Scrisoare deschisă lui Miodrag Stanojevic, profesor de istorie sârb

Dragă Miodrag,

În primul rând, te voi ruga să mă ierți că te tutuiesc, dar nu cred că te vei supăra. Cred că sunt foarte mari șanse ca tu să nu exiști. De ce spun asta?

În primul rând nu cred că ești un profesor de istorie. Îmi este imposibil să cred că cineva poate să fie atâta de ignorant, și să ajungă profesor de istorie. Faci niște greșeli elementare. Afirmația ta cum că "în anul 700 [ungurii] sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei" este falsă. În momentul respectiv strămoșii ungurilor se aflau în zona stepei nord-pontice, aproximativ estul Ucrainei, în timp ce în estul Chinei și nordul peninsulei Coreene primul rege al statului coreean Balhae punea pe picioare noul său stat. E posibil să confunzi ungurii cu uigurii, un popor turcic ce a avut tangență cu nordul Chinei ceva mai târziu. Maghiarii, în schimb, nu au avut, ei neajungând niciodată în Orientul Îndepărtat.

Poate aș fi acceptat confuzia - popoarele astea nomade sunt multe și complicate, mai ales prin stepa eurasiatică - dacă nu scoteai un alt porumbel din condei: "Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom". Un profesor de istorie nu putea spune așa ceva. Un om cu o minimă cultură înțelege cum funcționează relațiile între diversele state și entități politice în evul mediu. Mai ales un profesor din Voivodina, ea însăși regiune autonomă a statului sârb. E cineva pe lumea asta care susține că Voivodina nu face parte din statul sârb? Și Găgăuzia e autonomă, și totuși face parte din Republica Moldova.

Ca să nu mai vorbim de scaunele săsești și secuiești, care nu făceau parte din Transilvania, ci erau subordonate direct regelui maghiar. O spune clar și istoricul Marius Diaconescu în revista Historia, și el un opozant al autonomiștilor secui:

Regele Ungariei numea în fruntea secuilor un comite al secuilor, un demnitar originar din rândul marii nobilimi maghiare. Voievodul Transilvaniei nu exercita asupra secuilor nicio autoritate. Doar după 1462 s-a obişnuit ca ambele demnităţi, cea de voievod al Transilvaniei şi cea de comite al secuilor, să fie acordate aceleiaşi persoane, din raţiuni militare, în contextul creşterii pericolului otoman. Dar şi în acest caz de cumulare a celor două demnităţi, persoana care le deţinea nu îşi exercita autoritatea asupra secuilor în calitate de voievod al Transilvaniei, ci doar în cea de comite al secuilor. [...] Secuii nu erau singura entitate privilegiată din Transilvania. Saşii, colonizaţi şi ei în secolele XII-XIII în sudul Transilvaniei, s-au bucurat de autonomie administrativă şi judecătorească, în schimbul căreia achitau o sumă de bani fixă la trezoreria regelui şi dădeau un număr de ostaşi pentru armata regală. La fel, asupra lor voievodul Transilvaniei nu avea nicio autoritate.

Dragă Miodrag, cum poți tu să fii „sârb din Voivodina” și să nu înțelegi cum funcționează o autonomie? Sau să afirmi "cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare". Chiar nu știi câte drepturi au minoritățile la tine în provincie? Chiar și cele „alogene”. 

Recunosc, din curiozitate, te-am căutat prin Google. Am găsit mai mulți inși pe nume Miodrag Stanojevic. Primul e un fotbalist muntenegrean. Al doilea un Miodrag Stanojevic bătrân, de 85 de ani, filantrop, însă arhitect de meserie. A treilea un Miodrag Stanojevic-Micia, profesor (de nu-știm-ce) din Negotin. Negotin e în zona văii Timocului, are populație de vlahi, doar că acest Miodrag apărea ca și candidat pe listele unui partid care susține sus și tare descentralizarea, regiunile autonome, drepturile minorităților ș.a.m.d. Iar ultimul Stanojevic Miodrag găsit e un popă (preocupat de istorie se pare, dar nu profesor).

Așa că stimate Miodrag, eu afirm că tu ești un personaj fictiv, și în spatele acestui personaj se află un român. Unu din ăla „imbecil de tolerant”.

Un sârb ar ezita să insiste pe alogenitatea maghiarilor, când slavii înșiși sunt veniți în peninsula Balcanică în secolele 6-7. Un sârb n-ar putea să fie atâta de ignorant în ceea ce privește Voivodina, și un sârb ar ști că „vlahii” sunt în Timoc, și în Voivodina românofonii se declară români, și nicidecum vlahi. Un sârb ar ezita să-i acuze pe unguri că sunt un popor sălbatic și ucigaș când încă sunt criminali de război sârbi judecați la Haga.

Însă gradul de intimitatea cu miturile naționaliste române, aceleași analogii răsuflate cu "ungurul care vine „la tine-n casă”", și imaginea caricaturală în ceea ce-i privește pe slavi, nu mă poate duce cu gândul decât la o făcătură mioritică. Și nu e o făcătură prea inteligentă. Să luăm de exemplu afirmația "catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România." E genetic fals, și lingvistic fals. Genetic suntem toți -unguri, români, sârbi - o varză cu minime influențe alogene. Lingvistic fals, pentru că și indo-europenii - strămoșii dacilor, romanilor, celților, germanicilor, slavilor, etc. - sunt alogeni din stepă. Doar bascii putem spune c-ar fi „băștinași” europeni, nici vorbă la iugoslavi. Și contradicția cu sine apare imediat: "De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?" Păi sunt sau nu asiatici, profesore dragă? Și tu ești sau nu ești sârb? Sau real măcar?

Aștept cu interes răspunsul tău,

A.P., un bezbojnic

Șamanism de Wall Street

There is in the world today a great and mysterious force that shapes the fortunes of millions of people. It is called the stock market. There are people who claim to have special insights into this force. They are called stock analysts. Most of them have often been wrong about the market’s future behavior, and many of them have been wrong most of the time. In fact, it’s not clear that their advice is worth anything at all. Reputable economists have argued that you’re better off picking stocks randomly than seeking guidance from stock analysts; either way it’s the blind leading the blind, but in one case you don’t have to pay a commission.

Nonetheless, stock analysis is a profitable line of work, even for some manifestly inept practitioners. Why? Because whenever people sense the presence of a puzzling and momentous force, they want to believe there is a way to comprehend it. If you can convince them that you’re the key to comprehension, you can reach great stature. [...]

The term most often applied to these [...] experts is “shaman.”

The Evolution of God, de Robert Wright

Trei cazuri de antisemitism

Arderea evreilor 

O ultimă postare cu citate din cartea cu mongoli, de data asta despre antisemitismul din Europa. Primul fragment se referă la anul 1240, și la reacția față de invazia mongolă:

Because of “the enormous wickedness of the Jews,” the Christians accused them of bringing the wrath of the Mongols on innocent Christians. According to [the Benedictine monk Matthew] Paris’s highly unlikely report, the European Jewish leaders “assembled on a general summons in a secret place.” The “wisest and most influential amongst them” spoke, explaining that their “brethren of the tribes of Israel, who were formerly shut up, have gone forth to bring the whole world to subjection to them and to us. And the more severe and the more lasting that our former suffering has been, the greater will be the glory that will ensue to us.” The speaker supposedly wanted the other Jews to greet the Mongols “with valuable gifts, and receive them with the highest honour: they are in need of corn, wine, and arms.” Accordingly, the Jews collected “all the swords, daggers, and armour, they could find for sale anywhere, and, in order to conceal their treachery, securely, stowed them away in casks.” With no better explanation forthcoming, the Christians accepted this story as proof of “the hidden treachery and extraordinary deceit of the Jews.” They were therefore at once handed over to the executioners, to be either consigned to perpetual imprisonment, or to be slain with their own swords. No matter how absurd the details and no matter the lack of evidence, the stories evoked terribly real and disastrous consequences across Europe. Unable to defeat the Mongols, their enemy menacing the boundaries of their civilization, the Europeans could defeat the Jews, their imagined enemies at home. In one city after another from York to Rome, angry Christian crowds attacked the Jewish quarters of their cities. The Christians attempted to punish the Jews with the same treatment that they had heard the Mongols had used in their campaigns. The Christians set fire to Jewish homes and massacred the residents. Those Jews who managed to escape the cities fled from place to place in search of refuge, but in almost all communities, they found more persecution. To clearly identify which refugees were Jewish refugees and to prevent their entering new Christian communities, the church ordered that Jews had to wear distinctive clothes and emblems to mark them for all to see.

O nouă reacție, un secol mai târziu, de data asta la celebra epidemie de ciumă bubonică:

Frightened people everywhere blamed foreigners for bringing the disease, further threatening international commerce. In Europe, the Christians once again turned on the Jews, who had a close association with commerce and with the east, from whence the plague came. Some Jews were shut up in their homes and burned; others were taken out and tortured on the rack until they confessed their crimes. Despite a papal bull from Pope Clement VI in July 1348 protecting the Jews and ordering the Christians to stop their persecutions, the campaign against them escalated. On Valentine’s Day in 1349, the authorities of Strasbourg herded two thousand Jews to the Jewish cemetery outside of the city to begin a mass burning. Some Jews were allowed to save themselves by confessing their crimes and converting to Christianity, and some children were forcefully converted. More than a thousand perished over the six days that it took to burn them all, and the city outlawed the presence of any Jew in the city. City after city picked up the practice of publicly burning Jews to thwart the epidemic. According to the boasts of one chronicler, between November 1348 and September 1349, all the Jews between Cologne and Austria had been burned. In the Christian parts of Spain, the people initiated similar persecutions against the resident Muslim minority, driving many of them to seek refuge in Granada and Morocco.

Și un al treilea fragment, despre secolul 19, conținând o mostră a tradiționalului antisemitism tradus în limbaj „științific”:

In the search for a more directly historical explanation for why these children bore Asian physical characteristics, scientists found a precise biological connection by looking back at the Mongol invasions of Europe in the thirteenth century. According to their new explanation, through the ages, marauding tribes of Huns, Avars, and Mongols had left their genetic impact on Europe when they supposedly raped the white women. The descendants of these genes occasionally erupted in the modern era, when apparently “normal” European women gave birth to a child that was a throwback to the Mongols.[...] According to this theory, the Occidental Mongols bore responsibility not merely for retardation but for much of the crime and feeblemindedness found in the West. According to this theory, Jews, in particular, sustained much of the Mongol influence because they had interbred with Khazars and other steppe tribes, and then brought that degraded genetic influence with them throughout Europe.

O mitologie mecanică

Așa-numitul „Cult al Rațiunii” (stampă)

"Noua imagme a Universului, modelată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în epocaa raţionalismului triumfător, ne va ajuta să înţelegem mai bine mecanismele Raţiunii şi raporturile sale ambigue cu structurile imaginarului. [...]

Noul sistem filozofic şi ştiinţific se prezenta ca o inversare completă a imaginarului tradiţional. Forţele materiale înlocuiau forţele spiritului. Legile Universului luau locul lui Dumnezeu. Omul a fost şi el redus la un soi de maşină sau la o rotită a marii maşinării universale. Misterul, supranaturalul, sacrul au fost evacuate din natură. Totul trebuia să se explice prin fizică sau mecanică, mişcarea corpurilor celeste, ca şi comportamentul omenesc. D'Holbach rezuma această idee printr-o frază memorabilă în lucrarea sa Sistemul naturii (1770): „Natura acţionează după legi simple, uniforme, neschimbătoare.., Toate greşelile oamenilor sunt greşeli faţă de fizică.”

O adevărată revoluţie în gândire, istoricul are tot dreptul (fără a ignora insă precedentele antice şi moderne ale materialismului şi raţionalismului Luminilor) să constate o ruptură intre imaginea mitică a lumii şi imaginea raţionalistă şi ştiinţifica. Și teologul de asemenea; nu i se putea pretinde să facă concesii unei filozofii care-şi propunea să-1 înlocuiască pe Dumnezeu cu fizica.[...] A-l înlocui pe Dumnezeu prin fizică: propoziţia exprimă o răsturnare ideologică, dar ea exprimă şi o anumita continuitate a vechilor structuri şi a funcţiei acestora. Funcţia lui Dumnezeu, aceea de a asigura funcţionarea fără greşeală a maşinii universale, nu este abolită, nu există decât o schimbare a factorului responsabil. Omul nu mai păcătuieşte in faţa lui Dumnezeu, ci, pentru a relua cuvintele lui d'Holbach, in faţa fizicii. El nu mai riscă să fie pedepsit de divinitate, ci de legile ştiinţifice, care s-ar întoarce împotriva sa.

Acest proiect global a fost definit de Ernst Mach (1838-1916) prin expresia foarte sugestivă de „mitologie mecanică". Scopul lui era „explicarea fizico-mecanica a întregii naturi". O dată stabilite toate legile care acţionau în Univers, evoluţia viitoare devenea, la rândul ei, cognoscibilă. Laplace îşi imagina deja „un geniu care ar putea descrie starea universului într-un moment oarecare din viitor”. Nimic nu se producea la întâmplare; omul putea accede la cunoaşterea absolută.

Aceasta se referea şi la istorie. Legile istoriei luau locul destinului, dar rigoarea lor nu ceda cu nimic forţei oarbe a acestuia din urmă. Cele două concepte erau interşanjabile. Voltaire utiliza cuvântul destin într-un mod care se voia ştiinţific; „Ar fi curios ca o parte a acestei lumi să fie rânduită şi ca cealaltă să nu fie deloc, ca o parte din ceea ce se întâmplă să fi trebuit să se întâmple şi ca o altă parte din ceea ce se întâmplă să nu fi trebuit să se întâmple. Când ne uităm de aproape, vedem că doctrina contrară celei a destinului este absurdă.”

Dacă totul era „rânduit", viitorul omului devenea la fel de transparent ca acela al Universului. Condorcet s-a ocupat de aceasta în Schiţă a unui tablou istoric al progresului spiritului uman, scrisă în 1793 şi publicată în 1795. Pentru prima oară, o lucrare istorică evoca nu doar trecutul, ci şi viitorul speciei umane, situat sub semnul perfecţionării biologice şi spirituale. Totul ar fi perfect (sau aproape) într-o lume înfloritoare. Acţionând principiul contrariilor, ne găsim în faţa unei religii inversate. Sub forme noi, vechile arhetipuri subzistau. După modelul religiilor, noul sistem îşi propunea să asigure unitatea şi coerenţa lumii, integrarea omului în Univers, mântuirea sa prin înălţare spirituală şi cunoaştere şi, de asemenea, descifrarea viitorului, oracolul şi profeţia devenind ştiinţifice, adaptate exigenţelor unei elite sceptice şi raţionaliste.

Inscriptie pe biserica Ivry-la-Bataille - „Templul Rațiunii și Filosofiei”

Sacrul se „reconvertise", dovedind că omul poate transfigura orice în religie. Timpul religiilor ştiinţifice se apropia. Revoluţia franceză a inventat cultul Raţiunii. Părintele al mecanicii universale, Isaac Newton, a fost „sanctificat” de Saint-Simon în 1803. în Scrisorile unui locuitor din Geneva către contemporani, acesta propovăduia într-adevăr o religie, care era religia lui Newton. Dacă cineva i-ar fi putut face concurenţă lui Dumnezeu, acesta era savantul care descoperise formula matematică a armoniei cosmice. Providența se manifesta prin faimoasa lege a atracţiei universale.

Urmărind aceeaşi metodă, vom găsi uşor rădăcinile arhetipale ale tuturor inovaţiilor Epocii Luminilor, care n-au făcut până la urmă decât să materializeze şi să laicizeze vechile figuri ale imaginarului. În locul Apocalipsului religios au fost luate în consideraţie cataclismele cosmice şi geologice. Vârsta de aur a mitologiei şi Edenul biblic au cunoscut un avatar care a beneficiat de aprecierea filozofilor şi a opiniei publice: paradisul secularizat al bunului sălbatic. Bunul sălbatic s-a instalat la fel de bine în insulele îndepărtate ale Polineziei, cât şi în primele epoci ale istoriei umane, ilustrând o societate egalitară şi fericită, coruptă, din nefericire, de mersul istoriei. In versiunea secularizată, păcatul originar semnifica abandonul stării naturale şi inventarea proprietăţii. Este esenţa faimosului Discurs asupra originii şi bazelor inegalităţii dintre oameni, publicat de Jean-Jacques Rousseau în 1755. Paradisul pierdut beneficia astfel de o reelaborare filozofică.

Milenarismul religios, pe de altă parte, începea sa se convertească în ideologie ştiinţifică a „viitorului radios" (ca la Condorcet), sinteză între excelenţa socială şi morală a epocilor primitive şi noile descoperiri ştiinţifice şi tehnologice. Se întrezăresc deja semnele premergătoare ale comunismului modern.[...]

Vârsta Raţiunii este şi vârsta Utopiei, adevărata sa vârstă de aur. Intr-o perioadă de câteva zeci de ani au fost create mai multe fantezii utopice decât în toată istoria precedentă a genului. Această apropiere Raţiune-Utopie n-are nimic fortuit, ea este deosebit de semnificativă... şi destul de neliniştitoare. Raţiunea s-a delectat imaginând societăţi ideale, în care se întâlneau toate ingredientele refuzului istoriei. Ea a reuşit chiar să transfigureze o Chină cât se poate de adevărată, împrumutân-du-i structuri şi virtuţi utopice potrivite alcătuirii unui model pentru reformatorii europeni.

Putem deci să conchidem: Raţiunea a purtat o bătălie nemiloasă împotriva vechilor configuraţii ale imaginarului: credinţe religioase, tradiţii folclorice, mituri şi superstiţii. Dar în locul rămas liber s-au înălţat noi construcţii mitice, foarte diferite, însă, în acelaşi timp, foarte apropiate de construcţiile tradiţionale. Raţiunea n-a făcut, până la urmă (nu avea altă alegere), decât să recupereze şi să dispună după propriile sale reguli — geometrice, mecanice, carteziene, materialiste — toate fantasmele esenţiale ale omenirii." - pag 59-63

- Lucian Boia - „Pentru o istorie a imaginarului”

Later edit: O discuție pe marginea articolului găsiți pe Proddit

Lucian Boia - Mitologia științifică a comunismului - recenzia bezbojnicului

V-ați pus vreodată problema de ce societățile comuniste aveau mania inginerilor produși pe bandă rulantă? Sau obsesia cu „fabrici și uzine”, în speță de industrie grea, precum siderurgia? Sau impulsul de a săpa canale în neștire, gen Dunăre-Marea Neagră, Volga - Don, Marea Albă - M. Baltică, etc? De asemenea, stiați că fraza „Munca l-a făcut pe om!” nu e metaforă, cum s-ar crede, ci reflectă întocmai viziunea comunistă asupra evoluției umane?

Cei care citesc acest blog, sau mă urmăresc pe Facebook sau pe forum, știu deja că sunt un fan al istoricului Lucian Boia. Fiind una din numeroasele sale scrieri ce se ocupă cu istoria unor idei sau mituri, „Mitologia științifică a comunismului” este o carte extrem de relevantă astăzi, mai ales în România, în context post-comunist, precum și în contextul discuției ateism/religie. Pe lângă faptul că este foarte caustică la stereotipul comunismului ca absență a religiozității - o acuză des folosită împotriva ateilor -, ea explică multe din reflexele comunismului, și arată totodată consecința transformării științei în fetiș, o practică ubicuuă în secolele 18 și 19, dovadă că iraționalul poate fi îmbrăcat în haine ce par raționale. Încă o carte în sprijinul ideii de comunism ca fenomen religios, carte pe care o recomand cu entuziasm.

Câteva citate memorabile:

Va fi şi sfârşitul religiei, popoarele nemaiavând nevoie de un asemenea opiu. De fapt, ca atâtea concepţii ştiinţifice globale ale secolului al XIX-lea, marxismul ţine loc de religie, în sensul construirii unei lumi unitare şi armonioase în care omul îşi va găsi în sfârşit raţiunea de a fi. Este interesant să constatăm că a putut fi pronunţat şi crezut cuvântul ştiinţă (de atâta lume şi atâta vreme) în legătură cu aceste consideraţii goale despre viitor, care nu decurgeau din nici un raţionament demonstrabil. Pentru a înţelege esenţa fenomenului marxist, trebuie făcut abstracţie de învelişul său ştiinţific. Ceea ce rămâne în final este visul milenarist, nici mai mult, nici mai puţin. Iar în ceea ce priveşte latura ştiinţifică, ajunge să punem faţă în faţă prezicerile lui Marx şi evoluţia reală a omenirii exact în secolul care trebuia să cunoască împlinirea profețiilor sale. - pag. 55

Pe de altă parte, am constatat deja că raţionalismul nu a făcut foarte adesea decât să dispună într-o manieră mai elaborată, mai „savantă", aceleaşi elemente care animă credinţele iraţionale. In cele din urmă, milenarismul comunist nu este mai raţional, în esenţa lui, decât milenarismele fasciste sau milenarismele religioase medievale şi moderne. Este altfel structurat. Justificările lui sunt diferite. Este incomparabil mai bine elaborat. îşi ordonează fantasmele în interiorul unei scheme ştiinţifice şi logice. Comunistul autentic respectă infinit ştiinţa sau, mai bine zis, ceea ce crede el că este ştiinţa. - pag. 87-88

În Evul Mediu, istoriografia fusese „slujnica” teologiei; trebuia să reflecte şi să confirme, prin exemple, cuvântul lui Dumnezeu. La fel, istoriografia marxista nu a fost altceva decât slujnica teleologiei comuniste, simplu instrument în slujba construirii unei lumi noi. - pag. 100

Căutate cu obstinaţie, dar în zadar de gânditorii premarxişti, legile istorice, sociale şi economice au invadat piaţa. Marx a fost repede eclipsat de imaginaţia fertilă a succesorilor săi. îşi consumase o întreagă viaţă pentru a formula câteva legi istorice şi economice. Discipolii săi, de la Lemn şi Stalin la Ceauşescu şi Kim Il-Sung, au apelat la o metodologie diferită, sumară dar eficientă. O intuiţie genială a ghidului suprem sau un congres al Partidului ajungeau cu prisosinţă pentru a oficializa o nouă lege ştiinţifică sau chiar un pachet de legi. Pentru a ne rezuma la un singur exemplu, marea adunare a reprezentanţilor partidelor comuniste aflate la putere, reunită în noiembrie 1957, a scos la lumina zilei nu mai puţin de nouă legi care dirijau construirea noii societăţi, obligatorii — dincolo de particularităţile naţionale — pentru orice ţară hotărâtă să treacă la comunism (rolul conducător al clasei muncitoare şi al partidului său; lichidarea proprietăţii capitaliste etc). - pag. 121

Planul era nu numai gândit, dar şi iubit. Iubit cu pasiune. S-a dezvoltat o formă neaşteptată de „erotism". „Tânărul student şi tânăra studentă, când se plimbă împreună, discută despre indicatorii infailibilului plan cincinal...” (Henri Barbusse, Russie. 1930) - pag. 124

Omul nou nu există în stare pură, dar e prezent, în proporţii variabile, în chimia spirituală a celor mai mulţi dintre locuitorii vechiului bloc comunist. - pag. 145

Debarasat de concurenţi şi sigur pe sprijinul lui Stalin, Lâsenko era acum liber să-şi ducă până la capăt programul transformist. Aplicând, pe urmele lui Miciurin, „hibridarea vegetală" (grefarea) şi încrucişarea, spera să poată determina o transformare masivă a speciilor. Printre performanţele lui sunt de menţionat metamorfoza grâului în secară şi a secarei în grâu (fiind în studiu şi alte asemenea transmutări: orzul în ovăz, mazărea în măzăriche, măzărichea în linte...). De altfel, în opinia lui, mişcarea aceasta era generală, aproape toate speciile cultivate putându-se transforma în ierburi sălbatice (şi invers, se înţelege). Unul dintre discipolii săi a mers şi mai departe, făcând uluitoarea descoperire că până şi arborii participă la nebunescul carusel, trecând de bunăvoie de la o specie la alta! - pag. 182 [Alchimie marxistă, nu alta!]

In fata ştiinţei occidentale, care era de fapt ştiinţa „normală", dispreţuitor numită „burgheză", comunismul propunea paradigme diferi te. Ambiţia sa era de a construi un sistem ştiinţific paralel, ale cărui baze, a cărui logică şi a cărui finalitate nu aveau nimic comun cu principiile ştiinţifice îndeobşte acceptate la începutul sau spre mijlocul secolului. - pag. 202

Știința burgheză versus cea „adevărată”, proletară. Sună cunoscut? Țineți minte dihotomia dintre „ştiinţa” nordică, spirituală şi intuitivă a naziștilor, opusă ştiinţei „evreiești”, materialiste şi raţionale? Ce mult se aseamănă religiile politice între ele, n'est-ce pas?

Teoriile conspirației - religii ale mediului antropic

Religiozitatea umană se regăsește în multe forme. Am discutat deja de multe ori despre formele politice ale religiozității, uneori fără zei, dar la fel de dogmatice. Și totuși, când se vorbește despre apariția religiei, în formele sale primitive, facem apel la imaginea sălbaticului speriat de forțele naturii, tremurând la vederea fulgerelor. Strămoșul nostru, copleșit de lumea înconjurătoare, de forțele naturii, și căutând să facă o ordine mentală în mediul natural în care trăia. Or, primul pas spre a înțelege natura este să încerci să înțelegi cum funcționează, cum „gândește”, iar următorul pas este cel al antropomorfizării. Omul e construit, la urma urmei, să înțeleagă alți oameni. Cum să înțeleagă natura? Va da suflet tuturor ființelor, copacilor, animalelor, pentru a le înțelege, și va crea animismul. Va da suflet întregii biosfere, și-o va numi Mama Natură, sau întregului Univers, și-l va numi Dumnezeu. Haosul din jur va căpăta o față umană, și astfel omul va putea comunica cu el, și va putea să-și negocieze propria nevătămare.

Ce mi se pare interesant totuși este că acest fenomen are loc și în mediul uman, în antroposferă, și dă naștere unor la ceea ce numim „teorii ale conspirației”. Practic teoriile conspiraționiste ce se referă la forțe oculte, la iudeo-masoni, la illuminati și Noua Ordine Mondială sunt modalități de a crea ordine în Haosul antropogen. Practic, e un fel de animism al mediului construit de om, un fel de schemă mentală a ignorantului pentru o lume extrem de complexă dpdv politic, social, economic, etc. Creierul uman, la urma urmei, n-a evoluat pentru a desluși metropole de milioane de locuitori, ci cete mici de vânători-culegători. Dincolo de politica tribului, găștii, lumea începe să capete o complexitate sufocantă, iar suprasimplificarea, împreună cu exteriorizarea locusului de control, dă naștere la forțe „superioare” ce doresc controlarea individului. Interesant totuși că omul are o atitudine ostilă față de „forțele antropice”, dar este submisiv față de „forțele naturii”.

Imagine 1: From Bird's View de Ugraland și Cityscape south from John Hancock Center de Alistair Knock

PS. Distracție plăcută la sărbătoarea bahică a Revelionului și un an nou cât mai (p)rod(d)itor

Povestiri din familie - victima unui șarlatan

Toți avem personaje interesante în familie, și uneori aflăm, vorbind cu bunicii și părinții noștri tot felul de povești despre aceștia. Respectând tematica blogului, precum și o plăcere de-a mea de a vorbi despre strămoși - precum bunicul cel ateu, a cărui mamă a fost extrem de catolică - vă voi povesti despre cum încrederea în cei care pretind că posedă medicamente-minune poate avea consecințe tragice.

Bunica mea a avut un frate, pe care-l vom numi L., unchi pe care eu nu l-am cunoscut. Când a fost mic, de vreo 2 ani, făcuse o meningită, și adulții au crezut că e vorba de ceva mai inofensiv, o febră acolo - țineți cont că astea se întâmplau în anii '50, la sat, deci nu știu dacă aveau medic comunal. Oricum, ideea e că în urma bolii, a rămas cu un handicap destul de sever la picioare, având nevoie de cârje să umble.

Cu toate acestea, din ce mi s-a povestit, era o persoană foarte plină de viață, întreprinzător, căruia îi plăceau petrecerile și avea chiar și o motocicletă cu ataș, cu care călătorea prin țară. În timp ce a făcut școala pofesională din București (era una pt. persoane cu asemenea handicapuri locomotorii) și-a întâlnit și viitoare nevastă - femeie frumoasă se spune - cu care a avut și o fetiță.

Singura problemă a fost că nutrea speranța că există un remediu pentru boala sa, lucru care avea să-i fie fatal. Profitând de această speranță, cineva i-a vândut niște medicamente-minune, tratament care, chipurile, i-ar fi vindecat picioarele. Din păcate, acel tratament, cu toți banii investiți - sunt ferm convins că i s-a cerut o sumă mare, căci leacurile-minune nu cresc pe toate garduile - nu numai că nu l-a vindecat, dar i-a și afectat inima, provocându-i într-un final moartea. Avea 35 de ani.

Astfel de cazuri se întâmplă, zic eu, zilnic în România, și nu numai, căci de șarlatani nu ducem lipsă. Oameni care plătesc sute de euro pe tratamente ce nu fac nimic, pe magneți și cristale, pe placebouri scumpe ce consumă timp și energie și bani și oferă zero rezultate, în timp ce persoane precum Monica Tatoiu demonizează medicina convențională și recomandă pseudo-tratamente pt oprirea cancerului. E plină lumea de șarlatani, fie în sutană, fie în costum, bolborosind termeni științifici aiurea, și profită fără să clipească de vulnerabilitățile persoanelor din jur. Trist este gradul de încredere de care încă se bucură. Extrem de trist.

Mituri și simboluri naziste II - Originea antisemitismului

Fără a intra prea mult în detalii, s-a dezbătut foarte mult originea anti-semitismului german din secolul XX. Mulți creștini au încercat - și încă încearcă - să dea vina pe secularizarea modernă, pe știință, pe darwinism, ignorând anumite probleme din propria ogradă. Iată câteva fragmente din „Dicţionar critic de mituri şi simboluri ale nazismului” de Rosa Sala Rose ce fac referire la relația dintre antisemitismul nazist și probleme precum știința, darwinismul și protestantismul german:

Inclusiv ştiinţa, acel principiu al autorităţii la care se referea Bormann ca fundament al cosmoviziunii naziste, i-a căzut victimă. Pornind de la premisa potrivit căreia "conceptul unei ştiinţe «obiective şi netendenţioase», orientată spre «adevărul absolut» bazat pe raţiunea pură, care a apărut în perioada liberală, a pierdut astăzi orice temei şi justificare de a exista", aceeaşi ştiinţă, veche paradigmă a obiectivitătii, se transformă acum într-o instanţă relativă care se scindează între ştiinţa nordică, spirituală şi intuitivă şi ştiinţa evreiască, materialistă şi raţională. În acelaşi fel în care există diferite religii monoteiste, în care fiecare crede că dumnezeul său este singurul adevărat, naziştii par să fi ridicat propria lor concepţie ştiinţifică la categoria de adevăr unic. Totuşi, prin asta nu fac decât să mineze, fără să ştie, baza autorităţii ştiinţifice pe care îşi spijiniseră în primă instanţă viziunea lor asupra lumii. - pag. 22

Cu toate acestea, una dintre contradicţiile ideologice ale cosmoviziunii naziste [...] constă în faptul că evreii erau consideraţi o rasă inferioară, când de fapt, după legile lui Darwin, ar trebui să fie superioară dacă reuşise să supravieţuiască peste două mii de ani de persecuţie. Acest paradox demonstrează cum răstălmăcise cosmoviziunea nazistă darwinismul original, pe care afirma de multe ori că se sprijină, dotând selecţia naturală cu o scară ambiguă de valori. Pentru Darwin, adaptarea la mediu era departe de a fi datorată unei superiorităţi morale, aşa cum o înţelegea nazismul. - pag. 67-68

În rolul Antihristului, Luther nu vede numai pe Papă şi Biserica catolică, ci, mai ales, pe evrei. In consecinţă, într-o manieră groaznic de asemănătoare cu cea pe care o va folosi Hitler patru secole mai târziu, Luther etichetează ca iudaizat orice este contrar şi ajunge să recomande inclusiv să se procedeze fără nici o milă cu evreii, „aşa cum face chirurgul când amputează". Citându-l pe Ley: „Punctele de vedere ale lui Luther despre Antihrist şi evrei sunt potrivite mai ales ca bază a unui antiiudaism fără fundamentare teologică, cu care se pregăteşte calea spre ura modernă faţă de evrei". - pag 66.

Va urma.

Imagine: "Evreul Rătăcitor" - de Gustav Doré

Vezi și: Mituri și simboluri naziste I - Religia politică și Dumnezeul nazist

Mituri și simboluri naziste III - Hitler ca mesia

Religiile politice și pseudoștiințele - adaptări la modernitate

Există o paralelă interesantă între evoluția conceptului de religie, de la forma tradițională la cea secular-politică, și cea a leacului, de la cel băbesc la cel postmodern (homeopatie & friends).

Cele din urmă sunt întotdeauna o continuare a celui dintâi, cu o mutație fundamentală în perioada modernă. După perioada iluministă, sub imperiul presiunii exercitate de către iluminism, cu al său ateism, avem impresia că religia a început să piardă din ce în ce mai multă influență politică, fiind astfel trecută în sfera privată. Tranziția istorică de la evul mediu teocratic la modernitatea laică. Ceea ce nu ne dăm seama e că de fapt în acea perioadă, religia a suferit o ruptură în două, sau altfel spus, a avut o evoluție arborescentă, nu liniară. Pe de o parte avem situația de mai sus - ca exemplu să luăm creștinismul occidental, puternic apolitic, sau în orice caz, indirect politic, prin influență socială - și pe de altă parte avem așa numitele religii politice, care au eliminat părțile ce le făceau să semene cu niște religii, de aici și numele paradoxal de religie seculară (s-a mai menționat prin blogosferă, ateismul este un pas necesar, dar nu suficient pt o atitudine rațională) Astfel, tribalismul irațional (mesianic, etc) a putut să rămână în sfera politică chiar și sub presiunea laicistă a modernității.

Interesant de notat și faptul că într-un fel, și transformarea leacurilor băbești în medicină "alternativă" s-a făcut tot sub imperiul presiunii moderne, de data asta a medicinei normale. Pentru a se adapta, leacurile de altădată fie au fost validate pe cale științifică și au devenit tratamente legitime, fie s-a transformat în ceva ce seamănă a medicină adevărată, preluând un limbaj ce sună științific - vezi legile lui Hahnemann în cazul homeopatiei. O veritabilă adaptare prin mimetism, unde dușmanul de care se ferește este ochiul critic al bolnavului, ce vrea medicamente științifice, și nu rădăcini.

Astfel, sub presiunea lui "adatează-te sau pieri" avem non-medicamente ce par medicamente, și religii ce par non-religii (ideologiile totalitare). Sunt curios cum va schimba critica neo-ateistă religiile de azi?

Later Edit: O altă instanță de adaptare mimetică este efortul depus de creștinismul fundamentalist american de a părea științific, prin intermediul designului "inteligent" (numit anterior și "știința creației" sau creaționism). Totuși această adaptare nu servește doar unui scop psihologic - acela de a-l păcăli pe credincios că supersițiile sale sunt cumva fundamentate științific - ci și unui scop juridic - introducerea religiei în școli ca și alternativă laevoluționism.

PS. Click pe poză pt a mări.