"Comunismul - O modernitate eşuatǎ" - recenzia bezbojnicului

Cartea lui Radu Preda – titularul cursului de Teologie Socialǎ la Fac. de Teologie Ortodoxǎ a Univ. “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – este o interesantǎ analizǎ a comunismului, pornind de la originile sale istorice şi ajungând pânǎ la contemporaneitatea ambiguǎ vizavi de aceastǎ ideologie, al cǎrui costuri umane, în secolul XX, au fost imense.

Cu toate neajunsurile sale, printre care şi o senzaţie de text neşlefuit îndeajuns, cartea oferǎ extrem de multe cititorului. La doar 7,29 lei, sub preţul unui pachet de ţigǎri, ai parte de o istorie detaliatǎ, atât a precursorilor ideologici ai comunismului – cum ar fi babouvismul secolului XVIII şi nu numai – dar şi o analizǎ a modului în care marxismul, ideologie a proletariatului occidentului industrializat, a fost implementatǎ într-o societate agrarǎ de tip feudal cum era Rusia la începutul veacului trecut. Toate acestea ambalate într-o lecturǎ relativ fluidǎ şi plǎcutǎ, cu mici idiosincrazii ce ar fi putut totuşi sǎ lipseascǎ.

Cartea reuşeşte o analizǎ istoricǎ impresionantǎ, însǎ formaţia teologicǎ a autorului lasǎ urme vizibile în consistenţa textului. În momentul în care trebuie tratat “comunismul primitiv” al creştinismului timpuriu, precum şi atunci când se discutǎ colaborarea Bisericii/-lor Ortodoxe, aerul analitic al cǎrţii pare sǎ se inmoaie într-o apologeticǎ stângace.

Cartea este paradoxalǎ. Pe de o parte, se încearcǎ explicarea fenomenului comunist pornind de la o presupusǎ origine umanistǎ, ateistǎ sau darwinistǎ, iar exprimarea devine ciudatǎ, şi regǎsim texte tipic preoţeşti precum:

“dezumanizarea în numele unui umanism al terorii” – pg. 189

„"[U]manismul" marxist-leninist-stalinist [...] dorea să înalţe pe om, dar cu preţul desfiinţării sale ca persoană. [...] Pentru bolşevici, omul nu conta decât în măsura în care era parte activă şi fără personalitate a planului lor. O astfel de viziune, pe cât de simplistă, pe atât de dramatică în consecinţele ei, se originează nemijlocit în ateismul constitutiv al comunismului.” – pg. 139

“Mai mult, convinşi de evoluţionismul darwinist, comuniştii credeau (sic!), precum iluminiştii secolului XVIII, în posibilitatea ca prin educaţie ştiinţifică [...] omul să fie fie „vindecat" de credinţa religioasă“ – pg. 140

“[...]Ioan Paul II nu a încetat să acuze comunismul pentru ateismul său criminal, pentru încălcarea libertăţii religioase şi mai ales pentru umanismul negativ abil camuflat după formula „omului nou"” – pg. 184

Interesant e cǎ dezideratul „omului nou" este o “formulă genuin creştină (gr. ό παλαιός άνθρωπος versus ό καινός άνθρωπος; cf. Coloseni 3, 4; Corinteni 5,17; Galateni 6,15 ş.a.)” – pg. 264

“Gulagul sovietic sau fenomenul Piteşti sunt cele mai elocvente dovezi ale acestui darwinism social. „Selecţia naturală" a comunismului ar fi trebuit să ducă, după eliminarea duşmanilor de clasă incapabili să se adapteze, la apariţia „omului nou" în toată splendoarea acestuia” – pg. 188

Pe de altǎ parte, pregǎtirea de teolog îi permite autorului sǎ identifice foarte uşor modul în care funcţioneazǎ bolşevismul, şi anume printr-un mod de gândire tipic religios. Ofer urmǎtoarele citate ca demonstraţie:

“Asemeni tuturor totalitarismelor care au marcat acest „scurt secol XX" (Hobsbawm), ideologia comunistă a oscilat constant între combaterea credinţei religioase, resimţită drept un concurent latent de temut, şi instaurarea propriei viziuni despre lume şi viaţă, o viziune devenită la rândul ei, prin propagandă şi dogmatizare, o adevărată Ersatzreligion. [...] Varianta bolşevică a comunismului, cea care va oferi în fapt prototipul implementării istorice a ideologiei societăţii fără clase, se articulează de la bun început în termenii unei alternative soteriologice. [...] [B]olşevicii se vor prezenta drept unicii purtători ai veştii celei bune, ai Evangheliei caricaturizate în miezul căreia se afla promisiunea de a înlătura total şi pentru totdeauna inegalităţile sociale şi de a instaura o orânduire în care clasa muncitoare este stăpână absolută şi necontestată”– pg. 20

“Comunismul se pretează din toate punctele unei analize social-teologice. [...] Chiar dacă Lenin se va împotrivi mereu faţă de asocierea marxismului cu oricare formă de credinţă, ceea ce ar fi însemnat relativizarea caracterului „ştiinţific" declarat al doctrinei, adepţii acestuia, ruşi dar şi mulţi occidentali, se vor comporta cvasi-religios în raport cu „victoriile" socialismului de atunci şi de mai târziu. [...] Beţia ideologică pe care o induce acest amestec tare de prezent şi viitor explică reacţia nemiloasă faţă de cei lucizi. Duşmani ai regimului vor fi de fapt toţi adversarii imaginarului comunist, opoziţia lor reprezentând un act de demitologizare, de rupere a vrăjii, motiv suficient pentru lichidarea lor fizică.” – pg. 21

“Răsturnând puterea legitimată religios şi exercitată discreţionar a tarului, Lenin nu face nimic altceva decât să ocupe locul lăsat gol. Este o succesiune fără fisură, o liturghie politică neagră, pe dos, victoria gnozei despre care vorbea Besançon sau a religiei comuniste analizate profetic de Berdiaev.” – pg. 133

“De la zeiţa raţiunii proslăvită de revoluţia franceză la cultul materiei al revoluţiei bolşevice, cercul se închide perfect.

Fără îndoială, cultul organizat în jurul lui Lenin reprezintă una dintre expresiile cele mai consecvente ale materialismului comunismului ca atare [?], fenomen în oglindă cu dictaturile şi cultul personalităţii din China, Cuba, Romania sau Corea de Nord. Celebrat şi azi, chiar dacă mai puţin vădit, însă cu aceleaşi onoruri militare zi de zi, cultul lui Lenin mai este un indiciu şi pentru tendinţa oricărei forme excesive de ideologie politică de a se transforma în înscenare liturgică.[...] Procedând astfel, comunismul demonstrează că adevărata lui concurenţă nu au fost alte ideologii, în ciuda războiului rece şi a bipolarităţii, ci religia însăşi.” – pg. 146

Şi ultimul citat, extras din concluzia cǎrţii:

“Reţinem însă aici măcar acest lucru deosebit de important pe care îl repet cu riscul liber asumat de a părea tezist: nefiind doar o ideologie sau un sistem politic, ci având o puternică şi constantă încărcătură cvasi-religioasă, adică dorind să fie receptat ca o învăţătură eshatologică, mântuitoare, comunismul trebuie şi poate fi citit în cheie social-teologică.” – pg. 267

Sursǎ imagineg 2: BBC, text: "Uniţi în naşterea Omului Nou"