Revenim cu noi incidente de pe frontul cibernetic al luptei dintre raţiune şi credinţǎ. Dupǎ incidentele de la sfîrşitul lunii august, când Forumul Richard Dawkins a suferit un atac cruciat, au fost raportate noi atacuri pe saiturile Fundaţiei Ateilor din Australia şi Convenţiei Globale Atee, acum, în octombrie. Ca rǎspuns la acest atac masiv de tip DDoS (Distributed Denial of Service), cu sursǎ nedeterminatǎ (poate chiar divinǎ?), raţionalii au pus la cale un ambiţios plan, îndreptat chiar împotriva Liderului Suprem al taberei adverse.
Printr-un altfel de DDoS ('Divine' Denial of Service), aceştia plǎnuiesc sǎ inunde divinitatea creştinǎ cu un numǎr masiv de rugǎciuni inutile, cu scopul de a-i neutraliza capacitǎţile de intervenţie, însǎ cred cǎ planul are un punct slab: având în vedere numǎrul zilnic de rugǎciuni de calitate îndoielnicǎ şi rata de succes al acestora, ar fi uşor de tras concluzia cǎ Dumnezeu e offline demult, iar lumea funcţioneazǎ pe screensaver. Oricum, pentru cei interesaţi, atacul va avea loc duminicǎ, 8 noiembrie 2009, la 11:00 ora României (când toatǎ plebea e la bisericǎ), iar saitul Înaltului Comandament se gǎseşte pe Facebook.
Sursǎ: http://neuro-gamer.ro/index.php/20091028215/Lolitics/Atacuri-Virtuale-Divine-Denial-of-Service.html
Vezi şi: Atacuri Virtuale: God vs. 4Chan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu