Vom avea atei la recensământul populației?

A început Campania Recensământ 2011, via ASUR, prin care persoanele necredincioase sunt încurajate să se declare „atei” sau „fără religie”.

Răsfoind „Manualul personalului de recensământ”, pe saitul recensamantromania.ro, am găsit o eroare gravă, ce ar putea compromite numărătoarea corectă a ateilor din România. Având în vedere că fiecărei opțiuni majore se rezervă un cod pentru centralizare mai ușoară, din Tabelul cu coduri reiese că la „fără religie” codul este 30, la ateu „99” și la „nedeclarată” lipsește. Având în vedere că la toate celălalte categorii (etnie, limbă maternă, număr de copii, etc.) codul rezervat pentru opțiunea „nedeclarată” este 99, suspectez că la capitolul religie s-a strecurat, voit sau nu, o eroare, iar codul pentru „ateu” de fapt să fie același cu „fără religie”, adică 30, sau ar fi trebuit să fie 31.

Ba mai mult, la pagina 89, se există niște instrucțiuni de notare care fac un ghiveci și mai mare din codurile destinate religiilor:

• în cazul în care o persoană nu şi-a declarat religia, având înscris la întrebarea – Cărei religii consideră persoana că îi aparţine? din formular, “nedeclarat”, aceasta se va însuma la codul 99

Avem deci o contradiție cu efecte neplăcute majore. Dacă recenzorul care completează formularul întâlnește un cetățean ce se declară ateu, acesta va trece codul 99 lângă declarația lui, însă atunci când se centralizează datele, s-ar putea să ajungem că toți cei cu codul 99 să fie considerați cu „religie nedeclarată”. Astfel s-ar putea să ne trezim că numărul ateilor din țară este cvasi-nulă.

Cred că cea mai sigură metodă de a evita această eroare este ca ateii să se declare „fără religie”, dar și eroare din „Manualul recenzorului” ar trebui corectat cât mai repede.

Vezi și imaginea de mai jos (click pentru mărire):

Later Edit (29.05 Duminică):

În urma acestui blogpost, N-ter, Zergu și ceilalți au sesizat că e vorba de o eroare de formatare, dat fiind faptul că rubrica „Penticostală (...)” ocupă două rânduri. Astfel, mai toată coloana din dreapta se decalează și se creează o busculadă generală (vezi imaginea de mai jos). Sper că INS nu vrea să-și ia în cap, pe lângă ateii români, și pe penticostalii, adventiștii, musulmanii, evreii și iehoviștii din România, astfel că situația de mai sus e doar o mostră de incompetență.

Ca și concluzie, fiți atenți că dacă vă declarați „fără religie” codul este 29 iar pentru „atei” este 30, și completați ca atare.

Revolta comunistă din Persia zoroastriană

Mâine e ziua „toți-îl-desenează-pe-Mohamed”, însă n-am chef să particip. Am bifat evenimentul anul trecut. Dar dacă tot vorbim despre islam, una din notele de subsol ale cărții „Religie și stat în Islam” descrie un eveniment interesant. E vorba despre o revoltă „proto-comunistă” în Persia de la cumpăna secolelor V-VI, înainte de invazia islamică. Mi s-a părut un eveniment interesant, dat fiind lunga tradiție de revolte egalitarist-reformiste din creștinism (așa numitele milenarisme) ce au fost și precursoare ale comunismului marxist. Citez:

"Revolta „comunistă" a fost condusă de un membru al clerului zoroastrian, pe nume Mazdak (c. 460-529). Conform istoricului arab Tabari, mazdakiştii „declarau că Dumnezeu le-ar fi dat oamenilor bunurile lor, ca să le împartă egal între ei, dar că oamenii ar fi făcut cu acest prilej mare nedreptate unii altora. Ei afirmau că vor să ia de la bogaţi pentru a le da săracilor şi astfel să-i ajute pe neavuţi să redobândească ce fusese a lor, pe socoteala celor avuţi. Căci cei care ar avea prea mulţi bani, prea multe femei şi alte bunuri, încă nu se cheamă că ar avea drepturi mai multe decât ceilalţi. Gloata folosi această învăţătură ca un prilej binevenit, se strânse în jurul lui Mazdak şi alor săi şi trecu de partea lui. Astfel lumea a fost foarte necăjită de mazdakişti, iar aceştia ajunseseră atât de puternici încât puteau îndrăzni să intre în casa cuiva şi să-i ia locuinţa, femeile şi averea, fără ca să li se poată opune. Căci şahinşahul Kavad îi obliga să aprobe toate astea (...) Curând lucrurile au evoluat, astfel că tatăl nu mai ştia cine este fiul său şi nici fiul cine este tatăl său". Potrivit unui izvor dintr-o epocă mai târzie, Mazdakar fi afirmat: „este de dezaprobat şi cu totul necuviincios, ca cineva să aibă o poziţie importantă, iar altul să trăiască în sărăcie şi să fie lipsit de mijloace. De aceea, credinciosul este dator să-şi distribuie averea între cei de o credinţă (...). Oricine nu este de acord cu acest fel de lucrare, este prin aceasta un adept al lui Ahriman, şi de la el trebuie obţinut prin forţă, ceea ce este dator să ofere" (B. Brentjes, op.cit, p. 210 şi 214). Şahinşahul Kavad a sprijinit mişcarea mazdakistă, pentru a se elibera de supremaţia marilor nobili. Abia în ultimii ani ai domniei a pus capăt „dictaturii maselor", iar fiul şi succesorul său, Chosroe I, a putut efectua ampla reformă socială şi administrativă a Imperiului persan."

Vezi și pagina de Wikipedia despre Mazdak.

Religie și stat în islam - recenzia bezbojnicului

O carte bună terminată prost. „Religie și stat în Islam” de Paul Brusanowski este, pe scurt, e o istorie a orientului mijlociu, creuzetul în care s-a format și reformat islamul. Cartea e excelentă nu doar pentru cei care vor să înțeleagă istoria „mohamedanismului”, ci pentru cei care susțin sau contestă ideea că islamul este inerent teocratic.

Opera lui Brusanowski - doctor teolog și conferentiar la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - parcurge practic perioada de la apariția islamului până la anul 1945, trecând prin toate schismele, sectele, curentele de idei și școlile juridice apărute între Egipt și Arghanistan, într-un limbaj accesibil, zic eu, pentru cititorul obișnuit. O istorie bazată pe instituții - califatul, sultanatul, ulemalele, etc. -, contextul apariției lor, prerogativele lor și relațiile dintre ele.

Din istoria mai recentă a zonei, am aflat, printre altele, cum au ajuns clericii iranieni atâta de puternici încât să reușească să acapareze revoluția din 1979, cum s-a închegat statul Liban dintr-o provincie autonomă a creștinilor din imperiul otoman sau de ce alawiții și sunniții au, sau au avut, un rol dominant în Siria, respectiv Irak, deși au fost (și sunt) minorități.

Și totuși am o nemulțumire, una mare. Sfârșitul este ciudat: ultimul subcapitol tratează (relativ rapid) istoria evreilor până la războiul de independență israelian, iar penultimul subcapitol termină istoria islamică la punctul 1945. Concluzie ioc, doar un final în coadă de pește, ce, sper eu, va fi revizuit sau continuat printr-o nouă carte. Până atunci însă, un citat ce poate fi luat ca și o concluzie de facto a autorului:

„Unul din clişeele cele mai des întâlnite în lumea occidentală, referitor la Orientul Apropiat, este acela că, spre deosebire de societatea creştină, în cea islamică există o unitate între religie şi politică. Aserţiunea corespunde doar parţial adevărului, clişeul datorându-se faptului că occidentalii sunt prea puţin informaţi cu privire la istoria şi realităţile actuale din lumea islamică. Desigur, dreptul islamic - şaria - cuprinde norme privitoare la relaţiile musulmanului cu Dumnezeu şi cu semenii. Din acest punct de vedere, şaria constituie, în viziunea islamică, norma juridică ideală, conform căreia ar trebui să fie organizată societatea. Totuşi, normele şariei reglementează doar sfera religioasă (adică ceea ce numesc arabii din), relaţiile interumane fiind parte integrantă din aceasta (având deci caracter sacru). în schimb, şaria nu reglementează sfera politicului (adică ceea ce numesc arabii siyasa) şi nici modul „guvernării" (davla) sau al „exercitării puterii" (sultaniya). Cu alte cuvinte, şaria dispune cum ar trebui să fie organizată societatea, nu însă şi de către cine, sau, cel puţin, cine ar fi dator să implementeze normele religioase şi sociale în cadrul instituţiei statale, care există în realitate, dar nu este menţionată în nici un chip de normele dreptului islamic. Această lacună importantă a şariei a creat numeroase dileme, dispute şi neînţelegeri de-a lungul Întregii istorii a lumii musulmane.” - pag. 276

Imaginea teocrației

(N-am postat de mult, și voi lipsi din nou câteva zile bune, dar totuși, ca să nu bată vântul pe aici și să crească ciulini și pânze de paianjeni, las fotoșopeala asta rapidă.)