Despre islamofobie și euro-nativism

La fel ca și critica politicilor statului Israel, care poate fi pe de o parte, critică argumentată și sinceră a politicilor unui stat, sau antisemitism mascat, la fel și termenul de islamofobie se aplică adesea la două situații distincte, dar uneori suprapuse: critica legitimă a ideologiei religioase islamice (precum face Ayaan Hirsi Ali) și discurs xenofob anti-imigranți musulmani (putem spune multe despre EDL, dar nu și că ar fi exponenți ai liberalismului și „valorilor europene”).

Totuși, asistăm adesea la tentative de a creea o analogie între izbucnirile antisemite din prima jumătate a secolului XX, ce au culminat cu Holocaustul, și puseurile islamofobe din Europa contemporană. Deși poate fi o grijă sinceră sau o tentativă isteață de a apela la sentimentul vinovăției istorice a europenilor, analogia este una foarte proastă. Pe de o parte, fenomenul imigrației musulmane este unul relativ recent, pe când minoritatea evreiască trăia de sute de ani în Europa. Pe de altă parte, Holocaustul a fost culminarea unui mod de gândire etnicist și rasial - naționalismul secolului XIX - pe când fenomenul contemporan anti-islamic face parte dintr-un discurs de tip „ciocnirea civilizațiilor” (vorba lu' Huntington). Se discută incompatibilități culturale, nu biologice. (La fel am observat că se discută și problema romilor: cultura nomadă/periferică versus cultură sedentară)

De fapt fenomenul islamofob are precursori, dar nu pe subcontinentul european, ci în cealaltă jumătate a Occidentului: Statele Unite. Valuri successive de imigranți au stârnit, și încă stârnesc, pasiuni și frică în rândul americanilor „get-beget”. SUA a avut chiar și un partid nativist - caci despre asta vorbim, nativism, nu rasism - numit, informal, the Know-Nothing Party. Într-o Europă ce tinde, încet, dar sigur, spre federalizare și spre o identitate comună post-națională, devenită și destinație pt. imigranți, observăm fenomene similare cu cealaltă federație occidentală.

De exemplu, Benjamin Franklin era speriat că Germanii din Pensylvania „vor fi în curând atâta de numeroși încât ne vor germaniza, și nu vor adopta niciodată limba și obiceiurile noastre” (cam ce zice lumea azi despre Eurabia). Exista și psihoza cum că limba germană va înlocui engleza ca limbă majoritară (vezi celebrul mit Muhlenberg). Astăzi America e speriată, din aceeași motive, de hispanici, deși se pare că aceștia, la fel ca ceilalți imigranți, tind să devină anglofoni pe la a treia generație, și mulți au început să treacă de la catolicism la culte neoprotestante. Germanii s-au asimilat repede, fiind presați puternic o dată cu începerea Primului Război Mondial, iar într-o generație au dispărut mai toate ziarele germane, școlile germane sau slujbele în limba germană din biserici. Astăzi identitate germano-americană este una mult mai ștearsă față de cea irlandezo- sau italiano-americană.

Un alt val de panică în populația „băștinașă” anglo-saxonă-și-protestantă a fost cea legată de Catolicism. O dată cu imigrația germană și mai ales cu cea irlandeză, a început și discursul anticatolic în SUA. Catolicii erau considerați cetățeni neloiali, ce doreau subminarea pluralismului republican. Astfel, „papistașii” trebuiau tratați cu mână forte pentru a apăra „valorile democratice”. Catolicismul era văzut ca și o ideologie politică, nu doar ca și un cult religios, al cărui membri erau loiali papei de la Roma, mai mult decât statului care-i adoptase. Niște cetățeni subversivi, precum musulmanii care vor astăzi să submineze fundația pluralismului european, obedienți wahabismului saudit și petro-dolarilor aferenți. Catolicismul era văzut ca incompatibil spiritului american la fel cum islam(ism)ul este astăzi incompatibil cu spiritul european.

Și totuși, nu putem nega sâmburii de adevăr din islamofobia contemporană. Islamul este o religie încă nedomesticită (nedemocratizată) în mare parte, la fel cum era și catolicismul în mare măsură prin secolul XIX (să nu uităm că Vaticanul a devenit pro-democrație la mijlocul secolului XX). Totuși, cred că că musulamnii europeni se vor calma cu timpul, și islamul occidental ca deveni un fel de „islam light” (celebrul „euroislam”) la fel cum e și creștinismul în Europa de Vest și Nord. Însă pentru asta este important ca religia islamică să fie criticată, ca orice altă religie de altfel, însă fără să se ajungă la măsuri radicale. Pentru asta cred că e important ca lumea să înțeleagă ce este „islamofobia”, că are două înțelesuri, și că nu va duce neapărat la fascisme, deși fasciștii se folosesc de ea pentru a se legitima în ochii majorității. Ca-ntotdeauna, lumea e plină de nuanțe, nicidecum albă sau neagră.

Cu toate astea, nu vi s-a părut niciodată ironic faptul că „valorile europene” sunt astăzi folosite de multe ori de organizații ce nu aderă la ele, mișcari de extrema dreaptă, sau partide nativiste, prea dornice să interzică și să expulzeze?

Imagini: 1. variațiune pe cea de aici și 2. via Mouvement des Creatifs Suisse