Știre apărută azi în „Adevărul de Iași”:
Chiar în timp ce zeci de șamani se rugau duminică seara, de la ora 18.00, la copia totemului făcător de minuni a zeului Tlaloc „Chaneco” pentru aducerea ploii, la Iaşi tuna şi fulgera, iar în cele din urmă s-a declanşat o furtună care a durat jumătate de oră.
Reprezentanţii Incintei Ceremoniale „Toma Cozma", acolo unde este expusă copia totemului „Chaneco”, cunoscută în special pentru aducerea ploii, susţin că rugile pentru îndreptarea vremii le-au fost ascultate, iar sculptura a înfăptuit o nouă minune prin furtuna care s-a stârnit dumincă seara, de la ora 18.00, chiar când s-a început Dansul Zeului Ploii. În Incinta Ceremonială se aflau în acel interval circa 50 de persoane.
„Considerăm că nu este o simplă coincidenţă faptul că la noi s-a făcut dans pentru ploaie, iar afară a început furtuna exact de la ora 18.00, când s-a oficiat ritualul închinat zeului Tlaloc", susţine Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice la Incinta Ceremonială „Toma Cozma".
Totemul făcător de minuni a lui Tlaloc „Chaneco” a fost primit în dar pe 12 iulie de către șamanul locului Mihai Mărgineanu de la Vraciul Clement Haralamb, vieţuitor la Muntele El Mirador din Mexic, pisc numit și Tlalocatepetl (Muntele Tlaloc).
„Încrustat" cu jad şi alte pietre preţioase, întocmai precum originalul de pe Muntele Tlaloc, copia totemului făcător de minuni este mai mică ca dimensiune, dar feţele taumaturgice mărturisesc că puterea de binefacere este aceeaşi.
Până pe 15 august, în fiecare duminică, de la ora 18.00 se oficiază Dansul Zeului Ploii Tlaloc „Chaneco”, cu ritualuri pentru ploaie, pentru izbăvirea din necazuri şi supărări, iar totemul va rămâne în centrul incintei ceremoniale spre a fi folosită de șamani și popor.
Later Edit: Dați click pe articolul sursă! :)
Later Edit: Dați click pe articolul sursă! :)