There is in the world today a great and mysterious force that shapes the fortunes of millions of people. It is called the stock market. There are people who claim to have special insights into this force. They are called stock analysts. Most of them have often been wrong about the market’s future behavior, and many of them have been wrong most of the time. In fact, it’s not clear that their advice is worth anything at all. Reputable economists have argued that you’re better off picking stocks randomly than seeking guidance from stock analysts; either way it’s the blind leading the blind, but in one case you don’t have to pay a commission.
Nonetheless, stock analysis is a profitable line of work, even for some manifestly inept practitioners. Why? Because whenever people sense the presence of a puzzling and momentous force, they want to believe there is a way to comprehend it. If you can convince them that you’re the key to comprehension, you can reach great stature. [...]
The term most often applied to these [...] experts is “shaman.”
Atunci când cumperi produsele corporației Abraham, una din punctele tari este promisiunea obținerii nemuririi doar prin simple acte de credință și pioșenie. Din păcate, realitatea - potrivit căreia nu poți trăi veșnic pe bune - se dovedește mai greu vandabilă din acest punct de vedere. Există totuși o formă de nemurire (vorba vine), cea a memoriei semenilor. Pentru mulți, asta înseamnă doar cunoscuți, astfel o dată ce și aceștia mor, mor și amintirile lor. Alții însă ajung în memoria colectivă a umanității datorită unor fapte sau evenimente ieșite din comun iar numele lor devine substantiv comun. Senvișul, silueta, linșatul, savarina, algoritmul, jobenul și saxofonul sunt eponime, denumiri ce provin din numele unor personaje istorice, personaje ce au atins astfel o formă ciudată de imortalitate.
Iar dacă tot s-a discutat recent despre eponimul „boicot”, în cazul de față, electoral, iată și povestea termenului. În secolul XIX, în timpul „războaielor agrare” din Irlanda exista un căpitan pe nume Charles Boycott, administrator al moșiilor unui anume Lord Erne, din comitatul Mayo. În 1880, datorită recoltelor proaste, moșierul a decis să scadă arendele cu 10%. Arendașii au cerut o reducere de 25%, însă Lordul a refuzat, ca apoi Boycott să încerce să dea afară 11 arendași de pe moșii. Liga Arendașilor Irlandezi, prin vocea lui Charles Stewart Parnell, a propus ca oricine va ocupa terenurile rămase libere să fie ostracizat. Deși inițial propunerea nu viza moșierii sau administratorii, Boycott a fost primul care a simțit efectele izolării sociale. Nu a mai găsit muncitori să-i lucreze terenurile, afaceriștii locali nu am mai făcut negoț cu el iar poștașul a refuzat să-i mai ducă scrisorile. Deși într-un final a găsit muncitori protestanți dispuși să lucreze pentru el, costurile s-au dovedit prea mari. Într-un final, Boycott a părăsit Irlanda pentru Anglia, și numele său a intrat în uz curent, desemnând tactica luptei nonviolente a boicotului.
PS: Articolul-sursă a filmulețului de mai sus, și inspirația pentru această postare.
Religiozitatea umană se regăsește în multe forme. Am discutat deja de multe ori despre formele politice ale religiozității, uneori fără zei, dar la fel de dogmatice. Și totuși, când se vorbește despre apariția religiei, în formele sale primitive, facem apel la imaginea sălbaticului speriat de forțele naturii, tremurând la vederea fulgerelor. Strămoșul nostru, copleșit de lumea înconjurătoare, de forțele naturii, și căutând să facă o ordine mentală în mediul natural în care trăia. Or, primul pas spre a înțelege natura este să încerci să înțelegi cum funcționează, cum „gândește”, iar următorul pas este cel al antropomorfizării. Omul e construit, la urma urmei, să înțeleagă alți oameni. Cum să înțeleagă natura? Va da suflet tuturor ființelor, copacilor, animalelor, pentru a le înțelege, și va crea animismul. Va da suflet întregii biosfere, și-o va numi Mama Natură, sau întregului Univers, și-l va numi Dumnezeu. Haosul din jur va căpăta o față umană, și astfel omul va putea comunica cu el, și va putea să-și negocieze propria nevătămare.
Ce mi se pare interesant totuși este că acest fenomen are loc și în mediul uman, în antroposferă, și dă naștere unor la ceea ce numim „teorii ale conspirației”. Practic teoriile conspiraționiste ce se referă la forțe oculte, la iudeo-masoni, la illuminati și Noua Ordine Mondială sunt modalități de a crea ordine în Haosul antropogen. Practic, e un fel de animism al mediului construit de om, un fel de schemă mentală a ignorantului pentru o lume extrem de complexă dpdv politic, social, economic, etc. Creierul uman, la urma urmei, n-a evoluat pentru a desluși metropole de milioane de locuitori, ci cete mici de vânători-culegători. Dincolo de politica tribului, găștii, lumea începe să capete o complexitate sufocantă, iar suprasimplificarea, împreună cu exteriorizarea locusului de control, dă naștere la forțe „superioare” ce doresc controlarea individului. Interesant totuși că omul are o atitudine ostilă față de „forțele antropice”, dar este submisiv față de „forțele naturii”.
Imagine 1:From Bird's View de Ugraland și Cityscape south from John Hancock Center de Alistair Knock
PS. Distracție plăcută la sărbătoarea bahică a Revelionului și un an nou cât mai (p)rod(d)itor
Locusul de controleste termenul psihologic care desemnează măsura în care o persoană crede că poate controla rezultatele şi evenimentele care îi influenţează viaţa. Persoanele cu un locus de control intern cred că evenimentele sunt o consecinţă a propriilor comportamente şi acţiuni. Persoanele cu un locus de control extern cred că evenimentele din viaţa lor sunt determinate de ceilalţi, de destin sau de şansă.
Locusul de control este primordial în modul în care percepem o problemă și știm s-o soluționăm. Dacă am fost crescuți într-o cultură în care ni se spune că suntem stăpânii propriului destin, în momentul în care vom avea o problemă ne vom întreba „Cu ce am greșit și ce pot eu să fac să remediez problema?”. În schimb persoanele care au fost învățate toată viața că regulile externe tradițiile sunt mai importante decât libertatea și responsabilitatea personală sau autoperfecționarea, se vor întreba: „Cine mi-a făcut asta?” sau „Cine trebuie să facă ceva pt mine?”. Externalizarea responsabilității atrage după sine autovictimizarea și pretenții exagerate din partea celorlalți să se conformeze unui anumit model. Căutând responsabili în exteriorior va duce la blamarea celuilalt, un fenomen, zic eu, mult prea răspândit la noi, și care, prin răspândire și exagerare dă naștere la tendințe xenofobe.
Potrivit unui articol din New English Review, una dintre diferențele dintre occidentali și musulmani este locusul de control. Am întâlnit adesea în articole asemănătoare ce dezbat relația Occident - Islam ideea cum că ar exista 2 spații culturale antitetice, iar creștinismul ar aparține, de bine de rău, lumii occidentale. Și nu o dată am simțit că ortodoxia s-ar potrivi mai repede în lumea musulmană decât în „lumea civilizată” cu toate că e o ramură a creștinătății. Totuși, aș spune eu, între occidentul cel luminat și islamul cel mai primitiv, există o tranziție treptată, un continuum geografic și cultural, într-un context mai mare, abrahamic. Iar în acest spectru, ortodoxia se află încă în jumătatea retrogradă, cu un locus de control extern.
Există expresii românești ce trădează exact acest mod de a gândi, începând cu salutul rural „Doamne-ajută!”. Lucrurile nu se fac fără voință divină. O formă de încurajare verbală este „Doamne dă!” și orice acțiune se împlinește „cu voia lu' Dumnezeu”. „Insha'Allah” cum ar zice musulmanii. Determinismul acesta divin se vede și prin expresiile ce marchează abandonarea prematură a oricărei tentative de acțiune: „așa mi-a fost dat” sau „scris (în cartea vieții)”. Ele oferă justificare și anesteziază temporar individul în fața vreunei responsabilități. Ba însăși inerția este transformată în virtute, prin cuvintele „aceasta este crucea mea”. Și biserica se hrănește și încurașează acest mod de gândire. Dacă plebea se simte impotentă, va apela la intermediari ce dețin acces la „forțe superioare”, evident, contra cost, ori astfel, este în interesul clericului de a-i induce omului o stare de neputință.
Grăitoare este părerea scriitorului Dan Lungu, conferenţiar doctor la Catedra de Sociologie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, despre fenomenul linsului de moaște: "Nu trebuie să citim avalanşa de pelerini ca pe o manifestare a credinţei, căci credinţa ţi-o poţi manifesta şi stând retras. Oamenii vin la moaşte fiindcă aşteaptă o întâmplare magică în viaţa lor. Şi-au pierdut încrederea în ei înşişi şi în instituţiile statului. De aceea se şi joacă mult la Loto. Oamenii rămân inerţi, pasivi, aşteptând ceva. Sunt pacienţi ai întâmplării, nu actori. Ei suportă istoria, nu o construiesc. Gândirea aceasta are rădăcini vechi la români, de la Mioriţa încoace. Foarte mulţi dintre pelerinii care se înghesuie la moaşte îşi proiectează viitorul pe dimensiunea mistică. Aceasta este singura şansă pe care ei o văd.”
Eu înțeleg că acest comportament are și origini istorice. După cum zicea George Friedman de la Stratfor, „nimic din istoria lor nu le spune românilor că sunt stăpâni peste propriul destin sau că-și controlează sufletele. Toată istoria lor este o lecție despre cum destinul îi dirijează pe ei și cum sufletul lor este prizonierul istoriei. Ca națiune, românii au speranțe modeste și așteptări ce sunt temperate de trecutul lor.” Însă „cauzele istorice” sunt folosite adesea de către români nu doar explicativ ci și justificativ. Astfel explicația istorică devine versiunea nereligioasă unde voința divină este înlocuită cu determinismul istoric, pentru a scuza aceeași inerție. Un mod de gândire religios, îmbrăcat în haine seculare.
În loc de concluzie vă las cu o poezie sublimă, „Invictus” de William Ernest Henley, recitată de Morgan Freeman în filmul cu același nume:
În România postdecembristă s-a costruit un număr impresionant de biserici, într-un ritm de o biserică la 2 zile. Ce este și mai grav, e că marea majoritate a banilor provine din vistieria statului, în timp ce preoții plătesc zero taxe pe biznisurile lor. Dar să vedem ce s-a construit pe banii cetățenilor plătitori de taxe, și cam care este aportul cultural în sfera arhitecturală a bisericii.
Deși există biserici noi ce sunt plăcute din punct de vedere estetic (foarte probabil mulțumită insistențelor sisifice ale arhitectului) majoritatea bisericilor suferă de una, sau mai multe, din următoarele păcate:
1. Manelism
Aici avem două aspecte, ce adesea se găsesc în simbioză:
a. Obsesia dimensiunii (Complexul Falic)
De departe cel mai răspândit păcat, preasfintele betoane sunt o modalitate de compensare vizuală pentru impotența popimii în perioada comunistă. De asemenea, pornirile gargantuane sunt legate și de nevoia de dominație asupra zonei urbane înconjurătoare, fiind o modalitate de presiune vizuală. Comparând cu bisericle din lemn din maramureș, sau mănăstirile din Bucovina, mamuții postcomuniști arată un comlex de inferioritate față de Occidentul plin de catedrale ce se manifestă prin ignorarea tradiției autohtone. (Imagine: Biserica din Breb).
Tot la capitolul acesta trebuie inclusă și obsesia „Catedralei Mântuirii Neamului”, un proiect despre care, potrivitEvZ, arhitecții spun că: „va avea dimensiuni prea mari, şi o amplasare defectuoasă. Este lipsită de identitate arhitecturală. Îţi dai seama că e o biserică doar pentru că are cruci pe ea.” sau că „nu are legătură cu tradiţia autentică a arhitecturii ortodoxe româneşti şi nici cu cea contemporană”. Deși e o întreagă discuție pe această temă, mă rezum la un citat dintr-un post mai vechi: "[Legat de Catedrala Mântuirii Neamului, Alexandru] Paleologu credea că rezultatul ar fi „un kitsch catastrofic, fatal", „un ceauşism ecleziastic", „parazitic, imoral şi impertinent" şi „un monument al condamnării noastre estetice şi etice", comparabil simbolurilor comuniste precum Casa Scânteii şi Casa Poporului."
b. Obsesia valorii
Aici intrăm în manelismul extrovertit. Aici intră de exemplu ideea lui IPF CEO Daniel de a pune învelitoare aurie pe acoperișul catedralei din Bacău, o atitudine de tip "pune goldeanu' să vadă enoriaşii că BOR are valoare". O altă modalitate de a lua ochiul credinciosului este ceea ce unii consideră „iluminare modernă” de tipul celor întâlnite la Catedrala din Rovinari (stânga) sau la cea din Mioveni (dreapta).
Și tot din categoria „modernizări” este și fenomenul termopanizării lăcașelor de cult. Un exemplu recent (via RL):
Conducerea Direcţiei de Cultură Buzău va sesiza Poliţia după ce preotul unei biserici săpate în piatră, care datează din anul 1274, din localitatea buzoiană Aluniş, a decis să monteze la lăcaşul de cult geamuri termopan, informează Mediafax.[...] Reprezentanţii Arhipeiscopiei Buzăului şi Vrancei afirmă însă că noile dotări ale lăcaşului de cult nu reprezintă o problemă. "Dacă înaintaşii noştri ar fi avut geamuri termopan la construcţia acestor lăcaşuri vechi, cu siguranţă că şi ei ar fi folosit tot geamuri termopan", a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Adrian Ionescu.
2. Vandalism
O altă manifestare a lipsei de cultură a clerului găsim în modul în care se raportează la clădirile de patrimoniu. Citez din Raportul Comisiei prezidentiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice si Naturale, via eMM.ro:
”Realizatorii raportului au criticat comportamentul romanilor fata de ”casele vechi”, fapt care in opinia lor duce la distrugerea identitatii culturale. Edificii de cult au cazut in egala masura sub incidenta acestui gen de autism. Astfel, biserici de lemn din Maramures sau din alte zone ale tarii sunt direct sau indirect agresate de prestanta volumetrico-arhitecturala disproportionata a noilor biserici de zid, prezenta noilor constructii fiind excentrica in peisajul cultural si straina spiritului locului”, s-a precizat in raport, dandu-se ca exemplu biserica din satul Bogdan Voda (fost Cuhea), care a ”acoperit” cu umbra bisericuta din lemn, dar si al bisericii din Breb [vezi mai sus].
Un alt semnal de alarma a fost acela ca din lupta interconfesionala se ajunge la distrugerea unor monumente de cult, situatie intalnita si in localitatea maramureseana Saptanta – unde s-a intervenit la eliminarea unor modele arhitectonice specifice greco-catolicilor la biserica aflata in incinta Cimitirului Vesel. ”O varianta a manifestarilor distructive rezultate dintr-o mentalitate publica inca greu permeabila ideii de diversitate confesionala si etnica genereaza disparitia mai mult sau putin fortata a unor repere”, s-a semnalat in raportul comisiei prezidentiale.
Statul se face adeseori complice la această distrugere, după cum semnalează un articol EvZ:
Un proiect prin care specialişti în domeniu doreau să salveze de la dispariţie 60 de biserici de lemn din patru judeţe transilvănene este blocat din cauză că guvernul nu a mai virat Fundaţiei "Dala" cei aproximativ 890.000 de euro promişi [...]. Pentru multe dintre aceste biserici, monumente arhitectonice de categoria A datând din secolele XVII-XVIII, încă o iarnă grea şi o vară ploioasă echivalează cu distrugerea lor în totalitate.
Mai mult ca atât, a intervenit în structura şi planimetria bisericii şi mănăstirii prin construcţii contemporane — trepte de beton, amplasarea uşilor, geamurilor şi podelei în mănăstire prin deteriorarea spaţiilor istorice. Un exemplu în acest sens sunt lucrările de construcţie în cadrul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului» care, prin elementele arhitecturale şi culorile contemporane, au transformat acest lăcaş de cult într-un «Disneyland moldovensc». Personalul mănăstirii a construit fără autorizare un zid în jurul bisericii, care mai degrabă arată ca o fortificare a unei cetăţi medievale decât ca un gard obişnuit al unei biserici.[...] Şi amenajarea intrării în ograda bisericii a fost realizată contrar normelor de ocrotire a patrimoniului cultural. Elementele de arhitectură şi amenajare a landşaftului se suprapun peste urmele palisadei cetăţii getice, care este una dintre cele mai reprezentative cetăţi antice din spaţiul est-carpatic din sec. IV—III a.Chr.
[De asemenea] în spatele bisericii, călugării au amenajat o construcţie cu WC [...] dar, ca să vezi «minune», în cadrul acestei construcţii ei au mai amenajat şi o SAUNĂ?!, care în timpul vizitei era în plină pregătire pentru a fi folosită.
Și cu asta vroiam să ajung la știrea (văzută la Dollo) din Moldova noastră, unde Arhieiscopia Sucevei și Rădăuților a ajuns să șantajeze statul. Cazinoul din Vatra Dornei, clădire din secolul 19, a intrat in 2004 in proprietatea bisericii și e lăsat de atunci să se degradeze. Motivul: biserica santajeasa astfel statul sa-i retrocedeze toate padurile si proprietatile confiscate. Halucinant...
Și ca să nu credeți că preafericita incultură se găsește doar la noi, vă las, la încheiere, să admirați o creație din Skopje, un memorial, probabil dedicat culturii răpuse, după chinuri groaznice, de către spiritualitate.
Există o paralelă interesantă între evoluția conceptului de religie, de la forma tradițională la cea secular-politică, și cea a leacului, de la cel băbesc la cel postmodern (homeopatie & friends).
Cele din urmă sunt întotdeauna o continuare a celui dintâi, cu o mutație fundamentală în perioada modernă. După perioada iluministă, sub imperiul presiunii exercitate de către iluminism, cu al său ateism, avem impresia că religia a început să piardă din ce în ce mai multă influență politică, fiind astfel trecută în sfera privată. Tranziția istorică de la evul mediu teocratic la modernitatea laică. Ceea ce nu ne dăm seama e că de fapt în acea perioadă, religia a suferit o ruptură în două, sau altfel spus, a avut o evoluție arborescentă, nu liniară. Pe de o parte avem situația de mai sus - ca exemplu să luăm creștinismul occidental, puternic apolitic, sau în orice caz, indirect politic, prin influență socială - și pe de altă parte avem așa numitele religii politice, care au eliminat părțile ce le făceau să semene cu niște religii, de aici și numele paradoxal de religie seculară (s-a mai menționat prin blogosferă, ateismul este un pas necesar, dar nu suficient pt o atitudine rațională) Astfel, tribalismul irațional (mesianic, etc) a putut să rămână în sfera politică chiar și sub presiunea laicistă a modernității.
Interesant de notat și faptul că într-un fel, și transformarea leacurilor băbești în medicină "alternativă" s-a făcut tot sub imperiul presiunii moderne, de data asta a medicinei normale. Pentru a se adapta, leacurile de altădată fie au fost validate pe cale științifică și au devenit tratamente legitime, fie s-a transformat în ceva ce seamănă a medicină adevărată, preluând un limbaj ce sună științific - vezi legile lui Hahnemann în cazul homeopatiei. O veritabilă adaptare prin mimetism, unde dușmanul de care se ferește este ochiul critic al bolnavului, ce vrea medicamente științifice, și nu rădăcini.
Astfel, sub presiunea lui "adatează-te sau pieri" avem non-medicamente ce par medicamente, și religii ce par non-religii (ideologiile totalitare). Sunt curios cum va schimba critica neo-ateistă religiile de azi?
Later Edit: O altă instanță de adaptare mimetică este efortul depus de creștinismul fundamentalist american de a părea științific, prin intermediul designului "inteligent" (numit anterior și "știința creației" sau creaționism). Totuși această adaptare nu servește doar unui scop psihologic - acela de a-l păcăli pe credincios că supersițiile sale sunt cumva fundamentate științific - ci și unui scop juridic - introducerea religiei în școli ca și alternativă laevoluționism.
Se ştie faptul cǎ numeroase religii folosesc (sau foloseau) substanţe halucinogene pentru a induce şamanilor viziuni mistice, facilitând, în concepţia lor, o legǎturǎ între lumea materialǎ şi cea spiritualǎ. Asemenea practici erau rǎspândite în Grecia şi Egiptul antic, India sau în Americi - se presupune cǎ Misterele Eleusine ar fi avut o componentǎ psihedelicǎ, iar ciupercile psylocibe erau denumite de azteci "ciuperci divine" ("teonanacatl"). Astǎzi, în Amazonia peruanǎ încǎ se utilizeazǎ ayahuasca în practici şamanice tradiţionale, iar Biserica Amerindianǎ din Oklahoma, SUA, în cel mai pur spirit de ipocrizie, a primit dreptul de a folosi peyote în ritualuri religioase, în timp ce restul populaţiei nu se poate bucura de experienţe mistice.
Pacientul vizionar
Şi iatǎ aflu cǎ şi la noi în ţarǎ existǎ oameni ce reuşesc sǎ intre în contact cu divinitǎţi prin consum (involuntar, ce-i drept) de ciuperci. Citez din Monitorul de Suceava:
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitatea Gulia-Dolhasca, a ajuns, joi, în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, după ce a mâncat ciuperci otrăvite. Pacientul, Mihai B., s-a prezentat la Unitatea de Primire a Urgenţelor în jurul orei 15.00, cu o stare generală bună, dar cu simptomele unui delir mistic, ceea ce înseamnă că avea viziuni legate de religie. Bărbatul se ruga la Dumnezeu şi striga în gura mare că-l vede pe Isus Hristos, motiv pentru care medicii nu exclud posibilitatea ca intoxicaţia cu ciuperci să-i fi declanşat o afecţiune psihică.
„Comunicarea cu el era destul de dificilă. Este posibil să fi fost o intoxicaţie cu ciuperci, deoarece în cursul zilei de ieri (n.r. joi), a mâncat ciuperci culese din pădure. Este posibil, prin încrucişări, să se fi strecurat o substanţă halucinogenă, care să dea astfel de manifestări. Vom încerca, în urma stabilizării lui, şi dacă suntem convinşi că nu a suferit efecte secundare, cum ar fi hepatopatii sau nefropatii provocate de substanţa toxică, să-l evaluăm şi psihiatric. Şi asta, pentru a vedea dacă nu cumva acest consum ocazional de ciuperci este şi momentul declanşării unei psihoze”, a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberiu Brădăţan [...]
Sunt convins cǎ mulţi ar lua la mişto ideea cǎ Iisus îi vorbeşte lui Mihai B. şi mulţi considerǎ cǎ un ins care stǎ la taclale cu Dumnezeu, asemeni lui Moise, e bun de dus la medic. Sau mai bine zis, un om ce aude vocea lui Dumnezeu, cǎci vorba aia: "Când vorbeşti cu Dumnezeu se numeşte rugǎciune, însǎ când Dumnezeu vorbeşte cu tine se numeşte schizofrenie"
Pentru cǎ restrânge sexul la procreaţie şi mânjeste cu noroi latura carnalǎ a dragostei. Pentru faptul ca inhibǎ ceea ce e firesc, impune rigiditate în gânduri şi-n trǎiri şi catalizeazǎ resentimente, agresivitate şi frustrǎri. Pentru cǎ-l bagǎ abuziv pe Fratele cel Mare în patul conjugal. Pentru reuşeşte sǎ convingǎ lumea cǎ a vorbi în neant, supus de fricǎ, este un act mai frumos decât a face amor, deşi un orgasm este infinit mai înǎlţǎtor, mai "spiritual" decǎt toatǎ religia adunatǎ la un loc.
Pentru cǎ este infinit mai vulgar sǎ cultivi ignoranţǎ şi te prosternezi în faţa unei cruci decât sǎ fii orice-fel-de-sexual. Pentru cǎ genereazǎ, acceptǎ, ascunde şi justificǎ abuzuri nenumǎrate asupra copiilor, femeilor şi minoritǎţilor sexuale, şi nu numai. Pentru cǎ un pedofil, un virgin incestuos de 33 de ani şi un conducǎtor ce încurajeazǎ violul în masǎ - partriarhii celor 3 religii monoteiste, n-ar trebui sǎ dicteze regulile sexualitǎţii femeilor din secolul XXI. Nici mǎcar al bǎrbaţilor. Mi-e scârbǎ de "moralitatea religioasǎ" şi de haita care o promoveazǎ...
"[...]Cred cu tǎrie cǎ lumea a înţeles total pe dos chestia asta cu Apocalipsa. A Doua Venire n-are nimic de-a face cu vreo revenire melodramaticǎ a unui anarhist hipiot ce poartǎ barbǎ şi sandale şi se-ntoarce pentru a ne lua toatǎ bǎutura, pornografia şi tatuajele în timp ce-i duce pe "drept-credincioşii" pioşi pe tǎrâmul harpelor, maşinilor de familie şi a sexului plictisitor.
Greşit! Sfîrşitul va fi atunci când cel mai mare blocaj karmic al omenirii, toate Vaticanele, preoţii, templele, sectele, megabisericile şi chiar şi cele mai organizate religii se vor clǎtina şi se vor prǎbuşi sub greutatea ipocriziei intrinseci, a sexualitǎţii reprimate, a homofobiei, a misoginismului, a fricii de ştiinţǎ, a negǎrii adevǎratei surse de spiritualitate.
Putem numi asta una din cele mai mari ironii ale omenirii. Faptul cǎ doar atunci când "sfintele" dogme, instituţii şi lideri vor eşua, va putea sǎ fie sufletul uman întradevǎr liber."
- Mark Morford, San Francisco Chronicle
Img. Cathedral ruins, from the west, qwghlm@flickr
