Preasfânta Constituţie

Facând abstracţie de alte declaraţii fǎcute în trecut, László Tőkés a fǎcut o observaţie legatǎ de un fenomen pe care l-am remarcat şi eu. În discuţiile legate de o posibilǎ autonomie a Ţinutului Secuiesc, societatea şi politicienii români tind adesea sǎ facǎ referire la articolul 1 din Constituţia României de parcǎ ar fi lege divinǎ, adusǎ direct de sfântul Andrei. Fiţi atenţi când mai prindeţi dezbateri la televizor. Deseori, la subsolul ştirilor legate de autonomia secuiascǎ (despre care, poate, voi scrie un articol în viitor) se poate vedea urmǎtorul cometariu (adesea scris tot cu majuscule şi fǎrǎ diacritice [sic!]):

"Art. 1 România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." - Constitutia României

Întotdeauna comentatorul doreşte sǎ sublinieze faptul cǎ autonomie este indiscutabilǎ deoarece litera de lege a Constituţiei o interzice. Ce mǎ enerveazǎ este atitudinea mârşavǎ prin care se face apelul la autoritate, apel ce practic scuzǎ persoana respectivǎ de obligaţia de a-şi argumenta poziţia în mod logic. "Constituţia Dixit!" este suficient pentru naţionalistul român, care oricum vede maghiarul ca un intrus în ograda lui, igorând faptul cǎ "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi" (Art. 4.2). Oricum, Tőkés a zis bine ce a zis, când a fǎcut urmǎtoarea afirmaţie:

"Constitutia nu este Sfanta Scriptura. Constitutia se schimba, notiunile se schimba, democratizarea avanseaza." - sursǎ

Constituţia nu este Legea lui Moise, nu e de inspiraţie divinǎ, şi democraţiile îşi modificǎ legile fundamentale pe mǎsurǎ ce timpul trece şi realitǎţile se schimbǎ. Chiar şi SUA a tot bǎgat şi scos amendamente la a lor celebrǎ constituţie, iar dacǎ ţineţi minte, şi noi am amendat constituţia actualǎ prin referendum, în 2003. Ca sǎ nu mai vorbesc de faptul cǎ Regatul României a avut 3 constituţii, în 1866, în 1923 şi una nasoalǎ în 1938.

Ideea e cǎ în contextul discuţiei despre Secuime, mulţi români tind sǎ evite discursul bazat pe argumente, ascunzându-se în spatele autoritǎţii. Sǎ fie oare o contaminare de la modul de gândire religios, unde orice prostie poate fi justificatǎ prin apelul la Scripturǎ?

"Comunismul - O modernitate eşuatǎ" - recenzia bezbojnicului

Cartea lui Radu Preda – titularul cursului de Teologie Socialǎ la Fac. de Teologie Ortodoxǎ a Univ. “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – este o interesantǎ analizǎ a comunismului, pornind de la originile sale istorice şi ajungând pânǎ la contemporaneitatea ambiguǎ vizavi de aceastǎ ideologie, al cǎrui costuri umane, în secolul XX, au fost imense.

Cu toate neajunsurile sale, printre care şi o senzaţie de text neşlefuit îndeajuns, cartea oferǎ extrem de multe cititorului. La doar 7,29 lei, sub preţul unui pachet de ţigǎri, ai parte de o istorie detaliatǎ, atât a precursorilor ideologici ai comunismului – cum ar fi babouvismul secolului XVIII şi nu numai – dar şi o analizǎ a modului în care marxismul, ideologie a proletariatului occidentului industrializat, a fost implementatǎ într-o societate agrarǎ de tip feudal cum era Rusia la începutul veacului trecut. Toate acestea ambalate într-o lecturǎ relativ fluidǎ şi plǎcutǎ, cu mici idiosincrazii ce ar fi putut totuşi sǎ lipseascǎ.

Cartea reuşeşte o analizǎ istoricǎ impresionantǎ, însǎ formaţia teologicǎ a autorului lasǎ urme vizibile în consistenţa textului. În momentul în care trebuie tratat “comunismul primitiv” al creştinismului timpuriu, precum şi atunci când se discutǎ colaborarea Bisericii/-lor Ortodoxe, aerul analitic al cǎrţii pare sǎ se inmoaie într-o apologeticǎ stângace.

Cartea este paradoxalǎ. Pe de o parte, se încearcǎ explicarea fenomenului comunist pornind de la o presupusǎ origine umanistǎ, ateistǎ sau darwinistǎ, iar exprimarea devine ciudatǎ, şi regǎsim texte tipic preoţeşti precum:

“dezumanizarea în numele unui umanism al terorii” – pg. 189

„"[U]manismul" marxist-leninist-stalinist [...] dorea să înalţe pe om, dar cu preţul desfiinţării sale ca persoană. [...] Pentru bolşevici, omul nu conta decât în măsura în care era parte activă şi fără personalitate a planului lor. O astfel de viziune, pe cât de simplistă, pe atât de dramatică în consecinţele ei, se originează nemijlocit în ateismul constitutiv al comunismului.” – pg. 139

“Mai mult, convinşi de evoluţionismul darwinist, comuniştii credeau (sic!), precum iluminiştii secolului XVIII, în posibilitatea ca prin educaţie ştiinţifică [...] omul să fie fie „vindecat" de credinţa religioasă“ – pg. 140

“[...]Ioan Paul II nu a încetat să acuze comunismul pentru ateismul său criminal, pentru încălcarea libertăţii religioase şi mai ales pentru umanismul negativ abil camuflat după formula „omului nou"” – pg. 184

Interesant e cǎ dezideratul „omului nou" este o “formulă genuin creştină (gr. ό παλαιός άνθρωπος versus ό καινός άνθρωπος; cf. Coloseni 3, 4; Corinteni 5,17; Galateni 6,15 ş.a.)” – pg. 264

“Gulagul sovietic sau fenomenul Piteşti sunt cele mai elocvente dovezi ale acestui darwinism social. „Selecţia naturală" a comunismului ar fi trebuit să ducă, după eliminarea duşmanilor de clasă incapabili să se adapteze, la apariţia „omului nou" în toată splendoarea acestuia” – pg. 188

Pe de altǎ parte, pregǎtirea de teolog îi permite autorului sǎ identifice foarte uşor modul în care funcţioneazǎ bolşevismul, şi anume printr-un mod de gândire tipic religios. Ofer urmǎtoarele citate ca demonstraţie:

“Asemeni tuturor totalitarismelor care au marcat acest „scurt secol XX" (Hobsbawm), ideologia comunistă a oscilat constant între combaterea credinţei religioase, resimţită drept un concurent latent de temut, şi instaurarea propriei viziuni despre lume şi viaţă, o viziune devenită la rândul ei, prin propagandă şi dogmatizare, o adevărată Ersatzreligion. [...] Varianta bolşevică a comunismului, cea care va oferi în fapt prototipul implementării istorice a ideologiei societăţii fără clase, se articulează de la bun început în termenii unei alternative soteriologice. [...] [B]olşevicii se vor prezenta drept unicii purtători ai veştii celei bune, ai Evangheliei caricaturizate în miezul căreia se afla promisiunea de a înlătura total şi pentru totdeauna inegalităţile sociale şi de a instaura o orânduire în care clasa muncitoare este stăpână absolută şi necontestată”– pg. 20

“Comunismul se pretează din toate punctele unei analize social-teologice. [...] Chiar dacă Lenin se va împotrivi mereu faţă de asocierea marxismului cu oricare formă de credinţă, ceea ce ar fi însemnat relativizarea caracterului „ştiinţific" declarat al doctrinei, adepţii acestuia, ruşi dar şi mulţi occidentali, se vor comporta cvasi-religios în raport cu „victoriile" socialismului de atunci şi de mai târziu. [...] Beţia ideologică pe care o induce acest amestec tare de prezent şi viitor explică reacţia nemiloasă faţă de cei lucizi. Duşmani ai regimului vor fi de fapt toţi adversarii imaginarului comunist, opoziţia lor reprezentând un act de demitologizare, de rupere a vrăjii, motiv suficient pentru lichidarea lor fizică.” – pg. 21

“Răsturnând puterea legitimată religios şi exercitată discreţionar a tarului, Lenin nu face nimic altceva decât să ocupe locul lăsat gol. Este o succesiune fără fisură, o liturghie politică neagră, pe dos, victoria gnozei despre care vorbea Besançon sau a religiei comuniste analizate profetic de Berdiaev.” – pg. 133

“De la zeiţa raţiunii proslăvită de revoluţia franceză la cultul materiei al revoluţiei bolşevice, cercul se închide perfect.

Fără îndoială, cultul organizat în jurul lui Lenin reprezintă una dintre expresiile cele mai consecvente ale materialismului comunismului ca atare [?], fenomen în oglindă cu dictaturile şi cultul personalităţii din China, Cuba, Romania sau Corea de Nord. Celebrat şi azi, chiar dacă mai puţin vădit, însă cu aceleaşi onoruri militare zi de zi, cultul lui Lenin mai este un indiciu şi pentru tendinţa oricărei forme excesive de ideologie politică de a se transforma în înscenare liturgică.[...] Procedând astfel, comunismul demonstrează că adevărata lui concurenţă nu au fost alte ideologii, în ciuda războiului rece şi a bipolarităţii, ci religia însăşi.” – pg. 146

Şi ultimul citat, extras din concluzia cǎrţii:

“Reţinem însă aici măcar acest lucru deosebit de important pe care îl repet cu riscul liber asumat de a părea tezist: nefiind doar o ideologie sau un sistem politic, ci având o puternică şi constantă încărcătură cvasi-religioasă, adică dorind să fie receptat ca o învăţătură eshatologică, mântuitoare, comunismul trebuie şi poate fi citit în cheie social-teologică.” – pg. 267

Sursǎ imagineg 2: BBC, text: "Uniţi în naşterea Omului Nou"

Comunismul ca religie de stat

Istoricul englez R.N. Carew Hunt, în a sa “Teorie şi Practicǎ a Comunismului” numea Comunismul “cea mai împortantǎ mişcare socialǎ de la apariţia Creştinismului” şi numeroşi scriitori şi istorici au argumentat faptul cǎ ideologia comunistǎ este o religie.

Nu este o afirmaţie deplasatǎ aceea cǎ versiunea leninistǎ a Comunismului a fost de fapt religia de stat a Rusiei Sovietice, având proprii sǎi profeţi – Marx, Engels şi Lenin – propriile sale cǎrţi “sfinte”, pontifi mandataţi de cǎtre Istorie sǎ conducǎ lumea cǎtre paradisul ultraegalitarist, concilii ecumenice sub formǎ de congrese în care se hotǎrea interpretarea ortodoxǎ a ideologiei precum şi o întreagǎ armatǎ de preoţi şi parohii, sub formǎ de activişti şi organizaţii regionale. Singura mare diferenţǎ faţǎ de vechile religii era lipsa conceptului de divinitate, însǎ asta n-ar fi o problemǎ, dat fiind faptul cǎ şi Budismului – în forma sa originalǎ cel puţin – îi lipsea ideea de zeitate, şi totuşi e consideratǎ o religie.

Este falsǎ ideea, mult vehiculatǎ de creştini, cum cǎ ateismul a dus la suferinţa din interiorul lagǎrului sovietic. Costul uman al comunismului se poate atribui, paradoxal, unei prea mari credinţe, credinţǎ în societatea utopicǎ predestinatǎ. Comuniştii au atacat celǎlalte religii pentru a stârpi competiţia ideologicǎ, pentru a distruge sistemele de gândire concurente, sau cel puţin pentru a le neutraliza orice bazǎ de putere şi influenţǎ în noua societate clǎditǎ pe comunism. Imperiul Roman de la inceputul mileniului I, politeist, se afla într-o situaţie similarǎ, doar cǎ noua religie mesianicǎ atunci era creştinismul.

Problema majorǎ a comunismului nu este lipsa credinţei. Pasiunea şi încrederea oarbǎ a comunistului în adevǎrul suprem de care era ghidat sunt identice cu sentimentele ce animǎ fundamentaliştii din ziua de azi. Comunismul a oferit o explicaţie exhaustivǎ pentru modul de funcţionare a societǎţii umane. A oferit, mai ales la începuturi, şi o cale spre mântuire, şi cel mai important, un sentiment de camaraderie şi identitate pentru membri sǎi, elemente importante într-o religie. Iar aceşti credincioşi au muncit din greu sǎ-i facǎ pe alţii sǎ vadǎ “adevǎrul” lor luminos, adevǎratǎ muncǎ misionarǎ, Iezuitǎ ar spune unii.

Este important de notat faptul cǎ s-a încercat din rǎsputeri evitarea oricǎrei comparaţii dintre comunism şi vechile religii, cǎci astfel ideologia pierdea orice legitimitate asupra adevǎrului, adevǎr derivat, credeau comuniştii în mod fals, din legile ştiinţifice. Comuniştii n-ar fi recunoscut niciodatǎ – de altfel nici azi n-o fac – cǎ aserţiunile privind modul de dezvoltare al societǎţii umane nu erau bazate pe date ştiinţifice ci pe speculaţii ideologice. Ei susţineau originea ştiinţificǎ a comunismului pentra speculaţiile de la baza ei sǎ obţinǎ din respectul de care se bucura ştiinţa la vremea respectivǎ. De altfel şi creaţionismul contemporan vrea sǎ-şi aroge titlul de ştiinţǎ, pentru a obţine aceeaşi credibilitate.

Communismul a fost de-o religiozitate feroce, ce a suferit de toate pǎcatele unui mod de gândire magic, bazat pe viziunea unui rai terestru al egalitǎţii şi prosperitǎţii, pe dogme inconsistente şi interpretabile, ce, la fel ca în alte religii, au dus la schisme, reinterpretǎri şi adevǎraţi credincioşi în dogma “dictaturii proletariatului”. Imperiul rus n-a abandonat religia, doar cǎ pentru aproape un secol, a schimbat religia de stat din creştinism în comunism.

Post inspirat din două posturi Jaskaw şi un articol World Prout Assembly.

Vezi şi: "Defining Religion in Operational and Institutional Terms" de Boyan, Stephen A. Jr.

Noul Ateism - puţin mai mult decât doar "ateism"

Dupa cum am aratat într-un post precedent, cuvântul "nou" din termenul de Ateism Nou are o justificare, dat fiind noua dimensiune sociala a acestei "mişcǎri", deşi mulţi nu aprecieazǎ acest adjectiv. Exista însa o problemǎ mai mare cu termenul de "ateism" din aceasta eticheta, dat fiind faptul ca atitudinea celor care compun aceasta miscare nu se restrânge doar la a-teism.

Desi stricto sensu ateism înseamna lipsa de credinta în zei, astǎzi termenul este folosit ca sinonim pentru ireligiozitate, adica negarea oricarei religii, ca sistem de întelegere a lumii bazate pe credinţǎ. Astfel, desi termenul "ateu" este îngust, el reprezinta totusi nucleul mişcǎrii neo-atee, mişcare ce se extinde nu doar la desconsiderarea zeitǎţilor, ci şi la condamnarea religiilor, la scepticism faţǎ de pseudoştiinţǎ precum şi la criticǎ fata de orice formǎ de iraţional. Am facut o distinctie între zeitati si religii pentru cǎ dacǎ în sistemele religioase abrahamice eliminarea zeitǎţii(-lor) înseamna practic eliminarea religiei respective, exista forme religioase - cum ar fi de exemplu unele forme de buddhism - ce funcţioneazǎ fǎrǎ existenţa unor zeitǎţi, facându-le practic religii atee, fǎrǎ sa fie ateism, aşa cum întelegem noi acest termen. Astfel, un ateu neaga, sau se strǎduieşte sǎ nege şi, poate, sǎ şi combatǎ, orice forma de religiozitate, fie ca e vorba una abrahamicǎ, dharmicǎ, sau chiar politic-secularǎ, cum ar fi de exemplu comunismul, precum şi practici ce ţin de sfera religioasǎ, precum rugǎciunea sau alte practici "alternative" cu miros de neo-primitivism New Age.

Este totusi necesar sa mentionez ca, în ciuda imperfecţiunilor, sprijin utilizarea termenilor de "ateu/atee" şi "ateism", considerând ca sunt cele mai raspândite şi acceptate, atât printre necredincioşi, cât si printre "oamenii Domnului", fiind deci cei mai la îndemânǎ termeni. Tentativele de a gasi noi termeni pentru "homo ireligiosus" au avut rezultate modeste, termenul "secular umanist" fiind prea complicat/lung si mult mai restrictive decât ateu, "liber-cugetǎtor" fiind prea vag-boem (şi la noi în ţarǎ prea asociat cu tǎtuca Ilici), "sceptic" fiind prea larg, cu valente mai degraba în anti-pseudoştiinţǎ, iar "bright" fiind prea caricatural. Astfel, termenul de "ateu" este cel mai potrivit pentru a se cristaliza ca termen-umbrela pentru necredincioşi, cu menţiunea cǎ are, sau poate asimila, nuante mai vaste decât s-ar crede dupa o prima analiza etimologica.

PS. Pt termenul complementar "agnostic" vezi articolele lui LazyPawn si Oenoanda.

Eclipsa solara şi astroloaga de serviciu

Mai devreme deschid televizorul - iRealitatea TV - si vad o ştire despre o eclipsa de soare ce o sa aiba loc azi pe undeva prin America de Sud/Pacific (aratau imagini din Insula Pastelui). Zice prezentatoare cǎ "mai demult lumea credea ca eclipsele prevestesc dezastre, etc". Zic ok, un pic de background istoric asupra reactiilor oamenilor in trecut nu stricǎ, e standard in presa sa zicǎ asta. Mǎ gândeam cǎ tocmai se termina ştirea. Dar surprizǎ-surprizǎ: "şi acum, Mariana Cojocaru, astrolog, ne va spune ce inseamna aceastǎ eclipsǎ". Prin urmare, am aflat cǎ:

* Cǎ eclipsa asta de soare incheie o perioadǎ nefastǎ inceputǎ cu nuş-ce eclipsǎ de lunǎ

* Cǎ nu e coincidenţǎ ca azi s-a anunţat viiturǎ mare în Moldova

* Cǎ in aceastǎ perioadǎ lumea scapǎ de sub control (a dat exemplu nuş-ce nuntǎ, probabil asta) şi au loc accidente de maşinǎ

* Cǎ ţara noastrǎ e guvernatǎ de zodia vǎrsǎtor [aici sunt curios Rep. Moldova de ce zodie e guvernatǎ, şi dacǎ cele 2 zodii sunt compatibile sentimental]

* Noi nu putem controla lucrurile...

* Cǎ de asta in ultimii 9 ani Argenitina a fost intr-o degringolada politica, pt ca un cilu de nu ştiu care ţine 9 ani [eu, ca cititor de politicǎ internaţionalǎ, n-am auzit sǎ fie haos in Argentina - si wiki imi confirma, din 2003 ţara o duce bine - , ba mai mult, în ultimii 10 ani, Am Latinǎ a fost stabilǎ şi o duce din ce în ce mai bine, dar deh...]

* Cǎ tot din cauza eclipsei de soare combinate cu cea de lunǎ au avut loc "atentatele de lângǎ Afghanistan" [probabil se referǎ la atentatelea astea de acum din Pakistan]

N-am prins ştirea de la început, dar instinctul îmi spune cǎ astronom n-au adus pe platou, în schimb inculta asta a debitat câteva minute bune, iar prezentatoarea, prin atitudinea serioasǎ, o legitima ca şi "expert". Dacǎ mergem tot aşa, probabil în 5-10 ani vom analiza ce fel de balaur înghite soarele în timpul eclipsei... un dragon galez sau un zmeu zaporojan. Trist.