Apelul la consecințe - câteva note

Apelul la consecințe este un mod foarte parșiv de a câștiga o argumentație. În principiu, mizându-se pe filtrul de costuri/beneficii a gândirii umane, se încearcă subminarea unei poziții prin consecințele (reale sau imaginare) pe care acea poziție s-ar putea să-l aibă. 

De obicei, întâlnim acest argument în două instanțe, oarecum interconecate:

În primul rând este vorba de anti-evoluționiști, care, speriați de ideile de selecție naturală și „supraviețuire a celui mai adaptat” cred că acestea vor atrage după sine o civilizație bazată pe eugenie și lagăre, după modelul totalitarismelor secolului XX. Am tratat deja această idee într-un articol mai vechi.

În al doilea rând, e vorba de situația mai generală a teiștilor, care văd într-o lume golită de divinitate - și deci de un standard obiectiv de moralitate - un haos generalizat al anarhiei și „relativismului moral”. Ei cred că astfel omul devine dintr-un nimeni important (centrul creației) de sub bocancul divin, un „nimeni pur și simplu”, pierdut pe un bolovan stelar, care e gata să-și omoare vecinul, un nimeni și el.

Primul argument se întâlnește de obicei la cultele creștine înclinate spre creaționism, precum neo-protestanții, sau într-o formă mai vulgară, la ortodocși. Pe de altă parte, al doilea apel la consecințe îl veți întâlni de fiecare dată când vreun înalt ierarh catolic sau ortodox (și aici ma gândesc mai ales la papă) începe să deplângă lipsa credinței și creșterea „nihilismului” care, chipurile ar arunca umanitatea înt-o „criză socială și spirituală”.

N-ar trebui să spun că și în cazul în care acceptarea „darwinismului” ar duce la o societate-abator, sau dacă ateizarea planetei ar transforma lumea în distopie orwelliană, aceste două idei ar rămâne la fel de valabile. O idee rămâne adevărată indiferent de consecințele sale.

Și ca final, aș dori să menționez, cu titlul onorific de „scârbe umane”, o categorie aparte de apelanți la această eroare logică. Sub logica lui „adevăru-i bun, dar nu și pt căței”, există o seamă de necredincioși, de obicei adulți, care consideră, arogant, că divinități și „prostii de-astea” nu există, dar totuși fac apologia religiei ca instrument de control al maselor. Din observațiile mele, tot ei dau dovadă de mediocritate, și se încadrează bine mersi în categoria „vulgului ce necesită control”, cu toate că își arogă, elitist, condiția de iluminați.

Darwinismul și politica

Am tradus părți dintr-un articol interesant din New Statesman, de fapt recenzia unei cărți intitulate „Gena Politică: Cum au schimbat ideile lui Darwin politica”, autor Dennis Sewell, în care se discută modul în care teoria selecției naturale a fost folosită (aiurea) în gândirea politică (și socială), deși locul ei este în domeniul biologiei. Deși cartea are suficiente lacune și autorul pare să să aibă o înclinație scientofobă, după cum relevă acest articol, recenzia de mai jos merită citită:

"[...]Principala realizare a evoluției de tip Darwinian a fost faptul că a eliminat necesitatea unui scop sau a unui design. Evoluția este un proces fără direcție, ce produce forme de viață foarte complexe ca apoi să le elimine întru totul. Nu există progres în natură, însă în domeniul eticii și a politicii, ideea de evoluție se leagă invariabil de speranța schimbării în mai bine. Generații întregi de gânditori progresiști au invocat darwinismul ca fundament al unei societăți mai avansate, așa cum o visau ei. Însă conținutul acestor viziuni s-au schimbat de-a lungul timpului, și una din virtuțile cărții „Gena Politică” este că arată cât de des a fost utilizat darwinismul pentru a promova idealuri de progres uman ce sunt neliberale, autoritariene sau rasiste.[...]

Desigur, versiuni ale teoriei darwiniene au fost utilizate în sprijinul unor cauze extrem de neplăcute iar atunci când au fost cuplate cu teorii rasiste, au creat un climat în care genocidul putea părea o politică coerentă din perspectivă științifică. La acest argument, apărătorii contemporani ai darwinismului vor protesta vehement, susținând că acele abuzuri nu sunt o consecință inevitabilă a teoriei selecției naturale. Și nu greșesc întru totul. [...] Ca idee generală, o teorie nu poate fi considerată responsabilă de modul în care este interpretat și untilizat, chiar și numai pentru că explicațiile nu duc automat la judecăți de valoare. [Altfel zis, explicațiile sunt descriptive, nu prescriptive]

Această ultimă idee e confirmată și de diversitatea mișcărilor ce-și arogă o descendență privilegiată din gândirea darwiniană. Naziști și ideile lor de „rasism științific”, comuniști ce credeau într-un viitor colectiv(ist) pentru umanitate, anarhiști influențați de Peter Kropotkin ce gândeau că importanța ajutorului reciproc e dovedită de teoria evoluționistă, susținători ai ideii de laissez-faire precum Herbert Spencer (care a inventat expresia „supravietuirea celui mai apt”) precum și marii sacerdoți ai ingineriei sociale precum Lordul Beveridge - un susținător îndelungat al eugeniei [...] - nu se poate ca toți să aibă dreptate. Pare rezonabil să concluzionăm că toți aceștia greșesc, și că nu se poate deriva o poziție morală sau politică din teoria lui Darwin.

Și totuși lucrurile nu sunt atâta de simple. [...] Ce s-a întâmplat, de fapt, e că evoluția a fost promovată ca o credință. Galton spera ca într-o zi instituția eugeniei să aibă o autoritate precum biserica. Haeckel și-a întemeiat „Liga Monistă” tocmai pentru a fonda o „religie evoluționistă”. Iar pentru [Julian] Huxley, transumanismul era în mod clar un subsitut pentru religie.

[....]Ideea cum că societățile „evoluează” de-a lungul timpului, unele devenind mai „evoluate” decât altele, există de generații bune. Și totuși nu e decât o metaforă înșelătoare. Nu există nimic în societăți ce să fie analog selecției naturale, sau ceva comparabil cu genele - oricât s-ar povesti de meme. De fapt, evoluția nu are nimic de-a face cu progresul, oricum am înțelege progresul. Și totuși, această confuzie este probabil incurabilă. Ea exprimă o iluzie esențială timpurilor moderne - mitul cum că cunoașterea științifică va permite speciei umane să-și ia în propriile mâini destinul. Lecția lui Darwin e că speciile nu au un țel comun [, un destin colectiv]. [...]"

PS Informativ:

Țineți minte și următoatre eroare logică, deseori folosită atât pentru a ataca teoria evoluției, cât și pentru a discredita ateismul ca poziție filosofică:

Eroarea de logică de tip "apelul la consecinţe" se defineşte prin apelul vorbitorului la consecinţele nefaste ale raţionamentului/argumentului celuilalt; nu este atacat ceea ce spune preopinentul, ci se arată că ceea ce se susţine nu poate fi adevărat, pentru că în acest caz consecinţele ar fi dezastruoase.

Un exemplu ar fi: „ateismul/darwinismul este fals/inacceptabil pentru că duce la nazism/comunism/imoralitate/etc”

Imagine 1: de pe Behance.net via Proddit și modificat de mine

Religiile politice și pseudoștiințele - adaptări la modernitate

Există o paralelă interesantă între evoluția conceptului de religie, de la forma tradițională la cea secular-politică, și cea a leacului, de la cel băbesc la cel postmodern (homeopatie & friends).

Cele din urmă sunt întotdeauna o continuare a celui dintâi, cu o mutație fundamentală în perioada modernă. După perioada iluministă, sub imperiul presiunii exercitate de către iluminism, cu al său ateism, avem impresia că religia a început să piardă din ce în ce mai multă influență politică, fiind astfel trecută în sfera privată. Tranziția istorică de la evul mediu teocratic la modernitatea laică. Ceea ce nu ne dăm seama e că de fapt în acea perioadă, religia a suferit o ruptură în două, sau altfel spus, a avut o evoluție arborescentă, nu liniară. Pe de o parte avem situația de mai sus - ca exemplu să luăm creștinismul occidental, puternic apolitic, sau în orice caz, indirect politic, prin influență socială - și pe de altă parte avem așa numitele religii politice, care au eliminat părțile ce le făceau să semene cu niște religii, de aici și numele paradoxal de religie seculară (s-a mai menționat prin blogosferă, ateismul este un pas necesar, dar nu suficient pt o atitudine rațională) Astfel, tribalismul irațional (mesianic, etc) a putut să rămână în sfera politică chiar și sub presiunea laicistă a modernității.

Interesant de notat și faptul că într-un fel, și transformarea leacurilor băbești în medicină "alternativă" s-a făcut tot sub imperiul presiunii moderne, de data asta a medicinei normale. Pentru a se adapta, leacurile de altădată fie au fost validate pe cale științifică și au devenit tratamente legitime, fie s-a transformat în ceva ce seamănă a medicină adevărată, preluând un limbaj ce sună științific - vezi legile lui Hahnemann în cazul homeopatiei. O veritabilă adaptare prin mimetism, unde dușmanul de care se ferește este ochiul critic al bolnavului, ce vrea medicamente științifice, și nu rădăcini.

Astfel, sub presiunea lui "adatează-te sau pieri" avem non-medicamente ce par medicamente, și religii ce par non-religii (ideologiile totalitare). Sunt curios cum va schimba critica neo-ateistă religiile de azi?

Later Edit: O altă instanță de adaptare mimetică este efortul depus de creștinismul fundamentalist american de a părea științific, prin intermediul designului "inteligent" (numit anterior și "știința creației" sau creaționism). Totuși această adaptare nu servește doar unui scop psihologic - acela de a-l păcăli pe credincios că supersițiile sale sunt cumva fundamentate științific - ci și unui scop juridic - introducerea religiei în școli ca și alternativă laevoluționism.

PS. Click pe poză pt a mări.

Istoria schizofrenica, sau Cum devin miturile realitate?

Mare surprizǎ zilele trecute. Îmi picǎ în mânǎ un manual de clasa a 5-a de istorie şi deschid manualul cu gândul cǎ o sǎ descopǎr o lecţie de istorie, dar, surprize surprize, dau peste o lecţie de religie. Iar rǎsfoind, am mai descoperit câteva "fapte" istorice.



Dar sǎ începem desigur cu începutul. Una din primele lecţii este cea în care se discutǎ apariţia omului, iar manualul este de-a dreptul schizofrenic în aceastǎ privinţǎ. În timp ce elevului îi sunt prezentate etapele evolutive ale omului, un infobox îl informeazǎ pe acelaşi elev de ce zice Geneza. Iar ca sǎ fie varza completǎ, la sfârşitul lecţiei elevul aflǎ cǎ (cicǎ) cercetǎrile ştiinţifice nu ar explica "în mod absolut limpede" apariţia omului, aşa cǎ "savanţii" (sǎ fie "ruşi"?) se gândesc cǎ poate ar trebui luatǎ în considerare şi pǎrerea religiei. (Probabil în curând vom afla cǎ pe primul homo erectus l-a chemat Prometeu, iar neandertalienii au murit atunci când Cain i-a dat un bolovan în cap la Abel).



Ceva mai la mijlocul manualului urmeazǎ douǎ lecţii de propagandǎ religioasǎ de toatǎ frumuseţea, prezentate în urmǎtoarele 3 imagini. În timp ce citiţi ţineţi minte urmǎtoarele:

1. În anul 1 e.n Irod cel Mare era mort de 4 ani (vezi Wikipedia)
2. Noul Testament e o foarte proastǎ sursǎ istoricǎ, şi şi atunci e nevoie de interpretare serioasǎ, riguros-ştiinţificǎ, nu de credinţǎ oarbǎ. (vezi Bart Ehrman şi Oenoanda)
3. Informaţiile disponibile legate de viaţa unui anume profet evreu pe nume Ioşua (Iisus) nu prea existǎ (vezi Ubi Dubium Ibi Libertas)
4. Dumnezeul creştin este tot Yahve (vezi partea din Biblie numitǎ Vechiul Testament)
5. Interpretǎrile teologice ale diverselor ritualuri magice, precum purificarea prin apǎ sau canibalismul simbolic nu ţin de istorie.
6. Împǎratul Constantin cel Mare nu a vǎzut semnul crucii înainte de bǎtǎlia de la Podul Milvian, ci semnul Chi-Ro (Labarumul)
7. Atenţie la harta de la imaginea 3. Observaţi gradul de creştinare în spaţiul mioritic.




Revenim la o nouǎ dozǎ de religie, în lecţia Pǎgânism şi Creştinism, unde, pe lângǎ informaţii istorice, elevul mai primeşte şi o pastilǎ ideologicǎ, prin care el trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ erezia (faţǎ de stat şi Bisericǎ) este o abatere iar poporul român s-a creştinat în timp ce s-a format (sau invers?). De observat menţiunea cvasi-marxistǎ potrivit cǎruia diferenţele de avere au dus poporul la erezie.



Trebuie totuşi sǎ precizez faptul cǎ autorii sunt capabili sǎ descrie fenomene religioase din persepectivǎ istoricǎ, dovedint cǎ pot face asta la capitole precum "religia animistǎ a primitivilor" sau "religia musulmanǎ" (vezi mai jos). Problema e cǎ domnii Valentin Bǎluţoiu şi Constantin Vlad au uitat sǎ-şi scoatǎ ochelarii ideologici la capitolul Iisus (de fapt capitolul Creştinism), şi, ce-i şi mai grav, e cǎ au primit aviz de la Ministerul Educaţiei! Trist.

BOR ameninta bloggeri necredinciosi

Se-ngroaşǎ gluma bǎieţi! Biserica Ortodoxǎ Românǎ se simte din ce în ce mai confortabilǎ în societatea româneascǎ, şi ca orice organizaţie avidǎ de putere, a început sǎ îşi arate muşchii pe unde apucǎ. Avem un preşedinte uns de patriarh, parlamentari care modificǎ legile dupǎ voia aceluiaşi mare vraci şi o populaţie imbecilǎ care aruncǎ aproximativ 6 milioane de euro în direcţia hoţilor în sutanǎ. Astfel dupǎ ce sirenele bǎrboase au vrǎjit mai tot poporul cu cântecul lor macabru, vor sǎ bage pumnul în gura celor care, cu raţiunea-ntre urechi, au pǎreri diferite de legionarii lui Hristos.

Un astfel de haiduc al interneţilor este Igaveuponlife, care, orbit de o nesimţire satanicǎ, a avut curajul sǎ posteze un gând al sǎu legat de disputa evoluţie/creaţie, gând disident faţǎ de Adevǎrul Oficial(tm) aprobat de SC Ortodoxia SRL (powered by Audi). Iatǎ somaţia Bisericii:



Redau integral reacţia celui vizat:

"Nu va era de ajuns ca puneti taxa pe prostie la nunta, botez sau inmormantare, nu va era de ajuns ca aveti vile si Maseratti de 200.000 de euro, ca unii sunteti pedofili, homosexuali si majoritatea hrapareti. Nu, trebuia sa duceti nesimtirea la extrem si sa ma contactati pe mine. Uite ce fac eu cu mailul vostru discret, ma pis pe el si-l postez aici sa vada toata lumea de ce sunteti in stare, nenorociti mici ce sunteti.

Asadar vreti sa imi puneti pumnul in gura? Pentru ce, ca nici macar nu era un articol iesit din comun, era o discutie libera despre creator vs evolutie.

Articole decadente si lipsite de bun simt? Nu v-ar fi rusine ma nespalatilor, burtosilor, barbosilor, daca nici eu n-am avut bun simt, o sa va arat acum bun simt. Cu tot respectul pentru credinciosii care citesc acest articol, ma pis pe Biserica Ortodoxa Romana, sunt niste hoti, niste parsivi, manipulatori, mincinosi si fara pic de bun simt.

Ma indoiesc ca umilul meu articol a influentat pe cineva, ca a reusit sa intoarca din drum vreun bisericos.

Asadar, astept “organele abilitate” sa-si faca datoria si sa ma pedepseasca pentru oribila fapta!

Ati ajuns de rasul lumii, nenorocitilor."

PS: Dupa cum am zis si mai sus, nu eu sunt cel care a primit mailul, ci Igaveuponlife (link).

Still a Lie (Portal Parody)

The cake is a lie...

Vizualizarea conştiinţei umane

Citez din cartea "Evil Genes" de Barabara Oakley, carte pe care o recomand cu cǎldurǎ:

"Vizualizarea conştiinţei umane

Metodele moderne de imagisticǎ medicalǎ ne aratǎ faptul cǎ conştiinţa umanǎ, simţul moralitǎţii, şi etica [...] nu mai sunt jucǎriile filozofilor. Au fost mapate chiar regiuni neurologice ce ţin de moralitate. În 2002, cercetǎtorul brazilian Jorge Moll şi colegii sǎi au publicat rezultatele unui studiu în care le-au fost arǎtate participanţilor imagini ce în mod normal ţin de simţul moralitǎţii, ca de exemplu copii abandonaţi, abuzuri fizice sau victime de rǎzboi. Imaginile cu creierele lor scanate prin rezonanţǎ magneticǎ funcţionalǎ (fMRI) dupǎ ce au vǎzut acele poze au fost comparate cu imagini fǎcute dupǎ vizualizarea unor poze neutre, sau unor poze ce provocau o reacţie de dezgust. Zonele creiarului activate de cǎtre moralitate includ zone ce sunt de importanţǎ criticǎ pentru comportamentul social şi pentru percepţie.[...]

Un alt studiu, efectuat de neurologul Scott Huettel de la Centru Medical al Universitǎţii Duke, a arǎtat faptul cǎ persoanele ce tind sǎ fie altruiste au activitate sporitǎ în cortexul temporar posterior superior. Aceasta este zona creierului ce ţine de perceperea intenţiilor şi acţiunilor altcuiva. Altruismul pare sǎ fie fondat pe intelegerea faptului cǎ alţii au motivaţii şi acţiuni similare cu ale noastre. Huettel explicǎ astfel: "S-ar putea ca altruismul sǎ nu fi apǎrut dintr-un sentiment cǎlduţ de bine-facere, ci din simpla recunoaştere a faptului cǎ acea chestie de acolo este o persoanǎ cu intenţii şi ţeluri. Şi poate ar fi bine sǎ îi tratez la fel cum aş vrea sǎ mǎ trateze ei pe mine."

Un al treilea studiu a arǎtat cǎ sentimentele de vinǎ şi de ruşine, la fel ca şi altruismul, activeazǎ zone specifice din creier. Ruşinea diferǎ faţǎ de vinǎ prin activarea câtorva zone suplimentare. Chiar şi resentimentele sau iertarea par sǎ fie legate de zone neuronale specifice [...]"

Empatia şi neuronii-oglindǎ

Empatia - înţelegerea şi identificarea cu o altǎ persoanǎ - pare sǎ fie legatǎ de distribuţia unor complexe de unitǎţi neuronale ce sunt controlate parţial de neuroni-oglindǎ, [...] neuroni ce se activeazǎ nu doar atunci când o persoanǎ face o acţiune ci şi când o persoanǎ vede pe cineva cum face aceeaşi acţiune. Deocamdatǎ, neuroni-oglindǎ au fost gǎsiţi în cortexul premotor şi în cortexul parietal inferior, şi se crede cǎ s-ar mai gǎsi şi în alte zone ale creierului uman. S-ar putea ca acest tip de neuroni sǎ fi evoluat pentru a permite animalelor sǎ înţeleagǎ ce fac alte animale, sǎ recunoascǎ acţiunile altuia. Se pare totuşi cǎ neuronii-oglindǎ umani sunt mult mai flexibili şi evoluaţi faţǎ de alte animale. Dr-ul Marco Iacoboni, un neurolog ce se ocupǎ cu studiul neuronilor-oglindǎ, afirmǎ:

"Când mǎ vǎ vezi cǎ sǎvârşesc o acţiune - ca de exemplu ridicarea unei bâte de baseball - tu simulezi în mod automat acţiunea în minte. [...] Însǎ tu înţelegi acţiunea deoarece ai în minte un model al acţiunii bazat pe propriile tale mişcǎri. Şi dacǎ mǎ vezi cǎ ma înec [...] neuronii oglindǎ simuleazǎ suferinţa mea. În mod automat empatizezi cu mine. Ştii ce simt pentru literalmente simţi ce simt şi eu."[...]"

Concluzia, în caz cǎ n-ar fi evident:

"În alte cuvinte, moralitatea [la fel ca şi altruismul, empatia, sentimentele de vinǎ sau ruşine, etc] presupune procese neurologice tangibile." Şi nu edicte divine codificate în calupuri decimale sau ameninţarea cu pedepse de tip gulag-etern. Sursa moralitǎţii este sus în cap, nu sus în cer!

Agora şi Creation - gânduri diverse (spoiler alert)

În ultimele 2 sǎptǎmâni am apucat sǎ vǎd douǎ filme interesante, Creation şi Agora şi, din diverse motive, le voi lua împreunǎ, mai ales deoarece ambele filme trateazǎ integritatea ştiinţificǎ, în antichitate, şi-n perioada modernǎ, în contrast flagrant cu maleabilitatea fracturatǎ a gândirii religioase. În al doilea rând, şi asta mi se pare foarte important, cele douǎ filme reprezintǎ momente istorice foarte importante pentru spaţiul euro-mediteranean. De fapt, Agora nu reprezintǎ alt moment decât cel în care antichitatea pǎgânǎ pierde poziţia dominantǎ, fiind înlocuitǎ cu Epoca Creştinǎ, cunoscutǎ şi ca Evul Mediu (Întunecat). Pe de altǎ parte, evenimentele prezentate în Creation sunt cele care au ca finalitate Originea Speciilor, publicat in 1859, moment definitoriu pentru modernitatea post-medievalǎ.


Dacǎ Moartea Hypatiei reprezintǎ începutul dominaţiei divine în spaţiul european, prin distrugerea simbolicǎ a cunoştinţelor antice, atunci publicarea capodoperei darwiniene reprezintǎ detronarea Tatǎlui Celest, şi expunerea inutilitǎţii sale. Între cele douǎ momente se întinde noaptea culturalǎ reprezentatǎ de Evul Mediu Creştin.


Creation
Deşi filmul se bazeazǎ pe cartea Annie's Box de Randal Keynes, mult mai interesantǎ mi s-a pǎrut relaţia dintre Darwin şi soţia sa, Emma, ce reprezintǎ la nivel conjugal, relaţia dintre credinţǎ şi ştiinţǎ, aceea a unei coabitǎri zbuciumate. De asemenea este remarcabil modul în care Toby Jones dǎ viaţǎ personajului Thomas Huxley, care, deşi are parte de o apariţie scurtǎ în film, rǎmâne puternic întipǎrit în memoria privitorului prin agresivitatea sa caninǎ ce seamǎnǎ cu un neo-atheist dawkinsian avant la lettre.

Singura mea dorinţǎ neîmplinitǎ în acest film este faptul cǎ nu a prezentat momentul în care scrisoarea lui Alfred Russel Wallace şi ideile lui Darwin sunt prezentate în faţa Societǎţii Linnaeene la data de 1 Iulie 1858.


Agora
Filmul spaniolului Alejandro Amenábar nu este altceva decât o oglindǎ a creştinismului în care mulţi se tem sǎ priveascǎ. Filmul prezintǎ ascensiunea religiei "pǎcii" şi costurile ei, atât în termeni culturali, cât şi în vieţi omeneşti, necreştine. Se poate observa asemǎnarea cu fratele sǎu mai tânǎr întru Abraham, Islamul, religii unite prin tendinţe violente, prin practici de lapidare, prin poliţii religioase - parabolani - şi nu numai.

Existǎ o scenǎ în film ce meritǎ menţionatǎ: atunci când sclavul Davus, ce înainte de creştinare avea preocupǎri ştiinţifice, este eliberat de cǎtre Hypatia, devenind, de jure om liber, dar sacrificând libertatea sa de conştiinţǎ, devenind astfel închis în propria sa minte, un sclav de facto al creştinismului.

De asemenea, scenele fregvente în care se vede Terra de la distanţǎ, fac ca privitorul sǎ se substituie Divinitǎţii, fiind forţat sǎ emitǎ judecǎţi de valoare, din perspectivǎ divinǎ, asupra acţiunii drept-credincioşilor. Astfel, regizotul îi interzice publicului sǎ se ascundǎ în spatele unei "morale divine neinteligible".

Dacǎ ar fi sǎ critic Agora pentru ceva, atunci ar trebui sǎ fie scena morţii Hypatiei. Nu cred cǎ a avut parte nici mǎcar de acel minim de clemenţǎ oferit de Davus, al sufocǎrii ante-lapidare. Mai mult ca sigur cǎ a simţit fiecare piatrǎ ce i-a lovit trupul, murind în chinuri groaznice, sub privirile extatice ale "discipolilor" lui Iisus.


Pe post de încheiere, meritǎ amintit faptul cǎ ambele filme sunt producţii nehollywoodiene, primul fiind fǎcut de britanici (BBC) iar al doilea de cǎtre spanioli, probabil datoritǎ faptului cǎ deocamdatǎ SUA este prea cristofilǎ, iar filmul Creation aproape cǎ nu a fost distribuit în cinematografele americane.

Darwin si primul om pe Capela Sixtina

By popular demand (godless1859 aici) - click pentru a mǎri:

(Dacǎ mai aveţi idei de genul ǎsta, lǎsaţi comentariu)

Un nou caz de speciatie

Îmi permit sǎ traduc începutul unui articol de pe Science Daily, spre neplǎcerea tuturor celor care neagǎ fenomenul de speciaţie, şi, în delirul lor mistic, susţin fervent inexistenţa (macro)evoluţiei.

ScienceDaily (Nov. 6, 2009) — Speciaţia pare sǎ nu fie chiar un lucru atâta de rar, spun oamenii de ştiinţǎ care au descoperit o populaţie de fluturi pe cale par sǎ fie pe cale sǎ devinǎ douǎ specii diferite. Cauzele acestei diferenţieri? O schimbare în coloritul aripilor şi preferinţele sexuale.

Într-un studiu publicat sǎptǎmâna asta în "Science", cercetǎtorii descriu relaţia dintre modelele cromatice divergente în fluturii Heliconius şi divergenţa populaţiilor în specii noi şi distincte.

Continuarea, cu toate detaliile imoral-satanice, pe ScienceDaily.