Patimile lui Iisus Assange

Imaginea de mai sus este o completarea personală la articolul lui Paul Vîrvea de pe VoxPublica, intitulat „Evanghelia după Julian Assange sau despre limitele adevărului”, din care îmi permit să reproduc niște fragmente:

„[...] În opinia mea, amploarea fenomenului WikiLeaks atinge proporţii biblice, iar de aici la paralela evanghelică e doar la un pas.

Şi Iisus pretinde că a spus Adevărul – “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, în numele Tatălui său, care este Adevărul însuşi, iar creştinismul a devenit, în opinia creştinilor, căutarea perpetuă a Adevărului, unic şi de netăgăduit. Assange nu o face în numele tatălui, ci al “transparenţei” – noua definiţie a adevărului greu de suportat. Şi australianul a trîntit un adevăr în faţă, copleşitor prin amploarea lui şi frust, care are în acest moment cîţiva apostoli, foarte mulţi farisei şi extrem de mulţi soldaţi romani împotrivă.

Suntem, în această paralelă, cam pe la episodul grădinii Ghetsimani – Julian Assange este hăituit de Interpol, de poliţia suedeză şi, mai nou, şi de procurorii din ţara lui, Australia. Site-ul WikiLeaks a fost ultra-atacat, dat afară de pe serverele gazdă – şi-a găsit refugiu în neutra Elveţie, care şi ea, acum, e supusă presiunilor pentru a-l închide. PayPal, compania de gestiune a plăţilor electronice a cedat aceloraşi presiuni, iar acum refuză să accepte donaţii către Wikileaks. Assange are şi Iudele lui – cîţiva foşti colaboratori care nu-i recunosc “aura” mesianică, au fost deranjaţi de comportamentul lui dictatorial, iar acum vor să facă un site concurent. Ba, colac peste pupăză, are şi o mamă care-l plînge prin presă şi-şi vrea fiul înapoi. Cu presiunea infernală a guvernelor care-i vor capul, este doar o chestiune de timp pînă cînd cel mai controversat personaj al momentului va ajunge, într-un fel sau altul, pe mîna autorităţilor.

De aici, paralela biblică nu poate fi decît fabulaţie. Nu m-ar mira însă prea tare dacă povestea se va repeta – Julian Assange să fie “martirizat” cumva (închis fără vină evidentă, judecat incorect ori asasinat), destinul şi sacrificarea lui să devină mit, iar apostolii transparenţei anti-sistem să-i preia, multiplice şi dezvolte mesajul şi, în vreo urmă, actuala ordine mondială sub hegemonie americană să fie răsturnată şi înlocuită cu o alta, cum s-a întîmplat cu Imperiul roman.[...]”

Vezi și: Primul meu Iisus: Remus Christ

Mituri și simboluri naziste III - Hitler ca mesia

Iată, ajungem și la a treia parte din seria aceasta de articole. Ultima tranșă de citate din „Dicţionarul critic de mituri şi simboluri ale nazismului” de Rosa Sala Rose ne vorbește despre cum nazismul a devenit practic noua religie populară, cum Hitler s-a transformat într-un mesia, precum și interesantele nuanțe și origini ale expresiei „Heil Hitler!". Citez:

Din 1921, Hitler începuse sa fie comparat cu Mesia. Dimensiunea mesianică a lui Hitler, care la lecţiile de religie din şcolile naziste era permanent comparat cu Iisus Hristos, era cultivată cum se cuvine de mecanismele propagandei naziste. [...] Chiar Hitler în persoană n-a avut reţineri să se refere la cei morţi în puciul eşuat din 1923 ca la „apostolii săi". La rândul lui, Goebbels a continuat să cultive această imagine mesianică [...]. In ceea ce-l priveşte pe Himmler, acesta a declarat în ianuarie 1937 că prin naşterea lui Hitler - la care se referea deseori numindu-l om-Dumnezeu (Gottmensch) - se produsese „unul din acele evenimente care au loc doar o dată la două mii de ani", printr-o clară analogie cu naşterea lui Mesia creştinul. - pag. 115-117

In orice caz, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte mituri schiţate sau sublimate de propaganda nazistă, dimensiunea de icoană a lui Hitler, în mare măsură impusă de la putere, a sfârşit prin a pătrunde adânc în subconştientul popular până când s-a convertit într-un factor de autentică religiozitate, comparabilă numai cu unele aspecte ale ilustraţiilor religioase catolice. O dovadă clară este credinţa, înregistrată de Klemperer, că în oraşele germane bombardate rămânea în picioare doar peretele pe care atârna portretul lui Hitler; legenda atribuia imaginii sale aceleaşi puteri protectoare pe care catolicismul popular le asocia, de regulă, anumitor sfinţi. - pag. 118

Particula Heil se folosea ca salut pe vremea germanilor din antichitate [...]. Etimologic, este un substantiv înrudit cu heilen (a vindeca, a însănătoşi) şi de aceea poate fi tradus prin sănătate. Totuşi, forma lui este identică imperativului acestui verb, motiv pentru care fiind însoţit de a doua parte, cum observă Rosenbaum, se putea interpreta ca îndemnul „vindecă-ne, Hitler!", vădind o ambivalenţă care ar putea fi perfect premeditată. Pe de altă parte, termenul are conotaţii religioase inechivoce, deoarece, în context creştin, Heil înseamnă „mântuire" (heilig: „sfânt"; Heiland: „Mesia"). Cu ocazia unui salut cu participare de masă adresat lui Hitler, Goebbels notează extaziat în jurnalul său că „heil sună ca o rugăciune". După cum observă Erika Mann, uzurparea cadrului religios se evidenţiază prin intermediul dispoziţiei ministeriale din 5 ianuarie 1934, prin care se ordona ca toate lecţiile de religie din şcoli [sic!] să înceapă cu fraza „Heil Hitler! Lăudat fie -Iisus Hristos în vecii vecilor, amin" şi să se termine în acelaşi fel, deşi inversând termenii, astfel încât „Heil Hitler!" să rămână la urmă. Astfel se evoca asocierea între Hitler şi interpretarea creştină a lui Hristos ca alfa şi omega, început şi sfârşit. - pag. 171-172

Vezi și:

Mituri și simboluri naziste I - Religia politică și D-zeul nazist
Mituri și simboluri naziste II - Originea antisemitismului

A fost Iisus un produs al violului?

Ați auzit de sinucigașul de la Harvard care a lăsat o scrisoare de adio de 1905 pagini? Ei bine, scrisoarea se găsește aici și iată ce chestii interesante am găsit în capitolul intitulat "The Seditious Genius of the Spiritual Penis of Jesus", la o scurtă răsfoire:

"Revolts broke out all over Roman occupied Israel in 4 BCE. [...] It had taken the employment of three of the four existing legions of Varus, the Roman governor of Syria, before the rebellions were broken. The little village of Nazareth was about four miles from Sepphoris. Is it reasonable to presume that Nazareth suffered a similar rampage of Roman devastation? According John Dominic Crossan, a foremost scholar of the historical Jesus:

In Nazareth around the time Jesus was born, men, women, and children who did not hide successfully would have been, respectively, killed, raped, and enslaved. Those who survived would have lost everything.

Crossan speculated that Jesus would have grown up in a Nazareth dominated by stories about “the year the Romans came”. He also pointed out that this year, 4 BCE, was, “as best we can reconstruct the date”, the year that Jesus was born. This means that Jesus was born, as if by an insane coincidence, around the very same time that the Romans devastated, plundered, and raped the area where Jesus was born.[...]

When the evidence for the confluence of the time and place of the Roman attack and Jesus’s birth are put together, it appears highly probable that Mary, Jesus’s Jewish mother, was raped by a Roman soldier. This means that Jesus himself was very probably the product of the coercive violence of war. If so, then Jesus was not the “son of God”, but the son of a Roman rapist. [...]

Yet far from being a shiny new twenty-first century idea, the notion that Jesus was the son of a Roman soldier goes back to the very earliest history of Christianity. While copies of the 2nd century Greco-Roman philosopher Celsus’s book, On the True Doctrine, may have been destroyed by the early Church, his basic anti-Christian arguments were preserved in the form of a rebuttal by the Christian apologist Origen. The following excerpt presents Celsus as an attorney prosecuting Jesus, his witness. This form is remarkable in that the philosopher demands reason and evidence of Jesus, not unquestioned faith in Jesus’s claims:

Is it not true, good sir, that you fabricated the story of your birth from a virgin to quiet rumors about the true and unsavory circumstances of your origins? [...] Is it not the case that when her deceit was discovered, to wit, that she was pregnant by a Roman soldier named Panthera she was driven away by her husband—the carpenter—and convicted of adultery?

Did Jesus’s mother Mary have the reputation of being a whore? The Greek word for virgin is parthenos, and it is possible that the legionary name Panthera (“the Panther”) was derived, sarcastically, from this Greek word. Less likely, but possible, is that the identity of Jesus’ father was uncovered in 1859 when an old Roman tombstone was discovered in Bingerbrück, Germany. The Roman archer Tiberius Iulius Abdes Pantera (c. 22 BCE-CE 40) would have been about 18 years old at the time of Jesus’s birth. The Cohor I Sagittariorum that he served under was stationed in Judea at that time.[...]

Within the larger world of Jesus’s experience, the great aggressor was Rome and the great victim was ancient Israel. And the scapegoat? The Romans killed the men, raped the women, and enslaved the children of the Jesus’s Jewish hometown — but many survived. Was Jesus made a scapegoat in his lower class Jewish community? Was young Jesus beaten up by the local children on the dirt streets of Nazareth? Was Jesus the loser?[...]

In the world at large, Rome conquered the Jewish state, violently humiliated its people, and desecrated the laws of Moses. But here, in Jesus, the half-Roman/half-Jew, the tables had been turned. Jews had been victimized by Rome’s military rape of Israel — and Jesus was the living embodiment of Rome’s violent violation of Israel. If in the larger world, Roman blood granted privileges at the social top, here it would grant demotion to the social bottom.

Did even God hate Jesus? Imagine the young Jesus being beaten up by the older children of his neighborhood. Did they call his mother a whore? Did even other half-Roman products of rape save themselves from hostility by joining the children in making Jesus their favorite scapegoat? Did Jesus cry aloud for a father to save him from the cruel abuses of his world? Jesus, a fatherless orphan, would have been defenseless in that patriarchal world. As someone with “no chance of getting help from anyone else”, he would have been nothing less than an ideal scapegoat in that world.

But if he longed for his true father and tried to picture him in his mind’s eye, what could he imagine? How could Jesus imagine his true father except as a ruthless Roman, with a sword at his side, holding his mother down and ripping off her clothes as she screamed and cried for help, penetrating her repeatedly? Did the Roman soldier grab Mary by the neck and slap her across the face as he thrusted inside of her again and again? Did other Romans hold her down while Jesus’s father raped his mother? Did the soldiers take turns gang raping his mother Mary?

Biologist Robert Trivers proposed that, under certain conditions, self-deception can be evolutionary adaptive because it helps hide deception from others. Self-deception allows an individual to evade the emotional costs of selfhonesty. If everything he could see with his eyes corroborated his being through rape, he had every reason to deceive himself through faith. Jesus had faith, pure faith, that the God of Israel was his true father. [...]

If you had to choose between believing that your father raped your mother, and believing that your father was God, which would you choose? Faced with hostility from the outside world, and the horror of confronting the truth about his father’s rape of his mother, Jesus would have been a prime candidate for self-deception on the issue of the true identity of his father.[...]

After all, what had Mary done to deserve being raped? Taken as an individual she may have done nothing, but taken as a Jewess she was a member of a people who had committed the “sin” of resisting the force of Rome’s penetration of Israel. Should she have followed her future son’s teaching and turned the other cheek? Should Mary have offered her rapists anal rape too? [...]Jesus was the product of Roman imperial aggression and the Roman desecration and violation of Mary was symbolic of the Roman desecration and violation of Jews and Judaism.[...]"

Sincer să fiu, în general se crede că Iisus s-a născut înainte de moartea lui Irod cel Mare, ori revoltele de care se vorbește la începutul fragmentului, au pornit imediat după moartea lui. Dar să fim serioși, contextualizarea istorică a lui Iisus - asta dacă a existat, eu personal zic că da, dar că a fost hipermizat - nu e tocmai o știiță exactă, așa că subiectul rămâne deschis spre speculații. Oricum, speculațiile de mai sus sunt mai plauzibile decât toate "minunile" din Noul Testament, începânde de la imaculata concepție și terminând cu învierea după crucificare.

Imagini: 1. "Iisus tânăr" de Tomie dePaola (sursă)

2. Piatra funerară a lui Tiberius Iulius Abdes Pantera

3. "Fecioara Maria" de Noistar

4. "Madonna" de Edvard Munsch

Istoria schizofrenica, sau Cum devin miturile realitate?

Mare surprizǎ zilele trecute. Îmi picǎ în mânǎ un manual de clasa a 5-a de istorie şi deschid manualul cu gândul cǎ o sǎ descopǎr o lecţie de istorie, dar, surprize surprize, dau peste o lecţie de religie. Iar rǎsfoind, am mai descoperit câteva "fapte" istorice.



Dar sǎ începem desigur cu începutul. Una din primele lecţii este cea în care se discutǎ apariţia omului, iar manualul este de-a dreptul schizofrenic în aceastǎ privinţǎ. În timp ce elevului îi sunt prezentate etapele evolutive ale omului, un infobox îl informeazǎ pe acelaşi elev de ce zice Geneza. Iar ca sǎ fie varza completǎ, la sfârşitul lecţiei elevul aflǎ cǎ (cicǎ) cercetǎrile ştiinţifice nu ar explica "în mod absolut limpede" apariţia omului, aşa cǎ "savanţii" (sǎ fie "ruşi"?) se gândesc cǎ poate ar trebui luatǎ în considerare şi pǎrerea religiei. (Probabil în curând vom afla cǎ pe primul homo erectus l-a chemat Prometeu, iar neandertalienii au murit atunci când Cain i-a dat un bolovan în cap la Abel).



Ceva mai la mijlocul manualului urmeazǎ douǎ lecţii de propagandǎ religioasǎ de toatǎ frumuseţea, prezentate în urmǎtoarele 3 imagini. În timp ce citiţi ţineţi minte urmǎtoarele:

1. În anul 1 e.n Irod cel Mare era mort de 4 ani (vezi Wikipedia)
2. Noul Testament e o foarte proastǎ sursǎ istoricǎ, şi şi atunci e nevoie de interpretare serioasǎ, riguros-ştiinţificǎ, nu de credinţǎ oarbǎ. (vezi Bart Ehrman şi Oenoanda)
3. Informaţiile disponibile legate de viaţa unui anume profet evreu pe nume Ioşua (Iisus) nu prea existǎ (vezi Ubi Dubium Ibi Libertas)
4. Dumnezeul creştin este tot Yahve (vezi partea din Biblie numitǎ Vechiul Testament)
5. Interpretǎrile teologice ale diverselor ritualuri magice, precum purificarea prin apǎ sau canibalismul simbolic nu ţin de istorie.
6. Împǎratul Constantin cel Mare nu a vǎzut semnul crucii înainte de bǎtǎlia de la Podul Milvian, ci semnul Chi-Ro (Labarumul)
7. Atenţie la harta de la imaginea 3. Observaţi gradul de creştinare în spaţiul mioritic.




Revenim la o nouǎ dozǎ de religie, în lecţia Pǎgânism şi Creştinism, unde, pe lângǎ informaţii istorice, elevul mai primeşte şi o pastilǎ ideologicǎ, prin care el trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ erezia (faţǎ de stat şi Bisericǎ) este o abatere iar poporul român s-a creştinat în timp ce s-a format (sau invers?). De observat menţiunea cvasi-marxistǎ potrivit cǎruia diferenţele de avere au dus poporul la erezie.



Trebuie totuşi sǎ precizez faptul cǎ autorii sunt capabili sǎ descrie fenomene religioase din persepectivǎ istoricǎ, dovedint cǎ pot face asta la capitole precum "religia animistǎ a primitivilor" sau "religia musulmanǎ" (vezi mai jos). Problema e cǎ domnii Valentin Bǎluţoiu şi Constantin Vlad au uitat sǎ-şi scoatǎ ochelarii ideologici la capitolul Iisus (de fapt capitolul Creştinism), şi, ce-i şi mai grav, e cǎ au primit aviz de la Ministerul Educaţiei! Trist.

Povestea lui Iisus (non)istoric în limbaj neacademic

Pǎrţile 2-6 le gǎsiţi AICI.
_

Isarescu - Tatal BNR, Mesia Crizei si Duhul Economiei Romanesti

Citez, în al 13-lea ceas, din EvZ:

"Românii au dreptate când nu se aşteaptă ca actualul Guvern să scoată ţara din criză. Se pare că şi oficialii BNR aşteaptă intervenţia divinităţii. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că “dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta ieşim din criză”. “Guvernul este un factor. Nicăieri în lume, pot să fie guvernele cele mai strălucite, nu pot să facă mare lucru. Întotdeauna avem nevoie de noroc în viaţă şi de Dumnezeu”, a declarat Adrian Vasilescu. Oamenii de afaceri nu sunt de acord cu declaraţiile lui Adrian Vasilescu, pe care le caracterizează drept "panseuri lirice".

"Aceste declaraţii fac parte din categoria panseurilor domnului Vasilescu, care are şi dânsul propriile efuziuni lirice. La BNR lucrurile merg bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă economia ar avea nevoie de intervenţia lui Dumnezeu, mă întreb de ce mai stau băieţii aceia la BNR", ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR)."

Eu sper din toatǎ inima cǎ domnul Vasilecu încerca o linguşealǎ publicǎ a şefului sǎu. Deoarece, uneori, Isǎrescu întradevǎr pare un Tatǎl Nostru al economiei din România. În cinstea lui, pictura "Dumnezeu e economist" de un pictor flǎmând anonim:

Tulburari de personalitate - Profetul si Divinitatea

Profetul - Tulburare de personalitate de tip schizotipal [Wiki]

The World Health Organization's ICD-10 characterizes schizotypal personality disorder as:

A disorder characterized by eccentric behaviour and anomalies of thinking and affect which resemble those seen in schizophrenia, though no definite and characteristic schizophrenic anomalies have occurred at any stage. There is no dominant or typical disturbance, but any of the following may be present:

1. inappropriate or constricted affect (the individual appears cold and aloof);
2. behaviour or appearance that is odd, eccentric, or peculiar;
3. poor rapport with others and a tendency to social withdrawal;
4. odd beliefs or magical thinking, influencing behaviour and inconsistent with subcultural norms;
5. suspiciousness or paranoid ideas;
6. obsessive ruminations without inner resistance, often with dysmorphophobic, sexual or aggressive contents;
7. unusual perceptual experiences including somatosensory (bodily) or other illusions, depersonalization or derealization;
8. vague, circumstantial, metaphorical, overelaborate, or stereotyped thinking, manifested by odd speech or in other ways, without gross incoherence;
9. occasional transient quasi-psychotic episodes with intense illusions, auditory or other hallucinations, and delusion-like ideas, usually occurring without external provocation.

The disorder runs a chronic course with fluctuations of intensity. Occasionally it evolves into overt schizophrenia. There is no definite onset and its evolution and course are usually those of a personality disorder. It is more common in individuals related to schizophrenics and is believed to be part of the genetic "spectrum" of schizophrenia.



Divinitatea - Tulburare de personalitate de tip sadic (inca se studiaza)[Wiki]

Sadistic personality disorder is:

A) A pervasive pattern of cruel, demeaning, and aggressive behavior, beginning by early adulthood, as indicated by the repeated occurrence of at least four of the following:

1. has used physical cruelty or violence for the purpose of establishing dominance in a relationship (not merely to achieve some noninterpersonal goal, such as striking someone in order to rob him/her).
2. Humiliates or demeans people in the presence of others.
3. has treated or disciplined someone under his/her control unusually harshly.
4. is amused by, or takes pleasure in, the psychological or physical suffering of others (including animals).
5. has lied for the purpose of harming or inflicting pain on others (not merely to achieve some other goal).
6. gets other people to do what he/she wants by frightening them (through intimidation or even terror).
7. restricts the autonomy of people with whom he or she has a close relationship, e.g., will not let spouse leave the house unaccompanied or permit teenage daughter to attend social functions.
8. is fascinated by violence, weapons, injury, or torture.

B) The behavior in A has not been directed toward only one person (e.g., spouse, one child) and has not been solely for the purpose of sexual arousal

Recunosc, mi-a fost lene sa traduc.

Avatar si ideologiile

Inspirat dintr-un schimb de replici de pe forum.atei.ro, propun urmǎtoarea listǎ cu posibile explicaţii ideologice pentru filmul Avatar (SPOILER ALERT!):

Libertarianism: Un grup de Na'vi îşi apǎrǎ drepturile de proprietate asupra lumii Pandora împotriva agresorilor umani

Ecologism: Un grup de Na'vi apǎrǎ Natura/Ecosistemul/Planeta împotriva invadatorilor umani care nu înţeleg cǎ toatǎ lumea vie este interconectatǎ, şi vor sǎ exploateze resursele subsolului fǎrǎ sǎ le pese de naturǎ şi sustenabilitate

Comunism: O societate democratic-egalitaristǎ - Na'vi - se apǎrǎ împotriva agresiunii imperialisto-capitaliste (umane) ce doreşte sǎ(-i) exploateze fǎrǎ milǎ

Naţionalism/Rasism: Un grup de oameni (Na'vi) învinge un alt grup de oameni (invadatorii umani) datoritǎ superioritǎţii culturale şi/sau genetice, apǎrându-şi patria unde au murit strǎmoşii lor
Religie: Na'vi înving invadatorii umani datoritǎ superioritǎţii spirituale. Cei cu credinţǎ în zeitatea suprema - Eywa - înving mereu invadatorii mânaţi de materialismul amoral.
+
Mesianism: Na'vi înving invadatorii umani datoritǎ superioritǎţii spirituale. Ascultarea profeţiilor şi a voinţei divine fac din Jake Sully liderul providenţial şi al şaselea Toruk Makto

Tradiţionalism/Conservatorism: Un grup de Na'vi, care trǎiesc dupǎ tradiţiile lor milenare (eventual şi cu Monarhul şi Înalta Preoteasǎ în fruntea societǎţii), înving invadatorii umani, ce provin dintr-o societate industrialǎ dezrǎdǎcinatǎ (probabil americano-republicanǎ)

Relativism Cultural: Diferenţa strâsǎ din lupta dintre Na'vi cei tribali şi oamenii cei industrializaţi dovedesc faptul cǎ aceste societǎţi sunt aproape egale ca eficienţǎ, ne-existând diferenţe calitative între cele douǎ modurii de viaţǎ.

Pacifism: Cultura pacifistǎ Na'vi învinge umanitatea militarizatǎ datoritǎ superioritǎţii morale a pacifismului.

Antiterorism: Na'vi, dupǎ ce suferǎ şocul dǎrâmǎrii de cǎtre oameni a clǎdirii-copac Hometree, se hotǎrǎsc sǎ atace...ǎǎǎ... sǎ se apere de forţele teroriste ce au dezlǎnţuit violenţa pe teritoriul lor.

Lista rǎmâne deschisǎ pentru orice sugestie.

Administratia firmei "Universul & Existenta SRL"

Divinitatea abrahamicǎ, denumitǎ generic Dumnezeu, este unul din cei mai proşti organizatori posibili. Având în vedere cǎ credincioşii îl considerǎ omniscient şi omnipotent, este pur şi simplu surprinzǎtor numǎrul de erori pe care aceastǎ divinitate le comite. Sǎ luǎm istoria "oficialǎ" dreptcredincioasǎ:

Primul cuplu este unul insubordonat, iar primul lor nǎscut îşi omoarǎ fratele, dovedind cǎ experimentul divin este total haotic., şi deja a scǎpat de sub control. O altǎ dovadǎ este insubordonarea totalǎ a populaţiei (care teoretic se aflǎ la degetul mic al 'mniezoului). Avem astfel de-a face cu o resetare a sistemului, o tentativǎ de a şterge greşelile, de tip "format C:". Aici se poate observa lenea Creatorului, preferând sǎ îi spunǎ unui om, Noe, sǎ facǎ prima grǎdinǎ zoologicǎ plutitoare, decât s-o facǎ el, şi dupǎ ce e gata, inundǎ planeta.

Dupǎ asta Zeul îşi alege un popor preferat, deoarece populaţia era prea mare şi greu de administrat, îi freacǎ doar pe evrei la cap. Desigur, moralitatea absolutǎ este revelatǎ doar lui Moise, pânǎ atunci Dumnezeu negǎsind timpul necesar sǎ se ocupe şi de aceastǎ problemǎ. Cu directivele în braţe, evreii aşteaptǎ câteva sute de ani pânǎ când Adonai, în atotschizofrenia lui se trimite pe sine în formǎ carnalǎ, ca propriul sǎu fiu Ioşua, sau Iisus, sǎ predice printre poporul sǎu. Deşi el zice cǎ mesajul sǎu era penru evrei, îşi dǎ seama dupǎ ce s-a ridicat înapoi la cer cǎ de fapt mesajul era pentru toate neamurile. Astfel, aflat în situaţia cuiva care pe tren realizeazǎ cǎ a uitat ceva acasǎ, îşi sunǎ un prieten, pe Saul din Tars, sǎ rectifice problema în numele lui.

Trec şase secole, pǎnǎ când Tatǎl Nostru realizeazǎ cǎ mesajul lui a fost prost înţeles şi prost tradus în alte limbi, şi se gândeşte cǎ un pedofil epileptic este candidatul ideal pentru a rǎspândi moralǎ divinǎ şi a efectua corecţiile necesare, într-o nouǎ limbǎ, araba (noroc cǎ Mohamed o vorbea). Iarǎşi, dupǎ câteva secole, în anii 1800, un persan poreclit Baha'u'llah primeşte ceva imformaţii suplimentare, însǎ el nu este important pentru cǎ apoape nimeni nu a auzit de el.

Rezultatul: Haos total, varzǎ "a la Cluj". Sǎ le ştii pe toate şi sǎ dai greş în aşa hal? Planul ǎstta divin nu pare gândit pânǎ la capǎt. Slab pentru "Şeful Lumii", managerul general al celor vǎzute şi nevǎzute. Dacǎ D-zeu era angajat în sectorul privat, ar fi fost demis de multǎ vreme.

Mitizare post-mortem

Exista o problemǎ majorǎ în ceea ce priveşte existenţa unui Iisus istoric. Având in vedere cǎ Biblia este singura sursǎ care-l menţioneazǎ (istoricii contemporani, precum Flavius Iosephus, nu suflǎ o vorbǎ) s-a pus problema dacǎ nu cumva acest Ioshua din Nazaret n-ar fi doar un personaj imaginar. Pǎrerea mea este cǎ probabil a existat un astfel de personaj, însǎ, dupǎ cum ştim şi din "Rivals of Jesus", nu era un personaj singular în Iudeea secolului 1 (ca în orice perioadǎ altǎ de mari frǎmântǎri sociale, economice sau politice). Mi se pare cǎ este mult mai uşor sǎ creezi un personaj mitic dintr-un individ real, decât sǎ inventezi unul de la zero. Ai avantajul cǎ deja lumea a auzit de el. Iatǎ şi câteva exemple de personaje istorice care cu timpul au fost mistificaţi:

Elvis Presley. Cu toţii ştim de fenomenul "Elvis Trǎieşte", sau şi mai amuzantul "Elvis s-a dus acasǎ". (Am auzit cǎ existǎ poveşti similare în comunitatea hip-hop cu "2Pac trǎieşte"). Mitul învierii, sau mai bine zis, al non-morţii, apare destul de uşor dupǎ ce cineva cu destui fani moare. (asta-i o varianta de tip "by popular demand")

Kim Ir-Sen: Considerat de ideologia oficialǎ "o forţǎ spiritualǎ eternǎ" ce s-a materializat într-un moment istoric pentru a salva boborul coreean; actualmente Preşedinte etern al RPDCoreeanǎ, deşi în stare avansatǎ de putrefacţie. (asta-i o varianta de tip "de sus în jos") [vezi Religiile politice]

Şi sǎ nu uitǎ şi cel mai recent personaj: Michael Jackson. Tipul nici nu s-a rǎcit bine şi deja apar tot felul de poveşti de tip "miracole MJ". Cum ar fi de exemplu Jacko apǎrut în ciot de copac. [vezi TLP]

Un-fuckin-believable. Repede se nasc povestile despre minuni. Privit din perspectiva asta, înţelegem mai bine faptul cǎ Evangheliile nu sunt altceva decât o colecţie de zvonuri post-mortem despre un obscur profet evreu.

Editare ulterioara:

Fantoma lui Michael la Neverland ( probabil cu Elvis şi 2Pac)

Religiile politice

Una din cele mai rǎspândite critici la adresa ateismului, şi una din cele mai uşor de vândut, este aceea cǎ cele mai mari orori ale secolului XX au fost sǎvârşite de cǎtre atei, cei mai invocaţi fiind Hitler (care era teist de fapt) şi Stalin. Însǎ problema este greşit pusǎ, dat fiind faptul cǎ atât extrema dreaptǎ, cât şi extrema stângǎ se bazau pe dogme şi au creat regimuri bazate pe religii politice.

Dar ce este o religie politicǎ.Este o structurǎ ideologicǎ esenţialmente politicǎ, însǎ posedǎ elemente culturale echivalente cu cele religioase, remarcându-se numeroase paralele din punct de vedere social şi ideologic. Existǎ, sau au existat diverse astfel de ideologii, cinci dintre acestea fiind cazuri extrem de interesante: Stalinismul sovietic, maoismul chinez, naţional-socialismul (nazismul) nemţesc, ideologia nord-coreeana Juche şi cea turkmenǎ a lui Niyazov. Sǎ vedem totuşi unde se gǎsesc asemǎnǎrile cu sistemele religioase de gândire.

Diferenţierea Noi-Ei: Orice religie urǎşte celǎlalte religii, iar mai mult de atât, urǎşte ireligiosul. (Deut. 13:3-10, Hadith). Religiile politice de asemenea gǎsesc distincţii: arieni germani vs. evreii şi alţi "untermensch"; proletari&ţǎrani vs "burghejii" capitalişti; [nord-]coreeni vs imperialiştii americani. (vezi şi TLP)

Existǎ mai tot timpul lider(i) carismatic(i) cu puternice accente mesianice, uneori cu succesori clari: Având în vedere cǎ în religii e clarǎ treaba cu figurile mesianice (cu toţii am auzit de Iisus, Mohamed, Moise, etc.) voi enumera figurile din lumea totalitarǎ: Lenin era liderul Revoluţiei din Octombrie (şi încǎ se aflǎ sub formǎ de "moaşte" într-un mausoleu) iar Mao era liderul Marşului cel Lung şi al Revoluşiei din China, Kim Ir-sen era liderul care a scǎpat ţara din jugul japonez. Hitler era Fuhrer, salvatorul naţiunii germane, cu o carismǎ de zile mari; Kim era "Iubitul Conducǎtor", care a scǎpat ţara din jugul japonez, iar fiu-sǎu "Marele conducǎtor", şi, deşi mort de 15 ani, încǎ este "Preşedintele Etern" al RPDC, considerat un spirit etern, nǎscut pentru a salva Coreea; Saparmurat Niyazov şi-a luat titlul de Turkmenbaşi, "Liderul turkmenilor". Toate aceste sisteme sunt cunoscute pentru aceste "culte ale personalitǎţilor". Pe lângǎ asta, mai tot timpul existǎ scrieri considerate centrale ideologiei, biblii ale acestor profeţi: "Das Kapital" luate în contextul scrierilor lui Lenin, "Mein Kampf", "Ruhnama - Cartea sufletului" în Turkmenistan sau "Cǎrticica roşie" a lui Mao în China.

Utopianism pronunţat amestecat cu fatalism: Ideea cǎ acel tǎrâm utopic va veni într-un viitor, poate chiar în timpul vieţii. Chiar dacǎ e Paradisul, Lebensraum-ul, Societatea comunistǎ idealǎ sau ideea Reunificǎrii coreene. Toate sunt considerate inevitabile. Însǎ pentru a putea fi exploataţi, existǎ o şmecherie. Ideea cǎ aceastǎ utopie se aflǎ dupǎ un sacrificiu, o luptǎ, care justificǎ orice mijloace. Apocalipsa înainte de a doua venire, represiunile elementelor reacţionare în stalinism, sau lupta cu celǎlelte rase, din interior şi exterior. De asemenea idologia este consideratǎ ca ceva inerentǎ lumii, dominǎ toate cele 4 dimensiuni. Lumea aşa este, şi viitorul aşa va fi! Cei ce nu sunt de acord sunt orbi sau duşmani. În unele exista şi un impuls de convertire a celorlalţi, de exemplu la ideologiile comuniste. Frica este iarǎşi un element comun al acestora. Frica de influenţe externe, gen Diavol, capitalişti, imperialişti, strǎini precum şi o fricǎ de autoritate, fie ea divinǎ, sau dictatorialǎ. Inexistenţa a unei diferenţe clare dintre cei buni şi cei rǎi, (pǎcǎtoşi, "duşmani ai poporului", etc) fac ca frica sǎ fie interiorizatǎ de cǎtre individ. Individul poate fi oricând învinovǎţit, dar în în acelaşi timp el se simte tot timpul vinovat.

Concluzia ar fi urmǎtoarea. Aceste asemǎnǎri au fost enumerate şi evidenţiate pentru ca cei care vor sǎ declare cǎ religia a contribuit la cultura lumii (mai ales celor care vroiau sǎ includǎ creştinismul în constituţia europeanǎ), sǎ vadǎ de fapt cǎ religia nu face altceva decât sǎ programeze societǎţile spre dictaturǎ. Toate aceste idologii totalitariste s-au suprapus peste complexele memetice (memeplexele) create de religie. Aceste totalitarisme nu au apǎrut din cauza lipsei de religie. Ela au apǎrut din cauza religiei, dictatorii celeşti fiind doar schimbaţi cu dictatori umani. Întreg edificiul ororilor secolului XX este construit pe dogmatismul religios al secolelor de dinainte.