Citind istorie, descopăr adesea că în unele privințe, România nu s-a schimbat prea mult de-a lungul secolelor. Mi-am adus aminte de scrierile doamnei Vintilă-Ghițulescu, istoric ce tratează Țara Românească a secolului al XVII-lea, după ce am văzut reacția primitivă a Bisericii Ortodoxe Române la decizia regizorului Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat în loc să fie înmormântat „creștinește”. Zice doamna istoric:
[P]rin intermediul „gurii satului” sau „gurii lumii”, vecinii şi vecinătăţile deţineau un rol esenţial în controlul comunităţii. Comunitatea îşi afirmă, şi totodată îşi apără valorile, sancţionând prin bârfă devierile vizibile şi nesupunerea în faţa regulilor de convieţuire cotidiană care asigură coerenţa, stabilitatea şi securitatea. Cu ajutorul acestui tip de „informaţie”, Biserica şi Statul doreşte să cunoască, să controleze, să disciplineze supuşii de care atâta nevoie.
Folosind un fel de teologie stângace îmbinată cu înțelepciune populară și șantaj emoțional, un preot face un apel public către familie să treacă peste decizia decedatului (asta în ciuda faptului că ei ceruseră discreție), și implicit, către societate, să sancționeze comportamentul „deviaționist”. Și reacțiile n-au întârziat să apară:
În momentul scoaterii acestuia din sediul Cercului Militar, cei mai mulţi au aplaudat, dar au fost şi zeci de oameni care au huiduit şi au strigat "Ruşine!" la vederea văduvei. "Nu-l ardeţi! Nu merită asta!", i-au strigat soţiei lui Sergiu Nicolaescu oamenii veniţi, sâmbătă, în faţa Cercului Militar. Şi sora regizorului a fost criticată pentru faptul că a fost de acord cu incinerarea. "Ele tot în focul Iadului o să ardă. O să le ardă flacăra păgână!", a spus un alt admirator al regizorului, în timp ce alţii au catalogat incinerarea acestuia drept "o batjocură".
Văduva regizorului a fost huiduită şi la Crematoriul Vitan Bârzeşti de către cei veniţi să-i spună adio lui Sergiu Nicolaescu. Oamenii au strigat şi aici "Ruşine!" şi au ocărât-o pe Dana Nicolaescu în momentul în care aceasta a părăsit Crematoriul, cu puţin înainte de ora 12.00, ora programată pentru incinerare.
Câteodată, am impresia că locuiesc într-un sat imens numit România. Undeva pe după dealuri...
