Habotnicia "vlahilor" și moților

Anul trecut am scris un blogpost despre cum era definit ateismul acum un secol, prin enciclopediile maghiare. Tot dintr-una din acele surse - Marea Enciclopedie Pallas - vă traduc acum părți din articolul despre români: "Vlahii" (în maghiară: "Oláhok")

”[...]Norodul, pe lângă habotnicia religioasă, are și o minte ușor impresionabilă, ei posedând o imaginație vie și o puternică latură poetică. Din punct de vedere cultural, sunt destul de rămași în urmă. Din perspectiva asta [a științei de carte], sunt pe locul 4 între popoarele Ungariei [Mari]. Dintre bărbați doar 22% știu scrie și citi, iar dintre femei, doar 12% (statistică obținută la recensământul din anul 1890). În ziua de azi, printre altele, educația publică a prins avânt. Totuși biserica autonomă are puțină sensibilitate față de această problemă, iar nepăsarea sa orientală își face simțită prezența la fiecare pas, împiedicând mult progresul în treburile legate de școală. Din punct de vedere religios, aparțin de două culte. Cei mai mulți țin de biserica greco-orientală, sau ortodoxă, iar minoritatea de catolicii de rit grec [adică greco-catolici], numiți și uniați.

Moții, din multe puncte de vedere se deosebesc de Vlahi, [...] Au fețele lunguiețe, fruntea înaltă, constituția filiformă, în general au ochii de culoare cenușie, părul castaniu iar bărbații își rad barba; sunt serioși, bănuitori, harnici și negustori abili. Țin foarte mult la obiceiurile lor străvechi, și pe lângă asta sunt habotnici, superstițioși și își respectă foarte mult preoții [...].”

Acum, deși articolul este dintr-o perioadă foarte incorectă politic, când istoriografia maghiară abunda de teorii roesleriene (prezente de altfel în articol) tind să cred că habotnicia românilor nu este o fabricație maghiară, mai ales când luăm în considerare gradul de culturalizare scăzut. De asemenea putem ieși afară din casă și vom vedea că lucrurile nu s-au schimbat suficient de mult.

PS. Un citat din aceeași enciclopedie, descriind chinezii.

Imagine: Portul românilor din estul Transilvaniei (zona Tulgheș, nordul jud. Harghita), din "Descrierea Ținutului Secuiesc" de Orbán Balázs (1868-1873) - [sursa]

Da, Domnule (Prim-)Ministru!

Douǎ clipuri din serialul britanic "Yes, (Prime) Minister", legate de Bisericǎ, în cazul de faţǎ, cea anglicanǎ. Primul clip, în special, este relevat în discuţia recentǎ legatǎ de BOR ca instituţie religioasǎ versus BOR corporaţia bǎnoasǎ, bunǎ de taxat ca orice altǎ afacere. Enjoy.

Scenele sunt din episodul 7, sezonul 4 (sau 1 din Y,PM), The Bishop's Gambit. Alte scene mişto din serial sunt cel în care Sir Humphrey explicǎ Politica Externǎ a Marii Britanii vizavi de UE, sau cea vizavi de Conflictul Arabo-Israelian, sau Politica de Apǎrare. Mai e si clipul legat de Sondaje de Opinie, sau cel despre Transparenţa în Guvernare. Vezi şi pagina de pe Wikiquote. Un serial extrem de captivant, o satirǎ de-un umor cum numai britanicii ştiu sǎ facǎ. Recomand cu cǎldurǎ!

Religiile politice - stanga si dreapta

Schiţez câteva idei despre religiile politice, şi cum diviziunea stânga/dreapta ar putea sǎ se suprapunǎ cu diviziunea universalist/non-universalist (tribal) din religiile tradiţionale:

Extrema stângǎ de exemplu, are o ideologie universalistǎ, asemeni creştinismului, islamului sau buddhismului. Aceste sisteme ideologice se adreseazǎ tuturor celor care sunt dispuşi s-o accepte, şi au o expansiune puternicǎ dpdv geografic, se adreseazǎ "tuturor popoarelor". În general, genul acesta de ideologii formeazǎ macro-identitǎţi culturale, de tip comunism vs. capitalism, creştinism vs. pǎgâni, dar al-islam vs. dar al-harb şi încearcǎ sǎ minimizeze identitǎţile mici, de obicei naţionale sau tribale (în cazul arabilor, de exemplu). Datoritǎ rǎspândirii geografice mari, tind sǎ fie mult mai predispuse spre fragmentare şi diversificare. Comuniştii au leninism, troţkism, maoism şi tot felu de alte subspecii mai micuţe, la fel cum creştininii au ortodocşi, catolici şi diverse forme de protestantism, sau musulmanii au sunniţi, şiiţi, kharijiţi, împǎrşite şi ele în tot felul de subspecii, sau buddhiştii au tradiţiile Theravada, Mahayana şi Vajrayana.

Extrema dreaptǎ pe de altǎ parte, însumeazǎ ideologii etno-tribale, asemeni şintoismului sau iudaismului. Ideologia se adreseazǎ doar unui anumit grup, care de obicei ocupa un areal geografic compact - stat etnic - deşi uneori pot fi şi o minoritate dispersatǎ pe un areal geografic mai larg - minoritate albǎ sudafricanǎ. Nazismul e german, fascismul e italian, legionarismul românesc-ortodox, turkmenbaşismul e turkmen, iar kimilsungismul coreean (o ramurǎ de stânga metamorfozatǎ într-un etnomisticism de dreapta). Adeziunea se face greu, de obicei se moşteneşte, iar expansiunea se poate face doar fizic, prin eliminarea celorlalţi. De aceea, de exemplu, Vechiul Testament e plin de crime împotriva poparelor vecine, dar în schimb Noul Testament - mai stângist - e mai pacifist, legat de ideea de convertire a popoarelor.

Pt alte imagini asemǎnǎtoare, vezi blogul lui HighMage

Taoism, Confucianism si Revolutia Industriala Chineza

Lex dixit într-un comentariu la postul meu anterior, în care criticam religiile, în general: "Mai e şi o doză de eurocentrism, multe religii asiatice sunt cu mult diferite de cele avraamice, dar fiindcă trăim cu experienţa celor din urmă extapolăm ideea că toate sunt la fel de psihopate sau imbecile."

Este evident faptul cǎ existǎ diferenţe calitative între religii. Se observa cu ochiul liber faptul cǎ, de exemplu, Buddhismul este mult mai paşnic decât Islamul (deşi şi buddhismul o mai ia pe arǎturǎ, vezi threadul Nebunii non-abrahamice). Este bine sa observam nuanţele existente în filosofiile religioase, ca de exemplu, faptul cǎ şi între religiile orientale existǎ diferenţe calitative, iar aceste diferenţe conteazǎ.

Multǎ lume şi-a pus întrebarea de ce revoluţia industrialǎ n-a pornit în China imperialǎ, ci taman la capǎtul celǎlalt al Eurasiei? High level equilibrium trap (Capcana echilibrului de nivel înalt?) este un teorie prin care Mark Elvin încearcǎ sǎ explice factorii ce au fǎcut ca lumea sinicǎ, extrem de dezvoltatǎ social şi economic, sǎ nu ajungǎ la nivelul Angliei sec 18. Printre numeroase motive economice, existǎ şi nişte schimbǎri culturale interesante. De pe Wikipedia citire:

"Totodatǎ, o schimbare de paradigmǎ în rândul intelectualilor dinspre Taoism spre Confucianism, a fǎcut ca interesul cercetǎrii academice sǎ treacǎ de la ştiinţele naturale şi matematicǎ, considerate în Taoism ca metode de investigare a naturii mistice a Universului, la filosofie socialǎ şi moralǎ. Potrivit li Elvin, aceastǎ schimbare a produs un climat intelectual ce nu era propice inovaţiei tehnologice.[...] Elvin susţine cǎ intelighenţia chinezǎ a abandonat treptat Taoismul în favoarea Confucianismului cam prin secolul 14."

Un comentariu gǎsit pe net, la o discuţie despre: "Why no Industrial Revolution in China?":

"Am discutat subiectul la cursul de Istoria Dezvoltǎrii şi Demograficǎ a Chinei la care am participat în facultate acum câţiva ani. [...] Concluzia la care am ajuns a fost în principal culturalǎ. Este uşor de subestimat gradul în care Confucianismul tradiţional este neofob, colectivist şi ierarhic; acesta impune o urmǎrire strictǎ a tradiţiilor consacrate şi denigrarea noilor invenţii. Se considera cǎ civilizaţia decǎzuse de la o stare de perfecţiune din timpul Regilor Înţelepţi, iar principala datorie a clasei conducǎtoare este emuleze din toate punctele de vedere predecesorii lor, mai iluminaţi. Analectele instruiesc cititorul în mod explicit sǎ ignore soluţiile noi la probleme recurente, şi recomandǎ tehnici tradiţionale, o atitudine ce reflectǎ un respect faţǎ de spiritele strǎmoşilor." - user-ul K. Larson

Eu consider cǎ, ca mai mereu, forţele economice sunt principalele motoare ale schimbǎrilor sociale, sau inerţie, cum o fi cazul, dar nu se poate nega nici latura culturalǎ. Probabil mutaţia explicatǎ mai sus a avut şi ea o contribuţie semnificativǎ la modul în care a evoluat societatea chinezǎ.

Ca o notǎ suplimentarǎ, se poate spune, dacǎ e sǎ facem o analogie, cǎ şi Europa este ruptǎ într-un vest "Taoist", cu un spirit mai individualist, unde ştiinţele exacte reprezintǎ un mod de a "cunoaşte mintea lui Dumnezeu", ca sǎ parafrazez un citat deseori înţeles aiurea, şi un est "Confucianist", înecat în nostalgia trecutului perfect, de data asta biblic, şi obsedat de strǎmoşi şi istorie, şi cu o oarecare doza de neofobie, dar şi o fixaţie colectivistǎ spre tribul propriu.

Imagine 2: "Confucius îl prezintǎ pe pruncul Buddha lui Lao Tzu" - picturǎ din perioada dinastiei Tang

Interpretabilitatea si domesticirea religiilor

Motto: "The taming and domestication of religion is one of the unceasing chores of civilization." - Hitch

Una din elementele cheie ale unei religii de succes este interpretabilitatea ei. Deşi toate religiile se bat cu cǎrǎmida-n piept cum cǎ ei ar deţine "Adevǎrul absolut şi moralitatea imuabilǎ", adevǎrul este cǎ religiile sunt într-o eternǎ schimbare, şi se pliazǎ pe realitǎţile din vremurile respective. Nu trebuie decât sǎ studiaţi istoria creştinismului, sau a oricǎrei alte religii, pentru a vedea cum ele întotdeauna se muleazǎ pe contextul istoric (recomand Mircea Eliade - "Istoria ideilor şi credinţelor religioase", deoarece este accesibil şi extrem de consistent).

Totuşi cum se poate ca o religie sǎ fie aşa schimbǎtoare? Ei bine, acestea sunt extrem de interpretabile. De aceea, prin selecţie observaţionalǎ, şi un terorist antiavort şi un credincios altruist pot sǎ-şi justifice comportamentul prin citate din Biblie. Poţi justifica biblic atât discriminarea instituţionalizatǎ cvasiteocratic, cât şi toleranţa faţǎ de aproape. Orice om care a studiat un pic Biblia ştie cǎt de autocontradictorie este. Şi oricine se uitǎ în jur va observa cât de eterogen este Creştinismul. La fel ca alte religii de altfel, şi toate astea pentru cǎ poţi justifica orice prin apel la texte sacre. În esenţǎ, cǎrţile religioase n-au coloanǎ vertebralǎ!

Da, spun cǎrţile religioase, pentru cǎ nu doar Biblia este aşa. Coranul, deşi este mai violent per total, are şi pǎrţi pozitive, cu apel la iubire de aproape şi dragoste frǎţeascǎ. Principala problemǎ contemporanǎ a Islamului este cǎ interpretarea violentǎ este mult, mult prea rǎspânditǎ. Islamul trebuie sǎ-şi gǎseascǎ resursele intelectuale interne pentru a deveni compatibil cu modernitatea globalǎ. Trebuie gǎsite, cum se face adesea, modele istorice tolerante, şi aplicate. Pentru a da un exemplu, islamul din Balcani este foarte secular, iar intruziunile extremiste wahabbite nu sunt tolerate mai deloc (vezi exemple pe forum). Un astfel de model ar trebui sǎ se caute acum de cǎtre clericii musulmani: unul în care individul musulman sǎ accepte faptul cǎ spaţiul public este secular, pluralist în opinii. Probabil intelectualii musulmani din Europa de vest vor realiza aceastǎ schimbare pentru a asigura integrarea comunitǎţilor din care fac parte în societatea vesticǎ. Şi probabil, cum s-a întâmplat adesea, un set de idei din periferia unui spaţiu cultural va porni schimbarea de care e nevoie.

Islamul trebuie domesticit, dar mai ales trebuie sǎ se domesticeasǎ singur. La fel s-a întâmplat şi cu Creştinismul occidental, din hiena turbatǎ a Evului Mediu, Vaticanul a devenit astǎzi o javrǎ din ce în ce mai dispreţuitǎ în Europa. Asta este primul pas în eliminarea flagelului religios de pe planetǎ. Eu n-o sǎ trǎiesc sǎ vǎd marginalizarea religiei pe glob, dar sper mǎcar sǎ vǎd domesticirea sa.

PS. Ca sǎ înţelegeţi de ce nu mǎ mulţumesc doar cu lobotomizarea religiei, şi vreau eliminarea ei totalǎ, iatǎ un filmuleţ despre pericolul resǎlbǎticirii unei religii! Un fel de Islamul, ce a fost şi ce a ajuns...

Am fost la Expo Dumnezeu

Dupǎ cum am promis, am fost sǎ vǎd Catholic Expo - Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Statuete, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti, ce are loc la Oradea. Iatǎ ce am vǎzut (click pt a mǎri pozele):

Domnul acesta, ce era acolo cu familia, avea un stand axat pe biblie. M-au atras citatele lipite, şi am avut surpriza sǎ descopǎr un citat ce nu avea ce cǎuta acolo. Puteţi s-o gǎsiţi? Hint. Meritǎ citite şi restul. Unele mi s-au pǎrut de-a dreptul ironice.

Diverse obiecte tradiţionale catolice: madonne fosforescente, bidoane cu apǎ (probabil) sfinţitǎ (mijloc) şi lumînǎri cu curcubeu, cam gay zic eu (stânga).

Tineret credincios: Un stand de vin liturgic, precum şi potenţiali clienţi, cel mai probabil absolvenţi de teologie.

Straie preoţeşti. Mi-a fost lene sǎ întreb care e haina cu Swarowski, şi din moment ce n-am obervat-o, înseamnǎ cǎ era neimpresionantǎ.

...şi aparatul automat de brodat. Şi oamenii domnului se automatizeazǎ, cǎci suntem totuşi în secolul XXI, n'est-ce pas?

Cǎ veni vorba de automatizǎri, iatǎ şi celebra toacǎ automatǎ. Aştept cu interes toaca semiautomatǎ Avtomat Kristosa 33 (AK-33)

Standurile mai aveau la ofertǎ pentru oamenii domnului:

Mobilier şi tâmplǎrie...

...cruci de 1,50 m înalţime...

...finisaj pentru acoperişul bisericii (merge cu crucea de mai sus)...

...plotter (adicǎ imprimantǎ) pt material textil, sǎ-ţi printezi afişe, scene biblice sau chiar icoane...

...precum şi alte zorzoane sfinte.

O cǎlugǎriţǎ lauretanǎ (jos) şi încǎ douǎ... nonlauretane (sus)

Sǎ mai aud eu vreodatǎ cǎ se vaitǎ clerul cǎ "sǎrbǎtorile religioase - Paştele, Crǎciunul - au devenit prea comerciale". Nu de alta da între un târg de materiale de construcţii, sau un târg de carte şi acest târg sfânt mare diferenţǎ nu este. Religia e business as usual.

Pentru încǎ douǎ galerii foto, vedeţi articolele de la Adevǎrul (img) şi Bihoreanul (img). Singurul lucru de care-mi pare rǎu e cǎ n-am vǎzut "candela magne...ǎǎǎ... zburǎtoare" în acţiune.

PS. În drum spre casǎ, am vǎzut Autobuzul lui Dumnezeu

PPS. O imagine artisticǎ sǎ închei blogpostul cu o notǎ pozitivǎ.

Vaticanul e Hogwarts

O micǎ traducere:

Clar, fǎrǎ nici o urmǎ de-ndoialǎ, Biserica Catolicǎ este cultul meu preferat. Este oarecum ciudat sǎ am un cult preferat, dat fiind faptul cǎ sunt un ateu destul de sincer, dar totuşi am, şi mod paradoxal, este vorba de cei care au fǎcut cel mai mult pentru a pune beţe în roate umanitǎţii cam pe toate fronturile. Şi totuşi, iatǎ-ne aici.

Catolicii au o reputaţie proasta dintr-o mulţime de motive bune. De exemplu avem efortul depus pe plan internaţional pentru a proteja violatori de copii, campania de propagandǎ purtatâ în acest moment în Africa pentru a asigura moartea dureroasǎ şi prelungitǎ a oricui suficient de ignorant încât sǎ ia de bune afirmaţiile bisericii, şi, desigur, îl avem pe Mel Gibson. Toate acestea sunt nişte treburi groaznice de care lumea se poate lipsi... (mai ales de Mel Gibson)... şi nici una din acestea nu reprezintǎ aspectul pe care-l consider cel remarcabil când vine vorba de Bisericǎ.

Ce mǎ impresionezǎ pe mine vizavi de Biserica Catolicǎ este faptul cǎ deşi sunt un grup de bǎrbaţi virgini trecuţi de prima tinereţe şi îmbrǎcaţi în vrajitori, au reuşit cumva sǎ convingǎ lumea sǎ-i ia în serios când vine vorba de probleme politice internaţionale. E ca şi cum un grup de oameni ce cred cǎ Stǎpânul Inelelor este un documentar istoric ar primi propria lor ţarǎ şi ar fi responsabili de soarta a miliarde de oameni. Este ilar pânǎ la absurd sǎ vezi cum aceşti vrǎjitori ameţiţi, îmbrǎcaţi în tot felu de zorzoane şi care cred cǎ drumul spre viaţa veşnicǎ trece prin exploatarea morţii unui scamator evreu şomer, sunt luaţi în serios de cǎtre ţǎri veritabile. E ca şi cum piraţii ar primi un loc la ONU, deşi asta nu este atâta de absurd, dat fiind faptul cǎ piraţii nu sunt atâta de superstiţioşi.

Vaticanul este, în principiu, tot una cu Hogwarts. Îi treci pragul şi eşti instant teleportat câteva secole în trecut, fiind înconjurat de personaje îmbrǎcate în tot felul de robe şi pǎlarii dubioase, studiint materii pe care ştiinţa e tot mai aproape de a le dezminte pe zi ce trece. În mod ciudat, faptul cǎ cei din vârful conducerii Bisericii Catolice cred, sau cel puţin par sǎ creadǎ, în aceaste farmece nu reprezintǎ un impediment pentru deţinerea puterii politice, ba chiar pare sǎ fie sursa acesteia. Într-o erǎ în care ştiinţa ne îmbogǎţeşte viaţa zi de zi, dupǎ ce a luptat timp de secole cu religia, ai zice cǎ un adult îmbrǎcat în tot felul de costume, şi a cǎrei singurǎ pretenţie la faimǎ este o relaţie intimǎ cu un Snuffleupagus celest (şi temperamental), ar avea credibilitatea cât de cât ştirbitǎ. Este absolut fascinant cum de fapt se întâmplǎ exact opusul, şi mai ales când vezi cǎ de la credincioşi pânǎ la Associated Press, toţi îl iau în serios.

Doate domeniile ce ţin de proza fantasticǎ sunt susceptibile procesului de continuitate retroactivǎ, iar teologia nu este cu nimic mai diferitǎ. În 2007 Comisia Internationalǎ de Teologie Catolicǎ a fost presatǎ sǎ mute sufletele fetuşilor abortaţi din Pragul Iadului (Limbo) în fericirea eternǎ a Raiului. Transferul a milioane de bebeluşi morţi dintr-o dimensiune inexistentǎ în alta nu a fost o vrajǎ uşor de pus în practicǎ. Deşi avem puţine informaţii despre ce s-a întâmplat de fapt, sau numele celor implicaţi, presupun cǎ Biserica Catolicǎ, cu a sa apetenţǎ pentru costume, canistre fumigene şi catedrale gotice, a înţeles faptul cǎ un asemenea abracadabra interdimensional presupune efortul susţinut al unui grup de magi de prima mânǎ. Pentru a duce la bun sfârşit descântecul e posibil sǎ fi fost nevoie de sacrificarea unui unicorn, sau poate chiar de cel mai puternic farmec din toatǎ creştinǎtatea: linşarea unui evreu.

Oricum, se pare cǎ vraja n-a funcţionat pânǎ la capǎt, deoarece magnificul şi infailibilul Papǎ Dumbledore Benedict al XVI-lea ne poate spune doar cǎ bebeluşii morţi nu ajung în limbo, ci e probabil sǎ ajungǎ în paradis. (Totuşi, în mod straniu, biserica se opune în continuare avortului, deşi acum se pare cǎ acest procedeu reprezintǎ calea cea mai scurtǎ spre rai...)

Faptul cǎ scena politicǎ internaţionalǎ ia în serios un grup de bǎrbaţi ce îşi justificǎ dreptul la putere pretinzând cunoştinţe intime legate supranatural, deşi nu pot nici mǎcar scoate un iepure dintr-o pǎlǎrie, este un fapt uimitor. Ce mi se pare şi mai surprinzǎtor este faptul cǎ aceşti lideri catolici reuşesc sǎ adopte o minǎ serioasǎ în timp ce sunt îmbrǎcaţi mai flamboaiant decât s-ar permite la carnavalul de Mardi Gras, şi vorbesc depre credinţa lor în canibalizarea simbolicǎ a unui deţinut executat sau simularea înecului ca o condiţie esenţialǎ pentru viaţǎ veşnicǎ şi de asta sunt luaţi în serios cǎci altfel comunitatea internaţionalǎ le-ar oferi acelaşi respect ca unui pastor penticostal ce vorbeşte "în limbi" şi vindecǎ prin "punere mâinilor". Încurcate sunt cǎile minţii umane...

Tradus dupǎ blogpostul "My Favorite" de Jeremy Whitman

Valabil şi pentru BOR dacǎ reducem scara la cea naţionalǎ.

"Religie şi politicǎ în România postcomunistǎ" - recenzia bezbojnicului

"Religie şi politicǎ în România postcomunistǎ" este o carte pe care o recomand cu cǎldurǎ tuturor celor care au cât de cât un dram de curiozitate în ei. Pentru cei care sunt pasionaţi de de acest subiect - şi aici mǎ refer la colegii din blogosferǎ şi de pe forum - aş putea spune chiar cǎ ar trebui sǎ fie lecturǎ obligatorie, pentru a înţelege mai bine ce este şi de unde vine hidra numitǎ BOR. Relaţiile dintre puterea politicǎ şi cea ecleziasticǎ, evident, cu un mare accent pus pe Biserica Ortodoxǎ Românǎ, sunt descrise extrem de coerent şi detaliat, iar transformarea BOR dintr-o instituţie supusǎ statului într-o veritabilǎ forţǎ socialǎ pare, în urma lecturǎrii acestei cǎrţi, foarte fireascǎ, dat fiind premisele de la care se pornea în 1989.

Dacǎ ar fi sǎ reproşez ceva cǎrţii, este faptul cǎ se terminǎ exact acolo unde acţiunea devine mai interesantǎ. Versiunea aglofonǎ apare în 2007, astfel încât dincolo de anii 2005-2006 nu mai sunt informaţii, exact în momentul în care BOR începe sǎ asume rolul dominant în acest dans al puterii. Practic, cititorul rǎmâne cu o puternicǎ dorinţǎ de a afla mai mult, şi c-o speranţǎ cǎ pe viitor va exista o continuare a analizei, care ne va arǎta evoluţiile ulterioare, sper eu, într-o direcţie favorabilǎ.

Se poate observa lesne faptul cǎ autorii sunt formaţi în alt mediu intelectual decât cel mioritic, iar faptul cǎ unul dintre autori este profesor de teologie nu interfereazǎ deloc cu studiul de faţǎ.

Parcurgând cartea, am aflat lucruri interesante, surprinzǎtoare, ba uneori chiar şocante despre relaţia politic-cler. Ca de exemplu:

Faptul cǎ o separare strictǎ (americanǎ sau francezǎ) dintre stat şi bisericǎ este (deocamdatǎ) mai mult decât improbabilǎ, deşi statul este definit ca şi secular, deşi unii ar fi putu sǎ jure cǎ BOR va deveni iar bisericǎ de tat.

Faptul cǎ Iliescu (cu toate pǎrţile lui negative) a avut un rol însemnat în menţinerea caracterului secular al statului român, în momentul redactǎrii Constituţiei post-decembriste. Mai ales atunci când afli pretenţiile absurde ale BOR cum cǎ membri Sinodului sǎ primeascǎ statutul de senatori. De asemenea reprezentanţii minoritǎţilor religioase au criticat puternic dorinţa de Bisericii majoritare de a obţine statutul de Bisericǎ de Stat, precum şi prevederile ce reglementau înregistrarea noilor culte. Una din acele prevederi, ce pedepsea activitǎţile religioase nerecunoscute de stat, ne-ar fi fǎcut membri unui club select de non-democraţii postcomuniste, din care mai fǎceau parte Turkmenistanul şi Uzbekistanul (astǎzi, ambele dictaturi).

Faptul cǎ hinduismul şi budismul, religii importante pe plan mondial, nu se bucurǎ de recunoaştere din partea statului român?

Faptul cǎ mitropolitul Corneanu al Banatului este o oaie neagrǎ în cadrul BOR. Pe lângǎ faptul cǎ a fost primul înalt ierarh care a recunoscut, nu oricum, ci din proprie iniţiativǎ şi imediat dupǎ Revoluţie, colaborarea sa cu Securitatea, a fost şi unul din puţinii care a fǎcut pace cu greco-catolicii, pe teritoriul sǎu ecleziastic, acceptând folosirea în comun a lǎcaşurilor de cult. De asemenea a fost singurul cleric care l-a lăudat pe medicul care a îngrijit-o pe Adriana lliescu, primul doctor care le-a oferit românilor fertilizarea in vitro, şi printre puţinii ierarhi care şi-au exprimat clar opoziţia faţă orice incriminare a homosexualităţii şi au afirmat public că femeile, nu o instituţie anume, au dreptul să decidă dacă să întrerupă o sarcină sau nu.

Faptul cǎ, în cadrul discuţiilor legate de materia şcolarǎ "religie", nici mǎcǎr nu s-a pus in discuţie predarea în mod ecumenic, de cǎtre absolvenţi de studii religioase, eliminând astfel atât probleme organizatorice (fragmentarea claselor în funcţie de confesiune) cât şi probleme de ordin social (mentalitatea tribalǎ ce derivǎ din modelul actual)

De altfel, una din capitolele cele mai interesante o reprezintǎ cea despre studiul religiei în şcoli, mai ales partea legatǎ de secolul XIX, când pedagogul satului era chiar preotul iar manualele erau un amestec de propagandǎ religioasǎ şi de stat. Iatǎ un exemplu mai în imaginea din stânga (click pt a mǎri):

Citate:

"Cea mai serioasă ameninţare la adresa Bisericii Ortodoxe este reprezentată nu de alte grupări religioase — mai vechi sau mai noi, dezvoltate local sau importate din străinătate —, ci insatisfacţia populară faţă de eşecul Bisericii de a-şi îndeplini misiunea socială. Cel mai serios adversar al Bisericii este ea însăşi"

"[Legat de Catedrala Mântuirii Neamului, Alexandru] Paleologu credea că rezultatul ar fi „un kitsch catastrofic, fatal", „un ceauşism ecleziastic", „parazitic, imoral şi impertinent" şi „un monument al condamnării noastre estetice şi etice", comparabil simbolurilor comuniste precum Casa Scânteii şi Casa Poporului."

"România este astăzi ţara est-europeană cu cel mai mare număr de biserici ortodoxe raportat la populaţia sa totală, iar numărul de biserici rămase goale este comparabil cu numărul de case rămase goale pe care din ce în ce mai mulţi români le construiesc în speranţa că urmaşii lor se vor muta în ele."