Religie și stat în islam - recenzia bezbojnicului

O carte bună terminată prost. „Religie și stat în Islam” de Paul Brusanowski este, pe scurt, e o istorie a orientului mijlociu, creuzetul în care s-a format și reformat islamul. Cartea e excelentă nu doar pentru cei care vor să înțeleagă istoria „mohamedanismului”, ci pentru cei care susțin sau contestă ideea că islamul este inerent teocratic.

Opera lui Brusanowski - doctor teolog și conferentiar la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - parcurge practic perioada de la apariția islamului până la anul 1945, trecând prin toate schismele, sectele, curentele de idei și școlile juridice apărute între Egipt și Arghanistan, într-un limbaj accesibil, zic eu, pentru cititorul obișnuit. O istorie bazată pe instituții - califatul, sultanatul, ulemalele, etc. -, contextul apariției lor, prerogativele lor și relațiile dintre ele.

Din istoria mai recentă a zonei, am aflat, printre altele, cum au ajuns clericii iranieni atâta de puternici încât să reușească să acapareze revoluția din 1979, cum s-a închegat statul Liban dintr-o provincie autonomă a creștinilor din imperiul otoman sau de ce alawiții și sunniții au, sau au avut, un rol dominant în Siria, respectiv Irak, deși au fost (și sunt) minorități.

Și totuși am o nemulțumire, una mare. Sfârșitul este ciudat: ultimul subcapitol tratează (relativ rapid) istoria evreilor până la războiul de independență israelian, iar penultimul subcapitol termină istoria islamică la punctul 1945. Concluzie ioc, doar un final în coadă de pește, ce, sper eu, va fi revizuit sau continuat printr-o nouă carte. Până atunci însă, un citat ce poate fi luat ca și o concluzie de facto a autorului:

„Unul din clişeele cele mai des întâlnite în lumea occidentală, referitor la Orientul Apropiat, este acela că, spre deosebire de societatea creştină, în cea islamică există o unitate între religie şi politică. Aserţiunea corespunde doar parţial adevărului, clişeul datorându-se faptului că occidentalii sunt prea puţin informaţi cu privire la istoria şi realităţile actuale din lumea islamică. Desigur, dreptul islamic - şaria - cuprinde norme privitoare la relaţiile musulmanului cu Dumnezeu şi cu semenii. Din acest punct de vedere, şaria constituie, în viziunea islamică, norma juridică ideală, conform căreia ar trebui să fie organizată societatea. Totuşi, normele şariei reglementează doar sfera religioasă (adică ceea ce numesc arabii din), relaţiile interumane fiind parte integrantă din aceasta (având deci caracter sacru). în schimb, şaria nu reglementează sfera politicului (adică ceea ce numesc arabii siyasa) şi nici modul „guvernării" (davla) sau al „exercitării puterii" (sultaniya). Cu alte cuvinte, şaria dispune cum ar trebui să fie organizată societatea, nu însă şi de către cine, sau, cel puţin, cine ar fi dator să implementeze normele religioase şi sociale în cadrul instituţiei statale, care există în realitate, dar nu este menţionată în nici un chip de normele dreptului islamic. Această lacună importantă a şariei a creat numeroase dileme, dispute şi neînţelegeri de-a lungul Întregii istorii a lumii musulmane.” - pag. 276