M-a pus dracu sa intru pe saitul ziarului Lumina. Am aflat ca daca fac cancer, e motiv de bucurie, cǎ o boalǎ incurabilǎ e semn al dragostei divine (cam ca şi un viol cu SIDA în sudul Africii), cǎ omul a fost "corabie mlǎdioasǎ" dar acum e un vierme, cǎ adevǎratul creştin are atitudinea viţelului la abator iar cǎ necredincioşii sunt trişti şi emo...
Boala trupului, leac pentru suflet
ziarullumina.ro/articole;1329;1;42794;0;Boala-trupului-leac-pentru-suflet.html
Urmare a păcatului strămoşesc, boala, ca orice altă formă de suferinţă ce decurge din pierderea harului divin, traversează viaţa creştinului cu scopul de purificare a sufletului prin sporirea răbdării şi a virtuţilor duhovniceşti. La zidirea sa, trupul omului a fost creat ca templu al Duhului Sfânt, corabie mlădioasă a sufletului, cu care acesta călătorea prin lume. Odată însă cu degradarea survenită în sânul creaţiei prin căderea omului în păcat, trupul însuşi a căzut prada vulnerabilităţii, suferinţei şi morţii. Aşa au pătruns în lume durerea şi boala. Însă pentru creştinul autentic acestea fac parte, fără îndoială, din instrumentele necesare ascensiunii spirituale în vederea mântuirii. Boala, asemenea unui remediu amărui, vindecă patimile sufletului, reîntorcându-ne privirea asupra milostivirii lui Dumnezeu şi sporind smerenia, ea fiind o consecinţă a păcatelor noastre, dar şi o cale de izbăvire.[...]
Unul dintre cei mai mari ieromonahi făcători de minuni ai secolului trecut, părintele Porfirie, mărturiseşte: "Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. De multe ori Îi spun: "Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!" E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am şi cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creşte şi apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. (…) Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească."
Terapia creştină a bolilor se întemeiază pe harul dumnezeiesc. Procesul de tămăduire şi de întoarcere a omului la sănătatea cea dintâi se înfăptuieşte prin conlucrarea harului pe care-l revarsă Duhul Sfânt şi a strădaniei creştinului de a-l primi înlăuntrul fiinţei sale, de a se face vas al harului.Boala, aşadar, trebuie întâmpinată cu recunoştinţă şi răbdare, întrucât ea este un dascăl înţelept care ne povăţuieşte să nu ne legăm de lumea în care trăim, ne învaţă că această lume este trecătoare şi că noi înşine nu vom zăbovi foarte mult în ea.
Apostolul: Tristeţea vine din necredinţă
ziarullumina.ro/articole;1329;0;42803;0;Apostolul-Tristetea-vine-din-necredinta.html
Creştinul este, înainte de toate, un om al bucuriei, dar, cu toate acestea, nu de puţine ori există momente de profundă întristare. Hristos Domnul vorbeşte de bucuria celor care plâng şi de fericirea celor care pătimesc. Într-o credinţă care predică biruinţa şi bucuria, întristarea îşi are locul ei doar în legătură cu pierderea "Izvorului Bucuriei". Sfântul Pavel vorbeşte despre întristarea cea după Dumnezeu, dar condamnă "întristarea lumii". Adică părerea de rău după lucrurile trecătoare duce la risipire, pe când părerea de rău, că l-am supărat pe Dumnezeu, duce la pocăinţă. Cu alte cuvinte, tristeţea este un păcat mare atunci când nu este unită cu nădejdea, disperarea este condamnată cu fermitate de Biserică, pentru că Îl exclude pe Dumnezeu. A fi trist înseamnă a nu avea credinţă. S-a vorbit, în spiritualitatea noastră, despre pacea şi bucuria sfinţilor, iar chipurile lor de pe icoane arată această bucurie. Mai mult decât atât, chipul Mântuitorului de pe Sfânta Cruce, în iconografia ortodoxă, este un chip luminat, plin de bucurie şi pace. Este bucuria Celui care s-a jertfit pentru alţii, care a iertat şi uitat răul făcut de oameni şi a exprimat doar bucuria de a se dărui oamenilor. Chipul lui Hristos suferind nu trădează ură sau dorinţă de răzbunare, ci bucuria jertfei pentru lume. Întristarea după Dumnezeu este lăudată de Sfântul Pavel, dacă este însoţită de nădejde, dacă are ca scop întâlnirea cu El, părerea de rău pentru faptele rele, dar şi bucuria primirii iertării pentru ele.
Sublinierile imi aparţin.
