Un fragment de interes din cartea „Genghis Khan and the Making of the Modern World” de Jack Weatherford:
„Pentru a obține mai departe sprijinul populației, mongolii au îmblânzit asprul cod penal al dinastiei Sung. Mongolii au redus cu aproape jumătate numărul infracțiunilor din China pedepsite prin execuție - de la 233 la 135. Kublai Khan arareori permitea utilizarea pedepsei capitale chiar și pentru infracțiunile rămase. Arhivele execuțiilor s-au păstrat până astăzi pentru aproape toți cei 34 de ani din domnia sa, mai puțin patru din aceștia. Cele mai multe, adică 278 de execuții, au avut loc în 1283. Cele mai puține, în 1263, și anume 7 execuții, dar este posibil ca motivul pentru care lipsesc patru ani din arhivă să fie pentru că nu au fost execuții deloc în acei ani. Per total, au fost executați mai puțin de 2500 de delincvenți în peste trei decenii de domnie a lui Kublai. Rata anuală a acestuia era semnificativ mai mică decât numărul execuțiilor din țări moderne precum China sau Statele Unite.
În general, a introdus un sistem de legi și pedepse mai coerent și mult mai bând și uman decât cel al dinastiei Sung. Unde era mai practic, a înlocuit pedeapsa fizică cu amenzi, și a implementat proceduri pentru amnistierea delincvenților care dovedeau regret pentru faptele lor. Într-un mod similar, autoritățile mongole au căutat să elimine tortura, sau măcar să-i limiteze puternic utilizarea. Legea mongolă specifica faptul că înainte ca tortura să poată fi utilizată pentru a obține o mărturisire, oficialii trebuiau să aibă deja dovezi concrete, nu doar suspiciuni, cum că acea persoană a comis o anumită infracțiune. Codul de legi din 1291 al mongolilor menționa că oficialii trenuie „să folosească întâi rațiunea pentru a analiza și emite presupuneri, și să nu recurgă imediat la tortură.” Prin comparație, în aceeași perioadă în care mongolii impuneau limitări în utilizarea torturii, atât statul, cât și biserica din Europa emiteau legi ce extindeau utilizarea acesteia pentru o gamă și mai mare de fărădelegi, asta fără a fi nevoie de vreo dovadă. Spre deosebire de multiplele forme însângerate de tortură, precum întinderea pe patul de tortură, zdrobirea cu roata, trasul în țeapă, sau diverse metode de ardere ale victimelor în alte țări, mongolii au limitat tortura la bătaia cu parul.”
Nu, am tradus eu fragmentul din engleză.
RăspundețiȘtergerehai lasa vrajeala. Nimeni de pe lumea asta nu au fost si nu vor fi mai experti in torturi ca asiaticii .
RăspundețiȘtergere