Discuții despre oameni și câini

De ceva vreme în România, subiectul câinilor fără stăpân este de mare actualitate. Au curs șiroaie de text pe walluri de Facebook și pagini de ziare online și offline. Dezbaterea este încă în toi, și, din păcate, mult prea înfierbântată. Nefiind nici stăpân de câini, nici victimă de mușcătură, am stat în tribune și am urmărit liniștit meciul. Țin să spun că simulacrul de dezbatere legat de maidanezi a mustit de la bun început a discurs panicard și emotiv. 

Pe de o parte avem asociațiile pentru protecția animalelor și fanii aferenți, oameni pro drepturile animalelor, adesea de sex feminin, care încearcă să ațâțe sentimente materne, prezentând căței inocenți, timizi, cu urechile lăsate, privind adesea din spatele unor gratii. Se înțelege că frica din ochii lor este rezultatul abuzului uman, această specie trufașă care s-a auto-impus dumnezeu pe pământ deși este o bestie sălbatică ahtiată după sânge. Omul dezumanizat și neomul umanizat. Adesea șmecherii sentimentaliste ce nu trec de nivelul unei emisiuni de teleșoping.

De partea cealaltă, am găsit într-adevăr agresivitate umană, sub forma unui discurs la fel de emotiv. Am văzut echivalări simpliste între specii diferite, precum câini și șobolani (că deh, sunt tot animale), de către aceeași oameni care resping punerea semnului egal între animalul om și câine. De asemenea, tabăra anti-maidanezi a avut grijă să prezinte fiecare atac canin cu lux de detalii, dorind să stârnească instincte. Imaginile, căci fac cât o mie de cuvinte, îmi înfățișau câini cu colții la vedere, aproape turbați. Tabloul ce se dorea conturat era oglinda celeilalte: câinele ca pericol etern, aproape că nu se cerea stârpirea întregii specii. Din nou, sentimentalisme în stil Știrile de la ora 5.

Din păcate nu cred că așa trebuie discutată o problemă, iar scuza că a intervenit repetitivitatea și uzura răbdării nu merge. N-ai nervi să porți această discuție, te retragi, nu te apuci de otevisme viscerale. Voi fi primul care recunoaște că există o problemă majoră cu câinii vagabonzi, în unele orașe e nevoie de intervenție rapidă, și eutanasierea este inevitabilă, având în vedere numărul lor mare. Însă nu cred că toți câinii trebuie uciși, castrarea fiind o soluție pentru indivizii non-agresivi - și cred că avem suficienți veterinari care pot face diferența. Iar castrarea și eliberarea ar trebui să fie o măsură provizorie, până se pun la punct centre de câini în mai toate orașele. Nu cred că dreaptul la viață e sacrosant la câini, dar nu cred nici că asta ne dă dreptul să utilizăm euthanasia drept panaceu. La fel cum eliberarea lor în masă nu e răspunsul potrivit pentru condițiile mizere din hingherii. Și în final tot discursul ar trebui să pună în balanță și suferințele cauzate animalelor de către o soluție sau alta, (luând în considerare și soarta câinelui castrat și „eliberat” în lunile de iarnă cu minus țîșpe grade, în care disperarea ar putea transforma chiar și indivizii neagresivi în dulăi disperați de foame).

Personal, vreau să văd date, analize, puncte pro și contra, costuri și avantaje, căci altfel dialogul rămâne la stadiul de lătrături și rațiunea zboară pe geam. (O astfel de abordare „rațională” observ în insistența de a arăta că prima lege ce ține de drepturile animalelor ține a fost dată de regimul nazist. Un argument valid care nu încearcă absolut deloc să demonizeze prin asociere negativă...)

PS. S-a pus de mai multe ori în discuție dacă limita empatiei umane ar trebui să fie specia ce s-a botezat homo sapiens, sau ar trebui să se extindă să includă și alte specii, cum ar fi de exemplu canis lupus familiaris. Însă despre asta, data viitoare.

Tranziția română și sfârșitul istoriei

Monument bulgar „reinterpretat”

Una din aporturile creștinismului la gândirea occidentală este ideea timp liniar cu incipit și finalitate. Dacă în antichitate viziunea asupra timpului era mai degrabă ciclică, gândirea creștină a introdus noțiunea de  „sfârșit al istoriei”. Ce auzim de la ezoteriști, cu a lor „trezire globală” și „conștiință planetară” ca stare finală a istoriei este derivat din acest mit. Ideea de societate „comunistă” ca punct terminus al evoluției sociale (după capitalism) este o formă „secularizată” a mitului, la fel cum a fost și ideea mai recentă că democrația și capitalismul american sunt apogeul evoluției sociale, cum afirma, de exemplu, Francis Fukuyama la sfârșitul Războiului Rece.

Mitul „împărăției de la sfârșitul vremurilor”, în forma sa contemporană, continuă să ne afecteze modul în care vedem lumea. „Tranziția” este un astfel de concept. Este, în viziunea noastră, o perioadă finită, o călătorie socială spre o destinație fixă: democrația și capitalismul. Din păcate, uităm că ținta noastră este într-o stare de flux, la fel ca noi, iar tranziția nu se va termina niciodată, pentru că lumea este și va fi într-o perpetuă schimbare (și nu doar în mai bine). Ar fi bine să ne amintim că și societățile vestice au evoluat și continuă să evolueze.

Auzim din ce în ce mai des ofuri mioritice legate de durata tranziției post-decembriste. „De douăzeci de ani suntem tot în tranziție” se lamentează românul, exasperat că trenul post-decembrist n-a ajuns în Gara finală a abundenței. Viziunea noastră este similar exodului biblic, în care, după o călătorie prin deșertul post-comunismului, ar trebui să ajungem la sistemul care ne va asigura laptele și mierea de care se bucură și Occidentul. Și această perspectivă, în care ne așteaptă Utopia la capăt de drum, este profund dăunătoare, iar optica noastră ar trebui temperată cu mai mult realism. N-ar trebui să privim „tranziția” ca pe o perioadă excepțională, ci ca pe o stare perpetuuă, în care există posibilitatea perfecționării constante.

Azi sunt dilematic

Primesc recent pe blog, următorul comentariu:

„Bună ziua
Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni...” (http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
Vă mulțumesc frumos!
Împreună putem schimba vieții!
Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro”

În mod normal șterg aproape imediat orice cerere de link-exchange, însă în cazul de față am am fost curios să aflu detalii, având în vedere că e vorba de o campanie umanitară. Pe scurt, „Să fim oameni” e un blog-afiș, cu cazuri de copii bolnavi care cer ajutor, în general sub formă de donații bănești pentru operații în străinătate. Saitul aparținând organizației „Pantocrator” și abundă de imagistică ortodoxă și ton creștin.

Evident se naște o dilemă din această cerere. Fiind vorba de niște copii bolnavi, evident că orice expunere în plus nu poate decât să ajute, iar impulsul oricui este acela de a ajuta (mai puțin când vine sub formă de mail-spam, atunci impulsul e de a șterge). Dar în cazul de față aspectul uman este indiscutabil.

Pe de altă parte avem o organizație care la rădăcină este diametral opusă acestui blog ca și concepție ideologică și cade practic în tabăra ortodoxă-anti-cip-și-anti-atei, ceea ce mă face să cred că petentul de mai sus a ajuns din greșeală la mine.

Sunt curios, în cazul unei cereri similare, voi ceilalți cum ați proceda, și de ce?

Dacă România ar fi...

Dacă România ar fi...

...Spania, provinciile istorice s-ar bucura de largă autonomie;

...Italia, tara ar fi împărțită pe provincii istorice, iar zonele bilingve, precum Secuimea sau Parțiumul (Crișana-Maramureș) ar avea autonomie sporită;

...Marea Britanie, Ținutul Secuiesc - sau Ardealul și restul provinciilor istorice - ar avea propriile echipe de fotbal (și hochei, probabil);

..Finlanda, limba maghiară ar fi studiată de toți elevii țării, 40% din români ar fi capabili să poarte o conversație în ungurește, și-n Secuime ar fi singura limbă oficială;

...SUA, n-ar exista limbă oficială înscrisă în Constituție, iar unele zone ar fi oficial bilingve;

Însă, dacă România ar fi...

...Grecia, statul n-ar recunoaște existența minorităților. Ungurii ar fi „români maghiarofoni” și tătarii „români musulmani”;

...Turcia, până recent, un parlamentar maghiar ar fi fost arestat dacă ar fi vorbit maghiară în parlament;

...Bulgaria, UDMR n-ar putea exista ca și partid maghiar, și ar trebui să se ascundă sub o denumire neutră dpdv etnic, gen „Partidul pentru Egalitate”;

...Franța, ar fi una din puținele țări europene care n-a ratificat Convenția-cadru pentru Protejarea Minorităților Naționale;

Asta ca să înțelegem că nu suntem, la capitolul minorități și autonomii, nici „cei mai permisivi din Europa” cum se vaită unii, dar nici bătuți în cap. Avem o politică de bun simț, dar în același timp e loc de mai bine. Însă cred că atitudinile s-au relaxat față de acum un deceniu (când țara era în paranoia plăcuțelor bilingv-separatiste), sau acum 2 decenii (când târgumureșenii se băteau interetnic și PRM și PUNR erau la guvernare, alături de Ilici), și se vor relaxa în continuare...

Hanul Krum și unificarea românilor

Hanul Krum, mânca monarhi creștini pe pâine

Când vine vorba de unirea românilor - o temă centrală a mitului național românesc - cu toții am învățat la școală aceeași poveste cu Mihai Viteazul care, mânat de impulsuri naționaliste înainte de inventarea naționalismului, a unit teritoriile locuite de români.

Stema pan-românească
a lui Sigismund Báthory

Însă Mihai Viteazu a fost doar primul român care a unit țările române. Sau mai bine zis două țări române, și o țară ungurească unde majoritari, probabil, erau românii, deși pe ei nu-i băga nimeni în seamă, că erau ortodocși. Primul unificator al țărilor române a fost Sigismund Báthory, principe maghiar al Transilvaniei, care în 1595 și-a extins autoritatea și peste domnul valah ante-menționat cât și peste Țara Moldovenească, condus la vremea respectivă de semi-țiganul Ștefan Răzvan. Kürtös colac peste pupăză, unificarea lui a avut și recunoaștere internațională, spre deosebire de cea a lui Mihai Bravu, care valora cam cât valorează astăzi independența Transnistriei.

Însă cea dintâi unificare a teritoriilor locuite de români a avut loc pe vremea când Moldova și Țara Românească erau încă utopii SF, iar poporul român era încă în plin proces de slavizare (episod central în etnogeneza daco-romană, dar mai puțin glorioasă decât latinizarea, și deci, trecut cu vederea la istorie). 

Bulgaria lui Krum,
...sau Dacia lui Burebista

Anul este 805, bulgarii încă nu sunt un popor slav, ci turcic, conducătorul lor încă nu e intitulat Țar, ci Han, pe numele său Krum, nu Ginghis, iar religia lor încă nu e prostia aia cu „întoarce celălalt obraz” ci mult mai virilul păgânism de tip „fă-ți pocal din capul dușmanilor”. Astfel, acest Krum, care printre altele l-a transformat pe împăratul bizantin Nicefor I în veselă, a fost și primul care unit tot ce ulterior avea să devină România Mare, sub sceptrul unui alt ne-român, de data asta germanul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Unificarea din secolul IX s-a realizat după ce susnumitul han a măturat pe jos cu rămășițele hanatului avar, un alt popor interesant, adepți ai deformărilor craniene și puțin cam ignorați de manualele de istorie, deși au venit din stepa nord-pontică, au cucerit Câmpia Panonică și au început să irite cu succes vecinii, după o schemă patentată de huni în secolul IV și aplicat cu succes și de maghiari în secolul X. Prin cucerirea „spațiului carpato-danubiano-pontic” și unificarea tuturor românilor, Bulgaria a ajuns să se învecineze în vest cu regatul Franc.

De altfel  românii și bulgarii mai au episoade istorice comune, pe lângă Unificarea lui Krum și statutul de „cei mai proști din curtea UE”. Al II-lea Țarat Bulgar - și asta vi s-a spus, teoretic, la școală - este numit de istoricii români Țaratul Bulgaro-Vlah, dat fiind faptul că dinastia conducătoare era de viță românească deși unii zic că ar fi fost cumani la origini, ca și Basarab, întemeietorul Țării Românești. Și cu asta închei lecția de istorie-enervantă-pentru-naționaliști.

Sesizare la CNA

Dacă tot suntem în sezonul (anti-)cenzură, am trimis și eu o sesizare la CNA, ca reacție la decizia lor cum că reclamele cu colinde de la Romtelecom - da, alea enervante cu familia Stratan - au lezat sensibilitățile religioșilor și că astfel trebuie trimise scrisori de atenționare posturilor TV. I-am atenționat că mă simt și eu jignit de rugăciunea „Tatăl Nostru” ce se difuzează zilnic la Radio România Actualități, de la 05:00 dimineața.

Formularul de sesizare îl găsiți la acest link. Dați-i bătaie!

PS. Și Lucian Vâlsan a sesizat CNA-ul.

Barcelona, București, Yamassoukro

Sagrada Familia este o biserică din Barcelona, proiectată de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudi. Construcția ei a început în 1882 și, dat fiind faptul că finanțarea este făcută integral din donații private, încă se lucrează la ea, cu speranța că va fi gata în 2026, cu ocazia centenarului nașterii proiectantului.

Clădirea este vizitată anual de mai mult de 2 milioane de turiști, fiind inclusă, alături de alte opere ale lui Gaudi, în Patrimoniul Mondial UNESCO deoarece toate acestea sunt „o excepțională contribuție creativă” și „un important amestec de valori asociate curentelor artistice și culturale ale vremii respective”, reprezentând Modernismul Catalan.

Catedrala Mântuirii Neamului, pe de altă parte, este un lăcaș de cult din București, început în 2011, și a cărei construcție avansează în ritm alert. Deși fețele bisericești au zis că banii necesarei construirii se vor strânge din donațiile enoriașilor, politicienii s-au înghesuit să doneze din pușculița statului laic. Ba mai mult, după cum recunoaște primarului Ploieștiului, un alt politician darnic cu bugetul, Patriarhia a trimis „o cerere de sprijin” instituției primăriei. Mai mult ca sigur că nu este un caz izolat.

În ceea ce privește latura estetică a viitoarei catedrale, după cum am mai menționat, arhitecții spun că: „va avea dimensiuni prea mari, şi o amplasare defectuoasă. Este lipsită de identitate arhitecturală. Îţi dai seama că e o biserică doar pentru că are cruci pe ea.” sau că „nu are legătură cu tradiţia autentică a arhitecturii ortodoxe româneşti şi nici cu cea contemporană” iar Alexandru Paleologu credea că "rezultatul ar fi „un kitsch catastrofic, fatal", „un ceauşism ecleziastic", „parazitic, imoral şi impertinent" şi „un monument al condamnării noastre estetice şi etice", comparabil simbolurilor comuniste precum Casa Scânteii şi Casa Poporului."

De altfel, cred că mai potrivit ar fi să comparăm „catedrala neamului” cu Bazilica Notre-Dame de la Paix din Yamassoukro, capitala Coastei de Fildeș. Este cea mai mai mare biserică din lume, potrivit Guinness World Records, fiind construită în doar 5 ani (1985-1989), pe un buget de 300 milioane de dolari. Dovada că apucăturile faraonice din România sunt la nivelul mentalităților de lumea a 3-a...

Vezi și: Hoție, trufie și minciună - Sf. Treime a BOR