Vin alegerile! A venit campania și trebuie să mă hotărăsc pe cine votez. Vot în alb n-aș da, nici nu mi l-aș anula. Îmi place să votez și încă n-am prins gustul cinismului electoral. Deși începe să mă bântuie, având în vedere ce poame mi-au trimis partidele la colegiul D9 - Oradea, unde urmează să votez.
Să începem cu candidatul ARD, monsieur Călin Mocan. Ni se spune pe saitul de campanie al distinsul pedelist că e „un familist convins, care crede cu adevărat în valorile dreptei, cum ar fi: credinţa, morala şi tradiţia.”
Apoi presa ne informează despre el că:
În calitate de creștin ortodox și membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Oradiei, democrat-liberalul Călin Mocan (candidat în Colegiul 9 Camera Deputaților) militează pentru concretizarea unui proiect de lege care, în 2011, a fost blocat de „organizațiile ateiste”. Tânărul politician a declarat joi (15 noiembrie), că este nevoie de implicarea mai accentuată a Bisericii (de orice tip) în societate. Prin urmare, Mocan consideră că este necesară adoptarea unei legi prin care parteneriatul dintre Stat și Biserică să fie stabilit la modul concret, iar o parte a asistenței sociale să treacă în sarcina zonei clerice.[...]
„Biserica ar trebui să aibă un rol mult mai important în viața socială”
Iar el, zic eu, ar trebui să aibă un rol cât mai mic în viața politică.
Mergem mai departe la doamna Florica Cherecheș, candidat USL (aripa PNL). Într-un interviu din ianuarie cu actuala viceprimăriță aflăm că intră în categoria „credință baptistă și etica protestantă a muncii”. Zice că:
„Ştiam din proprie experienţă că o femeie îşi poate schimba viaţa. Trebuie doar să îşi depăşească starea de comoditate, să creadă în Dumnezeu şi să muncească. Pentru că, dacă te plângi şi te uiţi la telenovele, nu rezolvi nimic![...]
În ce măsură apartenenţa la confesiunea baptistă v-a influenţat cariera?
Religia mi-a dat un sistem de valori. Eu cred într-un Dumnezeu personal care se implică în toate domeniile vieţii tale dacă îi ceri acest lucru. Există principii după care îmi călăuzesc viaţa, dar ceea ce m-a format foarte mult şi ceea ce văd că ajută la caracterul unui om sunt provocările, problemele şi necazurile.[...]”
Dăm și de liberalism postmodern pe saitul dânsei:
Sloganul „Prin noi înșine”, adoptat de Ion C. Brătianu, reprezentantul de cinste al Partidului Național Liberal, însuflețește și azi pe orice liberal autentic și mă reprezintă, doar că eu l-aș parafraza un pic spunând „Prin noi înșine, cu credință în Dumnezeu!”.
Iar bomboana de pe coliva mea de votant este faptul că „în calitate de viceprimar” a participat la celebrul Marș pentru Viață, în martie anul curent, după cum se poate vedea în filmulețul de mai jos:
Și atunci cu ce rămânem? Partidul lu' Diaconescu iese din discuție, peremiștii sunt prea „români verzi” iar oamenii lui Tökés sunt prea „unguri verzi”. Rămân cu UDMR-ul, chit că nu prea sunt electoratul lor tradițional. Dileme...
PS. Românii care trăiesc în Uniunea Europeană, vor avea ca principali candidați fie pe domnul William „ateii sunt periculoși” Brânză, din partea ARD, fie pe Victor „să protejăm identitatea națională dublând filmele” Socaciu, din partea PSD. Opțiuni „europene”, ce mai...
E grav. Nu ai vazut ceva optiuni prin partidele mai mici?
RăspundețiȘtergereN-am găsit candidații altor partide decât cele de sus (ARD, USL, UDMR, PPMT, PRM și PP-DD).
ȘtergereNici nu sunt. Dar ăsta nu e motiv să votezi cu UDMR, care e cam la fel de satelit al PDL-ului cât e PRM satelit al PSD-ului. Ce-a făcut UDMR vreodată înafară de a insista pentru tăbliţe şi facultăţi bilingve (şi mai nou pentru regionalizare)?
ȘtergereVezi că votul anulat într-un astfel de colegiu ca Bihor D9 se poate număra şi el ca sprijin pentru partidele mici, câtă vreme reduce numărul de voturi valide pe ţară, deci reduce mărimea absolută a pragului de 5% şi deci măreşte şansele partidelor mici de a trece pragul (în măsura în care ele ar şi primi totuşi nişte voturi în colegiile unde chiar au candidaţi).
UDMR e mai degrabă satelitul puterii, care în ultima vreme a fost PDL. Înainte de aia PNL, și înainte PSD. Ei funcționează pe logica „cine dă mai mult” (cam cum ar funcționa și pirații, dacă ar fi să fie).
ȘtergereIar motive pentru care i-aș vota (teoretic, încă nu sunt hotărât) e faptul că sunt de centru-dreapta, sunt destul de „europeni” în outlook, sunt consecvenți (în sensul că nu produc suprize). Iar bilingvismul și regionalizarea mi se par niște măsuri cât se poate de ok. Evident că aș prefera să-și lărgească mesajul electoral și spre alegătorii români, că ar avea priză.
Un argument demn de luat în seamă aia cu anulatul. O să mă gândesc la asta.
"UDMR e mai degrabă satelitul puterii, care în ultima vreme a fost PDL. Înainte de aia PNL, și înainte PSD. Ei funcționează pe logica „cine dă mai mult” (cam cum ar funcționa și pirații, dacă ar fi să fie)."
ȘtergereOK, cam aşa voiam să zic şi eu, da' n-aveam chef să puric toată istoria să fac toată afirmaţia. Deci na - rezultă că votând partidul-curvă îi votezi de fapt tot pe ceilalţi, doar că prin proxy. :)) Eviţi cu grijă PSD, PNL şi PDL doar ca să votezi PSDNLDL. :P The fuck kind of deal is that?
"faptul că sunt de centru-dreapta"
ȘtergereCâh. :)
"sunt destul de „europeni” în outlook"
Acta, non verba.
"sunt consecvenți (în sensul că nu produc suprize)"
Ha? Faptul că se dau când cu stânga, când cu dreapta înseamnă consecvenţă? Dacă sunt consecvenţi în ceva, sunt consecvenţi în mesajul lor de nişă, care nu va rezolva problemele majore ale ţării.
"bilingvismul și regionalizarea mi se par niște măsuri cât se poate de ok"
... de nişă, care nu vor rezolva problemele majore ale ţării.
„Dacă sunt consecvenţi în ceva, sunt consecvenţi în mesajul lor de nişă, care nu va rezolva problemele majore ale ţării.”
ȘtergereExact. Știi pt ce votezi :) (inclusiv curvăsăria). Aspectul de nișă e ce mă face reticent.
„rezultă că votând partidul-curvă îi votezi de fapt tot pe ceilalţi, doar că prin proxy”
ȘtergereAsa e valabil pentru orice partid care acceptă coaliții.
Nu chiar. E valabil în special pentru partidele care nu au nicio listă proprie de măsuri pe teme importante pe care să le bage pe gât coaliţiilor în schimbul aderării la ele. Nu văd la UDMR teme importante pentru toată ţara băgate în faţă în cadrul negocierilor de aderare la coaliţii.
ȘtergereUDMR! Evident!
RăspundețiȘtergereCe ma bucur ca in Sibiu e si FDGR, altfel nu aveam cu cine vota!
RăspundețiȘtergereÎn colegiul D4 Vaslui (municipiul Bârlad - acolo unde voi vota eu), candidatul PSD, marxist convins (zice el) - tocmai s-a mândrit cu cât de membru cotizant e el de ani de zile membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor (reprezentanța pe jud. Vaslui a Corporației Ortodoxe Române).
RăspundețiȘtergereSurprinzător sau nu, PP-DD-ul chiar are candidat decent spre bun la deputați.
La Senat însă (Colegiul S2 Vaslui - mun. Bârlad) - situația stă chiar mai rău decât la tine în Oradea.
Scrie și tu un blogpost despre candidații tăi la Senat și CD, că-s curios ce specimene ai.
ȘtergereLa mine la Senat par mai ok candidații, fără mesaje religioase.
Păi gândeşte-te că PP-DD a ajuns deja partid aproape la fel de mare ca cele principale: are capacitatea să propună 450 de candidaţi în cele 452 de colegii, lucru de care nimeni nu se apropie nici cu prăjina înafară de partidele care au mai fost deja la putere. E inevitabil ca un partid care ajunge la dimensiunile astea să aibă în el şi (măcar) o minoritate de oameni OK. Dar e foarte discutabil dacă votându-i pe acei câţiva faci un bine net sau un rău net. Totul depinde de libertatea lor de a merge împotriva curentului partidului lor, care libertate cred că e cvasinulă.
ȘtergereSuspectez că o parte din cei care sunt în PPDD, racolați de la alte partide, vor sări înapoi în barca veche după alegeri. Nu cred că dacă iau 10% din mandate vor reuși să păstreze 10% din mandate.
ȘtergereIn toamna aceasta am urmarit campania din SUA si am constatat ca si acolo, cel putin, la nivelul republicanilor exista o puternica incarcatura religioasa a mesajului electoral. Mai putin la democrati, mai degraba marginal la ei.
RăspundețiȘtergereIn schimb la noi, cum vin alegerile pe toti ii loveste credinta si toti vor sa sprijine BOR. In loc sa citeasca atenti Constitutia pentru a intelege principiul separatiei dintre stat si orice institutie religioasa, ei o dau in stanga si in dreapta cu religia. Si de aici intrebarea: Imi doresc un reprezentant fie in Senat sau in CD care sa ia decizii pornind de la valorile lui religioase (adica credinta in niste fantasmagorii din epoca bronzului). Si raspunsul meu e clar: NU!
Astept, de 23 de ani, sa aud un candidat care sa spuna clar: stop finantarii din bani publici a oricarei institutii religioase (din punctul meu de vedere abia cand se va realiza acest lucru vom putea vorbi clar de o separatie intre stat si biserica/i). Nu au decat sa-si finanteze activitatile din bani privati (ca oricum iau bani de la enoriasi cum ii prind), fie ei cotizatii, donatii si alte forme legale de atragere de fonduri. Ma intreb cat de eficient ar fi ca toata finantarea publica a institutiilor religioase sa fie directionata spre sanatate, invatamant si cercetare. A propos, ar fi cazul sa-si ia labele si de pe invatamant. Sa-si organizeze scoli si universitati proprii, din bani privati. Nu ma deranjeaza.
Cred ca voi mai avea mult de asteptat pana sa aud un politician propunand si sustinand asa ceva. Pana atunci, sincer, cred ca niciun candidat nu ma reprezinta si tocmai de aceea dilema mea e imensa. De obicei votez, deoarece vreau sa respect acest drept. Eu as propune pe buletinul de vot si optiunea "nu votez niciun candidat" astfel ca acest vot sa conteze tocmai pentru a intelege ce procent din electorat se simte intr-adevar reprezentat de actorii politici. Dar stiu ca e doar o iluzie!!!
La mine în colegiu (Olt) la deputați am de ales dintre Dan Ciocan (USL), un individ care e un fel de baron local pentru care primul lucru găsit pe net e cum l-a batut împreună cu fratele lui pe un consatean că a vrut niște bani înapoi, vreo doi traseiști politici, un personaj care are ceva afaceri dubioase cu direcția locală în care e factor de decizie, și un necunoscut total de la UDMR, Zsolt Demian.
RăspundețiȘtergereLa Senat PPDD-istul e un traseist, la fel și USL-istul, ce e îmbucurător, dar nu știu cât de competentă e, de la ARD e Alina Stăncescu care are o afacere de reciclat materiale plastice care zice că a făcut dreptul la Sorbona și nu pare a avea un discurs care să fie deranjant sau proeminent în vreo direcție (am văzut și ceva înregistrare cu ea și era destul de coerentă, dar vorbele-s gratis). PRM și UDMR n-am evaluat.
În zona din care provin nici nu știu dacă vreodată în viitorul apropiat se va pune problema finanțări publice a cultelor. Nu știu dacă e bine sau rău.
La modul general, voi ce ziceți? Cum ARD conține FC, partid creștin-democratic, ar trebui să mă îngrijorez în legătură cu candidații ARD?