Comunismul, religie politică - un video ș-un text

A apărut cartea „Despre comunism, destinul unei religii politice” de Vladimir Tismăneanu. Sună foarte interesant și abia aștept s-o cumpăr și s-o citesc. Promit și o recenzie când se va întâmpla asta. Până atunci, vă las cu discursul autorului de la lansarea cărții și fragmentele interesante dintr-un articol relevant:

"Joi, pe 16 iunie [2010], a avut loc la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, in cadrul seriei de conferinte Monica Lovinescu, o conferinta a lui Vladimir Tismaneanu, despre comunism ca religie seculara. Prezentarea sa a fost completata de cea cu aceeasi tema a lui Vlad Muresean.[...]

Principala idee de la care pleaca prelegerea lui Vladimir Tismaneanu este aceea ca splendoarea si mizeria comunismului provin din faptul ca acesta e o religie politica, este un regim politic bazat pe o ideologie salvatoare ce detine o eshatologie revolutionara. Raymond Aron inca din 1944, de pe vremea cand era director la France libre, foloseste expresia de „religii seculare“ si de „mistici temporale“ pentru a descrie atat comunismul cat si nazismul, cu deosebirea intre cele doua ca in timp ce nazismul este o patologie a particularului, comunismul este o patologie a universalului. Mistica revolutionara e raspunsul la intrebarea de ce comunismul a reusit sa fascineze atatia oameni. Una dintre mirarile cercetatorilor in arhive, subliniata de profesorul Tismaneanu, este aceea ca in majoritatea cazurilor membrii partidelor comuniste chiar credeau in ideologie si nu erau doar niste oportunisti politici. Iar aceasta credinta este explicata prin regula celor 3M activati de comunism: Magie, Miracol, Mistica.

Prezentarea lui Vlad Muresean, profesor de filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, pleaca de la titlul unei carti „Calauza ateismului“ descoperita intr-un anticariat. Titlul, ce aduce aminte de filmul lui Tarkovski, se incadreaza foarte bine in contextul religiilor politice. Ca sa pleci de la Nimic si sa ajungi Nicaieri ai cu adevarat nevoie de o calauza, comenteaza ironic Vlad Muresean. Marxismul apare ca un proiect de raspuns la criza modernitatii starnita de Nietzsche, un raspuns ce incearca sa salveze problema sensului inlocuind eshatologia crestina cu o eshatologie umanista. Termenul eshatologie nu este ales intamplator ca sa se potriveasca interpretarii prin prisma religiilor politice. El atrage atentia asupra faptului ca sistemul comunist se prezinta pe sine ca o apocalipsa, ca o judecata finala a capitalismului si a burgheziei ce va duce la distrugerea totala a raului in interiorul sau. Comunismul se vrea un tribunal al istoriei in fata caruia se prezinta toti cei ce au tradat umanitatea in numele individualismului burghez sau a individualismului nationalist de tip fascist.

Comunismul este, in termenii conferentiarilor, o inversare a sintagmei din rugaciunea Tatal Nostru, „Precum in cer, asa si pre pamant“, ce reuseste un dublu proces de desacralizare a cerului si de desacralizare a politicului. Abordarea aceasta prin prisma religiilor politice nu este una noua, despre ea se vorbeste in mod constant in ultimii 50 de ani, ceea ce cred ca este important de subliniat si nu am gasit explicat in literatura de specialitate este principalul motiv de „fecunditate“ al acestei abordari. Evident, analogia este justificata de rolul jucat de istoria partidului care se prezinta ca o biserica pentru credinciosi, de faptul ca adeptilor li se cere supunere de tip religios, de faptul ca exista un punct central de reper – Moscova –, asa cum in crestinism exista Roma, de faptul ca exista congresele partidului in care se stabileste corectitudinea dogmei, cum in crestinism au existat concilii ecumenice.[...]

Pentru a duce mai departe ideea religiilor politice trebuie subliniat ca pe langa o perspectiva asupra comunismului aceasta ofera si o explicatie asupra jocului de atractie si repulsie dintre comunism si crestinism. Asemanarea comunismului cu crestinismul provine, in perspectiva filosofului iezuit Gaston Fessard, din faptul cele doua asigura functii sociale comparabile. Misticii comunistii, la fel ca si crestinii, cer de la conceptia lor despre lume o „cunoastere absoluta, ca aceea pe care ne-a revelat-o Hrsitos!“ (1). [...]

Elementul cel mai interesant al analizei pe care Fessard o face marxismului lui Marx este prezentarea acestuia ca un teoretician inconstient si ca un constructor al Corpului Mistic al lui Hristos (2). Oricat de paradoxala ar parea aceasta exprimare ea se refera la faptul ca sistemul comunist rezolva misterul istoriei si ca este constient de faptul ca il rezolva. Clasa muncitoare corespunde exact Fiului conceput de Tatal, principiul fara principiu, insarcinat cu o misiune mantuitoare care va duce la eliberarea tuturor oamenilor (3). Comunismul transporta eshatologia crestina pe modelul temporal si terestru, in timp ce URSS – incercarea de a construi o societate fara clasa si fara stat – joaca in constiinta comunista acelasi rol pe care il are biserica, in constiinta crestina.

Aceasta interpretare a comunismului, dar si a fascismului prin prisma religiilor politice revine in scrierile parintelui Fessard, putem spune ca este chiar punctul central al interpretarii sale. Identice in ceea ce priveste dorinta de mantuire, comunismul si nazismul se deosebesc in mod radical prin maniera in care fiecare concepe proiectul de mantuire. Intruparea idealului determinat de sinteza intre natura si individ, in nazism, este facutã de rasa, de la care individul asteapta salvarea si pentru care este gata sa se sacrifice. In mod contrar, nerecunoscand decat raportarea individului in general, la natura, comunismul asteapta salvarea de la munca, prin care omul umanizeaza natura inumana. Astfel, reconcilierea transcendentei cu intruparea se face la primii printr-un Popor de stapani, ce domina si organizeaza universul, si la ceilalti printr-o Societate fara clase si fara stat.[...]"