A fost Iisus un produs al violului?

Ați auzit de sinucigașul de la Harvard care a lăsat o scrisoare de adio de 1905 pagini? Ei bine, scrisoarea se găsește aici și iată ce chestii interesante am găsit în capitolul intitulat "The Seditious Genius of the Spiritual Penis of Jesus", la o scurtă răsfoire:

"Revolts broke out all over Roman occupied Israel in 4 BCE. [...] It had taken the employment of three of the four existing legions of Varus, the Roman governor of Syria, before the rebellions were broken. The little village of Nazareth was about four miles from Sepphoris. Is it reasonable to presume that Nazareth suffered a similar rampage of Roman devastation? According John Dominic Crossan, a foremost scholar of the historical Jesus:

In Nazareth around the time Jesus was born, men, women, and children who did not hide successfully would have been, respectively, killed, raped, and enslaved. Those who survived would have lost everything.

Crossan speculated that Jesus would have grown up in a Nazareth dominated by stories about “the year the Romans came”. He also pointed out that this year, 4 BCE, was, “as best we can reconstruct the date”, the year that Jesus was born. This means that Jesus was born, as if by an insane coincidence, around the very same time that the Romans devastated, plundered, and raped the area where Jesus was born.[...]

When the evidence for the confluence of the time and place of the Roman attack and Jesus’s birth are put together, it appears highly probable that Mary, Jesus’s Jewish mother, was raped by a Roman soldier. This means that Jesus himself was very probably the product of the coercive violence of war. If so, then Jesus was not the “son of God”, but the son of a Roman rapist. [...]

Yet far from being a shiny new twenty-first century idea, the notion that Jesus was the son of a Roman soldier goes back to the very earliest history of Christianity. While copies of the 2nd century Greco-Roman philosopher Celsus’s book, On the True Doctrine, may have been destroyed by the early Church, his basic anti-Christian arguments were preserved in the form of a rebuttal by the Christian apologist Origen. The following excerpt presents Celsus as an attorney prosecuting Jesus, his witness. This form is remarkable in that the philosopher demands reason and evidence of Jesus, not unquestioned faith in Jesus’s claims:

Is it not true, good sir, that you fabricated the story of your birth from a virgin to quiet rumors about the true and unsavory circumstances of your origins? [...] Is it not the case that when her deceit was discovered, to wit, that she was pregnant by a Roman soldier named Panthera she was driven away by her husband—the carpenter—and convicted of adultery?

Did Jesus’s mother Mary have the reputation of being a whore? The Greek word for virgin is parthenos, and it is possible that the legionary name Panthera (“the Panther”) was derived, sarcastically, from this Greek word. Less likely, but possible, is that the identity of Jesus’ father was uncovered in 1859 when an old Roman tombstone was discovered in Bingerbrück, Germany. The Roman archer Tiberius Iulius Abdes Pantera (c. 22 BCE-CE 40) would have been about 18 years old at the time of Jesus’s birth. The Cohor I Sagittariorum that he served under was stationed in Judea at that time.[...]

Within the larger world of Jesus’s experience, the great aggressor was Rome and the great victim was ancient Israel. And the scapegoat? The Romans killed the men, raped the women, and enslaved the children of the Jesus’s Jewish hometown — but many survived. Was Jesus made a scapegoat in his lower class Jewish community? Was young Jesus beaten up by the local children on the dirt streets of Nazareth? Was Jesus the loser?[...]

In the world at large, Rome conquered the Jewish state, violently humiliated its people, and desecrated the laws of Moses. But here, in Jesus, the half-Roman/half-Jew, the tables had been turned. Jews had been victimized by Rome’s military rape of Israel — and Jesus was the living embodiment of Rome’s violent violation of Israel. If in the larger world, Roman blood granted privileges at the social top, here it would grant demotion to the social bottom.

Did even God hate Jesus? Imagine the young Jesus being beaten up by the older children of his neighborhood. Did they call his mother a whore? Did even other half-Roman products of rape save themselves from hostility by joining the children in making Jesus their favorite scapegoat? Did Jesus cry aloud for a father to save him from the cruel abuses of his world? Jesus, a fatherless orphan, would have been defenseless in that patriarchal world. As someone with “no chance of getting help from anyone else”, he would have been nothing less than an ideal scapegoat in that world.

But if he longed for his true father and tried to picture him in his mind’s eye, what could he imagine? How could Jesus imagine his true father except as a ruthless Roman, with a sword at his side, holding his mother down and ripping off her clothes as she screamed and cried for help, penetrating her repeatedly? Did the Roman soldier grab Mary by the neck and slap her across the face as he thrusted inside of her again and again? Did other Romans hold her down while Jesus’s father raped his mother? Did the soldiers take turns gang raping his mother Mary?

Biologist Robert Trivers proposed that, under certain conditions, self-deception can be evolutionary adaptive because it helps hide deception from others. Self-deception allows an individual to evade the emotional costs of selfhonesty. If everything he could see with his eyes corroborated his being through rape, he had every reason to deceive himself through faith. Jesus had faith, pure faith, that the God of Israel was his true father. [...]

If you had to choose between believing that your father raped your mother, and believing that your father was God, which would you choose? Faced with hostility from the outside world, and the horror of confronting the truth about his father’s rape of his mother, Jesus would have been a prime candidate for self-deception on the issue of the true identity of his father.[...]

After all, what had Mary done to deserve being raped? Taken as an individual she may have done nothing, but taken as a Jewess she was a member of a people who had committed the “sin” of resisting the force of Rome’s penetration of Israel. Should she have followed her future son’s teaching and turned the other cheek? Should Mary have offered her rapists anal rape too? [...]Jesus was the product of Roman imperial aggression and the Roman desecration and violation of Mary was symbolic of the Roman desecration and violation of Jews and Judaism.[...]"

Sincer să fiu, în general se crede că Iisus s-a născut înainte de moartea lui Irod cel Mare, ori revoltele de care se vorbește la începutul fragmentului, au pornit imediat după moartea lui. Dar să fim serioși, contextualizarea istorică a lui Iisus - asta dacă a existat, eu personal zic că da, dar că a fost hipermizat - nu e tocmai o știiță exactă, așa că subiectul rămâne deschis spre speculații. Oricum, speculațiile de mai sus sunt mai plauzibile decât toate "minunile" din Noul Testament, începânde de la imaculata concepție și terminând cu învierea după crucificare.

Imagini: 1. "Iisus tânăr" de Tomie dePaola (sursă)

2. Piatra funerară a lui Tiberius Iulius Abdes Pantera

3. "Fecioara Maria" de Noistar

4. "Madonna" de Edvard Munsch

Interpretabilitatea si domesticirea religiilor

Motto: "The taming and domestication of religion is one of the unceasing chores of civilization." - Hitch

Una din elementele cheie ale unei religii de succes este interpretabilitatea ei. Deşi toate religiile se bat cu cǎrǎmida-n piept cum cǎ ei ar deţine "Adevǎrul absolut şi moralitatea imuabilǎ", adevǎrul este cǎ religiile sunt într-o eternǎ schimbare, şi se pliazǎ pe realitǎţile din vremurile respective. Nu trebuie decât sǎ studiaţi istoria creştinismului, sau a oricǎrei alte religii, pentru a vedea cum ele întotdeauna se muleazǎ pe contextul istoric (recomand Mircea Eliade - "Istoria ideilor şi credinţelor religioase", deoarece este accesibil şi extrem de consistent).

Totuşi cum se poate ca o religie sǎ fie aşa schimbǎtoare? Ei bine, acestea sunt extrem de interpretabile. De aceea, prin selecţie observaţionalǎ, şi un terorist antiavort şi un credincios altruist pot sǎ-şi justifice comportamentul prin citate din Biblie. Poţi justifica biblic atât discriminarea instituţionalizatǎ cvasiteocratic, cât şi toleranţa faţǎ de aproape. Orice om care a studiat un pic Biblia ştie cǎt de autocontradictorie este. Şi oricine se uitǎ în jur va observa cât de eterogen este Creştinismul. La fel ca alte religii de altfel, şi toate astea pentru cǎ poţi justifica orice prin apel la texte sacre. În esenţǎ, cǎrţile religioase n-au coloanǎ vertebralǎ!

Da, spun cǎrţile religioase, pentru cǎ nu doar Biblia este aşa. Coranul, deşi este mai violent per total, are şi pǎrţi pozitive, cu apel la iubire de aproape şi dragoste frǎţeascǎ. Principala problemǎ contemporanǎ a Islamului este cǎ interpretarea violentǎ este mult, mult prea rǎspânditǎ. Islamul trebuie sǎ-şi gǎseascǎ resursele intelectuale interne pentru a deveni compatibil cu modernitatea globalǎ. Trebuie gǎsite, cum se face adesea, modele istorice tolerante, şi aplicate. Pentru a da un exemplu, islamul din Balcani este foarte secular, iar intruziunile extremiste wahabbite nu sunt tolerate mai deloc (vezi exemple pe forum). Un astfel de model ar trebui sǎ se caute acum de cǎtre clericii musulmani: unul în care individul musulman sǎ accepte faptul cǎ spaţiul public este secular, pluralist în opinii. Probabil intelectualii musulmani din Europa de vest vor realiza aceastǎ schimbare pentru a asigura integrarea comunitǎţilor din care fac parte în societatea vesticǎ. Şi probabil, cum s-a întâmplat adesea, un set de idei din periferia unui spaţiu cultural va porni schimbarea de care e nevoie.

Islamul trebuie domesticit, dar mai ales trebuie sǎ se domesticeasǎ singur. La fel s-a întâmplat şi cu Creştinismul occidental, din hiena turbatǎ a Evului Mediu, Vaticanul a devenit astǎzi o javrǎ din ce în ce mai dispreţuitǎ în Europa. Asta este primul pas în eliminarea flagelului religios de pe planetǎ. Eu n-o sǎ trǎiesc sǎ vǎd marginalizarea religiei pe glob, dar sper mǎcar sǎ vǎd domesticirea sa.

PS. Ca sǎ înţelegeţi de ce nu mǎ mulţumesc doar cu lobotomizarea religiei, şi vreau eliminarea ei totalǎ, iatǎ un filmuleţ despre pericolul resǎlbǎticirii unei religii! Un fel de Islamul, ce a fost şi ce a ajuns...

Am fost la Expo Dumnezeu

Dupǎ cum am promis, am fost sǎ vǎd Catholic Expo - Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Statuete, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti, ce are loc la Oradea. Iatǎ ce am vǎzut (click pt a mǎri pozele):

Domnul acesta, ce era acolo cu familia, avea un stand axat pe biblie. M-au atras citatele lipite, şi am avut surpriza sǎ descopǎr un citat ce nu avea ce cǎuta acolo. Puteţi s-o gǎsiţi? Hint. Meritǎ citite şi restul. Unele mi s-au pǎrut de-a dreptul ironice.

Diverse obiecte tradiţionale catolice: madonne fosforescente, bidoane cu apǎ (probabil) sfinţitǎ (mijloc) şi lumînǎri cu curcubeu, cam gay zic eu (stânga).

Tineret credincios: Un stand de vin liturgic, precum şi potenţiali clienţi, cel mai probabil absolvenţi de teologie.

Straie preoţeşti. Mi-a fost lene sǎ întreb care e haina cu Swarowski, şi din moment ce n-am obervat-o, înseamnǎ cǎ era neimpresionantǎ.

...şi aparatul automat de brodat. Şi oamenii domnului se automatizeazǎ, cǎci suntem totuşi în secolul XXI, n'est-ce pas?

Cǎ veni vorba de automatizǎri, iatǎ şi celebra toacǎ automatǎ. Aştept cu interes toaca semiautomatǎ Avtomat Kristosa 33 (AK-33)

Standurile mai aveau la ofertǎ pentru oamenii domnului:

Mobilier şi tâmplǎrie...

...cruci de 1,50 m înalţime...

...finisaj pentru acoperişul bisericii (merge cu crucea de mai sus)...

...plotter (adicǎ imprimantǎ) pt material textil, sǎ-ţi printezi afişe, scene biblice sau chiar icoane...

...precum şi alte zorzoane sfinte.

O cǎlugǎriţǎ lauretanǎ (jos) şi încǎ douǎ... nonlauretane (sus)

Sǎ mai aud eu vreodatǎ cǎ se vaitǎ clerul cǎ "sǎrbǎtorile religioase - Paştele, Crǎciunul - au devenit prea comerciale". Nu de alta da între un târg de materiale de construcţii, sau un târg de carte şi acest târg sfânt mare diferenţǎ nu este. Religia e business as usual.

Pentru încǎ douǎ galerii foto, vedeţi articolele de la Adevǎrul (img) şi Bihoreanul (img). Singurul lucru de care-mi pare rǎu e cǎ n-am vǎzut "candela magne...ǎǎǎ... zburǎtoare" în acţiune.

PS. În drum spre casǎ, am vǎzut Autobuzul lui Dumnezeu

PPS. O imagine artisticǎ sǎ închei blogpostul cu o notǎ pozitivǎ.

Preasfânta Constituţie

Facând abstracţie de alte declaraţii fǎcute în trecut, László Tőkés a fǎcut o observaţie legatǎ de un fenomen pe care l-am remarcat şi eu. În discuţiile legate de o posibilǎ autonomie a Ţinutului Secuiesc, societatea şi politicienii români tind adesea sǎ facǎ referire la articolul 1 din Constituţia României de parcǎ ar fi lege divinǎ, adusǎ direct de sfântul Andrei. Fiţi atenţi când mai prindeţi dezbateri la televizor. Deseori, la subsolul ştirilor legate de autonomia secuiascǎ (despre care, poate, voi scrie un articol în viitor) se poate vedea urmǎtorul cometariu (adesea scris tot cu majuscule şi fǎrǎ diacritice [sic!]):

"Art. 1 România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." - Constitutia României

Întotdeauna comentatorul doreşte sǎ sublinieze faptul cǎ autonomie este indiscutabilǎ deoarece litera de lege a Constituţiei o interzice. Ce mǎ enerveazǎ este atitudinea mârşavǎ prin care se face apelul la autoritate, apel ce practic scuzǎ persoana respectivǎ de obligaţia de a-şi argumenta poziţia în mod logic. "Constituţia Dixit!" este suficient pentru naţionalistul român, care oricum vede maghiarul ca un intrus în ograda lui, igorând faptul cǎ "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi" (Art. 4.2). Oricum, Tőkés a zis bine ce a zis, când a fǎcut urmǎtoarea afirmaţie:

"Constitutia nu este Sfanta Scriptura. Constitutia se schimba, notiunile se schimba, democratizarea avanseaza." - sursǎ

Constituţia nu este Legea lui Moise, nu e de inspiraţie divinǎ, şi democraţiile îşi modificǎ legile fundamentale pe mǎsurǎ ce timpul trece şi realitǎţile se schimbǎ. Chiar şi SUA a tot bǎgat şi scos amendamente la a lor celebrǎ constituţie, iar dacǎ ţineţi minte, şi noi am amendat constituţia actualǎ prin referendum, în 2003. Ca sǎ nu mai vorbesc de faptul cǎ Regatul României a avut 3 constituţii, în 1866, în 1923 şi una nasoalǎ în 1938.

Ideea e cǎ în contextul discuţiei despre Secuime, mulţi români tind sǎ evite discursul bazat pe argumente, ascunzându-se în spatele autoritǎţii. Sǎ fie oare o contaminare de la modul de gândire religios, unde orice prostie poate fi justificatǎ prin apelul la Scripturǎ?

Istoria schizofrenica, sau Cum devin miturile realitate?

Mare surprizǎ zilele trecute. Îmi picǎ în mânǎ un manual de clasa a 5-a de istorie şi deschid manualul cu gândul cǎ o sǎ descopǎr o lecţie de istorie, dar, surprize surprize, dau peste o lecţie de religie. Iar rǎsfoind, am mai descoperit câteva "fapte" istorice.



Dar sǎ începem desigur cu începutul. Una din primele lecţii este cea în care se discutǎ apariţia omului, iar manualul este de-a dreptul schizofrenic în aceastǎ privinţǎ. În timp ce elevului îi sunt prezentate etapele evolutive ale omului, un infobox îl informeazǎ pe acelaşi elev de ce zice Geneza. Iar ca sǎ fie varza completǎ, la sfârşitul lecţiei elevul aflǎ cǎ (cicǎ) cercetǎrile ştiinţifice nu ar explica "în mod absolut limpede" apariţia omului, aşa cǎ "savanţii" (sǎ fie "ruşi"?) se gândesc cǎ poate ar trebui luatǎ în considerare şi pǎrerea religiei. (Probabil în curând vom afla cǎ pe primul homo erectus l-a chemat Prometeu, iar neandertalienii au murit atunci când Cain i-a dat un bolovan în cap la Abel).



Ceva mai la mijlocul manualului urmeazǎ douǎ lecţii de propagandǎ religioasǎ de toatǎ frumuseţea, prezentate în urmǎtoarele 3 imagini. În timp ce citiţi ţineţi minte urmǎtoarele:

1. În anul 1 e.n Irod cel Mare era mort de 4 ani (vezi Wikipedia)
2. Noul Testament e o foarte proastǎ sursǎ istoricǎ, şi şi atunci e nevoie de interpretare serioasǎ, riguros-ştiinţificǎ, nu de credinţǎ oarbǎ. (vezi Bart Ehrman şi Oenoanda)
3. Informaţiile disponibile legate de viaţa unui anume profet evreu pe nume Ioşua (Iisus) nu prea existǎ (vezi Ubi Dubium Ibi Libertas)
4. Dumnezeul creştin este tot Yahve (vezi partea din Biblie numitǎ Vechiul Testament)
5. Interpretǎrile teologice ale diverselor ritualuri magice, precum purificarea prin apǎ sau canibalismul simbolic nu ţin de istorie.
6. Împǎratul Constantin cel Mare nu a vǎzut semnul crucii înainte de bǎtǎlia de la Podul Milvian, ci semnul Chi-Ro (Labarumul)
7. Atenţie la harta de la imaginea 3. Observaţi gradul de creştinare în spaţiul mioritic.




Revenim la o nouǎ dozǎ de religie, în lecţia Pǎgânism şi Creştinism, unde, pe lângǎ informaţii istorice, elevul mai primeşte şi o pastilǎ ideologicǎ, prin care el trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ erezia (faţǎ de stat şi Bisericǎ) este o abatere iar poporul român s-a creştinat în timp ce s-a format (sau invers?). De observat menţiunea cvasi-marxistǎ potrivit cǎruia diferenţele de avere au dus poporul la erezie.



Trebuie totuşi sǎ precizez faptul cǎ autorii sunt capabili sǎ descrie fenomene religioase din persepectivǎ istoricǎ, dovedint cǎ pot face asta la capitole precum "religia animistǎ a primitivilor" sau "religia musulmanǎ" (vezi mai jos). Problema e cǎ domnii Valentin Bǎluţoiu şi Constantin Vlad au uitat sǎ-şi scoatǎ ochelarii ideologici la capitolul Iisus (de fapt capitolul Creştinism), şi, ce-i şi mai grav, e cǎ au primit aviz de la Ministerul Educaţiei! Trist.

Religia este mai obscena decat sexul

Pentru cǎ restrânge sexul la procreaţie şi mânjeste cu noroi latura carnalǎ a dragostei. Pentru faptul ca inhibǎ ceea ce e firesc, impune rigiditate în gânduri şi-n trǎiri şi catalizeazǎ resentimente, agresivitate şi frustrǎri. Pentru cǎ-l bagǎ abuziv pe Fratele cel Mare în patul conjugal. Pentru reuşeşte sǎ convingǎ lumea cǎ a vorbi în neant, supus de fricǎ, este un act mai frumos decât a face amor, deşi un orgasm este infinit mai înǎlţǎtor, mai "spiritual" decǎt toatǎ religia adunatǎ la un loc.

Pentru cǎ este infinit mai vulgar sǎ cultivi ignoranţǎ şi te prosternezi în faţa unei cruci decât sǎ fii orice-fel-de-sexual. Pentru cǎ genereazǎ, acceptǎ, ascunde şi justificǎ abuzuri nenumǎrate asupra copiilor, femeilor şi minoritǎţilor sexuale, şi nu numai. Pentru cǎ un pedofil, un virgin incestuos de 33 de ani şi un conducǎtor ce încurajeazǎ violul în masǎ - partriarhii celor 3 religii monoteiste, n-ar trebui sǎ dicteze regulile sexualitǎţii femeilor din secolul XXI. Nici mǎcar al bǎrbaţilor. Mi-e scârbǎ de "moralitatea religioasǎ" şi de haita care o promoveazǎ...



Sursǎ imagini: SexIsNotTheEnemy

Oameni religioşi - copii abuzaţi

"[...]Abuzarea copiilor este doar una din numereasele efecte secundare ale dependenţei noastre faţǎ de superstiţiile religioase.

[...]De asemenea, copiii nu doar cǎ se nasc neabuzaţi, ci sunt şi profund anti-religioşi. (Dacǎ vǎ îndoiţi de acest fapt, încercaţi sǎ luaţi dulcurile de Halloween de la un copil de 4 ani, promiţându-i de 100 de ori mai multe dulciuri dupǎ moarte!)

Copiii au o viziune empiricǎ, secularǎ, raţionalǎ şi fundamental ştiinţificǎ. De fapt, evoluţia competenţelor în mintea unui copil urmǎreşte direct metoda ştiinţificǎ. De exemplu, în primi câţiva ani de dezvoltare, copilul începe sǎ recunoascǎ cauzalitatea, umǎrind un obiect cu privirea sau întorcând capul la vreun sunet, dupǎ care vine "pemanenţa obiectelor", cum ar fi recunoaşterea faptului cǎ o minge aflǎtǎ sub o pǎturǎ este încǎ acolo, dezvoltând ulterior o capacitate de a rezolva probleme cu aceste obiecte. Pe mǎsurǎ ce copilul îşi continuǎ dezvoltarea, aceste capacitǎţi de soluţionare a diverselor probleme se rafineazǎ printr-o utilizare mult mai formalǎ a logicii în toate aspectele vieţii: identitate, limbaj, valori, etc.

La fel cum, pentru a transforma un copil într-un Marxist-Leninist dogmatic, e nevoie de foarte multǎ propagandǎ de stat, la fel, e necesarǎ multǎ propagandǎ religioasǎ pentru a transforma copilul într-un ameţit ce venereazǎ fantome imaginare. Copiii nu sunt nici mǎcar agnostici în stare lor naturalǎ. Pentru a testa aceastǎ afirmaţie, daţi-i unui copil de ziua lui o cutie goalǎ drept cadou, şi spuneţi-i cǎ s-ar putea sǎ fie un iPod în el, da nu putem ştii sigur, aşa cǎ nici el nu poate spune cǎ nu e un iPod acolo. Sǎ vedem dacǎ vǎ mulţumeşte pentru "cadou" sau nu.

Astfel, subjugarea copiilor în context religios se bazeazǎ pe subjugarea copiilor la poveşti - poveşti ce exploateazǎ, abuzeazǎ, îngrozesc, dezorienteazǎ şi manipuleazǎ aceşti copii. În mod normal, este imposibil ca aceşti copii sǎ se supunǎ Bibliei, Coranului sau Torei, deoarece acestea sunt doar nişte cǎrţi fǎrǎ viaţǎ şi fǎrǎ capacitatea de a rǎsplǎti sau pedepsi. Nu, subjugarea copiilor reprezintǎ, în esenţǎ, sclavia acestora în faţa unor povestitori - obedieţǎ faţǎ de capriciile altora, prezentate ca absoluturi morale sau fapte metafizice.

Aservirea faţǎ de ideea cǎ poveştile altora sunt fapte absolute reprezintǎ o grea loviturǎ datǎ capacitǎţii copilului de a procesa în mod obiectiv realitatea, şi, spre beneficiul celor în poziţii de atoritate, de a critica sau pune la îndoialǎ greşelile "pedagogilor". Astfel, fiind învǎţaţi cu obedienţia automatǎ faţǎ de "poveşti", atunci când un pǎrinte abuziv le va spune o nouǎ "poveste" agresivǎ - cum cǎ agresiunea pǎrintelui a fost cauzat de acţiunile copilului - copilul nu poate decât sǎ accepte şi sǎ se învinovǎţeascǎ pe sine."

Sursǎ: FreedomainRadio via Reddit, img: Kamangir

Pascale / Zombi

Inspirat din posterul de la 28 Days Later


Altǎ versiune (fǎcutǎ de altcineva)


Alte imagini zombo-hristice mai gǎsiţi la Buer şi Daniil Pravoslavnic
_

Povestea lui Iisus (non)istoric în limbaj neacademic

Pǎrţile 2-6 le gǎsiţi AICI.
_

Noe Chinezul si impresionarea prin nestiinta

Citez dintr-un blogpost creştin care încearcǎ sǎ forţeze paralela dintre un mit deluvian chinezesc şi cel biblic:

"In textul lui Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr), [...] Povestea spune ca in mijlocul acestei calamitati, un erou numit Noe (女嬅) a ajutat la repopularea lumii cu oameni si animale.

Caracterul chinezesc pentru cuvantul “arca” este reprezentat prin 船 (puteti verifica pe Google translate). Acest caracter este compus din alte trei figuri care reprezinta cuvintele gura, opt, si vas (nava).

Intelesul acestui caracter este “BARCA”. Iar caracterele ce-l compun sunt 舟(care inseamna vas sau nava), 八(inseamna cifra opt), 口(inseamna gura)

Rezulta ca 八+口(cateodata are intelesul de “persoana”)+舟= opt oameni intr-o barca."

Hai sǎ facem un curs scurt de hanzi (caractere chinezeşti). Caracterele chinezeşti mai complicate sunt compuse din 2 pǎrţi: o parte semanticǎ, ce aratǎ cititorului din ce câmp lexical face parte, şi o parte foneticǎ, ce dǎ indicii despre cum se citeşte caracterul. Astfel, spre deosebire de ce cred oamenii, caracterele chinezeşti nu trebuie memorate 100% deoarece conţin indicii legate atât de sens cât şi de pronunţie.

Problema cu arca. Sǎ ne întoarcem la "arca" din text:

Potrivit saitului Zhongwen.com, sait ce trateazǎ etimologic caracterele chinezeşti, caracterul 船 (citit "chua'n") nu înseamnǎ "arcǎ" (cuvînt cu sens destul de restrâns), ci banalul "vas (mare), vapor". Vezi şi Wikiţionarul. (În chinezǎ, "Arca lui Noe" se scrie "諾亞方舟" potrivit Wiki)

Dupǎ cum indicǎ şi saitul Zhongwen, caracterul se descompune în 2 pǎrţi: 舟 şi caracterul combinat din "八+口". Sǎ le luǎm pe rând:

a) Radicalul 舟 este elementul etimologic, este o pictogramǎ stilizatǎ a unei canoe scobite (potrivit Zhongwen) şi se citeşte "zhou". Asta ne aratǎ cǎ simbolul original este un cuvânt legat de ambarcaţiuni acvative

b) Radicalul compus din 八+口 este un radical fonetic. Atenţie Mare!!!!. Acest radical ne aratǎ cum se citeşte caracterul original, şi NU CONTEAZĂ etimologia lui. Astfel nu conteazǎ cǎ e compus din semnul 八 (care însemnǎ cifra 8, "diviziune", "separare" - Zhongwen) şi semnul 口 ("gurǎ", "deschidere", "intrare" - Zhongwen). La radicalul fonetic conteazǎ doar pronunţia, şi în acest caz este "yan" (Zhongwen). Faptul cǎ e vorba de "8 guri", sau "8 deschideri", sau "intrǎri separate" sau orice altǎ combinaţie nu conteazǎ.

Ca sǎ recapitulǎm: Caracterul ne aratǎ faptul cǎ e vorba de un cuvânt legat de bǎrci care se pronunţǎ aproximativ "~yan". Astfel un chinez o sǎ-şi dea seama cǎ 船 este de fapt cuvântul "chua'n", chiar dacǎ n-a vǎzut caracterul respectiv niciodatǎ.

De altfel, caracterul pt "vapor" mai poate fi scris şi: 舩 sau 舡 (dupǎ cum vezi diferǎ doar radicalul fonetic - nu mai e vorba de semnul cu "8 guri", cel semantic în schimb este identic) - vezi aici şi aici.

Numele lui Noe cel Chinez. Aici, userul Feynman a intuit ceva şi a lǎsat urmǎtorul comentariu:

"Am verificat pe google 女嬅. 女= feminin 嬅 = Hua 女嬅 = femeie. Nu Noe. O mica problema totusi. Nu cred ca se scria cu caractere moderne chinezesti acum tspe mii de ani. Nice try, though."

Deşi greşeşte legat de lizibilitatea caracterelor (zic eu din neatenţie, fiind probabil derutat de sintagma "cca 2500 i.Hr"), dat fiind faptul cǎ textul citat ("Huai Nan Zi (南子, scris in 200 i.Hr)") a fost scris în timpul dinastiei Han, dinastie ce moştenise deja un set unificat de caractere de la dinastia precedentǎ (Qin) iar evoluţia acestui set este bine documentatǎ pânǎ-n ziua de azi, Feynman mi-a dat un indiciu atunci când am vǎzut cǎ al doilea caracter nu a fost tradus de Google.

Caracterele 女嬅 se citesc în acest caz fonetic şi iese pronunţia aproximativǎ: "Nü Hua" sau "Nǚwā", care am putea spune cǎ seamǎnǎ cu numele de "Noe". Ce nu semǎnǎ în schimb este legenda şi înfǎţişarea. Ia uitaţi-vǎ un pic la imaginea lui Nǚwā (vezi wiki) de la începutul paragrafului. Da, acel şarpe Glykon este Noe Chinezul, şi deci paralela cu legenda chinezǎ începe sǎ fie din ce în ce mai ridicolǎ.

Pe lângǎ faptul cǎ, virgulǎ, chinezii au şi alte mituri cu inundaţii, hai sǎ analizǎm un pic povestea citatǎ de creştini. Mitul cu Nǚwā este descris, printre altele în capitolul 6 al cǎrţii Huainanzi (淮南子). Bloggerul creştin vorbeşte despre "textul lui Huai Nan Zi (南子) [observaţi caracterul lipsǎ!]", exprimare greşitǎ deoarece Huainanzi este titlul ("Maeştrii/Filosofii din Huainan"), nu autorul, autorul fiind prinţul legendar Liu An. (vezi wiki). Pe Wikipedia existǎ o relatare a mitului aşa cum apare în Huainanzi:

"In remote antiquity, the four poles of the Universe collapsed, and the world descended into chaos: the firmament was no longer able to cover everything, and the earth was no longer able to support itself; fire burned wild, and waters flooded the land. Fierce beasts ate common people, and ferocious birds attacked the old and the weak. Hence, Nüwa tempered the five-colored stone to mend the heavens, cut off the feet of the great turtle to support the four poles, killed the black dragon to help the earth, and gathered the ash of reed to stop the flood. Variation: The four corners of the sky collapsed and the world with its nine regions split open."

Concluzie: Cu cât investigǎm mai de aproape, cu atât ne dǎm seama cǎ legendele sunt asemǎnǎtoare doar prin faptul cǎ eroii principali seamǎnǎ la nume, existǎ inundaţii şi bǎrci. În rest, legenda iudaicǎ (o variaţiune a celei babiloniene de fapt) vorbeşte despre un multicentenar care construieşte o grǎdinǎ zoologicǎ plutitoare la ordinele divinitǎţii, iar legenda chinezǎ despre o zeiţǎ a creaţiei cu corp de şarpe ce opreşte inundaţiile prin uciderea unui balaur.

Ţin sǎ menţionez cǎ am cǎutat sǎ vorbesc despre informaţiile date de bloggerul creştin, fǎrǎ sǎ vorbesc şi de alte variaţiuni ale legendei lui Nǚwā, ce se gǎsesc în alte surse literare. Paralelele pot pǎrea verosimile doar atunci când ai un public ignorant şi uşor de impresionat. Din pǎcate pentru unii trǎim în Epoca Informaţiei (uşor disponibile).

Ca o notǎ proprie, eu consider miturile deluviene atâta de ubicuue pentru cǎ oamenii s-au aşezat mereu pe malurile râurilor, iar, înainte de epoca modernǎ, râurile tindeau sǎ provoace inundaţii, uneori foarte mari. Oamenii, fiind oameni, o datǎ cu trecerea timpului, exagerau poveştile despre aceste inundaţii, ajungând de la o "mare inundaţie regionalǎ" la "potop mondial", şi astfel se nǎşteau legendele. Am mai vorbit despre inundaţii aici şi despre mitizare aici.

Intuiţie atee de fier

Citez dintr-un post anterior:
"Dupǎ episodul ezoteric cu Geoanǎ, nu v-aţi întrebat, oare tufa, din care i-a vorbit Yahwe lu' Moise, în ce culoare ardea?"

Dupǎ cum puteţi observa din imagine, sugerez şi un anumit rǎspuns, având o oarecare legǎturǎ cu episodul ezoteric din politica românǎ. Dilema Veche, prin vocea Silviei Chiţimie, ne confirmǎ bǎnuielile în articolul "Gîlceavă la Turnul Babelor":
"Există şi alte explicaţii. Potrivit legendelor, în peninsula Sinai creştea o plantă care secreta un ulei aromat, volatil şi uşor inflamabil. Planta fiind chiar Rugul sau Tufa lui Moise. În orele caniculare, tufişul ardea… cu flacără violetă (cf. Curiozităţi de ieri şi de azi, între legendă şi realitate, Editura Epigraf, 2007). "

PS. Sǎptǎmâna asta, Dilema Veche are ca temǎ "Noile spiritualitǎţi". Meritǎ citite articolele, mai ales cele cu numerele 1, 3, 4 şi 5.

Moment muzical - Geneza - Iisus ma stie

Va mai aduceti aminte?


Wiki dixit:
In videoclip, la minutul 1:40 se pot vedea mai multe persoane ce ridica o pancarta cu inscriptia "Genesis 3:25", ce face referire nu la Geneza din Biblie, ci la faptul ca formatia are trei membri ce canta de 25 de ani (trupa s-a format in 1967, clipul e din 1992, desi doar Banks si Rutherford sunt membri de la inceput). Unii privitori, neintelegand aceasta aluzie, au crezut ca e vorba de o greseala sau o gluma, dat fiind faptul ca al treilea capitol din Geneza are doar 24 de versete. Daca era vorba de o aluzie biblica, s-ar putea interpreta ca o condamnare a "tele-evaghelizarii ca o noua forma a Caderii in Pacat", deoarece capitolul 3 din prima carte a lui Moise trateaza subiecul Caderii Omului in Pacat.

Ca fapt divers, personajul lui Phil Collins din videoclip se aseamana cu personajul "Phil Mayhew" din serialul Miami Vice (episodul "Phil the Shill" - 1985), un escroc ce se ocupa cu tele-evanghlizare, personaj jucat de acelasi Collins. Acesta este al doilea videoclip, dupa "I Can't Dance" in care Banks si Rutherford trebuie sa-l "evacueze fortat" pe Collins.

Un gand: Tufa-n flacari

Dupǎ episodul ezoteric cu Geoanǎ, nu v-aţi întrebat, oare tufa, din care i-a vorbit Yahwe lu' Moise, în ce culoare ardea?

PS. Descoperire de pe Wiki:
http://en.wikipedia.org/wiki/Burning_bush
The Hebrew word used in the narrative is seneh (סנה). This a biblical dis legomenon, only appearing in two places, both of which describe the burning bush. It is possible that the reference to a burning bush is based on a mistaken interpretation of Sinai (סיני), a mountain described by the Bible as being on fire, and scholars think that the reference to the burning bush in Deuteronomy, in particular, is a copyist's error, and was originally a reference to Sinai.

Stand-up tragicomedy pt atei

Iatǎ ce gǎsesc lipit pe un stâlp din Cluj:

Din pǎcate, am vǎzut afişul prea târziu, dar promit cǎ pe viitor voi fi mai vigilent, pentru ca ateii din Cluj sǎ ştie din timp unde se gǎsesc şouri de tragicomedie divinǎ.

Tatal Nostru - bun doar pentru lingvisti (oarecum)

Un lucru interesant despre rugǎciunea "Tatǎl Nostru" (şi cam singurul folos pe care-l are):

Wikipedia:"Traduceri ale rugǎciunii au fost multǎ vreme utilizate pentru comparaţii rapide între limbi, datorat şi faptului cǎ primii filologi erau creştini, şi o mare parte din aceştia erau preoţi. Datoritǎ activitǎţilor misionare, de-a lungul istoriei, una din primele cǎrţi traduse în noile limbi descoperite era Biblia, şi prin urmare, cele mai accesibile texte în orice limbǎ erau traduceri parţiale sau totale ale Bibliei. De exemplu, singurul text existent în limba goticǎ este Codex Argenteus, reproducerea incompleta a Bibliei lui Ulfilas.

În ultima perioadǎ, aceastǎ practicǎ a început sǎ fie combǎtutǎ, atât din considerente ce ţin de neutralitate religioasǎ, cât şi din considerente de ordin practic: rugǎciunea "Tatǎl Nostru" foloseşte o formǎ de exprimare ce diferǎ de modul de vorbire curent într-o anumitǎ limbǎ. În lingvistica din Uniunea Sovieticǎ, din motive ideologice, se foloseau Operele Complete ale lui V.I. Lenin, având în vedere cǎ fuseserǎ traduse în toate limbile uniunii, dar şi în principalele limbi ale secolului XX."

Imaginea (sursǎ: StrangeMaps), publicatǎ în 1730 de Gottfried Hensel, se numeşte, în latinǎ, Europa Polyglotta, Linguarum Genealogiam exhibens, una cum Literis, Scribendique modis, Omnium Gentium. Deşi prezintǎ începutul rugǎciunii "Tatǎl Nostru" în majoritatea limbilor europene, cu scop comparativ, lipseşte limba românǎ. De aceea adaug douǎ imagini, un text în scriere chirilicǎ româneascǎ, din 1870, şi unul în grafie latinǎ, din 1874.


"Das Gebet des Herrn in den Sprachen Russlands" ("Tatǎl Nostru în limbile din Rusia"), St. Petersburg, 1870.


"Sânta Scripturã a Vechiuluî si a Nouluî Testamentû", Iasiî - 1874

Rugǎciunea în alte 1641 limbi şi dialecte: Click aici
Amin.

Mitul Sacrificiilor de Sange

O prietenǎ de-a mea mi-a relatat un fapt incredibil. Cineva a întrebat-o, în secolul 21, în România, ţarǎ nominal europeanǎ, dacǎ ştie faptul cǎ pasca (evreiascǎ) se face cu sânge uman [nu sunt sigur dacǎ a zis şi "creştin"]. Culmea este cǎ aceastǎ prietenǎ este evreicǎ, iar cel care punea întrebarea ştia asta. Trecând peste şocul iniţial, amestecat furie şi greaţǎ, începi sǎ-ţi pui problema cǎ a fi evreu în România este un handicap, iar alte discuţii avute cu ea mi-a confirmat faptul cǎ de multe ori se loveşte de diverse reacţii ciudate când lumea aflǎ de apartenenţa ei etnicǎ.

Ştiam cǎ existǎ mitul antisemit al sacrificiilor de sânge - în englezǎ "blood libel" -, însǎ nu credeam cǎ cineva în Europa mai poate crede aşa ceva, eventual prin unele ţǎri musulmane, gen Siria sau Iran, dar nu pe vechiul continent. M-am înşelat.

Mulţi ştiu cǎ existǎ în Tora (Pentateuh pt. creştini) un cod alimentar, unde se spunce ce animale sunt comestibile, şi cum trebuie preparate sǎ fie kosher. Ceea ce mulţi s-ar putea sǎ nu ştie este cǎ una din principalele prevederi ale acestui regulament este interdicţia consumului de sânge. Aşa cǎ nu numai sângele uman este interzis (prin porunca "Sǎ nu ucizi!") dar chiar şi sângele de animal, fie el şi gǎtit - ca de exemplu sângeretele. (Vezi Leviticul 17:12-13)

Este interesant faptul cǎ în afarǎ de o acuzaţie din Antichitate (~sec 1 e.n.), aceste acuzaţii cum cǎ evreii sacrificǎ copii şi le folosesc sângele în mod ritualic apar abia în secolul 12 în Evul Mediu Întunecat - acea perioadǎ în care Creştinismul trǎia la intensitate maximǎ în vestul Eurasiei. Iar de atunci au continuat pânǎ-n zilele de astǎzi, pierzând în ultima vreme din forţǎ în spaţiul european, cam materialist şi dezcreştinizat, însǎ gǎsind noi adepţi în sânul Orientului Mijlociu - zonǎ ce şi-a redescoperit în ultima vreme rǎdǎcinile religioase. Probabil ideologiile tribale favorizeazǎ xenofobia... cine ştie?

Culmea este cǎ deşi mitul acesta antisemit a fost rǎspândit cu ardoare de cǎtre creştinism, tocmai creştini au fost printre cei care au suferit din cauza unor acuze similare. În societatea romanǎ, unii credeau cǎ "sângele Domnului" din ritualul împǎrtǎşaniei este literalmente sânge (uman). Asta nemaivorbind de faptul cǎ Ginza Rba, numitǎ şi Cartea lui Adam, una din cǎrţile sfinte ale religiei Mandeene, menţioneazǎ un grup de creştini care "omoarǎ un copil evreu, îi iau sângele, îl gǎtesc în pâine şi o oferǎ drept hranǎ.". Oh, the irony!

De asemenea nu pot sǎ nu amintesc una din cele mai groaznice pogromuri pornite de la acuzaţii false similare, şi anume pogromul de la Kielce. Nu magnitudinea evenimentului este cea care provoacǎ groazǎ - deşi uciderea a 42 de evrei, 3 polonezi şi rǎnirea a încǎ 40 de persoane nu este un lucru mǎrunt - ci contextul. Evenimentul a avut loc la 4 iulie 1946, iar cei ucişi şi rǎniţi fǎceau parte din cei aproximativ 200 de supravieţuitori ai Holocaustului ce se întorseserǎ în Kielce. Deşi incidentul a fost alimentat de cǎtre forţele de ordine comuniste, meritǎ amintite reacţiile oficialilor romano-catolici (foarte asemǎnǎtoare cu retorica ortodoxǎ folositǎ recent la Chişinǎu). Deşi fusese rugat de comunitatea evreiascǎ sǎ-şi îndemne enoriaşii la calm, episcopul de Kielce a refuzat, motivând cǎ "interferenţa evreiascǎ în politicǎ insultǎ sensibilitǎţile naţionale ale polonezilor". Situaţia s-a repetat şi cu Episcopul de Lubin, iar când Papa Pius XII a fost rugat sǎ condamne pogromurile, acesta s-a spǎlat pe mâini spunând cǎ este dificilǎ comunicarea dincolo de Cortina de Fier.

Biserica Catolicǎ a repudiat existenţa unor ritualuri evreieşti de acest tip abia în 1960, destul de târziu, în condiţiile în care sultanul otoman Suleiman Magnificul fǎcuse acelaşi lucru în 1553/1554. Totuşi trebuie menţionat faptul cǎ papalitatea s-a opus - fǎrǎ prea mare eficienţǎ - cultului ce venera copii-victime ca un fel de martiri creştini - în realitate nişte victeme ale unor crime ordinare - şi papa Inocenţiu IV a criticat, în 1247, clerul catolic ce alimenta acest mit. De exemplu, cultul lui Andreas Oxner, considerat victimǎ a evreilor, a fost încurajat de unii prelaţi catolici, sub pretextul cǎ nu s-a dovedit cǎ acesta nu a fost victima unui sacrificiu ritualic.

Vezi şi: Blood Libel against the Jews

Biblia şi genocidul

Citat din "Genocide: A Comprehensive Introduction" de Adam Jones:

Humanity has always nurtured conceptions of social difference that generate a primordial sense of in-group versus out-group, as well as hierarchies of good and evil, superior and inferior, desirable and undesirable.[...]

Hence the advent of “religious traditions of contempt and collective defamation, stereotypes, and derogatory metaphor indicating the victim is inferior, sub-human (animals, insects, germs, viruses) or super-human (Satanic, omnipotent).” If certain classes of people are “pre-defined as alien . . . subhuman or dehumanized, or the enemy,” it follows that they must “be eliminated in order that we may live (Them or Us).”

A vivid example of this mindset is the text that underpins the cultural tradition common to most readers of this book: the biblical Old Testament. This frequently depicts God, as one commentator put it, as “a despotic and capricious sadist,” and his followers as génocidaires (genocidal killers). The trend starts early on, in the Book of Genesis (6: 17–19), where God decides “to destroy all flesh in which is the breath of life from under heaven,” with the exception of Noah and a nucleus of human and animal life. Elsewhere, “the principal biblical rationale for genocide is the danger that God’s people will be infected (by intermarriage, for example) by the religious practices of the people who surround them. They are to be a holy people – i.e., a people kept apart, separated from their idolatrous neighbors. Sometimes, the only sure means of accomplishing this is to destroy the neighbors.” Thus, in 1 Samuel 15: 2–3, “the LORD of hosts” declares: “I will punish the Amalekites for what they did in opposing the Israelites when they came up out of Egypt. Now go and attack Amalek, and utterly destroy all that they have; do not spare them, but kill both man and woman, child and infant, ox and sheep, camel and donkey.” Sometimes, as in Numbers 31, the genocide is more selective – too selective for God’s tastes. As Yehuda Bauer summarizes this passage:

All Midianite men are killed by the Israelites in accordance with God’s command, but his order, transmitted by Moses, to kill all the women as well is not carried out, and God is angry. Moses berates the Israelites, whereupon they go out and kill all the women and all the male children; only virgin girls are left alive, for obvious reasons.

“Obvious reasons,” in that many genocides in prehistory and antiquity were designed not just to eradicate enemy ethnicities, but to incorporate and exploit some of their members. Usually, it was children (particularly girls) and women who were spared murder. They were simultaneously seen as unable to offer physical resistance, and as sources of future offspring for the dominant group (descent in patrilineal society being traced through the bloodline of the male). We see here the roots of gendercide against adult males and adolescent boys [...].

Imagine: "Israel în luptǎ cu Amalek", gravura de Matthaeus Merian cel Bǎtrân, cca. 1625-30, sursǎ - biblical-art.com