Religiile politice și pseudoștiințele - adaptări la modernitate

Există o paralelă interesantă între evoluția conceptului de religie, de la forma tradițională la cea secular-politică, și cea a leacului, de la cel băbesc la cel postmodern (homeopatie & friends).

Cele din urmă sunt întotdeauna o continuare a celui dintâi, cu o mutație fundamentală în perioada modernă. După perioada iluministă, sub imperiul presiunii exercitate de către iluminism, cu al său ateism, avem impresia că religia a început să piardă din ce în ce mai multă influență politică, fiind astfel trecută în sfera privată. Tranziția istorică de la evul mediu teocratic la modernitatea laică. Ceea ce nu ne dăm seama e că de fapt în acea perioadă, religia a suferit o ruptură în două, sau altfel spus, a avut o evoluție arborescentă, nu liniară. Pe de o parte avem situația de mai sus - ca exemplu să luăm creștinismul occidental, puternic apolitic, sau în orice caz, indirect politic, prin influență socială - și pe de altă parte avem așa numitele religii politice, care au eliminat părțile ce le făceau să semene cu niște religii, de aici și numele paradoxal de religie seculară (s-a mai menționat prin blogosferă, ateismul este un pas necesar, dar nu suficient pt o atitudine rațională) Astfel, tribalismul irațional (mesianic, etc) a putut să rămână în sfera politică chiar și sub presiunea laicistă a modernității.

Interesant de notat și faptul că într-un fel, și transformarea leacurilor băbești în medicină "alternativă" s-a făcut tot sub imperiul presiunii moderne, de data asta a medicinei normale. Pentru a se adapta, leacurile de altădată fie au fost validate pe cale științifică și au devenit tratamente legitime, fie s-a transformat în ceva ce seamănă a medicină adevărată, preluând un limbaj ce sună științific - vezi legile lui Hahnemann în cazul homeopatiei. O veritabilă adaptare prin mimetism, unde dușmanul de care se ferește este ochiul critic al bolnavului, ce vrea medicamente științifice, și nu rădăcini.

Astfel, sub presiunea lui "adatează-te sau pieri" avem non-medicamente ce par medicamente, și religii ce par non-religii (ideologiile totalitare). Sunt curios cum va schimba critica neo-ateistă religiile de azi?

Later Edit: O altă instanță de adaptare mimetică este efortul depus de creștinismul fundamentalist american de a părea științific, prin intermediul designului "inteligent" (numit anterior și "știința creației" sau creaționism). Totuși această adaptare nu servește doar unui scop psihologic - acela de a-l păcăli pe credincios că supersițiile sale sunt cumva fundamentate științific - ci și unui scop juridic - introducerea religiei în școli ca și alternativă laevoluționism.

PS. Click pe poză pt a mări.

Comunismul ca religie de stat

Istoricul englez R.N. Carew Hunt, în a sa “Teorie şi Practicǎ a Comunismului” numea Comunismul “cea mai împortantǎ mişcare socialǎ de la apariţia Creştinismului” şi numeroşi scriitori şi istorici au argumentat faptul cǎ ideologia comunistǎ este o religie.

Nu este o afirmaţie deplasatǎ aceea cǎ versiunea leninistǎ a Comunismului a fost de fapt religia de stat a Rusiei Sovietice, având proprii sǎi profeţi – Marx, Engels şi Lenin – propriile sale cǎrţi “sfinte”, pontifi mandataţi de cǎtre Istorie sǎ conducǎ lumea cǎtre paradisul ultraegalitarist, concilii ecumenice sub formǎ de congrese în care se hotǎrea interpretarea ortodoxǎ a ideologiei precum şi o întreagǎ armatǎ de preoţi şi parohii, sub formǎ de activişti şi organizaţii regionale. Singura mare diferenţǎ faţǎ de vechile religii era lipsa conceptului de divinitate, însǎ asta n-ar fi o problemǎ, dat fiind faptul cǎ şi Budismului – în forma sa originalǎ cel puţin – îi lipsea ideea de zeitate, şi totuşi e consideratǎ o religie.

Este falsǎ ideea, mult vehiculatǎ de creştini, cum cǎ ateismul a dus la suferinţa din interiorul lagǎrului sovietic. Costul uman al comunismului se poate atribui, paradoxal, unei prea mari credinţe, credinţǎ în societatea utopicǎ predestinatǎ. Comuniştii au atacat celǎlalte religii pentru a stârpi competiţia ideologicǎ, pentru a distruge sistemele de gândire concurente, sau cel puţin pentru a le neutraliza orice bazǎ de putere şi influenţǎ în noua societate clǎditǎ pe comunism. Imperiul Roman de la inceputul mileniului I, politeist, se afla într-o situaţie similarǎ, doar cǎ noua religie mesianicǎ atunci era creştinismul.

Problema majorǎ a comunismului nu este lipsa credinţei. Pasiunea şi încrederea oarbǎ a comunistului în adevǎrul suprem de care era ghidat sunt identice cu sentimentele ce animǎ fundamentaliştii din ziua de azi. Comunismul a oferit o explicaţie exhaustivǎ pentru modul de funcţionare a societǎţii umane. A oferit, mai ales la începuturi, şi o cale spre mântuire, şi cel mai important, un sentiment de camaraderie şi identitate pentru membri sǎi, elemente importante într-o religie. Iar aceşti credincioşi au muncit din greu sǎ-i facǎ pe alţii sǎ vadǎ “adevǎrul” lor luminos, adevǎratǎ muncǎ misionarǎ, Iezuitǎ ar spune unii.

Este important de notat faptul cǎ s-a încercat din rǎsputeri evitarea oricǎrei comparaţii dintre comunism şi vechile religii, cǎci astfel ideologia pierdea orice legitimitate asupra adevǎrului, adevǎr derivat, credeau comuniştii în mod fals, din legile ştiinţifice. Comuniştii n-ar fi recunoscut niciodatǎ – de altfel nici azi n-o fac – cǎ aserţiunile privind modul de dezvoltare al societǎţii umane nu erau bazate pe date ştiinţifice ci pe speculaţii ideologice. Ei susţineau originea ştiinţificǎ a comunismului pentra speculaţiile de la baza ei sǎ obţinǎ din respectul de care se bucura ştiinţa la vremea respectivǎ. De altfel şi creaţionismul contemporan vrea sǎ-şi aroge titlul de ştiinţǎ, pentru a obţine aceeaşi credibilitate.

Communismul a fost de-o religiozitate feroce, ce a suferit de toate pǎcatele unui mod de gândire magic, bazat pe viziunea unui rai terestru al egalitǎţii şi prosperitǎţii, pe dogme inconsistente şi interpretabile, ce, la fel ca în alte religii, au dus la schisme, reinterpretǎri şi adevǎraţi credincioşi în dogma “dictaturii proletariatului”. Imperiul rus n-a abandonat religia, doar cǎ pentru aproape un secol, a schimbat religia de stat din creştinism în comunism.

Post inspirat din două posturi Jaskaw şi un articol World Prout Assembly.

Vezi şi: "Defining Religion in Operational and Institutional Terms" de Boyan, Stephen A. Jr.

Schisma la atei

Cicǎ e o schismǎ în cadrul ateismului (de parcǎ e bloc compact de tip religios).

NPR - Abitter rift divides atheists (e şi variantǎ audio acolo, da no external embed)

Last month, atheists marked Blasphemy Day at gatherings around the world, and celebrated the freedom to denigrate and insult religion.

Some offered to trade pornography for Bibles. Others de-baptized people with hair dryers. And in Washington, D.C., an art exhibit opened that shows, among other paintings, one entitled Divine Wine, where Jesus, on the cross, has blood flowing from his wound into a wine bottle.

Another, Jesus Paints His Nails, shows an effeminate Jesus after the crucifixion, applying polish to the nails that attach his hands to the cross.

"I wouldn't want this on my wall," says Stuart Jordan, an atheist who advises the evidence-based group Center for Inquiry on policy issues. The Center for Inquiry hosted the art show.

Jordan says the exhibit created a firestorm from offended believers, and he can understand why. But, he says, the controversy over this exhibit goes way beyond Blasphemy Day. It's about the future of the atheist movement — and whether to adopt the "new atheist" approach — a more aggressive, often belittling posture toward religious believers.

Some call it a schism. [restu prin articol]

Sunt curios cine declarǎ excomunicǎrile. Pǎreri?