"Religie şi politicǎ în România postcomunistǎ" - recenzia bezbojnicului

"Religie şi politicǎ în România postcomunistǎ" este o carte pe care o recomand cu cǎldurǎ tuturor celor care au cât de cât un dram de curiozitate în ei. Pentru cei care sunt pasionaţi de de acest subiect - şi aici mǎ refer la colegii din blogosferǎ şi de pe forum - aş putea spune chiar cǎ ar trebui sǎ fie lecturǎ obligatorie, pentru a înţelege mai bine ce este şi de unde vine hidra numitǎ BOR. Relaţiile dintre puterea politicǎ şi cea ecleziasticǎ, evident, cu un mare accent pus pe Biserica Ortodoxǎ Românǎ, sunt descrise extrem de coerent şi detaliat, iar transformarea BOR dintr-o instituţie supusǎ statului într-o veritabilǎ forţǎ socialǎ pare, în urma lecturǎrii acestei cǎrţi, foarte fireascǎ, dat fiind premisele de la care se pornea în 1989.

Dacǎ ar fi sǎ reproşez ceva cǎrţii, este faptul cǎ se terminǎ exact acolo unde acţiunea devine mai interesantǎ. Versiunea aglofonǎ apare în 2007, astfel încât dincolo de anii 2005-2006 nu mai sunt informaţii, exact în momentul în care BOR începe sǎ asume rolul dominant în acest dans al puterii. Practic, cititorul rǎmâne cu o puternicǎ dorinţǎ de a afla mai mult, şi c-o speranţǎ cǎ pe viitor va exista o continuare a analizei, care ne va arǎta evoluţiile ulterioare, sper eu, într-o direcţie favorabilǎ.

Se poate observa lesne faptul cǎ autorii sunt formaţi în alt mediu intelectual decât cel mioritic, iar faptul cǎ unul dintre autori este profesor de teologie nu interfereazǎ deloc cu studiul de faţǎ.

Parcurgând cartea, am aflat lucruri interesante, surprinzǎtoare, ba uneori chiar şocante despre relaţia politic-cler. Ca de exemplu:

Faptul cǎ o separare strictǎ (americanǎ sau francezǎ) dintre stat şi bisericǎ este (deocamdatǎ) mai mult decât improbabilǎ, deşi statul este definit ca şi secular, deşi unii ar fi putu sǎ jure cǎ BOR va deveni iar bisericǎ de tat.

Faptul cǎ Iliescu (cu toate pǎrţile lui negative) a avut un rol însemnat în menţinerea caracterului secular al statului român, în momentul redactǎrii Constituţiei post-decembriste. Mai ales atunci când afli pretenţiile absurde ale BOR cum cǎ membri Sinodului sǎ primeascǎ statutul de senatori. De asemenea reprezentanţii minoritǎţilor religioase au criticat puternic dorinţa de Bisericii majoritare de a obţine statutul de Bisericǎ de Stat, precum şi prevederile ce reglementau înregistrarea noilor culte. Una din acele prevederi, ce pedepsea activitǎţile religioase nerecunoscute de stat, ne-ar fi fǎcut membri unui club select de non-democraţii postcomuniste, din care mai fǎceau parte Turkmenistanul şi Uzbekistanul (astǎzi, ambele dictaturi).

Faptul cǎ hinduismul şi budismul, religii importante pe plan mondial, nu se bucurǎ de recunoaştere din partea statului român?

Faptul cǎ mitropolitul Corneanu al Banatului este o oaie neagrǎ în cadrul BOR. Pe lângǎ faptul cǎ a fost primul înalt ierarh care a recunoscut, nu oricum, ci din proprie iniţiativǎ şi imediat dupǎ Revoluţie, colaborarea sa cu Securitatea, a fost şi unul din puţinii care a fǎcut pace cu greco-catolicii, pe teritoriul sǎu ecleziastic, acceptând folosirea în comun a lǎcaşurilor de cult. De asemenea a fost singurul cleric care l-a lăudat pe medicul care a îngrijit-o pe Adriana lliescu, primul doctor care le-a oferit românilor fertilizarea in vitro, şi printre puţinii ierarhi care şi-au exprimat clar opoziţia faţă orice incriminare a homosexualităţii şi au afirmat public că femeile, nu o instituţie anume, au dreptul să decidă dacă să întrerupă o sarcină sau nu.

Faptul cǎ, în cadrul discuţiilor legate de materia şcolarǎ "religie", nici mǎcǎr nu s-a pus in discuţie predarea în mod ecumenic, de cǎtre absolvenţi de studii religioase, eliminând astfel atât probleme organizatorice (fragmentarea claselor în funcţie de confesiune) cât şi probleme de ordin social (mentalitatea tribalǎ ce derivǎ din modelul actual)

De altfel, una din capitolele cele mai interesante o reprezintǎ cea despre studiul religiei în şcoli, mai ales partea legatǎ de secolul XIX, când pedagogul satului era chiar preotul iar manualele erau un amestec de propagandǎ religioasǎ şi de stat. Iatǎ un exemplu mai în imaginea din stânga (click pt a mǎri):

Citate:

"Cea mai serioasă ameninţare la adresa Bisericii Ortodoxe este reprezentată nu de alte grupări religioase — mai vechi sau mai noi, dezvoltate local sau importate din străinătate —, ci insatisfacţia populară faţă de eşecul Bisericii de a-şi îndeplini misiunea socială. Cel mai serios adversar al Bisericii este ea însăşi"

"[Legat de Catedrala Mântuirii Neamului, Alexandru] Paleologu credea că rezultatul ar fi „un kitsch catastrofic, fatal", „un ceauşism ecleziastic", „parazitic, imoral şi impertinent" şi „un monument al condamnării noastre estetice şi etice", comparabil simbolurilor comuniste precum Casa Scânteii şi Casa Poporului."

"România este astăzi ţara est-europeană cu cel mai mare număr de biserici ortodoxe raportat la populaţia sa totală, iar numărul de biserici rămase goale este comparabil cu numărul de case rămase goale pe care din ce în ce mai mulţi români le construiesc în speranţa că urmaşii lor se vor muta în ele."