 |
| Via Wikimedia |
S-a discutat mult, în contextul drepturilor animalelor și al câinilor comunitari, despre limitele empatiei. Empatia este capacitatea de a te pune în pielea celuilalt din punct de vedere afectiv, capacitatea de a te identifica oarecum cu cineva exterior ție. Potrivit unor voci, empatie are sens doar în interiorul speciei, și deci trebuie să se oprească la homo sapiens sapiens, iar orice trece dincolo de această limită, reprezintă o aberație, o eroare a creierului, similar cum alte instincte umane ajută la clădirea impulsurilor religioase.
Din păcate, o examinare atentă ne relevă două fapte interesante: că empatia nu are o limită fixă, ci mai degrabă se pierde treptat, cu cât „Celălalt” ne este mai străin, și că limitele pe care oamenii au încercat să le pună acestui instinct au variat (și variază) enorm, deși se poate observa o tendință expansivă.
Există o legătură strânsă între ce ne este familiar (și familial) și ce ne stârnește empatia. Din cauza faptului că această pornire are rol în supraviețuire, tinde să favorizeze elementele din imediata vecinătate, ca apoi să se disipeze progresiv: familia, clanul, tribul - în societățile tradiționale - localitatea, regiunea, națiunea, rasa, specia și continuând apoi în restul regnului animal, de la mamifere spre celălalte animale. O vacă, sau un câine, sau o focă stârnește mai multă empatie decât o pasăre, și mult mai multă decât o reptilă, iar o insectă, precum „homarul de copac” nu va stârni probabil nici un fel de reacție empatică, indiferent cât mult suferă.
Evident, progresia nu este chiar atâta de liniară, căci anumite trăsături, în general cele „drăguțe”, pot accentua procesul de empatizare, iar altele le pot inhiba. De exemplu, un șobolan, cu toate că-i pe o treaptă (vorba vine) similară cu iepurele, va fi văzut drept respingător, datorită unor instincte ce ne semnalează calitatea sa de purtător de agenți patogeni.
În tot acest spectru de griuri, oamenii au căutat punctul unde albul devine negru, în concordanță cu etica vremurilor respective. De altfel, până ca lumea să devină atâta de globală, nu exista necesitatea de a extinde empatia la toată specia. Se putea duce o viață liniștită de trib primitiv și războinic, fără să ai nevoie să empatizezi dincolo de satul tău, și poate satele imediat vecine. Cercul s-a lărgit succesiv, dar și în secolul XIX, mulți nu empatizau dincolo de „națiunea” sau „rasa” proprie și nici nu prea aveau de ce, dacă o luăm dintr-o perspectivă pur utilitaristă. Era rău să empatizezi cu inamicul când mergeai la luptă, indiferent că e satul tribul vecin sau națiunea vecină, căci mai greu crapi capul cuiva cu care te identifici.
Instinctul empatic poate fi manipulat ce-i drept, prin schimbare de optică. Omul este cel mai puternic declanșator de empatie pentru alți oameni, lucru evident și în discursurile ce țin de drepturile animalelor, unde există tendința de a umaniza animalele sau invers, de a le goli de orice „umanitate” până devin obiecte, în funcție de care parte a baricadei te afli.
(Un exemplu de manipulare extremă a limitei empatice este repetiția obsesivă, înainte un masacru, fie el genocid sau război propriu-zis, că grupul țintă este lipsit de umanitate, fiind doar animale, viermi, gândaci, șobolani, sau la modul general, paraziți sau boli)
Actualmente, pentru mulți, cercul drepturilor a trecut limita speciei, sau cel puțin ar trebui să treacă. Însă concentrarea asupra empatiei ratează oarecum problema. Ar însemna ca discuția să se poarte pe instincte, la cald, iar șansele da fi specie bine protejată să depindă de ce reacții emoționale stârnesc în Oameni. Ori discuția, zic eu, ar trebui să se bazeze pe un calcul „la rece”, rațional, care ia în considerare atât latura conștientă a animalelor, capacitatea lor de a simți durere, cât și aspectul lor utilitar. Reducând subiectul la doar una din cele două aspecte, se ignoră părți esențiale din discuție, și anume că animalul este concomitent o unealtă folositoare dar și o ființă conștientă.
La urma urmei, și relația dintre om și câine are în spate un calcul cost-beneficiu, însă liantul relației respective este alcătuit din două instincte „bastardizate”: instinctul de haită al câinelui și instinctul social-empatic al omului. De altfel nu cred că în numeroasele milenii de conviețuire, omul a început să fie empatic față de câine doar în secolul XXI.
La urma urmei, și relația dintre om și câine are în spate un calcul cost-beneficiu, însă liantul relației respective este alcătuit din două instincte „bastardizate”: instinctul de haită al câinelui și instinctul social-empatic al omului. De altfel nu cred că în numeroasele milenii de conviețuire, omul a început să fie empatic față de câine doar în secolul XXI.
 |
| Via Wikimedia |
Sunt curios dacă într-o situație ipotetică în care s-ar descoperi o insulă locuită de Homo Neanderthaliensis, ar trebui extinsă empatie noastră și asupra acestei specii non-Homo-Sapiens, sau limita ar trebui să rămână la omul modern, iar ceilalți hominizi să fie considerați animale?
Mai este o latură, se pare insuficient dezvoltată în articol (altfel excelent). Capacitatea de a conştientiza şi comunica nivelul de empatie, educarea acesteia, lucru ce pare un apanaj al dezvoltării sociale umane. Ceva de genul, noi, oamenii, ne permitem să fim empatici.
RăspundețiȘtergereDa, absolut. Doar că acel aspect este adus mai des în discuție. Am încercat să evidențiez niște aspecte mai puțin discutate.
RăspundețiȘtergereBez, nu cred ca cineva isi poate pune in mod rational intrebarea "ar trebui extinsă empatie noastră și asupra acestei specii non-Homo-Sapiens?" pentru ca empatia nu e ceva ce poate fi impus din exterior. Esti sau nu empatic, in oricare caz nu te poate schimba nimeni. Discutia din jurul drepturilor animalelor nu este despre empatie ci despre drepturi,cea ce e cu totul altceva. In ipoteticul tau caz probabil ca neandertalienii ar primi statutul de persoane (indivizi inzestrati cu drepturi si obligatii) pentru ca ar intruni toate conditiile necesare atingerii acestui statut din cate stiu eu. Neandertalienii aveau o societate similara celei apartinand lui homosapiens iar intre cele doua (sub)specii au existat interactiuni sociale. Daca neadertalienii pot fi parte a contractului social atunci ei sunt inzestrati cu drepturi daca nu nu. Ca sunt empatic sa nu cu ei nu are nici o relevanta, cel putin nu una rationala.
RăspundețiȘtergereDeocamdata singura specie capabila sa adere la contractul social, izvorul drepturilor omului, asadar extinderea notiunii de drept asupra altor specii este irationala.
Pe de alta parte insa, o specie chiar daca nu are niste drepturi recunoscute nu inseamna ca este automat lipsita de protectie. Chiar in momentul de fata zeci si sute de specii sunt protejate si fara a fi inzestrate cu drepturi. Relatia e unilaterala, oamenii impun oamenilor reguli care sa interzica vatamarea acestor specii protejate si asta fara nici un apel la empatie. Nu cred ca are cineva empatie fata de floarea de colt sau fata de reciful de corali, in ambele cazuri oferim protectie. Pe cealalta parte multi simt empatie fata de iepuri si iepurii nu sunt protejati.
Incepand de la categoria primatelor si pana la omul de azi , aexista o evolutie foarte mare. Uni se intreaba, cum sa intamplat asta.!
RăspundețiȘtergere@Eu_unul Sunt perfect de acord cu tine. Doar că am văzut că s-a discutat mult de empatie și limitele ei, și cum n-are nici un rost să fi empatic cu alte ființe în afară de om. Și eu consider că empatia e oarecum automată, instinctivă, și că discuția despre animale e prost pusă dacă se centrează pe empatie.
RăspundețiȘtergereAcuma cutomanii dreseaza si ii instiga maidanezii sa atace oamenii pe strada.Oamenii sunt hartuiti de acesti psihopati asa zisi iubitori de animale.Au gasit o metoda sa faca rau celor din jur.
RăspundețiȘtergereNoroc cu anonimii ca tine care ne tin in siguranta! Sigur nu sunt extraterestrii de vina?
Ștergere@eu_unul toata lumea are empatie, e o parte intrinseca din creierul uman (exceptii fiind oamenii are se nasc cu probleme grave la creier). Problema apare cu gradul de dezvoltare - la fel ca la un muschi. Daca ai un mediu, o familie sau o societate care stimuleaza aceasta parte, va creste; daca ai un mediu, o familie sau o societate care ignora aceasta parte, se va atrofia.
RăspundețiȘtergereEu exersez empatia cu animalele si alte vietati si pentru ca am am vazut ca-mi creste mai mult empatia fata de oameni... ca in gradientul din imagine, cu cat e mai puternica la capatul extrem, cu atat e si mai puternica mai aproape de om. Si-mi ca-mi place biologia si o sa intelegi rational mult mai usor cand si empatizezi.