luni, 2 aprilie 2012

Și tu ești venit din stepă, române

Având în vedere că nu demult a fost „ziua maghiarilor de pretutindeni”, și la noi vin alegerile, politicienii maghiari au fost activi cu discursuri pentru propriul electorat, iar presa a raportat și subsolurile articolelor s-au umplit invariabil cu mesaje de prietenie față de această națiune conlocuitoare. Și ca-ntotdeauna, cineva probabil le-a adus aminte mâncătorilor de gulaș că dacă nu le convine Grădina Maicii Domnului, se pot întoarce de unde au venit, și anume din stepa eurasiatică, direcția soarelui-răsare.

Ceea ce uită acești distinși membri ai speciei umane este că dacă ne luăm după principiul „ești ceea ce vorbești” și bravii lor strămoși au venit călare tot din stepa eurasiatică. Cu câteva milenii mai devreme, ce-i drept, dar tot cu carnea sub șa.

Dispersia proto-indo-europenilor
După cum știm, limba dacă și limba latină sunt limbi din marea familie indo-europeană, una făcând parte din grupa limbilor italice, cealaltă dintr-o grupă care probabil are ca singur descendent contemporan limba albaneză. Cândva se presupune că a existat o limbă proto-indo-europeană vorbită de un grup de oameni numiți astăzi, *drumroll*, proto-indo-europeni. Există multe teorii legate de zona lor de origine (inclusiv unele de esență dacomană) însă cea acceptată de majoritatea experților este că proto-indo-europenii au venit din câmpiile înierbate din nord-estul Mării Negre, adică fix de unde vor venii și maghiarii câteva milenii mai târziu.

Li se zice „indo-europeni” deoarece au invadat sudul Asiei, adică India și Persia dar și Europa, aproape în totalitate. Cu timpul, ramura Euro s-a rupt în mai multe subgrupe (proto-celți, proto-germanici, proto-balto-slavi, proto-italici, etc) și au au devenit strămoșii a aproape tuturor europenilor de azi. Cam singurii rămași din perioada anterioară sunt bascii (da, ăia cu ETA) care vorbesc o limbă forever-alone, care nu se aseamănă cu nici altă limbă din lume. Ei sunt ultimii rămași ai europenilor inițiali, înainte ca strămoșii noștri să se năpustească asupra Europei din stepele nord-pontice.
trimite pe proddit

5 comentarii:

  1. Există teorii cum că bascii ar fi daci :-?.
    În plus, cei care au venit câteva milenii mai târziu n-au fost chiar maghiari. Ulterior s-au împărţit în filoane - şi astăzi avem maghiara, finlandeza şi estoniana - cam singurele limbi (alături de bască, neerlandeză şi alte câteva "forever-alone-uri", cum le numeşti tu) ne-indo-europene.

    RăspundețiȘtergere
  2. „Există teorii cum că bascii ar fi daci :-?.”

    Nu, bascii sunt rămășițele populațiilor pre-indo-europene, și vorbesc o limbă izolată, fără vreo altă limbă înrudită.

    Dacii sunt populație indo-europeană (filonul traco-daco-ilir).

    Populațiile uralice (finougrice) au venit mai târziu. Mai întâi finicii în nord, prin 1000 î.e.n., și maghiarii, din filonul ugric, în primul mileniu e.n.
    Vezi harta de la: http://en.wikipedia.org/wiki/Uralic_languages

    Neerlandeza nu e limbă forever alone. Este indo-europeană, filon germanic, grupa germanică de vest (alături de germană, frizonă și engleză).

    Vezi și articolul următor pt clasificarea limbilor europene:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Languages_of_Europe

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, bascii se trag de aici, dar asta n-o sa ti-o spuna WIKIPEDIA si nici o alta sursa oficiala. Are grija sistemul de asta, ca doar istoria e scrisa de invingatori, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Bezbojnicule, poate ai tai sint veniti din stepa! Pe bune, daca tot esti mare iubitor de unguri, de ce nu te muti la ei? Ce mai arzi gazu' prin Romania?

    RăspundețiȘtergere
  5. Christinne poate ai o pulă geto-dacico-naționalistă de supt.

    RăspundețiȘtergere