joi, 11 februarie 2010

Epistola catre megalomani



Scrisoare dedicatǎ Ctitorului

O tu, cel aplecat peste machete şi planuri mǎreţe, O, tu, cel ce vede ansamblul şi ce înţelege detaliul. Iatǎ, a venit ziua, iatǎ ziarele scriu despre tine şi-ţi disecǎ viziunea. Şi unii din cei care citim, înţelegem. Ştim. Eşti într-o poziţie supremǎ de putere, şi simţi cum istoria îţi dǎ târcoale-n cǎlduri, cum te ademeneşte şi vrei s-o cucereşti, s-o rǎpui. La urma urmei meriţi, eşti un om mare. Ştii asta, dar trebuie sǎ le arǎţi şi celorlalţi, sǎ înţeleagǎ cǎ nu eşti un om limitat - cel puţin nu de conştiinţǎ. Vrei sǎ te respecte şi fǎrǎ frica aceea pe care pǎşeşti zi de zi. Inviţi plebea la festin, le vei hrǎni şi lor narcisismul, dar te vei înfrupta şi tu. Vei demonsta cǎ eşti Cineva şi cǎ acest popor este aşa cum îl vrei tu sǎ fie. Şi dacǎ nu este, ar trebui sǎ fie. Gândirea heterodoxǎ nu e permisibilǎ, disidenţa ideologicǎ e un moft, gândirea occidentalǎ, un pǎcat.

Toţi sunt egali în faţa Întâiului, trebuie s-o simtǎ. Vei pune piatrǎ peste piatrǎ, vei constui, vei înǎlţa un lǎcaş pentru popor, o casǎ pentru acest neam. Cǎci în curând va veni ziua mult aşteptatǎ - sfârşitul istoriei - iar pentru asta, omul trebuie exorcizat de egoism, trebuie purificat de plǎceri, trebuie egalizat şi uniformizat. Iar pentru asta, oraşele trebuie populate coloşi şi mamuţi, astfel încât omul sǎ înţeleagǎ cǎ e este mic şi neajutorat, dar cǎ-n acelaşi timp, cineva-l vegheazǎ. Cǎ cineva-l iubeşte cu stricteţe. Iar tu, Înţeleptule, îi vei arǎta asta. Tu meştere vei clǎdi, pentru ca posteritatea sǎ te cunoascǎ. Îţi vei sculpta propria piatrǎ funerarǎ în carnea urbei.

Bravo Preaiubitule! Pomenit vei fi!

Aceastǎ epistolǎ este adresatǎ lui Daniel, dar la fel de bine putea s-o scrie cineva, acum un sfert de veac, pentru Nicolae. Ambii sunt avatarele unor ideologii mincinoase, gulaguri ale minţii şi infernuri ale simţǎmintelor. Nu mai hrǎniţi monştri cu picioare de eter, ce se hrǎnesc din fricǎ şi trǎiesc din ignoranţǎ! Altfel, istoria vǎ va ţine minte ca pe sclavii egiptenii îngropaţi la picioarele piramidelor, contorsionaţi sub povara iraţionalitǎţii.
trimite pe proddit

6 comentarii:

  1. Da-i in pana mea de imbecili nesatui. Un azil de batrani, o casa de copii, o cantina a saracilor, etc, samd, n-ar construi. Si se mira ca le migreaza enoriasii spre sectele neoprotestante, care sunt niste mari porcarii, mai mari cred eu decat ortoboxia, dar care, macar, se ocupa si de comunitate (din interesul atragerii fraierilor saraci, dar macar fuk ceva...).

    RăspundețiȘtergere
  2. Off-topic, dar habar n-am pe cine sa intreb: Ce-i cu TLP-ul?!?

    RăspundețiȘtergere
  3. TLP e down, din motive de incompetenta a operatorilor de hosting / DNS din .ro

    A trecut pe adresa de urgentza, http://tlp.crabdance.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. merge si adresa veche, http://the-lucifer-principle.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere