Am observat în mai multe instanțe tentativa de a prezenta communismul ca pe un fenomen evreiesc, sau de a prezenta victimele comunismului ca victimele unei crime săvârșite de evrei, cu scopul de a justifica rațional o atitudine antisemită. Dau ca exemplu, de la tizul de pe blog, un citat (nu al lui, al altuia):
Este corecta intrebarea "Cati romani au fost chilariti din cauza evreilor care au adus comunismul cand au venit in Romanaia pe tancurile sovietice?"
Este falsă întrebarea, dar ca orice idee xenofobă, are un sâmbure de adevâr, denaturat în scop ideologic. Este întru totul adevârat că evreii erau suprareprezentați (ca și alte minorități de altfel) în Partidul Comunist Român de la începuturi până prin 1950, la fel cum, dacă bine țin minte, erau suprareprezentați și în partidul bolșevic, la începuturi. Cauzele acestei suprareprezentări sunt multiple, și în cazul României, valabile atât pentru evrei, cât și pentru maghiarii din PCdR. Dau câteva citate din Raportul Tismăneanu, cu mici nuanțări între paranteze pătrate:
„[...] în timpul anilor de ilegalitate, elita partidului era formată în principal din elemente alogene (bulgari, maghiari, evrei sau ucrainieni din România) [...]” - pag. 31
„Prezenţa maghiarilor în structurile PCR a avut o tradiţie solidă încă din perioada interbelică, procentajul acestora ajungând în 1933 la aproximativ 25%. În iulie 1945, din totalul membrilor de partid 19,2% erau maghiari”
„Cauzele prezenţei maghiarilor [și evreilor] într-un procentaj atât de ridicat în structurile PCR sunt multiple: pot fi amintite în acest sens abuzurile administraţiei române din toamna anului 1944 în Transilvania de Nord [și pogromurile și masacrele antisemite]; acţiunile gărzilor maniste; promisiunile doctrinei marxist-leniniste [internaționalist] în chestiunea naţională; procentajul ridicat al maghiarilor [și evreilor] în rândul populaţiei urbane şi muncitoreşti.” - pag. 530
Ambele minorități aveau un caracter puternic urban. La începutul industrializării și modernizării, evreii ocupau o poziție favorabilă pentru a deveni noii orășeni. Aveau o cultură a cititului și scrisului, deci puteau ocua funcții în noua birocrație, erau o minoritate mercantilă (cum sunt de altfel și chinezii în Asia de SE, libanezii în Africa de V, etc), deci erau deja prezenți în târgurile ce vor deveni viitoarele centre urbane, și astfel mulți dintre ei au ajuns pe o poziție mai bună socială decât majoritatea etnică, încă preponderent rurală. De asemenea, în Transilvania românească, marile orașe au devenit majoritar românești după al Doilea Război Mondial (Târgu Mureș, de exemplu era încă majoritar maghiar la recensământul din '92), deci e oarecum logic că erau suprareprezentați și în rândul proletariatului în Ardeal.
Internaționalismul doctrinei marxiste a fost alt motiv pentru simpatia minorităților față de ideologia stângistă a fost internaționalismul. Sloganuri de tip „Frăția între popoare” rezonau pentru o populație înconjuată de o majoritate uneori ostilă, și de un zeitgeist ce elogia ideea statului (mono)etnic. Ideea de egalitate radicală în fața statului era atrăgătoare - și pe bună dreptate, mai ales după ce România, alături de restul Europei, a fost înghițită de febra extremei drepte și al său antisemitism. Este lesne de înțeles de ce evreii - principalele victime - și maghiarii - principalii dușmani etnici, mai ales după Dictatul de la Viena - au privit cu simpatie spre stânga cosmopolită. Citez:
Evreilor, după ani de suferinţe şi mai ales de pericole care au vizat direct viaţa evreului în timpul Holocaustului, evenimentul din 23 august 1944 li s-a părut mai întâi salvator. În acest sens trebuie înţeles de ce atunci evreii „au manifestat entuziasm, aşa cum numai condamnaţii la moarte salvaţi de la ştreang pot să se bucure” - pag. 550
Drept concluzie, tot din raportul menționat anterior:
În legătură cu această suprareprezentare a minorităţii maghiare, alături de cea evreiască, în structurile de partid, s-a vehiculat mult afirmaţia că cei care au adus comunismul în România au fost în principal evreii şi maghiarii. O analiză mai atentă a realităţilor din acea vreme dovedeşte însă că această afirmaţie nu se verifică din punct de vedere empiric. Membri ai comunităţii maghiare şi evreieşti au fost, într-adevăr, pentru motivele precizate sumar în cele de mai înainte, aliaţi importanţi ai comuniştilor români. Ei nu pot fi consideraţi însă elementele principale ale instaurării comunismului cel puţin din două motive: nu au deţinut efectiv vreo pârghie de putere în partidul comunist şi au fost priviţi tot timpul, în special maghiarii, cu suspiciune de liderii de partid români. - pag. 530
Am și eu o întrebare, că nu ricep logica tribalist-naționalistă. Având în vedere că atunci când a venit comunismul la noi în țară, în URSS la putere era Stalin, pe numele său real Iosif Djugașvili, iar șeful NKVD-ului (numele vechi al KGB-ului) era Lavrenti Beria, ambii georgieni (gruzini), putem spune spune că stalinismul este un fenomen gruzin? Sunt crimele lui Ceaușescu, un neo-staliniști, crime ale gruzinilor?
Sunt crimele unor oameni inspiraţi de o doctrină de tip iluministă (marxismul). Putem învăţa o lecţie importantă. Că nu poţi pur şi simplu să ştergi cu buretele simţul identităţii sau apartenenţei la un grup social din mintea oamenilor aşa uşor.
RăspundețiȘtergere"La nivelul teoretic, al scopurilor proclamate, comunismul s-a pretins întruchiparea „umanismului absolut”, o societate din care au dispărut distincţiile de clasă şi în
care oamenii ar putea trăi într-o deplină libertate."
Altă ironie e încă mai există speranţa asta iluministă care a fost şi în doctrina comunistă.
Oamenii niciodată nu învaţă.
De ce zici că marxismul e o doctrină de tip iluministă? Mai bine zis, de ce crezi că acest aspect este important, și nu aspectul totalitar-dogmatic?
RăspundețiȘtergereTe referi la seranța libertății sau a egalității?