Opera filantropică pe banii altora

„Romania este una dintre putinele tari in care misiunea sociala a bisericii dominante in societate nu este definitorie” - Raluca Turcan

Subiectul zilei la capitolul „Stat + Beserică = Lovă” este legea Parterteneriatului stat-culte în domeniul serviciilor sociale. Au trata-o blogurile ateiste (vezi lista lu' Caveat), a tratat-o și presa, și printre altele, lumea a căzut de acord că e vorba de o mită electorală consistentă. Nu contest c-ar fi vorba despre asta, mai ales că alegerile-s peste un an. Însă am senzația că mai există un aspect destul de important, și anume, faptul că legea e și o tentativă de spălare a imaginii BOR.

Știm deja că popularitatea BOR e în scădere, nu cu mult, dar ceva s-a mișcat. Faptul că s-a înfruptat din porții bugetare consistente, deși statul se plânge că e criză și banii-s puțini, nu le-a plăcut unora. Au încercat s-o dreagă pe partea filantropică, însă „opera social-caritabilă” e evidentă mai mult prin abență. Ulterior cifrele au confirmat că Bisericile Catolice fac mai mult decât tot BORul, deși enoriații sunt de aproximativ 15 ori mai puțini.

Și aici intervine aspectul cel mai pervers al legii. Pe lângă faptul că Biserica parazitează bugetul constant, acum își va face și renume pe banii contribuabililor. Li s-a tot reproșat Preafericiților că suferă de cecitate socială și uită că cei nevoiași sunt și oameni, pe lângă mielușei obedienți. Că între vorbele pravoslavnice și faptele „creștinești” (ce expresie hidoasă) e o prăpastie imensă. Ori madam Turcan s-a gândit că e de datoria ei și a Statului de a scoate biserica din letargie, că ea trebuie să stimuleze transformarea BOR dintr-o Corporație Mizantropă într-o Armată a Salvării, precum unele din suratele ei mai occidentale. Banii populației finanțează practic o campanie de PR.

Nu mă credeți? Iată ce a zis inițiatoarea legii pt Hotnews:

[P]ot sa va marturisesc ca si pentru mine exista o ingrijorare cu privire la cresterea numarului de biserici in Romania si existenta unui numar destul de redus, in paralel, de centre de asistenta, de locuri prin care biserica sa vina in sprijinul comunitatilor. Dar, in acelasi timp, nu voi putea niciodata sa minimalizez rolul pe care biserica il are in societate, in special in locuri unde exista mai multa saracie. Sunt o persoana credincioasa si am vazut oameni care isi gasesc sprijin spiritual si moral prin intermediul bisericii, asa cum vad si aspectul opus, prin care biserica ar trebui sa ofere mult mai multa compasiune si sprijin in societate. Practic, scopul proiectului este de a revigora misiunea sociala a bisericii in societate, de a o apropia de oameni si prin sprijin concret, material.

O zice și România Liberă: „Opera caritabilă şi socială a Domnului, prin intermediul lumesc al Bisericii, se va împlini acum din banii contribuabililor”

Am ajuns în situația în care parlamentarii au ajuns târfele bisericii, în care gândul unui parlamentar este „cum să ajutăm biserica, draga de ea?” în timp ce oamenii sunt informați că nu mai sunt bani... pentru medicamente, pentru pensii, pentru spitale, pentru școli. Ca exemplu, azi am aflat că Institutul Inimii din Cluj a rămas fără fonduri. Pula vată, pula mănuși, pula operații. Statul poate pierde orice fărâmă de legitimitate datorită spitalelor infecte și scolilor-ruină, dar, doamne ferește ca Preafericitul să se plângă de ceva...

La final, bomboana de pe colivă, un enunț de-o prostie angelică:

In adancul sufletului meu, cred ca daca fiecarui om i-ar pasa atat de mult de semeni cat imi pasa mie, sau macar fiecarui om politic, Romania ar avea mai putini oameni tristi si nevoiasi.

Hotărâți voi: râdem sau plângem?

Imagine 1: La un ceai la Mâtişci, lângǎ Moscova (1862) - Vasilii Grigorevici Perov