Mitul ortodoxiei ca liant național

Aflându-ne într-o perioadă de intense trăiri naționale și teologice, ar fi oportun să menționez una din cele răspândite mituri în psihicul colectiv al românilor. Acela al necesității ortodoxiei pentru statutul de român. Ideea că n-am fi unde suntem fără ortodoxie și că abandonarea „dreptei credințe” înseamnă dezintegrare națională.

Povestea pornește, în general, de la următoarea anecdotă istorică: în Transilvania medievală convertirea la catolicism a individului însemna automat asimilare în populația maghiară, și astfel poporul român n-a putut rămâne român dacă nu rămânea și ortodox. Problema e că avem de-a face cu un argument-caricatură.

De exemplu în statul medieval maghiar, și în Ungaria dualistă, au existat mai multe popoare care erau catolice care n-au fost asimilate. Dacă pentru croați putem găsi argumentul că aveau autonomie în interiorul regatului, slovacii par o curiozitat. Potrivit teoriei de mai sus, slovacii ar fi trebuit să fie asimilați de maghiari, la fel cum au fost cumanii sau alanii. Ba mai mult, spre deosebire de cumani și alani, binecuvântați cu autonomie, slovacii nu au nici un fel de formațiune administrativ-teritorială a lor, iar ceea ce va deveni cândva Slovacia era cunoscută doar ca „Ungaria de Sus”.

O altă anecdotă istorică este aceea că ortodoxismul ne-a protejat de asimilarea otomană, dornică de conversie la islam. O privire rapidă asupra balcanilor, cândva pașalâcuri otomane, arată că majoritatea națiilor de aici au rămas preponderent ortodoxe, deși există (sau existau) minorități musulmane de bulgari, macedoneni sau greci. De altfel autoritățile otomane preferau ca ghiaurii să rămână ghiauri, căci astfel puteau fi taxați suplimentar. Trecerea la mahomedanism a avut loc doar în zonele de contact între catolici și ortodocși, și anume în Bosnia și Albania. Albanezii nici nu au trecut în totalitate la islam, și având în vedere că deunăzi au sărbătorit 100 de ani de independență, nu cred că renunțarea la creștinism le-a afectat foarte mult „ființa națională”.

Condițiile facilitează sau împiedică asimilarea unui popor de către altul sunt multiple și n-aș spune că ortodoxia e foarte sus pe listă în cazul românilor, și nu așa cum cred majoritatea. Numărul și frecvența convertiților contează enorm. Un român catolicizat se asimila în populația catolică maghiară din cauza faptului că nu exista o masă critică de români catolici în jurul lui. Și cumanul catolic în populația română la fel. În momentul în care o parte însemnată a românilor s-au catolicizat à la greque în secolul 18, nu numai că nu s-au deznaționalizat, ci dinpotrivă, mișcarea națională a primit un nou avânt prin Școala Ardeleană et al. Iar la a țările române autonomia internă a fost cea care au împiedicat convertirea și formarea unei populații românești musulmane, mai mult decât virtuțile „dreptei credințe”, și o comparație cu bulgarii arată că asta nu ne-a ajutat prea mult să nu rămânem înapoiați economic.

Istoria dovedește că poți fi bine-mersi român greco- sau romano-catolic, baptist, pentricostal sau ateu fără să devii semi-român, ungur, turc sau marțian.

Tesla și Eugenia - ce nu știați

Dezvăluirile recente în cazul daco-cripto-românului Nicolae Teslea au șocat opinia publică românească, și noi informații vin din urmă să confirme descoperirea celor de la think-tankul Antena 3. După ce Institutul pentru Scoaterea Adevărului la Iveală “Utopia Balcanica” v-a prezentat încă cinci mari daco-români făcuți uitați de iudeo-șerpilieni, iată se alătură și celebrul Institut Smithsonian cu o știre bombă:

Teslea era fanul eugeniei!

Nu credeți? Iată ce scrie românașul nostru despre viitorul omenirii într-un articol publicat la 9 februarie 1935 în revista Liberty:

„În anul 2100, eugenia va fi ceva universal”

Și asta nu e totul. Poate că ați observat că îndrăgitul biscuite Eugenia, după ce a supraviețuit prigoanei comuniste, s-a scindat astăzi în două, precum poporul român separat de Prut. Pe de o parte avem Eugenia (de Dobrogea) care păstrează numele da' are un ambalaj nou, galben-maro cu picățele, și biscuitele bănățean „Eu sunt Genial” [sic!], care păstrează designul rozosin pre-89, dar și-a modificat nițel numele, făcând totuși trimitere clară la geniul dacic menționat mai sus.

Și pentru că seria coincidențelor nu se termină aici, observați cum „Biscuitele Genial” are ca dată de fondare 1956. De fapt, să știți că e vorba de o „eroare” strecurată de jidocomuniști pentru a masca legătura cu Teslea, născut în - quelle surpise - 1856, că doar no fi coincidență? Să fin serioși!

Candidații Domnului din colegiul meu

Vin alegerile! A venit campania și trebuie să mă hotărăsc pe cine votez. Vot în alb n-aș da, nici nu mi l-aș anula. Îmi place să votez și încă n-am prins gustul cinismului electoral. Deși începe să mă bântuie, având în vedere ce poame mi-au trimis partidele la colegiul D9 - Oradea, unde urmează să votez.

Să începem cu candidatul ARD, monsieur Călin Mocan. Ni se spune pe saitul de campanie al distinsul pedelist că e „un familist convins, care crede cu adevărat în valorile dreptei, cum ar fi: credinţa, morala şi tradiţia.”

Apoi presa ne informează despre el că:

În calitate de creștin ortodox și membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Oradiei, democrat-liberalul Călin Mocan (candidat în Colegiul 9 Camera Deputaților) militează pentru concretizarea unui proiect de lege care, în 2011, a fost blocat de „organizațiile ateiste”. Tânărul politician a declarat joi (15 noiembrie), că este nevoie de implicarea mai accentuată a Bisericii (de orice tip) în societate. Prin urmare, Mocan consideră că este necesară adoptarea unei legi prin care parteneriatul dintre Stat și Biserică să fie stabilit la modul concret, iar o parte a asistenței sociale să treacă în sarcina zonei clerice.[...]

„Biserica ar trebui să aibă un rol mult mai important în viața socială”

Iar el, zic eu, ar trebui să aibă un rol cât mai mic în viața politică.

Mergem mai departe la doamna Florica Cherecheș, candidat USL (aripa PNL). Într-un interviu din ianuarie cu actuala viceprimăriță aflăm că intră în categoria „credință baptistă și etica protestantă a muncii”. Zice că:

„Ştiam din proprie experienţă că o femeie îşi poate schimba viaţa. Trebuie doar să îşi depăşească starea de comoditate, să creadă în Dumnezeu şi să muncească. Pentru că, dacă te plângi şi te uiţi la telenovele, nu rezolvi nimic![...]

În ce măsură apartenenţa la confesiunea baptistă v-a influenţat cariera?

Religia mi-a dat un sistem de valori. Eu cred într-un Dumnezeu personal care se implică în toate domeniile vieţii tale dacă îi ceri acest lucru. Există principii după care îmi călăuzesc viaţa, dar ceea ce m-a format foarte mult şi ceea ce văd că ajută la caracterul unui om sunt provocările, problemele şi necazurile.[...]”

Dăm și de liberalism postmodern pe saitul dânsei:

Sloganul „Prin noi înșine”, adoptat de Ion C. Brătianu, reprezentantul de cinste al Partidului Național Liberal, însuflețește și azi pe orice liberal autentic și mă reprezintă, doar că eu l-aș parafraza un  pic spunând „Prin noi înșine, cu credință în Dumnezeu!”.

Iar bomboana de pe coliva mea de votant este faptul că „în calitate de viceprimar” a participat la celebrul Marș pentru Viață, în martie anul curent, după cum se poate vedea în filmulețul de mai jos:

Și atunci cu ce rămânem? Partidul lu' Diaconescu iese din discuție, peremiștii sunt prea „români verzi” iar oamenii lui Tökés sunt prea „unguri verzi”. Rămân cu UDMR-ul, chit că nu prea sunt electoratul lor tradițional. Dileme...

PS. Românii care trăiesc în Uniunea Europeană, vor avea ca principali candidați fie pe domnul William „ateii sunt periculoși” Brânză, din partea ARD, fie pe Victor „să protejăm identitatea națională dublând filmele” Socaciu, din partea PSD. Opțiuni „europene”, ce mai...

Mi-e dor de forum

Sanatoriu abandonat, Elveția (via WikiCommons)

Mi-e dor de Forum. Mi-e dor și de TLP.ro, dar mai mult mi-e dor de forum. N-a murit, dar nici viu nu mai putem spune că este.

Astăzi discuțiile ateilor s-au mutat pe Facebook. E de înțeles, e o platformă mai dinamică, replicile se succed rapid, mimează parcă viața reală. Discuții la o bere pe terasă. Comparativ, forumul părea un club de filateliști cu prea mult praf în aer. Sau o bibliotecă, unde toate discuțiile erau frumos arhivate, pe domenii. Te interesau prostiile religioase altele decât cele abrahamice? Sau poate vroiai să vezi ce prostii au mai făcut adepții iudaismului. Sau poate naționalismul și religiozitățile conexe sunt ceea ce-ți ațâță interesul. În orice caz, aveai, și încă ai ce citi. Iar nivelul discuțiilor, în ciuda idiosincrasiilor unor forumiștii, era altul.

Astăzi, FB pare mai degrabă un loc de joacă pentru copii cu ADHD, și nu mă refer neapărat la utilizatori. Pur și simplu datorită naturii quasi-orale a platformei, verba volant, iar discuții interesante se pierd după câteva zile, o săptâmănă. Articolele dense, de analiză, tind să aibă reacții puține, pe când cele tabloidice imediat generează comentarii, de multe ori la fel de tabloidice. Nu spun că pe forum se reacționa mai rapid la conținutul de calitate, dar respectivul articol de multe paragrafe rămânea la îndemâna tuturor chiar și după o săptână, putând fi citit și după o lună sau un an. Comparativ, pe peretele albastru, cam orice dispare în scurt timp, și devine greu de regăsit. Astfel, se ajunge la situația în care întotdeauna primează noul, șocantul, caricaturalul, dailymailesque-ul. Și cred că și dinamica utilizatorilor e afectată. Mi-e că unii forumiști au renunțat la a contribui pe FB datorită nivelului discuțiilor. S-au săturat să repete aceleași argumente ad nauseam. 

Cred că pentru „comunitatea ateilor” tranziția pe rețeaua de socializare zuckerbergică a fost din unele puncte de vedere un regres. Nu am de gând să plec de pe grupul AAR cu mesaje de adio dramatice, nu despre asta e vorba, dar între discuțiile repetitive despre câini, țigani, feministe, marxiști și alte păsărele, mă apucă prea des nostalgia - un sentiment care-mi diplace profund - pentru zilele când conversam pe forumul atei.ro. C'est la vie, I guess. Măcar există /r/secularism.

Nihil sine „Nihil sine Deo”

În sala de așteptare, la evidența populației, Oradea: