ faţǎ de vinǎ prin activarea câtorva zone suplimentare. Chiar şi resentimentele sau iertarea par sǎ fie legate de zone neuronale specifice [...]"

Empatia şi neuronii-oglindǎ

Empatia - înţelegerea şi identificarea cu o altǎ persoanǎ - pare sǎ fie legatǎ de distribuţia unor complexe de unitǎţi neuronale ce sunt controlate parţial de neuroni-oglindǎ, [...] neuroni ce se activeazǎ nu doar atunci când o persoanǎ face o acţiune ci şi când o persoanǎ vede pe cineva cum face aceeaşi acţiune. Deocamdatǎ, neuroni-oglindǎ au fost gǎsiţi în cortexul premotor şi în cortexul parietal inferior, şi se crede cǎ s-ar mai gǎsi şi în alte zone ale creierului uman. S-ar putea ca acest tip de neuroni sǎ fi evoluat pentru a permite animalelor sǎ înţeleagǎ ce fac alte animale, sǎ recunoascǎ acţiunile altuia. Se pare totuşi cǎ neuronii-oglindǎ umani sunt mult mai flexibili şi evoluaţi faţǎ de alte animale. Dr-ul Marco Iacoboni, un neurolog ce se ocupǎ cu studiul neuronilor-oglindǎ, afirmǎ:

"Când mǎ vǎ vezi cǎ sǎvârşesc o acţiune - ca de exemplu ridicarea unei bâte de baseball - tu simulezi în mod automat acţiunea în minte. [...] Însǎ tu înţelegi acţiunea deoarece ai în minte un model al acţiunii bazat pe propriile tale mişcǎri. Şi dacǎ mǎ vezi cǎ ma înec [...] neuronii oglindǎ simuleazǎ suferinţa mea. În mod automat empatizezi cu mine. Ştii ce simt pentru literalmente simţi ce simt şi eu."[...]"

Concluzia, în caz cǎ n-ar fi evident:

"În alte cuvinte, moralitatea [la fel ca şi altruismul, empatia, sentimentele de vinǎ sau ruşine, etc] presupune procese neurologice tangibile." Şi nu edicte divine codificate în calupuri decimale sau ameninţarea cu pedepse de tip gulag-etern. Sursa moralitǎţii este sus în cap, nu sus în cer!

Agora şi Creation - gânduri diverse (spoiler alert)

În ultimele 2 sǎptǎmâni am apucat sǎ vǎd douǎ filme interesante, Creation şi Agora şi, din diverse motive, le voi lua împreunǎ, mai ales deoarece ambele filme trateazǎ integritatea ştiinţificǎ, în antichitate, şi-n perioada modernǎ, în contrast flagrant cu maleabilitatea fracturatǎ a gândirii religioase. În al doilea rând, şi asta mi se pare foarte important, cele douǎ filme reprezintǎ momente istorice foarte importante pentru spaţiul euro-mediteranean. De fapt, Agora nu reprezintǎ alt moment decât cel în care antichitatea pǎgânǎ pierde poziţia dominantǎ, fiind înlocuitǎ cu Epoca Creştinǎ, cunoscutǎ şi ca Evul Mediu (Întunecat). Pe de altǎ parte, evenimentele prezentate în Creation sunt cele care au ca finalitate Originea Speciilor, publicat in 1859, moment definitoriu pentru modernitatea post-medievalǎ.


Dacǎ Moartea Hypatiei reprezintǎ începutul dominaţiei divine în spaţiul european, prin distrugerea simbolicǎ a cunoştinţelor antice, atunci publicarea capodoperei darwiniene reprezintǎ detronarea Tatǎlui Celest, şi expunerea inutilitǎţii sale. Între cele douǎ momente se întinde noaptea culturalǎ reprezentatǎ de Evul Mediu Creştin.


Creation
Deşi filmul se bazeazǎ pe cartea Annie's Box de Randal Keynes, mult mai interesantǎ mi s-a pǎrut relaţia dintre Darwin şi soţia sa, Emma, ce reprezintǎ la nivel conjugal, relaţia dintre credinţǎ şi ştiinţǎ, aceea a unei coabitǎri zbuciumate. De asemenea este remarcabil modul în care Toby Jones dǎ viaţǎ personajului Thomas Huxley, care, deşi are parte de o apariţie scurtǎ în film, rǎmâne puternic întipǎrit în memoria privitorului prin agresivitatea sa caninǎ ce seamǎnǎ cu un neo-atheist dawkinsian avant la lettre.

Singura mea dorinţǎ neîmplinitǎ în acest film este faptul cǎ nu a prezentat momentul în care scrisoarea lui Alfred Russel Wallace şi ideile lui Darwin sunt prezentate în faţa Societǎţii Linnaeene la data de 1 Iulie 1858.


Agora
Filmul spaniolului Alejandro Amenábar nu este altceva decât o oglindǎ a creştinismului în care mulţi se tem sǎ priveascǎ. Filmul prezintǎ ascensiunea religiei "pǎcii" şi costurile ei, atât în termeni culturali, cât şi în vieţi omeneşti, necreştine. Se poate observa asemǎnarea cu fratele sǎu mai tânǎr întru Abraham, Islamul, religii unite prin tendinţe violente, prin practici de lapidare, prin poliţii religioase - parabolani - şi nu numai.

Existǎ o scenǎ în film ce meritǎ menţionatǎ: atunci când sclavul Davus, ce înainte de creştinare avea preocupǎri ştiinţifice, este eliberat de cǎtre Hypatia, devenind, de jure om liber, dar sacrificând libertatea sa de conştiinţǎ, devenind astfel închis în propria sa minte, un sclav de facto al creştinismului.

De asemenea, scenele fregvente în care se vede Terra de la distanţǎ, fac ca privitorul sǎ se substituie Divinitǎţii, fiind forţat sǎ emitǎ judecǎţi de valoare, din perspectivǎ divinǎ, asupra acţiunii drept-credincioşilor. Astfel, regizotul îi interzice publicului sǎ se ascundǎ în spatele unei "morale divine neinteligible".

Dacǎ ar fi sǎ critic Agora pentru ceva, atunci ar trebui sǎ fie scena morţii Hypatiei. Nu cred cǎ a avut parte nici mǎcar de acel minim de clemenţǎ oferit de Davus, al sufocǎrii ante-lapidare. Mai mult ca sigur cǎ a simţit fiecare piatrǎ ce i-a lovit trupul, murind în chinuri groaznice, sub privirile extatice ale "discipolilor" lui Iisus.


Pe post de încheiere, meritǎ amintit faptul cǎ ambele filme sunt producţii nehollywoodiene, primul fiind fǎcut de britanici (BBC) iar al doilea de cǎtre spanioli, probabil datoritǎ faptului cǎ deocamdatǎ SUA este prea cristofilǎ, iar filmul Creation aproape cǎ nu a fost distribuit în cinematografele americane.

De Sarbatori

O felicitare pentru cei care, datoritǎ scepticismului, nu sǎrbǎtoresc "naşterea mântuitorului", dar totuşi se bucurǎ de Crǎciun, de Moşu, dat fiind faptul cǎ dau şi, mai ales primesc, cadouri, petrec timp cu cei dragi, sau se bucurǎ de Grav-mass (Gravciun?), sǎrbǎtoarea inventatǎ de Stallman, ca o versiune raţionalistǎ a Crǎciunului, în onoarea zilei de naştere a lui Isaac Newton.

PS. Recomand Filmul Bad Santa, în caz cǎ vreţi sǎ vedeţi ceva cu tentǎ de sǎrbǎtori

Darwin si primul om pe Capela Sixtina

By popular demand (godless1859 aici) - click pentru a mǎri:

(Dacǎ mai aveţi idei de genul ǎsta, lǎsaţi comentariu)

Reality is awesome

8 noiembrie 2009, sonda Cassini:
Rhea suspendatǎ în inelele lui Saturn

12 noiembrie 2009, sonda Rosetta:
Rich Blue Crescent - Semi-Pǎmânt

Surse: Poza 1 & Poza 2

Un nou caz de speciatie

Îmi permit sǎ traduc începutul unui articol de pe Science Daily, spre neplǎcerea tuturor celor care neagǎ fenomenul de speciaţie, şi, în delirul lor mistic, susţin fervent inexistenţa (macro)evoluţiei.

ScienceDaily (Nov. 6, 2009) — Speciaţia pare sǎ nu fie chiar un lucru atâta de rar, spun oamenii de ştiinţǎ care au descoperit o populaţie de fluturi pe cale par sǎ fie pe cale sǎ devinǎ douǎ specii diferite. Cauzele acestei diferenţieri? O schimbare în coloritul aripilor şi preferinţele sexuale.

Într-un studiu publicat sǎptǎmâna asta în "Science", cercetǎtorii descriu relaţia dintre modelele cromatice divergente în fluturii Heliconius şi divergenţa populaţiilor în specii noi şi distincte.

Continuarea, cu toate detaliile imoral-satanice, pe ScienceDaily.