Religiozitatea valahilor, pe la 1700

Fragmente din Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, tipărit în 1718, la Veneţia, și scris de Anton Maria del Chiaro, un 'talian de la curtea lui Vodă Brâncoveanu. Citez din versiunea românească:

În general valahii nu prea sunt evlavioşi, totuşi nu uită să-şi facă cruce ori de câte ori trec dinaintea unei biserici, ori a unei icoane, şi sunt atât de riguroşi observatori ai zilelor de post, că nici nu vor să audă de scutirea lor în timpul unei boli sau altei nevoi; de aici convingerea lor că ne pot ataca pe noi catolici, imputându-ne uşurinţă în nepăzirea posturilor, şi considerându-se de buni creştini, că în postul Paştelui nu mănâncă de cît de două ori peşte, adică prima şi ultima săptămână ce ei numesc Săptămâna Mare abţinându-se de la vin şi de la mâncăruri cu untdelemn, dar cu mai puţină rigoare în celelalte zile ale Păresimii.

Cucoanele sunt superstiţioase, şi nu mă pot opri de a nu nota curiosul obicei, când se iveşte o boală contagioasă. Se adună un număr de femei şi timp de 24 ore ţesă, torc şi coasă o cămaşă de cânepă, cărei îi dau foc în mijlocul curţii, şi-n felul acesta cred că, împreună cu cămaşa, a ars şi epidemia.

Copiii sunt îmbăiaţi zilnic pînă la vrîsta de 7-8 ani. Doica nu uită să facă copilului un semn negru pe frunte contra deochiului;[...]

De asemene [valahi] sunt indignaţi contra chirurgilor cari se servesc de cadavre omeneşti pentru anatomie ; chirurgii au apărut în ultimul timp în Valahia, şi trebue să fie atenţi faţă de această prejudecată a valahilor, care merge până a-i numi contaminaţi, în limba lor spurcaţi, şi în acest caz, medicul e boicotat chiar în cazuri urgente, ca luare de sânge sau altă operaţie chirurgicală. Valahii, mai ales femeile, pretind a cunoaşte mai simple şi mai practice leacuri medicale pentru vindecarea bolnavilor, cari mor, cred ei, numai în urma intervenţiei medicilor. Oamenii înţelegători însă respectă pe medic.

În unele biserici se slujeşte şi în limba valahă, şi la surprinderea mea, de faţă cu unii boieri, mi s-a răspuns că această inovaţie a fost introdusă în timpul din urmă, căci preoţii cei tineri nu cunosc altă limbă decât valaha, şi susţin că asistenţii înţeleg mai bine slujbele în limba ţării de cât în cea slavonă sau grecească, cu totul străine de ei. Acesta e şi motivul pentru care Mitropolitul Valahiei s-a hotărât a tipări în limba ţării, câteva cărţi bisericeşti de care am pomenit mai sus.

Anumite solemnităţi religioase, sunt celebrate cu atâta fast şi strălucire în Valahia, că, în afară de Moscovia, nici o ţară creştină orientală nu o egalează.

[V]oi pomeni scrisoarea lui Michel Bocignoli din Ragusi către Gerardo Planio, secretarul împăratului, datată în anul 1524, 29 Iunie. Această scrisoare e într-o frumoasă latinească şi pentru scopul arătat, o voi traduce cu toată exactitatea, cuvenită: „Naţiune (spune el despre valahi) primitivă şi incultă, nedeosebindu-se de vitele sale, necunoscând arta militară, nici afacerile publice; iubitori de gâlceava şi discordie, nu şovăiesc de a-şi asasina domnitorii, iar urmarea acestor apucături e căderea lor sub jugul otoman din simpli tributari ai ungurilor"[...]

Și o mostră de moralitate creștină și dragoste față de aproape:

Ultima sară de carnaval, la ortodoxi, Duminecă, boierul oferă familiei şi comesenilor o distracţie la sfârşitul mesei. Aduc 3-4 ţigani, rândaşi de bucătărie, unşi cu funingine pe obraz, şi stăpânul pune înaintea lor o farfurie cu făină, în care sunt băgate câteva monete; ţiganii cu mâinile la spate sunt puşi să scoată cu dinţii monetele, şi stârnesc mare veselie, privind feţele lor cu funingine şi făină. [...] Se mai punea o lumânare aprinsă în mijlocul unei grămezi de făină, în care erau ascunşi bani, şi pe cari ţiganul trebuia să-i scoată cu dinţii, stingând lumânarea cu nările. Flacăra suflată aprindea făina şi aprindea şi părul ţiganului.

Eterne mulțumiri Împăratului Utopic al Balcaniei, care mi-a deschis ochii spre aceast izvor de istorie mioritică.

Tot din ciclul Religia la Români, vezi: Habotnicia "vlahilor" și moților