Am gǎsit aceste douǎ definiţii ale ateismului în doua enciclopedii maghiare de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX. Traducerea îmi aparţine. Am pǎstrat cuvântul "dumnezeu" aşa cum apare în textele respective; interesant este cǎ primul text, mai vechi dar în acelaşi timp mai aproape de un punct de vedere neutru, cuvîntul este scris cu literǎ micǎ, iar în textul al doilea, mai pǎrtinitor şi într-un stil mai subiectiv, cuvîntul apare cu majusculǎ.
Ateism (gr.), negarea existenţei lui dumnezeu; este umarea fireascǎ a acelei teorii, potrivit cǎreia lumea [vizibilǎ - n.trad.] este consideratǎ singura realitate, iar experienţa metafizicǎ, ca superioarǎ celei mecanice, este negatǎ. Diferit de A. este agnosticismul, care nu neagǎ existenţa divinitǎţii, ci cunoaşterea acesteia, prin dovedirea pe cale ştiinţificǎ. Conceptul de A. a fost legat de cele mai diverse şi contradictorii concepte, mai ales de cǎtre cei care privesc din perspectivǎ teologicǎ, şi considerǎ moralitatea ca fiind bazatǎ pe poruncile divine şi o leagǎ de recompensele şi pedepsele primite dupǎ moarte: astfel ei leagǎ A.-ul de lipsa de moralitate. Însǎ luat strict, A.-ul este o perspectivǎ teoreticǎ, sau, mai bine zis, negaţie filosoficǎ, de care perceptele morale sunt independente.
Lexiconul (Enciclopedia) Mare Pallas - vol. II - Societatea Literarǎ şi Editorialǎ "Pallas" SA - 1893 - Budapesta
[vezi şi sursa online în lb. maghiarǎ]
Ateism (gr. Atheos, Fǎrǎ Dumnezeu) - negarea existenţei lui Dumnezeu. Este una din multiplele definiţii, fiind vag, dar cuprinzǎtor; aste deoarece percepţia lui Dumnezeu este multiplǎ, având diferite sensuri, negarea Lui poate însemna, de asemenea, mai multe lucruri. În limbajul obişnuit, A.-ul este negarea învǎţǎturilor Bisericii [Catolice - n. trad.]; cel care nu crede în Dumnezeu aşa cum spune biserica este ateu. Este considerat ateu cel care neagǎ ideea cǎ Dumnezeu este separat de lume[a materialǎ] sau cǎ Dumnezeu este entitate cu conştiinţǎ proprie. Biserica l-a considerat pe Spinoza ateu, deşi un mare teolog, Schleiermacher, a zis despre acesta, cǎ este plin de religi[ozitat]e. Spinoza denumea lumea [naturalǎ] ca Dumnezeu (substanţǎ, adicǎ Dumnezeu, adicǎ naturǎ); Spinoza era panteist, nu ateu; din perspectiva bisericii între cele douǎ nu s-a fǎcut diferenţǎ. A.-ul, panteismul, teismul sunt mai degrabǎ lucruri ce ţin de credinţǎ, nu de stiinţǎ, iar din acest motiv existǎ atâtea lupte, bǎtalii, certuri amare, atâta lipsǎ de rǎbdare, şi manii legate de aceste concepte. Existǎ un tip de A. care enerveazǎ orice om cu bun simţ, şi anume A.-ul militant, agresiv şi batjocoritor, care nu porneşte din convingeri, ci din imposibilitatea oricǎrei forme de gândire profundǎ, A.-ul copiilor şi al celor cu gândire infantilǎ; acesta se aflǎ în opoziţie cu concepţia celor fanatici, care considerǎ A.-ul ca izvorând din rǎutatea sufletului şi duce la imoralitate. Existǎ şi au existat mari oameni de ştiinţǎ care cred sau au crezut în Dumnezeu, precum şi oameni de o moralitate excepţionalǎ care nu cred în Dumnezeu, sau care nu considerǎ moralitatea ca având origine divinǎ, ci din contrǎ, considerǎ credinţa în Dumnezeu ca având originea într-un instinct al moralitǎţii.
Lexiconul (Enciclopedia) Mare (al lui) Révai - vol. II - Institutul Literar "Fraţii Révai" SA - 1911 - Budapesta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu