Zen hasidic: „Care e rostul ateilor?”

'O poveste celebră din literatura hasidică spune în felul următor:

Într-o zi, Maestrul îi învață pe studenții săi cum că tot ceea ce a creat Dumnezeu pe acest pământ trebuie apreciat, deoarece ele toate sunt aici pentru a ne învăța ceva. Atunci, un student mai isteț îl întrebă: „Și ce lecție avem noi de învățat de la atei? Dumnezeu pentru ce i-a creat?”

Maestrul îi răspunse: „Dumnezeu i-a creat pe atei pentru a ne învăța cea mai importantă lecție dintre toate -- lecția milei adevărate. Vedeți voi, când un ateu înfăptuiește un act de caritate, stă la căpătâiul cuiva, ajută o persoană nevoiașă, sau îi pasă de lume în general, el nu face asta din cauza vreunei învățături religioase. El nu crede că Dumnezeu i-a poruncit să facă fapte bune. De fapt, el nu crede în Dumnezeu deloc, și prin urmare faptele sale sunt rodul moralității sale interne. Și iată cât bine poate să facă aproapelui său, pur și simplu din cauză că asta simte”

„Asta înseamnă”, continuă maestrul, „că atunci când cineva întinde o mână cerându-vă ajutorul, să nu spuneți «Mă voi ruga ca Dumnezeu să te ajute». Mai degrabă, în momentele acelea, deveniți atei, imaginați-vă că nu există dumnezeu care să ajute, și spuneți «Eu te voi ajuta.»”

Dacă există izbăvire prin religie, ea va veni atunci când cei credincioși vor înțelege asta.'

(Sursa)

Trei cazuri de antisemitism

Arderea evreilor 

O ultimă postare cu citate din cartea cu mongoli, de data asta despre antisemitismul din Europa. Primul fragment se referă la anul 1240, și la reacția față de invazia mongolă:

Because of “the enormous wickedness of the Jews,” the Christians accused them of bringing the wrath of the Mongols on innocent Christians. According to [the Benedictine monk Matthew] Paris’s highly unlikely report, the European Jewish leaders “assembled on a general summons in a secret place.” The “wisest and most influential amongst them” spoke, explaining that their “brethren of the tribes of Israel, who were formerly shut up, have gone forth to bring the whole world to subjection to them and to us. And the more severe and the more lasting that our former suffering has been, the greater will be the glory that will ensue to us.” The speaker supposedly wanted the other Jews to greet the Mongols “with valuable gifts, and receive them with the highest honour: they are in need of corn, wine, and arms.” Accordingly, the Jews collected “all the swords, daggers, and armour, they could find for sale anywhere, and, in order to conceal their treachery, securely, stowed them away in casks.” With no better explanation forthcoming, the Christians accepted this story as proof of “the hidden treachery and extraordinary deceit of the Jews.” They were therefore at once handed over to the executioners, to be either consigned to perpetual imprisonment, or to be slain with their own swords. No matter how absurd the details and no matter the lack of evidence, the stories evoked terribly real and disastrous consequences across Europe. Unable to defeat the Mongols, their enemy menacing the boundaries of their civilization, the Europeans could defeat the Jews, their imagined enemies at home. In one city after another from York to Rome, angry Christian crowds attacked the Jewish quarters of their cities. The Christians attempted to punish the Jews with the same treatment that they had heard the Mongols had used in their campaigns. The Christians set fire to Jewish homes and massacred the residents. Those Jews who managed to escape the cities fled from place to place in search of refuge, but in almost all communities, they found more persecution. To clearly identify which refugees were Jewish refugees and to prevent their entering new Christian communities, the church ordered that Jews had to wear distinctive clothes and emblems to mark them for all to see.

O nouă reacție, un secol mai târziu, de data asta la celebra epidemie de ciumă bubonică:

Frightened people everywhere blamed foreigners for bringing the disease, further threatening international commerce. In Europe, the Christians once again turned on the Jews, who had a close association with commerce and with the east, from whence the plague came. Some Jews were shut up in their homes and burned; others were taken out and tortured on the rack until they confessed their crimes. Despite a papal bull from Pope Clement VI in July 1348 protecting the Jews and ordering the Christians to stop their persecutions, the campaign against them escalated. On Valentine’s Day in 1349, the authorities of Strasbourg herded two thousand Jews to the Jewish cemetery outside of the city to begin a mass burning. Some Jews were allowed to save themselves by confessing their crimes and converting to Christianity, and some children were forcefully converted. More than a thousand perished over the six days that it took to burn them all, and the city outlawed the presence of any Jew in the city. City after city picked up the practice of publicly burning Jews to thwart the epidemic. According to the boasts of one chronicler, between November 1348 and September 1349, all the Jews between Cologne and Austria had been burned. In the Christian parts of Spain, the people initiated similar persecutions against the resident Muslim minority, driving many of them to seek refuge in Granada and Morocco.

Și un al treilea fragment, despre secolul 19, conținând o mostră a tradiționalului antisemitism tradus în limbaj „științific”:

In the search for a more directly historical explanation for why these children bore Asian physical characteristics, scientists found a precise biological connection by looking back at the Mongol invasions of Europe in the thirteenth century. According to their new explanation, through the ages, marauding tribes of Huns, Avars, and Mongols had left their genetic impact on Europe when they supposedly raped the white women. The descendants of these genes occasionally erupted in the modern era, when apparently “normal” European women gave birth to a child that was a throwback to the Mongols.[...] According to this theory, the Occidental Mongols bore responsibility not merely for retardation but for much of the crime and feeblemindedness found in the West. According to this theory, Jews, in particular, sustained much of the Mongol influence because they had interbred with Khazars and other steppe tribes, and then brought that degraded genetic influence with them throughout Europe.

Steama ateilor văzută de creștini

Ateii sunt acuzați de multe chestii. De la faptul că-s plini de trufie până la faptul că răspândesc comunism și nazism de parcă acestea ar fi o boală iar ateii niște ciumați infecțioși. Secularizarea lumii este responsabilă, în ochii pravoslavnicilor hardcore, pentru orice, de la totalitarisme, la homosexualitate și de la preoți pedofili la Lady Gaga. Așa că, într-o stare de febră creativă mi-am pus problema, cum ar arăta o stemă a ateilor, însă privită din perspectiva „războinicilor întru credință”. Evident, a trebuit să includ simbolurile ideologiilor criminale din secolul XX, dar și simbolul (iudeo)masoneriei (care visează guvernarea mondială și alte fantasme neo-lăbare) și un simbol al „imoralității sociale”, poate al homosexualilor (vezi mâna lila, da făcută în stil „Ulster banner”). N-am putut să mă hotărăsc între un context sovietic și un vultur bicefal - vulturul negru e simbol vechi german, iar cel cu două capete a fost și al Austro-Ungariei, stat care a ținut sub jugul său lotul transilvan din „grădina mamei mă-sii” - așa că am făcut 2 variante.

Iată deci dizainurile de ștemă:

Varianta „Vulturul bicefal de fier”

Varianta „Stemă sovietică”

Varianta mică

Voi ce (alte) simboluri ați fi introdus într-o astfel de anti-stemă?

Europa in Fata Oglinzii - recenzia bezbojnicului, partea I

Există cărți pe care începi să le citești pentru că ți se pare că un capitol, sau fragment, ar putea să te intereseze cât de cât, ca mai apoi să îți dai seama că ai de a face cu o lucrare extrem de interesantă, de care nu te mai saturi. O astfel de carte este „Europa în Fața Oglinzii” de Josep Fontana, tot din colecția „Construcția Europei”. Autorul este profesor de istorie, specializat pe relația dintre forțele economice, legislație și evenimentele trecutului, iar cartea sa este o critică interesantă a miturilor istoriei europene, redată pe capitole tematice, legate de concepte la care s-au raportat europenii, gândite ca niște oglinzi diforme (de exemplu capitolul 2, cel care mi-a atras atenția se numește „Oglinda creștină”) de aici și titlul cărții.

Mitul prăbușirii Imp. Roman, al democrației ateniene sau al vikingului prădător sunt doar câteva dintre miturile istorice luate în vizor și, de asemenea, se trasează geneza și evoluția a numeroase alte mituri contemporane. Printre altele, cartea oferă și o istorie a creștinismului în cadrul antichității romane, evului mediu și până în vremurile moderne, și dau ca exemplu ereziile medievale, ce sunt luate și contextualizate în funcție de interese economice și de putere, oferind o perspectivă nouă unei istorii mai mult sau mai puțin cunoscute.

Dacă ar fi să reproșez ceva, ar fi faptul că tonul dezghețat, condimentat cu câte-o pastilă sarcastică anticlericală, tinde, cu cât ne apropiem de perioada modernității, să se rigidizeze într-o atitudine oarecum moralizatoare. De aici suspectez o înclinație ideologică de stânga a autorului, c-o aromă de euromarxism universitar, și nu că asta ar fi neapărat un păcat, dar apar devieri neinteresante. Totuși, paradoxal ar spune unii, cartea cred că va fi și pe placul publicului libertaran, și veți înțelege din unele citate de mai jos de ce. Cartea reprezintă o doză bună de istorie europeană, și cu toate că nu este perfectă, e o gură de aer proaspăt (mai ales când mă gândesc ce istorie clișeistică se învață-n școli), și o lectură mai mult decât plăcută.

Citate, prima serie:

Biserica a reuşit să impună folosirea exclusivă a latinei (la a cărei cunoaştere nu aveau acces decât cei trecuţi printr-o educaţie ea însăşi controlată) pentru a-şi menţine hegemonia culturală şi a face indispensabilă utilizarea clericilor in treburile administrative şi în politică. în plus, se combăteau în felul acesta limbile locale, vehicule de transmitere a culturilor „păgâne". În Anglia, majoritatea regilor de dinainte de anul 1000 erau analfabeţi[...]. Importanţa pe care par s-o capete textele legale latineşti şi abundenţa de scrieri nu trebuie să ne inducă în eroare asupra gradului de alfabetizare a lumii carolingiene. [...] Nici măcar clerul de rând nu era „alfabetizat". Preoţilor din parohii le ajungea să poată buchisi şi memora câteva formule, şi nici pe acelea întotdeauna corect, după cum a remarcat Sfântul Bonifacius, care a auzit un astfel de preot botezând „In nomine Patria, et Filia et Spiritu Sancta” - pag. 41-42

Biserica a fost aceea care, neputând admite existenţa unei culturi care scăpa controlului său, şi-a luat asupră-şi sarcina de a-i marginaliza [pe evrei] - de la Conciliul Lateran IV, din 1215, li s-a cerut mereu să se îmbrace diferit şi să poarte semne distinctive - şi s-a străduit să împiedice „însoţirea şi familiaritatea" între creştini şi evrei. Persecutarea evreilor ne este de obicei prezentată ca o consecinţă a unei uri populare bazate pe prejudecăţi iraţionale. Se uită însă că ura şi prejudecăţile acestea, care se pare că nu au existat înainte de secolul al Xl-lea, au fost alimentate de Biserică şi că aceasta a fost cea care a creat mitul „duşmanului din interiorul" comunităţii, care putea servi drept ţap ispăşitor pentru orice nenorocire colectivă. „Evreii şi maurii să stea aparte, şi nu printre creştini... Să fie închişi dincolo de ziduri, ca să nu avem duşmani printre noi." Vorbele acestea nu au fost rostite de vreun fanatic ignorant, ci de un cleric care se bucura de mare prestigiu şi pe care Biserica l-a canonizat. E de mirare atunci că prima cruciadă a fost precedată şi însoţită de persecutarea şi uciderea de evrei? - pag. 71

[T]rebuie să renunţăm la vechile iluzii asupra ingenuei purităţi a ţăranilor sau asupra măsurii în care aceştia interiorizaseră normele morale „creştine". Ţăranii francezi aveau o viaţă erotică destul de complexă, [la fel și] cei englezi, [iar] în sudul Germaniei [...] principalul obstacol în calea naşterilor nelegitime se pare că era, mai mult decât predicile clerului, controlul comunităţii rurale înseşi, care nu dorea să se nască bastarzi fără o familie care să se ocupe de ei şi să-i întreţină. - pag. 98

Maşinile au fost cele care i-au conferit europeanului o superioritate decisivă în domeniul navigaţiei şi al războiului şi i-au permis rapida expansiune imperială în Africa şi Asia, astfel încât nu este de mirare că ele au fost considerate mobilul principal al primatului său şi că s-a crezut că gradul de civilizaţie al oamenilor poate fi stabilit prin regula sigură a determinării capacităţii lor de a construi maşini. Istoria tehnologiei noastre este doar istoria mecanizării şi se preocupă prea puţin de altceva. Se mai vorbeşte despre aportul lumii islamice, se citează cel al tehnologiei chinezeşti [...] iar civilizaţiile autohtone din America sau din Africa neagră, care nu aveau maşini, nici măcar nu sunt menţionate în acest context ori, în cel mai bun caz, sunt alungate în „preistorie" - pag. 127

O altă eroare dintre cele făcute în majoritatea teoretizărilor referitoare la „statul modern” este presupunerea că acesta se baza pe coerciţie. Nici un stat nu dispune de suficientă putere pentru a se menţine pe termen lung fără consimţământ. Esenţialul, aşa cum susţineau în veacul al XVII-lea britanicii, era să ai grijă de „opinia” publică [...]. Pentru a păstra de partea lor opinia publică, era nevoie ca păturile de jos să fie făcute să creadă nu doar că ordinea socială corespunde voinţei lui Dumnezeu, ci şi că este raţională şi dreaptă. Că există reguli menite să asigure bunăstarea supuşilor şi care, atunci când devin vulnerabile, înseamnă că cineva le-a încălcat; în nici un caz că sistemul ar fi rău. „Nu ne interesează să ştim dacă poporul are vreun drept să ne răstoarne - va scrie Goethe: trebuie doar să avem grijă să nu fie tentat să o facă.” - pag. 137-138

Statul-națiune [...] așa cum s-a consolidat el în secolul al XIX-lea, nu este altceva decât statul absolutist renovat. [...] O dată erodată „coeziunea ideologică" a fostelor monarhii de drept divin, s-a încercat înlocuirea ei cu o alta, cu caracter laic, care se exprima ca o „religie civilă” - cultul patriei şi al unor simboluri inventate, cum sunt drapelele [...]. Şcoala inculca noua mitologie a naţiunii: o viziune apologetică asupra propriei istorii (nu istoria reală [...], ci o alta, în care „patria” apare ca o mamă a tuturor), impunerea [unei limbi normative], difuzarea tradiţiilor şi miturilor pregătite ex profesa (cu fabricarea unui „folclor" ce selecta şi adapta elemente ale culturii populare, făcându-le „naţionale")[...] - pag. 140-141

Vezi și Partea a II-a, cu citate despre istoria creștinismului și a ereziilor europene precum și partea a III-a, despre metodele „apostolice” de convertire a păgânilor.

Imagine: derivat al tabloului Răpirea Europei de Nöel-Nicolas Coypel, (~1726)

Evreii și ungurii cei comuniști

Am observat în mai multe instanțe tentativa de a prezenta communismul ca pe un fenomen evreiesc, sau de a prezenta victimele comunismului ca victimele unei crime săvârșite de evrei, cu scopul de a justifica rațional o atitudine antisemită. Dau ca exemplu, de la tizul de pe blog, un citat (nu al lui, al altuia):

Este corecta intrebarea "Cati romani au fost chilariti din cauza evreilor care au adus comunismul cand au venit in Romanaia pe tancurile sovietice?"

Este falsă întrebarea, dar ca orice idee xenofobă, are un sâmbure de adevâr, denaturat în scop ideologic. Este întru totul adevârat că evreii erau suprareprezentați (ca și alte minorități de altfel) în Partidul Comunist Român de la începuturi până prin 1950, la fel cum, dacă bine țin minte, erau suprareprezentați și în partidul bolșevic, la începuturi. Cauzele acestei suprareprezentări sunt multiple, și în cazul României, valabile atât pentru evrei, cât și pentru maghiarii din PCdR. Dau câteva citate din Raportul Tismăneanu, cu mici nuanțări între paranteze pătrate:

„[...] în timpul anilor de ilegalitate, elita partidului era formată în principal din elemente alogene (bulgari, maghiari, evrei sau ucrainieni din România) [...]” - pag. 31

„Prezenţa maghiarilor în structurile PCR a avut o tradiţie solidă încă din perioada interbelică, procentajul acestora ajungând în 1933 la aproximativ 25%. În iulie 1945, din totalul membrilor de partid 19,2% erau maghiari”

„Cauzele prezenţei maghiarilor [și evreilor] într-un procentaj atât de ridicat în structurile PCR sunt multiple: pot fi amintite în acest sens abuzurile administraţiei române din toamna anului 1944 în Transilvania de Nord [și pogromurile și masacrele antisemite]; acţiunile gărzilor maniste; promisiunile doctrinei marxist-leniniste [internaționalist] în chestiunea naţională; procentajul ridicat al maghiarilor [și evreilor] în rândul populaţiei urbane şi muncitoreşti.” - pag. 530

Ambele minorități aveau un caracter puternic urban. La începutul industrializării și modernizării, evreii ocupau o poziție favorabilă pentru a deveni noii orășeni. Aveau o cultură a cititului și scrisului, deci puteau ocua funcții în noua birocrație, erau o minoritate mercantilă (cum sunt de altfel și chinezii în Asia de SE, libanezii în Africa de V, etc), deci erau deja prezenți în târgurile ce vor deveni viitoarele centre urbane, și astfel mulți dintre ei au ajuns pe o poziție mai bună socială decât majoritatea etnică, încă preponderent rurală. De asemenea, în Transilvania românească, marile orașe au devenit majoritar românești după al Doilea Război Mondial (Târgu Mureș, de exemplu era încă majoritar maghiar la recensământul din '92), deci e oarecum logic că erau suprareprezentați și în rândul proletariatului în Ardeal.

Internaționalismul doctrinei marxiste a fost alt motiv pentru simpatia minorităților față de ideologia stângistă a fost internaționalismul. Sloganuri de tip „Frăția între popoare” rezonau pentru o populație înconjuată de o majoritate uneori ostilă, și de un zeitgeist ce elogia ideea statului (mono)etnic. Ideea de egalitate radicală în fața statului era atrăgătoare - și pe bună dreptate, mai ales după ce România, alături de restul Europei, a fost înghițită de febra extremei drepte și al său antisemitism. Este lesne de înțeles de ce evreii - principalele victime - și maghiarii - principalii dușmani etnici, mai ales după Dictatul de la Viena - au privit cu simpatie spre stânga cosmopolită. Citez:

Evreilor, după ani de suferinţe şi mai ales de pericole care au vizat direct viaţa evreului în timpul Holocaustului, evenimentul din 23 august 1944 li s-a părut mai întâi salvator. În acest sens trebuie înţeles de ce atunci evreii „au manifestat entuziasm, aşa cum numai condamnaţii la moarte salvaţi de la ştreang pot să se bucure” - pag. 550

Drept concluzie, tot din raportul menționat anterior:

În legătură cu această suprareprezentare a minorităţii maghiare, alături de cea evreiască, în structurile de partid, s-a vehiculat mult afirmaţia că cei care au adus comunismul în România au fost în principal evreii şi maghiarii. O analiză mai atentă a realităţilor din acea vreme dovedeşte însă că această afirmaţie nu se verifică din punct de vedere empiric. Membri ai comunităţii maghiare şi evreieşti au fost, într-adevăr, pentru motivele precizate sumar în cele de mai înainte, aliaţi importanţi ai comuniştilor români. Ei nu pot fi consideraţi însă elementele principale ale instaurării comunismului cel puţin din două motive: nu au deţinut efectiv vreo pârghie de putere în partidul comunist şi au fost priviţi tot timpul, în special maghiarii, cu suspiciune de liderii de partid români. - pag. 530

Am și eu o întrebare, că nu ricep logica tribalist-naționalistă. Având în vedere că atunci când a venit comunismul la noi în țară, în URSS la putere era Stalin, pe numele său real Iosif Djugașvili, iar șeful NKVD-ului (numele vechi al KGB-ului) era Lavrenti Beria, ambii georgieni (gruzini), putem spune spune că stalinismul este un fenomen gruzin? Sunt crimele lui Ceaușescu, un neo-staliniști, crime ale gruzinilor?

Mituri și simboluri naziste II - Originea antisemitismului

Fără a intra prea mult în detalii, s-a dezbătut foarte mult originea anti-semitismului german din secolul XX. Mulți creștini au încercat - și încă încearcă - să dea vina pe secularizarea modernă, pe știință, pe darwinism, ignorând anumite probleme din propria ogradă. Iată câteva fragmente din „Dicţionar critic de mituri şi simboluri ale nazismului” de Rosa Sala Rose ce fac referire la relația dintre antisemitismul nazist și probleme precum știința, darwinismul și protestantismul german:

Inclusiv ştiinţa, acel principiu al autorităţii la care se referea Bormann ca fundament al cosmoviziunii naziste, i-a căzut victimă. Pornind de la premisa potrivit căreia "conceptul unei ştiinţe «obiective şi netendenţioase», orientată spre «adevărul absolut» bazat pe raţiunea pură, care a apărut în perioada liberală, a pierdut astăzi orice temei şi justificare de a exista", aceeaşi ştiinţă, veche paradigmă a obiectivitătii, se transformă acum într-o instanţă relativă care se scindează între ştiinţa nordică, spirituală şi intuitivă şi ştiinţa evreiască, materialistă şi raţională. În acelaşi fel în care există diferite religii monoteiste, în care fiecare crede că dumnezeul său este singurul adevărat, naziştii par să fi ridicat propria lor concepţie ştiinţifică la categoria de adevăr unic. Totuşi, prin asta nu fac decât să mineze, fără să ştie, baza autorităţii ştiinţifice pe care îşi spijiniseră în primă instanţă viziunea lor asupra lumii. - pag. 22

Cu toate acestea, una dintre contradicţiile ideologice ale cosmoviziunii naziste [...] constă în faptul că evreii erau consideraţi o rasă inferioară, când de fapt, după legile lui Darwin, ar trebui să fie superioară dacă reuşise să supravieţuiască peste două mii de ani de persecuţie. Acest paradox demonstrează cum răstălmăcise cosmoviziunea nazistă darwinismul original, pe care afirma de multe ori că se sprijină, dotând selecţia naturală cu o scară ambiguă de valori. Pentru Darwin, adaptarea la mediu era departe de a fi datorată unei superiorităţi morale, aşa cum o înţelegea nazismul. - pag. 67-68

În rolul Antihristului, Luther nu vede numai pe Papă şi Biserica catolică, ci, mai ales, pe evrei. In consecinţă, într-o manieră groaznic de asemănătoare cu cea pe care o va folosi Hitler patru secole mai târziu, Luther etichetează ca iudaizat orice este contrar şi ajunge să recomande inclusiv să se procedeze fără nici o milă cu evreii, „aşa cum face chirurgul când amputează". Citându-l pe Ley: „Punctele de vedere ale lui Luther despre Antihrist şi evrei sunt potrivite mai ales ca bază a unui antiiudaism fără fundamentare teologică, cu care se pregăteşte calea spre ura modernă faţă de evrei". - pag 66.

Va urma.

Imagine: "Evreul Rătăcitor" - de Gustav Doré

Vezi și: Mituri și simboluri naziste I - Religia politică și Dumnezeul nazist

Mituri și simboluri naziste III - Hitler ca mesia

A fost Iisus un produs al violului?

Ați auzit de sinucigașul de la Harvard care a lăsat o scrisoare de adio de 1905 pagini? Ei bine, scrisoarea se găsește aici și iată ce chestii interesante am găsit în capitolul intitulat "The Seditious Genius of the Spiritual Penis of Jesus", la o scurtă răsfoire:

"Revolts broke out all over Roman occupied Israel in 4 BCE. [...] It had taken the employment of three of the four existing legions of Varus, the Roman governor of Syria, before the rebellions were broken. The little village of Nazareth was about four miles from Sepphoris. Is it reasonable to presume that Nazareth suffered a similar rampage of Roman devastation? According John Dominic Crossan, a foremost scholar of the historical Jesus:

In Nazareth around the time Jesus was born, men, women, and children who did not hide successfully would have been, respectively, killed, raped, and enslaved. Those who survived would have lost everything.

Crossan speculated that Jesus would have grown up in a Nazareth dominated by stories about “the year the Romans came”. He also pointed out that this year, 4 BCE, was, “as best we can reconstruct the date”, the year that Jesus was born. This means that Jesus was born, as if by an insane coincidence, around the very same time that the Romans devastated, plundered, and raped the area where Jesus was born.[...]

When the evidence for the confluence of the time and place of the Roman attack and Jesus’s birth are put together, it appears highly probable that Mary, Jesus’s Jewish mother, was raped by a Roman soldier. This means that Jesus himself was very probably the product of the coercive violence of war. If so, then Jesus was not the “son of God”, but the son of a Roman rapist. [...]

Yet far from being a shiny new twenty-first century idea, the notion that Jesus was the son of a Roman soldier goes back to the very earliest history of Christianity. While copies of the 2nd century Greco-Roman philosopher Celsus’s book, On the True Doctrine, may have been destroyed by the early Church, his basic anti-Christian arguments were preserved in the form of a rebuttal by the Christian apologist Origen. The following excerpt presents Celsus as an attorney prosecuting Jesus, his witness. This form is remarkable in that the philosopher demands reason and evidence of Jesus, not unquestioned faith in Jesus’s claims:

Is it not true, good sir, that you fabricated the story of your birth from a virgin to quiet rumors about the true and unsavory circumstances of your origins? [...] Is it not the case that when her deceit was discovered, to wit, that she was pregnant by a Roman soldier named Panthera she was driven away by her husband—the carpenter—and convicted of adultery?

Did Jesus’s mother Mary have the reputation of being a whore? The Greek word for virgin is parthenos, and it is possible that the legionary name Panthera (“the Panther”) was derived, sarcastically, from this Greek word. Less likely, but possible, is that the identity of Jesus’ father was uncovered in 1859 when an old Roman tombstone was discovered in Bingerbrück, Germany. The Roman archer Tiberius Iulius Abdes Pantera (c. 22 BCE-CE 40) would have been about 18 years old at the time of Jesus’s birth. The Cohor I Sagittariorum that he served under was stationed in Judea at that time.[...]

Within the larger world of Jesus’s experience, the great aggressor was Rome and the great victim was ancient Israel. And the scapegoat? The Romans killed the men, raped the women, and enslaved the children of the Jesus’s Jewish hometown — but many survived. Was Jesus made a scapegoat in his lower class Jewish community? Was young Jesus beaten up by the local children on the dirt streets of Nazareth? Was Jesus the loser?[...]

In the world at large, Rome conquered the Jewish state, violently humiliated its people, and desecrated the laws of Moses. But here, in Jesus, the half-Roman/half-Jew, the tables had been turned. Jews had been victimized by Rome’s military rape of Israel — and Jesus was the living embodiment of Rome’s violent violation of Israel. If in the larger world, Roman blood granted privileges at the social top, here it would grant demotion to the social bottom.

Did even God hate Jesus? Imagine the young Jesus being beaten up by the older children of his neighborhood. Did they call his mother a whore? Did even other half-Roman products of rape save themselves from hostility by joining the children in making Jesus their favorite scapegoat? Did Jesus cry aloud for a father to save him from the cruel abuses of his world? Jesus, a fatherless orphan, would have been defenseless in that patriarchal world. As someone with “no chance of getting help from anyone else”, he would have been nothing less than an ideal scapegoat in that world.

But if he longed for his true father and tried to picture him in his mind’s eye, what could he imagine? How could Jesus imagine his true father except as a ruthless Roman, with a sword at his side, holding his mother down and ripping off her clothes as she screamed and cried for help, penetrating her repeatedly? Did the Roman soldier grab Mary by the neck and slap her across the face as he thrusted inside of her again and again? Did other Romans hold her down while Jesus’s father raped his mother? Did the soldiers take turns gang raping his mother Mary?

Biologist Robert Trivers proposed that, under certain conditions, self-deception can be evolutionary adaptive because it helps hide deception from others. Self-deception allows an individual to evade the emotional costs of selfhonesty. If everything he could see with his eyes corroborated his being through rape, he had every reason to deceive himself through faith. Jesus had faith, pure faith, that the God of Israel was his true father. [...]

If you had to choose between believing that your father raped your mother, and believing that your father was God, which would you choose? Faced with hostility from the outside world, and the horror of confronting the truth about his father’s rape of his mother, Jesus would have been a prime candidate for self-deception on the issue of the true identity of his father.[...]

After all, what had Mary done to deserve being raped? Taken as an individual she may have done nothing, but taken as a Jewess she was a member of a people who had committed the “sin” of resisting the force of Rome’s penetration of Israel. Should she have followed her future son’s teaching and turned the other cheek? Should Mary have offered her rapists anal rape too? [...]Jesus was the product of Roman imperial aggression and the Roman desecration and violation of Mary was symbolic of the Roman desecration and violation of Jews and Judaism.[...]"

Sincer să fiu, în general se crede că Iisus s-a născut înainte de moartea lui Irod cel Mare, ori revoltele de care se vorbește la începutul fragmentului, au pornit imediat după moartea lui. Dar să fim serioși, contextualizarea istorică a lui Iisus - asta dacă a existat, eu personal zic că da, dar că a fost hipermizat - nu e tocmai o știiță exactă, așa că subiectul rămâne deschis spre speculații. Oricum, speculațiile de mai sus sunt mai plauzibile decât toate "minunile" din Noul Testament, începânde de la imaculata concepție și terminând cu învierea după crucificare.

Imagini: 1. "Iisus tânăr" de Tomie dePaola (sursă)

2. Piatra funerară a lui Tiberius Iulius Abdes Pantera

3. "Fecioara Maria" de Noistar

4. "Madonna" de Edvard Munsch

Patriarhii României - antisemiţi şi colaboratori comunişti

Rǎspunsul Patriarhiei la controversa "monedei Miron Cristea" m-a umplut de dezgust aşa cum numai BOR are capacitatea s-o facǎ. Citez de pe Hotnews:

Patriarhia Romana caracterizeaza drept "nejustificate" reactiile starnite de initiativa Bancii Nationale a Romaniei de a comemora memoria patriarhilor BOR [...]. Biserica Ortodoxa sustine ca "unele dintre opiniile negative la adresa patriarhilor Miron Cristea, Justinian Marina, Iustin Moisescu si Teoctist Arapasu au fost deja respinse de catre istorici bine documentati, iar altele raman doar simple speculatii si acuzatii nefondate, abordari mai degraba ideologice, decat stiintifice". "Patriarhia Romana considera ca initiativa Bancii Nationale a Romaniei a avut ca scop sublinierea rolului important pe care cei cinci patriarhi l-au avut in promovarea unitatii nationale si culturii crestine in vremuri grele pentru istoria poporului roman. In concluzie, Banca Nationala a Romaniei a dorit sa evidentieze lumina din activitatea patriarhilor Romaniei, nu sa-i judece post-mortem pentru reale sau presupuse umbre", adauga Patriarhia.

Sǎ vedem deci cu cine defileazǎ Biserica Ortodoxǎ Românǎ ca fiind cei mai drepţi dintr-ale sale rânduri:

1. Miron Cristea (1925-1939) - patriarh şi prim-ministru, cunoscut pentru atitudinea sa antisemitǎ, îşi meritǎ locul printre monştrii perioadei respective. Douǎ citate reprezentative pt dragostea sa creştinǎ:

"Îţi vine să plângi de milă bietului popor român, căruia evreul îi stoarce şi măduva din oase. A nu reacţiona împotriva evreilor, înseamnă a ne duce de vii la pieiere….A ne apăra este o datoria naţională şi patriotică, iar nu “anti-Semitism”….Aveţi destule calităţi şi posibilităţi, ca să vă căutaţi şi găsiţi şi câştigaţi undeva un loc, un pământ, o ţară, o patrie încă nelocuită de alţii….Trăiţi, ajutaţi-vă, apăraţi-vă, şi exploataţi-vă unii pe alţii; dar nu pe noi şi pe alte popoare, cărora cu rafinaţiile etnice şi talmudice le duceţi şi acaparaţi tot belşugul." -via TLP

"Datoria unui creştin este să se iubească mai întâi pe sine însuşi, şi să aibă grijă ca nevoile sale să fie satisfăcute. Doar atunci îşi poate el ajuta aproapele. . . . De ce să nu scăpăm de aceşti paraziţi (evreii) care sug sângele românesc creştin ? Este logic şi sfânt să reacţionezi împotriva lor" - via TLP

2. Nicodim Muteanu (1939-1948) - patriarhul cel mai cuminte din serie, un anti-comunist fervent dar, sub conducerea cǎruia, atitudinea antisemitǎ din sânul BOR a persistat, potrivit World fascism: a historical encyclopedia, Volume 1 de Cyprian Blamires & Paul Jackson:

"Sub succesorul lui Miron, Nicodim Munteanu, [...] biserica a rǎmas loialǎ monarhiei însǎ a persistat în antisemitism şi, totodatǎ, a sprijinit dictatura generalului Ion Antonescu, cel care a condus România în rǎzboi ca aliat al Germaniei Naziste" - pag. 492

3. Iustinian Marina (1948-1977) - supranumit şi "Patriarhul Roşu" datoritǎ colaborǎrii fructuoase dintre BOR şi Statul Comunist, colaborare prin care a ortodoxia românǎ a canibalizat greco-catolicismul transilvan. Facultatea de Teologie din Bucuresti ii poarta numele şi urmǎtorul citat îi aparţine:

"Cristos este Omul Nou. Omul Nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!"

Vezi şi articolul de la Rezistenţa Urbanǎ via TLP

4. Iustin Moisescu (1977-1986) - al doilea patriarh colaboraţionist, acesta a avut o ascensiune fulminantǎ în ierarhia ortodoxǎ, explicabilǎ, dat fiind faptul cǎ a fost deconspirat de CNSAS ca turnǎtor al Securitǎţii. De pe wikipedia citire:

Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh. Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicității la sfârșitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre "tehnocrații" aleși de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele religioase. "În general sunt preferați printre asociații ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate", se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiași document, in Mișcarea Legionară.[...]

Este cunoscută și indiferența Patriarhului Iustin Moisescu față de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârșitul anilor '70, sau față de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de pușcărie pentru că protestase față de distrugerea acestora. "Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securității, și santajabil în multe privințe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu și pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din București. Ba dimpotrivă, atunci când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locașurilor de cult, i-a spus ca seamană cu "fugarii de la radio Europa Liberă".

5. Teoctist Arǎpaşu (1986-2007) - ultimul din seria comunistǎ, wikipedia ne spune despre el cǎ:

Conform raportului Comisiei Tismaneanu, Patriarhul Teoctist ar fi ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite fața de conducerea PCR.[...]

În 2001, în presa centrală apar documente din care rezultă că Patriarhul Teoctist ar fi practicat homosexualitatea încă din perioada în care studia în seminarul teologic și ar fi participat la distrugerea unei sinagogi din cartierul Antim. Concret:

Ziarul „Cotidianul” spune că istoricul Dorin Dobrincu și fostul angajat al CNSAS Gabriel Catalan publicau în presa centrală o serie de documente provenite din arhiva SRI, conform cărora, în tinerețe, Teoctist ar fi participat la rebeliunea legionară din 1941 și ar fi devastat o sinagogă. În plus, în documentele citate de Catalan se mai afirma că Teoctist „este cunoscut ca a practicat homosexualitatea“. În presă a fost invocată o nota din 1957, care conținea o delațiune a unei surse a Securitatii. „E posibil ca acea informație (referitoare la homosexualitate - n.r.) să fi fost oferită ulterior de Securitate“, crede Vladimir Tismăneanu.

Un alt aspect controversat al patriarhatului lui Teoctist Arăpașu este legat de restituirile fostelor proprietăți ale Bisericii Unită cu Roma.upă o serie de sentințe judecătorești favorabile BRU, în luna februarie 2002 patriarhul Teoctist a adresat o scrisoare ministrului justiției de atunci Rodica Stănoiu, prin care cerea ca ministrul să intervină pe lângă instanțele de judecată ca acțiunile greco-catolicilor să fie respinse [...]

Pentru o mai bunǎ documentare (mai ales dacǎ unii sunt sceptici legat de acurateţea wikipediei) recomand cu cǎldurǎ cartea: Religie şi politică în România postcomunistă de Lavinia Stan & Lucian Turcescu (recenzie coming soon)

Tragem linie şi vedem cǎ de când existǎ Patriarhia Românǎ, doi dintre liderii sǎi decedaţi au fost antisemiţi iar ceilalţi trei colaboratori cu regimul comunist (dintre care, ultimii doi, posibili legionari în tinereţe). Degeaba vrea BNR sǎ "evidentieze lumina din activitatea patriarhilor" dacǎ trecutul lor este extrem de tenebros, iar vieţile lor miros a cadarvre de evrei şi burgheji...

Povestea lui Iisus (non)istoric în limbaj neacademic

Pǎrţile 2-6 le gǎsiţi AICI.
_

Noe Chinezul si impresionarea prin nestiinta

Citez dintr-un blogpost creştin care încearcǎ sǎ forţeze paralela dintre un mit deluvian chinezesc şi cel biblic:

"In textul lui Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr), [...] Povestea spune ca in mijlocul acestei calamitati, un erou numit Noe (女嬅) a ajutat la repopularea lumii cu oameni si animale.

Caracterul chinezesc pentru cuvantul “arca” este reprezentat prin 船 (puteti verifica pe Google translate). Acest caracter este compus din alte trei figuri care reprezinta cuvintele gura, opt, si vas (nava).

Intelesul acestui caracter este “BARCA”. Iar caracterele ce-l compun sunt 舟(care inseamna vas sau nava), 八(inseamna cifra opt), 口(inseamna gura)

Rezulta ca 八+口(cateodata are intelesul de “persoana”)+舟= opt oameni intr-o barca."

Hai sǎ facem un curs scurt de hanzi (caractere chinezeşti). Caracterele chinezeşti mai complicate sunt compuse din 2 pǎrţi: o parte semanticǎ, ce aratǎ cititorului din ce câmp lexical face parte, şi o parte foneticǎ, ce dǎ indicii despre cum se citeşte caracterul. Astfel, spre deosebire de ce cred oamenii, caracterele chinezeşti nu trebuie memorate 100% deoarece conţin indicii legate atât de sens cât şi de pronunţie.

Problema cu arca. Sǎ ne întoarcem la "arca" din text:

Potrivit saitului Zhongwen.com, sait ce trateazǎ etimologic caracterele chinezeşti, caracterul 船 (citit "chua'n") nu înseamnǎ "arcǎ" (cuvînt cu sens destul de restrâns), ci banalul "vas (mare), vapor". Vezi şi Wikiţionarul. (În chinezǎ, "Arca lui Noe" se scrie "諾亞方舟" potrivit Wiki)

Dupǎ cum indicǎ şi saitul Zhongwen, caracterul se descompune în 2 pǎrţi: 舟 şi caracterul combinat din "八+口". Sǎ le luǎm pe rând:

a) Radicalul 舟 este elementul etimologic, este o pictogramǎ stilizatǎ a unei canoe scobite (potrivit Zhongwen) şi se citeşte "zhou". Asta ne aratǎ cǎ simbolul original este un cuvânt legat de ambarcaţiuni acvative

b) Radicalul compus din 八+口 este un radical fonetic. Atenţie Mare!!!!. Acest radical ne aratǎ cum se citeşte caracterul original, şi NU CONTEAZĂ etimologia lui. Astfel nu conteazǎ cǎ e compus din semnul 八 (care însemnǎ cifra 8, "diviziune", "separare" - Zhongwen) şi semnul 口 ("gurǎ", "deschidere", "intrare" - Zhongwen). La radicalul fonetic conteazǎ doar pronunţia, şi în acest caz este "yan" (Zhongwen). Faptul cǎ e vorba de "8 guri", sau "8 deschideri", sau "intrǎri separate" sau orice altǎ combinaţie nu conteazǎ.

Ca sǎ recapitulǎm: Caracterul ne aratǎ faptul cǎ e vorba de un cuvânt legat de bǎrci care se pronunţǎ aproximativ "~yan". Astfel un chinez o sǎ-şi dea seama cǎ 船 este de fapt cuvântul "chua'n", chiar dacǎ n-a vǎzut caracterul respectiv niciodatǎ.

De altfel, caracterul pt "vapor" mai poate fi scris şi: 舩 sau 舡 (dupǎ cum vezi diferǎ doar radicalul fonetic - nu mai e vorba de semnul cu "8 guri", cel semantic în schimb este identic) - vezi aici şi aici.

Numele lui Noe cel Chinez. Aici, userul Feynman a intuit ceva şi a lǎsat urmǎtorul comentariu:

"Am verificat pe google 女嬅. 女= feminin 嬅 = Hua 女嬅 = femeie. Nu Noe. O mica problema totusi. Nu cred ca se scria cu caractere moderne chinezesti acum tspe mii de ani. Nice try, though."

Deşi greşeşte legat de lizibilitatea caracterelor (zic eu din neatenţie, fiind probabil derutat de sintagma "cca 2500 i.Hr"), dat fiind faptul cǎ textul citat ("Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr)") a fost scris în timpul dinastiei Han, dinastie ce moştenise deja un set unificat de caractere de la dinastia precedentǎ (Qin) iar evoluţia acestui set este bine documentatǎ pânǎ-n ziua de azi, Feynman mi-a dat un indiciu atunci când am vǎzut cǎ al doilea caracter nu a fost tradus de Google.

Caracterele 女嬅 se citesc în acest caz fonetic şi iese pronunţia aproximativǎ: "Nü Hua" sau "Nǚwā", care am putea spune cǎ seamǎnǎ cu numele de "Noe". Ce nu semǎnǎ în schimb este legenda şi înfǎţişarea. Ia uitaţi-vǎ un pic la imaginea lui Nǚwā (vezi wiki) de la începutul paragrafului. Da, acel şarpe Glykon este Noe Chinezul, şi deci paralela cu legenda chinezǎ începe sǎ fie din ce în ce mai ridicolǎ.

Pe lângǎ faptul cǎ, virgulǎ, chinezii au şi alte mituri cu inundaţii, hai sǎ analizǎm un pic povestea citatǎ de creştini. Mitul cu Nǚwā este descris, printre altele în capitolul 6 al cǎrţii Huainanzi (淮南子). Bloggerul creştin vorbeşte despre "textul lui Huai Nan Zi (南子) [observaţi caracterul lipsǎ!]", exprimare greşitǎ deoarece Huainanzi este titlul ("Maeştrii/Filosofii din Huainan"), nu autorul, autorul fiind prinţul legendar Liu An. (vezi wiki). Pe Wikipedia existǎ o relatare a mitului aşa cum apare în Huainanzi:

"In remote antiquity, the four poles of the Universe collapsed, and the world descended into chaos: the firmament was no longer able to cover everything, and the earth was no longer able to support itself; fire burned wild, and waters flooded the land. Fierce beasts ate common people, and ferocious birds attacked the old and the weak. Hence, Nüwa tempered the five-colored stone to mend the heavens, cut off the feet of the great turtle to support the four poles, killed the black dragon to help the earth, and gathered the ash of reed to stop the flood. Variation: The four corners of the sky collapsed and the world with its nine regions split open."

Concluzie: Cu cât investigǎm mai de aproape, cu atât ne dǎm seama cǎ legendele sunt asemǎnǎtoare doar prin faptul cǎ eroii principali seamǎnǎ la nume, existǎ inundaţii şi bǎrci. În rest, legenda iudaicǎ (o variaţiune a celei babiloniene de fapt) vorbeşte despre un multicentenar care construieşte o grǎdinǎ zoologicǎ plutitoare la ordinele divinitǎţii, iar legenda chinezǎ despre o zeiţǎ a creaţiei cu corp de şarpe ce opreşte inundaţiile prin uciderea unui balaur.

Ţin sǎ menţionez cǎ am cǎutat sǎ vorbesc despre informaţiile date de bloggerul creştin, fǎrǎ sǎ vorbesc şi de alte variaţiuni ale legendei lui Nǚwā, ce se gǎsesc în alte surse literare. Paralelele pot pǎrea verosimile doar atunci când ai un public ignorant şi uşor de impresionat. Din pǎcate pentru unii trǎim în Epoca Informaţiei (uşor disponibile).

Ca o notǎ proprie, eu consider miturile deluviene atâta de ubicuue pentru cǎ oamenii s-au aşezat mereu pe malurile râurilor, iar, înainte de epoca modernǎ, râurile tindeau sǎ provoace inundaţii, uneori foarte mari. Oamenii, fiind oameni, o datǎ cu trecerea timpului, exagerau poveştile despre aceste inundaţii, ajungând de la o "mare inundaţie regionalǎ" la "potop mondial", şi astfel se nǎşteau legendele. Am mai vorbit despre inundaţii aici şi despre mitizare aici.

Mitul Sacrificiilor de Sange

O prietenǎ de-a mea mi-a relatat un fapt incredibil. Cineva a întrebat-o, în secolul 21, în România, ţarǎ nominal europeanǎ, dacǎ ştie faptul cǎ pasca (evreiascǎ) se face cu sânge uman [nu sunt sigur dacǎ a zis şi "creştin"]. Culmea este cǎ aceastǎ prietenǎ este evreicǎ, iar cel care punea întrebarea ştia asta. Trecând peste şocul iniţial, amestecat furie şi greaţǎ, începi sǎ-ţi pui problema cǎ a fi evreu în România este un handicap, iar alte discuţii avute cu ea mi-a confirmat faptul cǎ de multe ori se loveşte de diverse reacţii ciudate când lumea aflǎ de apartenenţa ei etnicǎ.

Ştiam cǎ existǎ mitul antisemit al sacrificiilor de sânge - în englezǎ "blood libel" -, însǎ nu credeam cǎ cineva în Europa mai poate crede aşa ceva, eventual prin unele ţǎri musulmane, gen Siria sau Iran, dar nu pe vechiul continent. M-am înşelat.

Mulţi ştiu cǎ existǎ în Tora (Pentateuh pt. creştini) un cod alimentar, unde se spunce ce animale sunt comestibile, şi cum trebuie preparate sǎ fie kosher. Ceea ce mulţi s-ar putea sǎ nu ştie este cǎ una din principalele prevederi ale acestui regulament este interdicţia consumului de sânge. Aşa cǎ nu numai sângele uman este interzis (prin porunca "Sǎ nu ucizi!") dar chiar şi sângele de animal, fie el şi gǎtit - ca de exemplu sângeretele. (Vezi Leviticul 17:12-13)

Este interesant faptul cǎ în afarǎ de o acuzaţie din Antichitate (~sec 1 e.n.), aceste acuzaţii cum cǎ evreii sacrificǎ copii şi le folosesc sângele în mod ritualic apar abia în secolul 12 în Evul Mediu Întunecat - acea perioadǎ în care Creştinismul trǎia la intensitate maximǎ în vestul Eurasiei. Iar de atunci au continuat pânǎ-n zilele de astǎzi, pierzând în ultima vreme din forţǎ în spaţiul european, cam materialist şi dezcreştinizat, însǎ gǎsind noi adepţi în sânul Orientului Mijlociu - zonǎ ce şi-a redescoperit în ultima vreme rǎdǎcinile religioase. Probabil ideologiile tribale favorizeazǎ xenofobia... cine ştie?

Culmea este cǎ deşi mitul acesta antisemit a fost rǎspândit cu ardoare de cǎtre creştinism, tocmai creştini au fost printre cei care au suferit din cauza unor acuze similare. În societatea romanǎ, unii credeau cǎ "sângele Domnului" din ritualul împǎrtǎşaniei este literalmente sânge (uman). Asta nemaivorbind de faptul cǎ Ginza Rba, numitǎ şi Cartea lui Adam, una din cǎrţile sfinte ale religiei Mandeene, menţioneazǎ un grup de creştini care "omoarǎ un copil evreu, îi iau sângele, îl gǎtesc în pâine şi o oferǎ drept hranǎ.". Oh, the irony!

De asemenea nu pot sǎ nu amintesc una din cele mai groaznice pogromuri pornite de la acuzaţii false similare, şi anume pogromul de la Kielce. Nu magnitudinea evenimentului este cea care provoacǎ groazǎ - deşi uciderea a 42 de evrei, 3 polonezi şi rǎnirea a încǎ 40 de persoane nu este un lucru mǎrunt - ci contextul. Evenimentul a avut loc la 4 iulie 1946, iar cei ucişi şi rǎniţi fǎceau parte din cei aproximativ 200 de supravieţuitori ai Holocaustului ce se întorseserǎ în Kielce. Deşi incidentul a fost alimentat de cǎtre forţele de ordine comuniste, meritǎ amintite reacţiile oficialilor romano-catolici (foarte asemǎnǎtoare cu retorica ortodoxǎ folositǎ recent la Chişinǎu). Deşi fusese rugat de comunitatea evreiascǎ sǎ-şi îndemne enoriaşii la calm, episcopul de Kielce a refuzat, motivând cǎ "interferenţa evreiascǎ în politicǎ insultǎ sensibilitǎţile naţionale ale polonezilor". Situaţia s-a repetat şi cu Episcopul de Lubin, iar când Papa Pius XII a fost rugat sǎ condamne pogromurile, acesta s-a spǎlat pe mâini spunând cǎ este dificilǎ comunicarea dincolo de Cortina de Fier.

Biserica Catolicǎ a repudiat existenţa unor ritualuri evreieşti de acest tip abia în 1960, destul de târziu, în condiţiile în care sultanul otoman Suleiman Magnificul fǎcuse acelaşi lucru în 1553/1554. Totuşi trebuie menţionat faptul cǎ papalitatea s-a opus - fǎrǎ prea mare eficienţǎ - cultului ce venera copii-victime ca un fel de martiri creştini - în realitate nişte victeme ale unor crime ordinare - şi papa Inocenţiu IV a criticat, în 1247, clerul catolic ce alimenta acest mit. De exemplu, cultul lui Andreas Oxner, considerat victimǎ a evreilor, a fost încurajat de unii prelaţi catolici, sub pretextul cǎ nu s-a dovedit cǎ acesta nu a fost victima unui sacrificiu ritualic.

Vezi şi: Blood Libel against the Jews

Gott Mit Uns

Iatǎ ce a spus un membru al forumului Richard Dawkins, care, având ca avatar imaginea alǎturatǎ (o cataramǎ nazistǎ cu textul "GOTT MIT UNS"/"D-ZEU CU NOI"), a fost întrebat de ce a ales aceastǎ imagine.

"Avatarul meu e dedicat tuturor susţinǎtorilor religiei care insistǎ cǎ regimul nazist a fost unul ateu [...]

Bunica mea, care a suprevieţuit lagǎrului de contrentrare de la Auschwitz (prizonier nr. 25541), mi-a confirmat faptul cǎ acesta era condus de germani şi AUSTRIECI (fapt deseori uitat), creştini practicanţi în uniforme SS. Aveau scris GOTT MIT UNS pe cataramǎ. Ea tot repeta cǎ nu exista dumnezeu la Auschwitz. A supravieţuit datoritǎ propriei sale rezistenţe fizice şi personalitǎţii puternice, combinat cu solidaritatea umanǎ dintre deţinuţi... şi soldaţii Sovietici "fǎrǎ dumnezeu" care au eliberat-o în 1945. BTW, a pǎstrat una din cataramele abandonate în grabǎ de cǎtre gardienii SS ca un memento al acelui infern terestru condus de oameni cu fricǎ de dumnezeu. Poveştile ei de la Auschwitz, precum şi acea cataramǎ m-au fǎcut sǎ pun la îndoialǎ, de la o vârstǎ fragedǎ, religiile fǎcute de om."

Sursǎ: http://richarddawkins.net/forum/viewtopic.php?f=17&t=90782&start=25#p2238827