Eponimia - o forma reala de nemurire

Atunci când cumperi produsele corporației Abraham, una din punctele tari este promisiunea obținerii nemuririi doar prin simple acte de credință și pioșenie. Din păcate, realitatea - potrivit căreia nu poți trăi veșnic pe bune - se dovedește mai greu vandabilă din acest punct de vedere. Există totuși o formă de nemurire (vorba vine), cea a memoriei semenilor. Pentru mulți, asta înseamnă doar cunoscuți, astfel o dată ce și aceștia mor, mor și amintirile lor. Alții însă ajung în memoria colectivă a umanității datorită unor fapte sau evenimente ieșite din comun iar numele lor devine substantiv comun. Senvișul, silueta, linșatul, savarina, algoritmul, jobenul și saxofonul sunt eponime, denumiri ce provin din numele unor personaje istorice, personaje ce au atins astfel o formă ciudată de imortalitate.

Iar dacă tot s-a discutat recent despre eponimul „boicot”, în cazul de față, electoral, iată și povestea termenului. În secolul XIX, în timpul „războaielor agrare” din Irlanda exista un căpitan pe nume Charles Boycott, administrator al moșiilor unui anume Lord Erne, din comitatul Mayo. În 1880, datorită recoltelor proaste, moșierul a decis să scadă arendele cu 10%. Arendașii au cerut o reducere de 25%, însă Lordul a refuzat, ca apoi Boycott să încerce să dea afară 11 arendași de pe moșii. Liga Arendașilor Irlandezi, prin vocea lui Charles Stewart Parnell, a propus ca oricine va ocupa terenurile rămase libere să fie ostracizat. Deși inițial propunerea nu viza moșierii sau administratorii, Boycott a fost primul care a simțit efectele izolării sociale. Nu a mai găsit muncitori să-i lucreze terenurile, afaceriștii locali nu am mai făcut negoț cu el iar poștașul a refuzat să-i mai ducă scrisorile. Deși într-un final a găsit muncitori protestanți dispuși să lucreze pentru el, costurile s-au dovedit prea mari. Într-un final, Boycott a părăsit Irlanda pentru Anglia, și numele său a intrat în uz curent, desemnând tactica luptei nonviolente a boicotului.

PS: Articolul-sursă a filmulețului de mai sus, și inspirația pentru această postare.

Neamurile dacilor din Pakistan

În timp ce poporul încă rumegă adevărurile tulburătoare scornite de diverși generali, o știre fascinantă circulă pe interneții anglofoni, oarecum legată de strămoșii noștrui daci.

Despre ce este vorba? În nordul Pakistanului, în provincia cu nume de țesătură moale, locuiește un popor zis Burusho ce vorbesc limba Burushaski. Din cauză că acest popor de buruși locuiește la Cuca Măcăii, limba lor  burușească fusese doar superficial studiată, și se crezuse, până acum, că e o limbă izolată, fără frați sau surori. O limbă forever-alone. Însă lingvistul Ilija Casule (interviu cu el aici), ca un bun cercetător ce este, a luat limba, a întors-o pe toate părțile, a studiat-o din toate unghiurile și și-a dat seama că e înrudită cu limbile indo-europene. Veți spune că nu-i mare scofală, când ne gândim că o mare parte din limbile din jur sunt indo-europene, fie din grupa indiană, gen hindi, punjabi sau rromani, fie din grupa iraniană, precum persana, paștuna sau tadjika.

Dar ca lucrurile să fie interesante, se pare că descinde dintr-o limbă paleo-balcanică (da, balcanică), cel mai probabil frigiana.

De frigieni s-ar putea să fi auzit. Au migrat acum vreo 3 milenii din zona Balcanilor în Anatolia, unde au și întemeiat un stat propriu. Au devenit celebri - via „legendele olimpului” - datorită regelui Midas, urmărit de blestemul aurului mai ceva ca Roșia Montană, a regelui Gordius, care a inventat nodul la căștile de mp3player și datorită bonetei purtate de popor, similar cu cel dacic, care prin secolul XVIII a devenit simbolul revoluționarilor de pretutindeni și element de heraldică (latino)americană.

Ei bine, limba aceasta a frigienilor (despre care se cunosc mai multe decât despre limba dacilor, apropo) este grupată de obicei alături de așa numitele limbi paleo-balcanice, împreună cu alte limbi precum greaca antică, macedoneana antică, ilira, daca, traca, venetica sau altele mai puțin cunoscute. Relația dintre aceste limbi este subiect de intensă dezbatere, dată fiind precaritatea informațiilor rămase. Sunt daca și traca aceeași limbă, dialecte a unei singure limbi, limbi întrudite? Sunt daca și ilira înrtudite, după cum pare să sugereze faptul că multe din cuvintele noastre „rămase de la daci” au echivalent în albaneză (vezi: brad, barză, viezure, mânz, copac)? Sunt frigiana și daca înrudite, însemnând că dacii au rubedenii lingvistice în Pakistan?

Burushaski - răspândire

Dintre aceste limbi, doar două se știau c-ar fi supraviețuit până-n ziua de azi, și anume greaca veche, devenită neo-greacă și ilira, devenită albaneză. Ipoteza lui Casule ar adauga și frigiana între supraviețuitoare - se credea c-ar fi dispărut prin secolul V e.n. - sub forma limbii burushaski, ajunsă în Pakistan, cred unii, o dată cu armatele lui Alexandru Macedon. De altfel prin zonă, legenda descendenței din ostașii lui Alexandru cel Mare, însă doar paștunii din Afghanistan par să aibă niște gene grecești (pe la 2%). Totuși, acești Burusho par să aibă similitudini genetice nu cu cei din balcani, semn că au adoptat limba frigină cu minim de amestec genetic, ci cu popoarele din jur și cu țiganii Sinti (din spațiul germanofon). Dovadă că universul are simțul umorului.

Un întreg număr al Jurnalului de Studii Indo-Europene - revista la care ar da interviuri Funeriu, dacă ar fi lingvist - va fi dedicat acestui subiect. Ceea ce nu-i un lucru mărunt. O ipoteză fascinantă, ce ar putea deschide noi direcții de cercetare în lingvistica indo-europeană.

Dacă România ar fi...

Dacă România ar fi...

...Spania, provinciile istorice s-ar bucura de largă autonomie;

...Italia, tara ar fi împărțită pe provincii istorice, iar zonele bilingve, precum Secuimea sau Parțiumul (Crișana-Maramureș) ar avea autonomie sporită;

...Marea Britanie, Ținutul Secuiesc - sau Ardealul și restul provinciilor istorice - ar avea propriile echipe de fotbal (și hochei, probabil);

..Finlanda, limba maghiară ar fi studiată de toți elevii țării, 40% din români ar fi capabili să poarte o conversație în ungurește, și-n Secuime ar fi singura limbă oficială;

...SUA, n-ar exista limbă oficială înscrisă în Constituție, iar unele zone ar fi oficial bilingve;

Însă, dacă România ar fi...

...Grecia, statul n-ar recunoaște existența minorităților. Ungurii ar fi „români maghiarofoni” și tătarii „români musulmani”;

...Turcia, până recent, un parlamentar maghiar ar fi fost arestat dacă ar fi vorbit maghiară în parlament;

...Bulgaria, UDMR n-ar putea exista ca și partid maghiar, și ar trebui să se ascundă sub o denumire neutră dpdv etnic, gen „Partidul pentru Egalitate”;

...Franța, ar fi una din puținele țări europene care n-a ratificat Convenția-cadru pentru Protejarea Minorităților Naționale;

Asta ca să înțelegem că nu suntem, la capitolul minorități și autonomii, nici „cei mai permisivi din Europa” cum se vaită unii, dar nici bătuți în cap. Avem o politică de bun simț, dar în același timp e loc de mai bine. Însă cred că atitudinile s-au relaxat față de acum un deceniu (când țara era în paranoia plăcuțelor bilingv-separatiste), sau acum 2 decenii (când târgumureșenii se băteau interetnic și PRM și PUNR erau la guvernare, alături de Ilici), și se vor relaxa în continuare...

Comunități Imaginate - recenzia bezbojnicului

S-a purtat recent pe Facebook o întreagă discuție despre naționalism, și dacă este acesta o „religie seculară”. Având în vedere frecventa coabitare a naționalismului cu religia, dar și a unor similitudini structurale dintre acestea, mi se pare de bun simț ca acest -ism să devină un subiect de interes pentru atei. Chiar și fără aceste similitudini, cred că e bine ca un subiect atâta de ubicuu, chiar și în era mult trâmbițatului „post-naționalism” (yeah right), să fie disecat și studiat în amănunt.

Definiția cea mai incitantă pe care am găsit-o pentru naționalism este cea dată de Benedict Anderson, în cartea sa „Imagined Communities - Reflections on the Origin and Spread of Nationalism” și anume aceeea că „o comunitate politică imaginată”, adică un construct social. Anderson trece în revistă premisele apariției naționalismului, modificările survenite în societățile europene ce au făcut trecerea de la monarhiile de drept divin al evul mediu la statele ce-și trăgeau legitimitatea de la voința „națiunii” precum și motivul pentru care statele (și implicit națiunile) post-coloniale sunt așa cum sunt.

Nu v-ați întrebat de ce este Indonezia o „națiune” deși e multi-etnică, și într-o oarecare măsură, multiconfesională? De ce imperiul colonial hispano-american s-a fragmentat în „națiunile” pe care le vedem astăzi (și care pentru mulți nu prea se diferențiază una de alta)? De ce Regatul Unit nu s-a rupt în „națiunile” constituente (cea engleză, cea galeză și cea scoțiană) dar Indochina Franceză nu mai există, în locul ei fiind Vietnam, Laos și Cambodgia?

Deși cartea nu este o privire exhaustivă asupra fenomenului numit „naționalism”, optica nefiind cea obișnuită, puternic eurocentrică, găsesc că este o perspectivă interesantă și un ferment pentru reconsiderarea ideii de națiune și, deci, a expresiilor de tip „noi românii”.

Citate:

In due course, discovery and conquest also caused a revolution in European ideas about language. From the earliest days, Portuguese, Dutch, and Spanish seamen, missionaries, merchants and soldiers had, for practical reasons - navigation, conversion, commerce and war - gathered word-lists of non-European languages to be assembled in simple lexicons. But it was only in the later eighteenth century that the scientific comparative study of languages really got under way. Out of the English conquest of Bengal came William Jones's pioneering investigations of Sanskrit (1786), which led to a growing realization that Indie civilization was far older than that of Greece or Judaea. Out of Napoleon's Egyptian expedition came Jean Champollion's decipherment of hieroglyphics (1835), which plural-ized that extra- European antiquity. Advances in Semitics undermined the idea that Hebrew was either uniquely ancient or of divine provenance. Once again, genealogies were being conceived which could only be accommodated by homogeneous, empty time. 'Language became less of a continuity between an outside power and the human speaker than an internal field created and accomplished by language users among themselves. Out of these discoveries came philology, with its studies of comparative grammar, classification of languages into families, and reconstructions by scientific reasoning of 'proto-languages' out of oblivion. As Hobsbawm rightly observes, here was 'the first science which regarded evolution as its very core.'

From this point on the old sacred languages - Latin, Greek, and Hebrew - were forced to mingle on equal ontological footing with a motley plebeian crowd of vernacular rivals, in a movement which complemented their earlier demotion in the market-place by print-capitalism. If all languages now shared a common (intra-)mundane status, then all were in principle equally worthy of study and admiration. But by who? Logically, since now none belonged to God, by their new owners: each language's native speakers-and readers. - pag. 43

If the manner of a man's dying usually seems arbitrary, his mortality is inescapable. [...] The great merit of traditional religious world-views (which naturally must be distinguished from their role in the legitimation of specific systems of domination and exploitation) has been their concern with man-in-thecosmos, man as species being, and the contingency of life. The extraordinary survival over thousands of years of Buddhism, Christianity or Islam in dozens of different social formations attests to their imaginative response to the overwhelming burden of human suffering — disease, mutilation, grief, age, and death. Why was I born blind? Why is my best friend paralysed? Why is my daughter retarded? The religions attempt to explain. The great weakness of all evolutionary/progressive styles of thought, not excluding Marxism, is that such questions are answered with impatient silence.

I bring up these perhaps simpleminded observations primarily because in Western Europe the eighteenth century marks not only the dawn of the age of nationalism but the dusk of religious modes of thought. The century of the Enlightenment, of rationalist secularism, brought with it its own modern darkness. With the ebbing of religious belief, the suffering which belief in part composed did not disappear. Disintegration of paradise: nothing makes fatality more arbitrary. Absurdity of salvation: nothing makes another style of continuity more necessary. What then was required was a secular transformation of fatality into continuity, contingency into meaning. As we shall see, few things were (are) better suited to this end than an idea of nation. If nation-states are widely conceded to be 'new' and 'historical,' the nations to which they give political expression always loom out of an immemorial past, and, still more important, glide into a limitless future. It is the magic of nationalism, to turn chance into destiny. - pag. 9-10

Bezbojnic - originea numelui

Bezbojnicul e un nume destul de greu de reținut și de pronunțat. Nu prea sună românesc. Au fost unii care au căutat blogul scriind bejbojnicul, unii l-au pronunțat bezboinicul sau bezboznicul; mai fost alții care au crezut că-s basarabean și veți vedea imediat de ce. Și știu că unii sunt curioși de originea acestui nume așa că iată explicația.

Bezbojnic, în diverse limbi slave, înseamnă „[om] fără dumnezeu”, ateu, godless mai pă ingliș. Cuvântul e compus din 3 părți:

„bez-” înseamnă „fără...”. Cică există ca și cuvânt și în limba română, cu aproximativ același sens: „în afară de...”, regăsindu-se, potrivit DEX, și într-o expresie obscură, pe care eu n-am auzit-o vreodată „bez Vlașca și Teleorman”. De asemenea se mai întâlnește în cuvinte compuse de origine slavă, precum „bezmetic” - „[stup] fără matcă”, „bazaconie” - „fără lege, ne-legiuire” sau „bâzdâganie” - „fără suflet” (de la „dihanie” - „spirit, suflet”)

„bog” se traduce ca „(dumne)zeu”. În limba română se găsește în expresia „bogdaproste” - „Domnul să-i ierte (pe morții tăi)” sau în numele Bogdan - „darul lui Dumnezeu” (sinonim cu grecescul Teodor/Tudor sau numele de origine evreiască Matei, Nathaniel sau Ionathan). Mai apropiat ca formă de bezbojnic este în expresia rusească „Boje moi!” - exclamație tradusă aproximativ ca „Dumnezeule!”

„-nic” este un sufix adjectival, tot de origine slavă. Îl regăsim și-n limba română, în cuvinte precum „harnic”, „rodnic”, „falnic”, „fățarnic”, etc

Având în vedere originea străină, merită explicată și motivul pentru care mi-am denumit blogul în acest mod. Ei bine, înaintea de Dawkins și noii atei, cam singura literatură antiteistă pe plaiurile mioritice erau cărțile de propagandă comuniste, traduse din rusă prin anii '60 - '70. Aveam două astfel de cărți în casă „Biblia pentru credincioși și necredincioși” și „Cum se nasc, trăiesc și mor zeii și zeițele”, ambele scrise de un anumit Emilian Iarolavski. care Iaroslavski era șef peste propaganda antireligioasă în URSS, în perioada interbelică - înainte ca Stalin să o lase mai moale, pe motiv că Biserica Ortodoxă era bună la însuflețit soldatul rus ce lupta întru apărarea Patriei de fasciști - , și care, printre altele, edita o revistă numită „Bezbozhnik” (pe rusă „Безбожник”, vezi imaginea de mai sus) care încerca să ridiculizeze religiile tradiționale pentru a putea fi substituite de noua religie numită Comunism. În orice caz, ce vroiam să spun, în termeni hipsterieni, este că citeam cărți antireligioase înainte să fie mainstream, și deși trebuiau filtrate părțile de propagandă pro-comuniste, gen „lupta de clasă”, „URSS iz dă best” și alte asemenea bazaconii, cărțile erau destul de interesante dpdv factual. De altfel, nu e greu să arăți cât de auto-contradictorie este Biblia sau cât de ridicole sunt poveștile din diverse religii, și totuși, cât de asemănătoare. Mai în detaliu despre aceste cărți, poate într-o postare viitoare.

Dasvidanya tavarișci!

Imnul țiganilor și blestemul lui Iisus

Dacă Împăratul Utopic s-a ocupat de Imnul internațional al țiganilor, eu musai a completa acea postare cu una dedicată Imnului țiganilor din Ungaria, căci, în cel mai pur „spirit autonomist”, romii din Magyarország au propriul lor imn, și, fideli tradiției, e o melodie tare mișto, ce, pe deasupra, se leagă și de povestea crucificării lui Iisus.

Imnul se bazează pe o poveste populară europeană, originară din lumea greacă, potrivit căruia Iisus, sau maică-sa (depinde de versiune), l-ar fi blestemat pe fierarul-țigan prezent la crucificare, fie pentru că el a făcut cuiele, fie pentru că ar fi furat unul din ele. Există versiuni în care țiganul fierar ar fi fost binecuvântat, deoarece furând unul din cele patru cuie, a rămas un singur cui pentru ambele picioare, iar astfel s-a evitat situația jenantă în care Cristos ar fi fost crucificat cu picioarele crăcănate. Potrivit legendei, pentru fapta sa, țiganul ar fi primit dezlegare la furat o dată la 7 ani, fără să se considere păcat. O analiză interesantă a legendei și originii ei găsiți aici.

În orice caz, una din versiunile legendei a fost culeasă de un anume Bari Károly, iar pornind de la acea variantă, Varga Gusztáv a scris textul cântecului în limba maghiară. Melodia a devenit populară în rândul țiganilor din Ungaria în 1993, când au avut loc proteste pentru drepturi civile în localitatea Eger, și a fost adoptată ulterior ca imn.

Textul melodiei, în maghiară:

Zöld az erdő, zöld a hegy is

A szerencse jön is, megy is

Gondok kése husunkba vág

Képmutató lett a világ

Egész világ ellenségünk

Űzött tolvajokként élünk

Nem loptunk mi csak egy szöget

Jézus vérző tenyeréből

Isten, könyörülj meg nékünk

Ne szenvedjen tovább népünk

Megátkoztál, meg is vertél

Örök csavargóvá tettél

Și o traducere personală în limba română:

Verde-i pădurea, verzi și munții

Norocul vine, norocul trece

Cuțitul grijilor taie în carnea noastră

Ce fățarnică a devenit lumea

Toată lumea ne dușmănește

Trăim ca niște hoți hăituiți

N-am furat noi decât un cui

Din palma însângerat-a lui Cristos

Doamne, miluieşte-ne pe noi

Să nu ne sufere-n continuare neamul

Ne-ai blestemat, ne-ai și bătut

Niște vagabonzi eterni ne-ai făcut

Există o altă versiune a melodiei, cea de mai jos, scrisă de Orsós Jakab în limba băiașilor, considerat de asemenea, un imn al acestui neam aparte de țigani. Dacă vi se pare că melodia sună românește pe alocuri, asta-i deoarece limba băiaşilor e româna veche, vorbită în Banat şi în Ardeal în urmă cu câteva sute de ani, învăţată în anii de robie. Un articol foarte interesant despre băiași a fost publicat și în Evenimentul Zilei. Merită citit.

Textul în băiașă:

Pădură verdie, pădură verdie,

Norocul vinie, norocul merge,

Gîndu' bace, bubuiaşce,

Lume-ţara mişuniaşce.

Lume-ţara ăi străiniu nostru,

Che-i beaşu' numai lotru,

N-am furat, noi, numa' un cui,

Den crușe-lu Dimizo.

Iartă, iartă, Dimizoie,

Hinie ieșce lume-ţara,

Nie bătut tu, cum ai ghendit,

Lume-ţara ni-o ăstrănit.

Melodia a apărut parțial și-n filmul Latcho drom, a lu' Tony Gatlif (acelaș tip care a făcut filmu Gagiu Dilău, pe plaiuri mioritice) în limba țigănească - partea a doua a filmulețului:

Textul melodiei în țigănește (găsit ca și comentariu pe YouTube la melodia de mai sus):

Zeleno vesh, zeleno plaj,

amari bax, avel thaj zhal,

gindongo buss ando mas del

andej luma buzhanglipej.

Intrego luma dushmanoj,

sako rom sar chor nashadoj,

chi chordam jekh karfin numa,

andaj Jezusheski palma.

Devla zhutin pe amende,

na de mila pe romende,

amaja dan thaj vi mardan,

nashadeske amen shutan.

Sursă imagine: mercuriustour.ro

Noul Ateism - puţin mai mult decât doar "ateism"

Dupa cum am aratat într-un post precedent, cuvântul "nou" din termenul de Ateism Nou are o justificare, dat fiind noua dimensiune sociala a acestei "mişcǎri", deşi mulţi nu aprecieazǎ acest adjectiv. Exista însa o problemǎ mai mare cu termenul de "ateism" din aceasta eticheta, dat fiind faptul ca atitudinea celor care compun aceasta miscare nu se restrânge doar la a-teism.

Desi stricto sensu ateism înseamna lipsa de credinta în zei, astǎzi termenul este folosit ca sinonim pentru ireligiozitate, adica negarea oricarei religii, ca sistem de întelegere a lumii bazate pe credinţǎ. Astfel, desi termenul "ateu" este îngust, el reprezinta totusi nucleul mişcǎrii neo-atee, mişcare ce se extinde nu doar la desconsiderarea zeitǎţilor, ci şi la condamnarea religiilor, la scepticism faţǎ de pseudoştiinţǎ precum şi la criticǎ fata de orice formǎ de iraţional. Am facut o distinctie între zeitati si religii pentru cǎ dacǎ în sistemele religioase abrahamice eliminarea zeitǎţii(-lor) înseamna practic eliminarea religiei respective, exista forme religioase - cum ar fi de exemplu unele forme de buddhism - ce funcţioneazǎ fǎrǎ existenţa unor zeitǎţi, facându-le practic religii atee, fǎrǎ sa fie ateism, aşa cum întelegem noi acest termen. Astfel, un ateu neaga, sau se strǎduieşte sǎ nege şi, poate, sǎ şi combatǎ, orice forma de religiozitate, fie ca e vorba una abrahamicǎ, dharmicǎ, sau chiar politic-secularǎ, cum ar fi de exemplu comunismul, precum şi practici ce ţin de sfera religioasǎ, precum rugǎciunea sau alte practici "alternative" cu miros de neo-primitivism New Age.

Este totusi necesar sa mentionez ca, în ciuda imperfecţiunilor, sprijin utilizarea termenilor de "ateu/atee" şi "ateism", considerând ca sunt cele mai raspândite şi acceptate, atât printre necredincioşi, cât si printre "oamenii Domnului", fiind deci cei mai la îndemânǎ termeni. Tentativele de a gasi noi termeni pentru "homo ireligiosus" au avut rezultate modeste, termenul "secular umanist" fiind prea complicat/lung si mult mai restrictive decât ateu, "liber-cugetǎtor" fiind prea vag-boem (şi la noi în ţarǎ prea asociat cu tǎtuca Ilici), "sceptic" fiind prea larg, cu valente mai degraba în anti-pseudoştiinţǎ, iar "bright" fiind prea caricatural. Astfel, termenul de "ateu" este cel mai potrivit pentru a se cristaliza ca termen-umbrela pentru necredincioşi, cu menţiunea cǎ are, sau poate asimila, nuante mai vaste decât s-ar crede dupa o prima analiza etimologica.

PS. Pt termenul complementar "agnostic" vezi articolele lui LazyPawn si Oenoanda.

Noe Chinezul si impresionarea prin nestiinta

Citez dintr-un blogpost creştin care încearcǎ sǎ forţeze paralela dintre un mit deluvian chinezesc şi cel biblic:

"In textul lui Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr), [...] Povestea spune ca in mijlocul acestei calamitati, un erou numit Noe (女嬅) a ajutat la repopularea lumii cu oameni si animale.

Caracterul chinezesc pentru cuvantul “arca” este reprezentat prin 船 (puteti verifica pe Google translate). Acest caracter este compus din alte trei figuri care reprezinta cuvintele gura, opt, si vas (nava).

Intelesul acestui caracter este “BARCA”. Iar caracterele ce-l compun sunt 舟(care inseamna vas sau nava), 八(inseamna cifra opt), 口(inseamna gura)

Rezulta ca 八+口(cateodata are intelesul de “persoana”)+舟= opt oameni intr-o barca."

Hai sǎ facem un curs scurt de hanzi (caractere chinezeşti). Caracterele chinezeşti mai complicate sunt compuse din 2 pǎrţi: o parte semanticǎ, ce aratǎ cititorului din ce câmp lexical face parte, şi o parte foneticǎ, ce dǎ indicii despre cum se citeşte caracterul. Astfel, spre deosebire de ce cred oamenii, caracterele chinezeşti nu trebuie memorate 100% deoarece conţin indicii legate atât de sens cât şi de pronunţie.

Problema cu arca. Sǎ ne întoarcem la "arca" din text:

Potrivit saitului Zhongwen.com, sait ce trateazǎ etimologic caracterele chinezeşti, caracterul 船 (citit "chua'n") nu înseamnǎ "arcǎ" (cuvînt cu sens destul de restrâns), ci banalul "vas (mare), vapor". Vezi şi Wikiţionarul. (În chinezǎ, "Arca lui Noe" se scrie "諾亞方舟" potrivit Wiki)

Dupǎ cum indicǎ şi saitul Zhongwen, caracterul se descompune în 2 pǎrţi: 舟 şi caracterul combinat din "八+口". Sǎ le luǎm pe rând:

a) Radicalul 舟 este elementul etimologic, este o pictogramǎ stilizatǎ a unei canoe scobite (potrivit Zhongwen) şi se citeşte "zhou". Asta ne aratǎ cǎ simbolul original este un cuvânt legat de ambarcaţiuni acvative

b) Radicalul compus din 八+口 este un radical fonetic. Atenţie Mare!!!!. Acest radical ne aratǎ cum se citeşte caracterul original, şi NU CONTEAZĂ etimologia lui. Astfel nu conteazǎ cǎ e compus din semnul 八 (care însemnǎ cifra 8, "diviziune", "separare" - Zhongwen) şi semnul 口 ("gurǎ", "deschidere", "intrare" - Zhongwen). La radicalul fonetic conteazǎ doar pronunţia, şi în acest caz este "yan" (Zhongwen). Faptul cǎ e vorba de "8 guri", sau "8 deschideri", sau "intrǎri separate" sau orice altǎ combinaţie nu conteazǎ.

Ca sǎ recapitulǎm: Caracterul ne aratǎ faptul cǎ e vorba de un cuvânt legat de bǎrci care se pronunţǎ aproximativ "~yan". Astfel un chinez o sǎ-şi dea seama cǎ 船 este de fapt cuvântul "chua'n", chiar dacǎ n-a vǎzut caracterul respectiv niciodatǎ.

De altfel, caracterul pt "vapor" mai poate fi scris şi: 舩 sau 舡 (dupǎ cum vezi diferǎ doar radicalul fonetic - nu mai e vorba de semnul cu "8 guri", cel semantic în schimb este identic) - vezi aici şi aici.

Numele lui Noe cel Chinez. Aici, userul Feynman a intuit ceva şi a lǎsat urmǎtorul comentariu:

"Am verificat pe google 女嬅. 女= feminin 嬅 = Hua 女嬅 = femeie. Nu Noe. O mica problema totusi. Nu cred ca se scria cu caractere moderne chinezesti acum tspe mii de ani. Nice try, though."

Deşi greşeşte legat de lizibilitatea caracterelor (zic eu din neatenţie, fiind probabil derutat de sintagma "cca 2500 i.Hr"), dat fiind faptul cǎ textul citat ("Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr)") a fost scris în timpul dinastiei Han, dinastie ce moştenise deja un set unificat de caractere de la dinastia precedentǎ (Qin) iar evoluţia acestui set este bine documentatǎ pânǎ-n ziua de azi, Feynman mi-a dat un indiciu atunci când am vǎzut cǎ al doilea caracter nu a fost tradus de Google.

Caracterele 女嬅 se citesc în acest caz fonetic şi iese pronunţia aproximativǎ: "Nü Hua" sau "Nǚwā", care am putea spune cǎ seamǎnǎ cu numele de "Noe". Ce nu semǎnǎ în schimb este legenda şi înfǎţişarea. Ia uitaţi-vǎ un pic la imaginea lui Nǚwā (vezi wiki) de la începutul paragrafului. Da, acel şarpe Glykon este Noe Chinezul, şi deci paralela cu legenda chinezǎ începe sǎ fie din ce în ce mai ridicolǎ.

Pe lângǎ faptul cǎ, virgulǎ, chinezii au şi alte mituri cu inundaţii, hai sǎ analizǎm un pic povestea citatǎ de creştini. Mitul cu Nǚwā este descris, printre altele în capitolul 6 al cǎrţii Huainanzi (淮南子). Bloggerul creştin vorbeşte despre "textul lui Huai Nan Zi (南子) [observaţi caracterul lipsǎ!]", exprimare greşitǎ deoarece Huainanzi este titlul ("Maeştrii/Filosofii din Huainan"), nu autorul, autorul fiind prinţul legendar Liu An. (vezi wiki). Pe Wikipedia existǎ o relatare a mitului aşa cum apare în Huainanzi:

"In remote antiquity, the four poles of the Universe collapsed, and the world descended into chaos: the firmament was no longer able to cover everything, and the earth was no longer able to support itself; fire burned wild, and waters flooded the land. Fierce beasts ate common people, and ferocious birds attacked the old and the weak. Hence, Nüwa tempered the five-colored stone to mend the heavens, cut off the feet of the great turtle to support the four poles, killed the black dragon to help the earth, and gathered the ash of reed to stop the flood. Variation: The four corners of the sky collapsed and the world with its nine regions split open."

Concluzie: Cu cât investigǎm mai de aproape, cu atât ne dǎm seama cǎ legendele sunt asemǎnǎtoare doar prin faptul cǎ eroii principali seamǎnǎ la nume, existǎ inundaţii şi bǎrci. În rest, legenda iudaicǎ (o variaţiune a celei babiloniene de fapt) vorbeşte despre un multicentenar care construieşte o grǎdinǎ zoologicǎ plutitoare la ordinele divinitǎţii, iar legenda chinezǎ despre o zeiţǎ a creaţiei cu corp de şarpe ce opreşte inundaţiile prin uciderea unui balaur.

Ţin sǎ menţionez cǎ am cǎutat sǎ vorbesc despre informaţiile date de bloggerul creştin, fǎrǎ sǎ vorbesc şi de alte variaţiuni ale legendei lui Nǚwā, ce se gǎsesc în alte surse literare. Paralelele pot pǎrea verosimile doar atunci când ai un public ignorant şi uşor de impresionat. Din pǎcate pentru unii trǎim în Epoca Informaţiei (uşor disponibile).

Ca o notǎ proprie, eu consider miturile deluviene atâta de ubicuue pentru cǎ oamenii s-au aşezat mereu pe malurile râurilor, iar, înainte de epoca modernǎ, râurile tindeau sǎ provoace inundaţii, uneori foarte mari. Oamenii, fiind oameni, o datǎ cu trecerea timpului, exagerau poveştile despre aceste inundaţii, ajungând de la o "mare inundaţie regionalǎ" la "potop mondial", şi astfel se nǎşteau legendele. Am mai vorbit despre inundaţii aici şi despre mitizare aici.

Pauza muzicala - Jale bretona pe apocalipsa somaleza

Hoinarind pe un site cu initiale de corporatie fictiva*, MNU (Muzica Nu Ucide), si interese in domeniul muzical, am dat peste un post interesant. Autorul articolului propunea 7 piese pentru Marele Inexistent ca soundtrack pentru sfarsitul lumii, iar una din acele piese mi-a trezit simturile si curiozitatea.

Este vorba de un duet intre breton-francezul Denez Prigent si irlandez-australianca Lisa Gerrard, piesa intitulata "Gortoz a ran", sau mai pe romaneste, "(Eu) Astept", piesa ce se gaseste pe coloana sonora a filmului "Black Hawk Down", film inspirat dintr-o carte inspirata dintr-o batalie purtata intre americani si somalezi in desisul junglei urbane Mogadisciene prin anul 1993. Americanii, ca de obicei, au intrat in stil Rambo incecand sa captureze un warlord somalez, iar somalezii au aplicat tactica folosita si de vietnamezi... au fost si multi si la ei acasa, oferindu-le 'mperialistilor un mini-Armaghedon de 2 zile.

Dar sa ne intoarcem la melodia care ma obsedeaza de vreo 2 zile. Poate cei mai ageri dintre voi ati observat ca titlul piesei suna teribil de straniu. Asta pentru ca monsieur Prigent, originar din Mica Britanie (nord-vestul Frantei) canta in limba bretona, limba celtica inrudita de-aproape cu limba galeza (welsh) si cornica (cornish) - subgrupa brythonica -, si mai de departe cu limba irlandeza (irish-gaelic), scotiana (scotish-gaelic) si manx (din insula Man) - subgrupa goidelica. Stilul vocal al piesei se cheama gwerz, fiind de fapt o balada sau un cantec de jale tipic breton, insa este probabil primul astfel de cantec in care o parte din text este cantat intr-o limba inventata, in cazul asta, nascocita de madmoiselle Lisa Gerrard. Enjoy

Versiunea lunga (textul piesei in bretona si engleza):

*) e vorba de Multi National United din District 9

PS. Fiind un blog despre religie si, implicit, despre inviere, tin sa mentionez ca limba cornica/cornish, frate bun cu bretona din melodie, a fost inviat la inceputul secolului XX dupa ce daduse ortu popii prin secolul XVIII. Asta asa, ca fapt divers.

Tatal Nostru - bun doar pentru lingvisti (oarecum)

Un lucru interesant despre rugǎciunea "Tatǎl Nostru" (şi cam singurul folos pe care-l are):

Wikipedia:"Traduceri ale rugǎciunii au fost multǎ vreme utilizate pentru comparaţii rapide între limbi, datorat şi faptului cǎ primii filologi erau creştini, şi o mare parte din aceştia erau preoţi. Datoritǎ activitǎţilor misionare, de-a lungul istoriei, una din primele cǎrţi traduse în noile limbi descoperite era Biblia, şi prin urmare, cele mai accesibile texte în orice limbǎ erau traduceri parţiale sau totale ale Bibliei. De exemplu, singurul text existent în limba goticǎ este Codex Argenteus, reproducerea incompleta a Bibliei lui Ulfilas.

În ultima perioadǎ, aceastǎ practicǎ a început sǎ fie combǎtutǎ, atât din considerente ce ţin de neutralitate religioasǎ, cât şi din considerente de ordin practic: rugǎciunea "Tatǎl Nostru" foloseşte o formǎ de exprimare ce diferǎ de modul de vorbire curent într-o anumitǎ limbǎ. În lingvistica din Uniunea Sovieticǎ, din motive ideologice, se foloseau Operele Complete ale lui V.I. Lenin, având în vedere cǎ fuseserǎ traduse în toate limbile uniunii, dar şi în principalele limbi ale secolului XX."

Imaginea (sursǎ: StrangeMaps), publicatǎ în 1730 de Gottfried Hensel, se numeşte, în latinǎ, Europa Polyglotta, Linguarum Genealogiam exhibens, una cum Literis, Scribendique modis, Omnium Gentium. Deşi prezintǎ începutul rugǎciunii "Tatǎl Nostru" în majoritatea limbilor europene, cu scop comparativ, lipseşte limba românǎ. De aceea adaug douǎ imagini, un text în scriere chirilicǎ româneascǎ, din 1870, şi unul în grafie latinǎ, din 1874.


"Das Gebet des Herrn in den Sprachen Russlands" ("Tatǎl Nostru în limbile din Rusia"), St. Petersburg, 1870.


"Sânta Scripturã a Vechiuluî si a Nouluî Testamentû", Iasiî - 1874

Rugǎciunea în alte 1641 limbi şi dialecte: Click aici
Amin.