marți, 12 ianuarie 2010

Preşedinte Agnostic pentru Croatia Catolica


Se poate.
Într-o ţarǎ unde non-religioşii compun doar 5,2% din populaţie, cum e Croaţia, a fost ales, cu peste 60%, un preşedinte agnostic, şi anume, social-democratul Ivo Josipovici. Ce este şi mai interesant este cǎ şi Stipe Mesici, preşedintele anterior, este tot agnostic, iar de la independenţǎ, Croaţia a avut doar 3 preşedinţi: Franjo Tudjman, Mesici şi proaspǎtul ales Josipovici.

Oricum, Josipovici n-a scǎpat de critici în timpul campaniei electorale. Potrivit CroatianTimes, Vinko Sanader, fratele fostului prim-ministru Ivo Sanader, şi în acelaşi timp pastor în localitatea Solin de lângǎ Split, a cerut enoriaşilor sǎi sǎ nu-l voteze pe "Lucifer", referindu-se evident la contracandidatul catolicului Milan Bandic, primar de Zagreb şi perdantul acestor alegeri.

Alţi preşedinţi sau premieri non-religioşi în exerciţiu:
Michelle Bachelet, preşedinta Republicii Chile, John Key, prim-ministrul Noii Zeelande, Heinz Fischer, Preşedintele Austriei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, prim-ministrul Spaniei [potrivit Wiki] şi Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei [potrivit Adevǎrul]. Dacǎ mai ştiţi şi alte exemple, lǎsaţi un comentariu.
Sursǎ: Proddit
trimite pe proddit

Un comentariu:

  1. La noi Ion Iliescu parca era liber cugetator, si Ceausescu daca ar fi in rest nu stiu.
    Cum spune Nimeni Altu: "Religia e cea prin care se manipuleaza oamenii-n masa, de asta credinta voastra este mult prea dubioasa"(Definitii Elementare)

    RăspundețiȘtergere