Evanghelia din Spațiul Cosmic

„Citea Evanghelia din Spaţiul Cosmic de Kilgore Trout. Era ceva despre un vizitator din spaţiul cosmic care [...] s-a apucat să studieze amănunţit creştinismul pentru a pricepe, dacă era cu putinţă, de ce creştinilor le vine atât de uşor să dea dovadă de cruzime. Concluzia la care a ajuns a fost aceea că cel puţin în parte, vina e cauzată de neglijenţa cu care fusese scris Noul Testament. El bănuia că intenţia Evangheliilor fusese ca, printre altele, să-i înveţe pe oameni să fie milostivi până şi cu cel mai umil dintre umili.

Dar în realitate Evangheliile propovăduiau următoarea învăţătură:

Înainte de-a omorî pe cineva, asigură-te că respectiva persoană nu are relaţii influente. Aşa merg lucrurile.

Defectul istorisirilor despre Hristos consta, după părerea extraterestrului, în faptul că Hristos, pe care nu dădeai nici două parale, era în realitate Fiul celei mai Puternice Fiinţe din întreg Universul. Cititorii înţelegeau lucrul acesta; aşadar, când sosea momentul răstignirii, ei îşi ziceau pe bună dreptate în sinea lor [...]:

„De data asta chiar c-au dat-o-n bară - s-au apucat să linşeze pe cine nu trebuia!”

Şi o dată cu gândul ăsta venea şi altul, înrudit cu el: „Există într-adevăr oameni care pot să fie linşaţi”. Care? Oamenii care n-au relaţii influente. Aşa merg lucrurile.

Extraterestrul lăsă în dar pământenilor o Nouă Evanghelie. Aici Iisus era într-adevăr un individ oarecare şi călca pe nervi o mulţime de oameni curelaţii mai influente decât ale lui. Dar şi în această Evanghelie el trebuia să rostească toate lucrurile minunate şi complicate pe care le rosteşte şi în celelalte Evanghelii.

Aşadar, într-o bună zi, având chef de distracţie, oamenii l-au pironit pe Iisus pe o cruce şi au înfipt crucea în pământ. Cei care luau parte la linşaj erau convinşi că n-aveau de ce să se aştepte la nici un fel de repercusiune. Cititorul ajungea şi el exact la aceeaşi convingere, de vreme ce Noua Evanghelie insista atât de mult asupra faptului că Iisus era un nimeni. Şi deodată, chiar înainte ca vagabondul să-şi dea duhul, cerurile s-au deschis cu tunete şi fulgere şi glasul Domnului a bubuit ameninţător. Dumnezeu îi anunţa pe oameni că îl adoptă pe vagabond ca fiu al său, învestindu-l pentru eternitate cu putere şi toate privilegiile cuvenite Fiului Celui care a creat Universul. A spus aşa:

„Din această clipă, El va pedepsi crâncen pe toţi cei care vor mai îndrăzni să chinuie un vagabond lipsit de relaţii!””

- Kurt Vonnegut, "Abatorul Cinci"