Patriarhii României - antisemiţi şi colaboratori comunişti

Rǎspunsul Patriarhiei la controversa "monedei Miron Cristea" m-a umplut de dezgust aşa cum numai BOR are capacitatea s-o facǎ. Citez de pe Hotnews:

Patriarhia Romana caracterizeaza drept "nejustificate" reactiile starnite de initiativa Bancii Nationale a Romaniei de a comemora memoria patriarhilor BOR [...]. Biserica Ortodoxa sustine ca "unele dintre opiniile negative la adresa patriarhilor Miron Cristea, Justinian Marina, Iustin Moisescu si Teoctist Arapasu au fost deja respinse de catre istorici bine documentati, iar altele raman doar simple speculatii si acuzatii nefondate, abordari mai degraba ideologice, decat stiintifice". "Patriarhia Romana considera ca initiativa Bancii Nationale a Romaniei a avut ca scop sublinierea rolului important pe care cei cinci patriarhi l-au avut in promovarea unitatii nationale si culturii crestine in vremuri grele pentru istoria poporului roman. In concluzie, Banca Nationala a Romaniei a dorit sa evidentieze lumina din activitatea patriarhilor Romaniei, nu sa-i judece post-mortem pentru reale sau presupuse umbre", adauga Patriarhia.

Sǎ vedem deci cu cine defileazǎ Biserica Ortodoxǎ Românǎ ca fiind cei mai drepţi dintr-ale sale rânduri:

1. Miron Cristea (1925-1939) - patriarh şi prim-ministru, cunoscut pentru atitudinea sa antisemitǎ, îşi meritǎ locul printre monştrii perioadei respective. Douǎ citate reprezentative pt dragostea sa creştinǎ:

"Îţi vine să plângi de milă bietului popor român, căruia evreul îi stoarce şi măduva din oase. A nu reacţiona împotriva evreilor, înseamnă a ne duce de vii la pieiere….A ne apăra este o datoria naţională şi patriotică, iar nu “anti-Semitism”….Aveţi destule calităţi şi posibilităţi, ca să vă căutaţi şi găsiţi şi câştigaţi undeva un loc, un pământ, o ţară, o patrie încă nelocuită de alţii….Trăiţi, ajutaţi-vă, apăraţi-vă, şi exploataţi-vă unii pe alţii; dar nu pe noi şi pe alte popoare, cărora cu rafinaţiile etnice şi talmudice le duceţi şi acaparaţi tot belşugul." -via TLP

"Datoria unui creştin este să se iubească mai întâi pe sine însuşi, şi să aibă grijă ca nevoile sale să fie satisfăcute. Doar atunci îşi poate el ajuta aproapele. . . . De ce să nu scăpăm de aceşti paraziţi (evreii) care sug sângele românesc creştin ? Este logic şi sfânt să reacţionezi împotriva lor" - via TLP

2. Nicodim Muteanu (1939-1948) - patriarhul cel mai cuminte din serie, un anti-comunist fervent dar, sub conducerea cǎruia, atitudinea antisemitǎ din sânul BOR a persistat, potrivit World fascism: a historical encyclopedia, Volume 1 de Cyprian Blamires & Paul Jackson:

"Sub succesorul lui Miron, Nicodim Munteanu, [...] biserica a rǎmas loialǎ monarhiei însǎ a persistat în antisemitism şi, totodatǎ, a sprijinit dictatura generalului Ion Antonescu, cel care a condus România în rǎzboi ca aliat al Germaniei Naziste" - pag. 492

3. Iustinian Marina (1948-1977) - supranumit şi "Patriarhul Roşu" datoritǎ colaborǎrii fructuoase dintre BOR şi Statul Comunist, colaborare prin care a ortodoxia românǎ a canibalizat greco-catolicismul transilvan. Facultatea de Teologie din Bucuresti ii poarta numele şi urmǎtorul citat îi aparţine:

"Cristos este Omul Nou. Omul Nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!"

Vezi şi articolul de la Rezistenţa Urbanǎ via TLP

4. Iustin Moisescu (1977-1986) - al doilea patriarh colaboraţionist, acesta a avut o ascensiune fulminantǎ în ierarhia ortodoxǎ, explicabilǎ, dat fiind faptul cǎ a fost deconspirat de CNSAS ca turnǎtor al Securitǎţii. De pe wikipedia citire:

Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh. Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicității la sfârșitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre "tehnocrații" aleși de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele religioase. "În general sunt preferați printre asociații ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate", se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiași document, in Mișcarea Legionară.[...]

Este cunoscută și indiferența Patriarhului Iustin Moisescu față de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârșitul anilor '70, sau față de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de pușcărie pentru că protestase față de distrugerea acestora. "Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securității, și santajabil în multe privințe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu și pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din București. Ba dimpotrivă, atunci când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locașurilor de cult, i-a spus ca seamană cu "fugarii de la radio Europa Liberă".

5. Teoctist Arǎpaşu (1986-2007) - ultimul din seria comunistǎ, wikipedia ne spune despre el cǎ:

Conform raportului Comisiei Tismaneanu, Patriarhul Teoctist ar fi ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite fața de conducerea PCR.[...]

În 2001, în presa centrală apar documente din care rezultă că Patriarhul Teoctist ar fi practicat homosexualitatea încă din perioada în care studia în seminarul teologic și ar fi participat la distrugerea unei sinagogi din cartierul Antim. Concret:

Ziarul „Cotidianul” spune că istoricul Dorin Dobrincu și fostul angajat al CNSAS Gabriel Catalan publicau în presa centrală o serie de documente provenite din arhiva SRI, conform cărora, în tinerețe, Teoctist ar fi participat la rebeliunea legionară din 1941 și ar fi devastat o sinagogă. În plus, în documentele citate de Catalan se mai afirma că Teoctist „este cunoscut ca a practicat homosexualitatea“. În presă a fost invocată o nota din 1957, care conținea o delațiune a unei surse a Securitatii. „E posibil ca acea informație (referitoare la homosexualitate - n.r.) să fi fost oferită ulterior de Securitate“, crede Vladimir Tismăneanu.

Un alt aspect controversat al patriarhatului lui Teoctist Arăpașu este legat de restituirile fostelor proprietăți ale Bisericii Unită cu Roma.upă o serie de sentințe judecătorești favorabile BRU, în luna februarie 2002 patriarhul Teoctist a adresat o scrisoare ministrului justiției de atunci Rodica Stănoiu, prin care cerea ca ministrul să intervină pe lângă instanțele de judecată ca acțiunile greco-catolicilor să fie respinse [...]

Pentru o mai bunǎ documentare (mai ales dacǎ unii sunt sceptici legat de acurateţea wikipediei) recomand cu cǎldurǎ cartea: Religie şi politică în România postcomunistă de Lavinia Stan & Lucian Turcescu (recenzie coming soon)

Tragem linie şi vedem cǎ de când existǎ Patriarhia Românǎ, doi dintre liderii sǎi decedaţi au fost antisemiţi iar ceilalţi trei colaboratori cu regimul comunist (dintre care, ultimii doi, posibili legionari în tinereţe). Degeaba vrea BNR sǎ "evidentieze lumina din activitatea patriarhilor" dacǎ trecutul lor este extrem de tenebros, iar vieţile lor miros a cadarvre de evrei şi burgheji...

Emisiuni numismatice BNR cu subiect religios

[Deja celebrul] Set de cinci monede din argint, dedicate patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române

Avers: Palatul Patriarhal din Bucureşti; deasupra, inscripţia în arc de cerc „PALATUL PATRIARHAL“, dedesubt, inscripţia „ROMANIA“, valoarea nominală a monedei - „10 LEI“, stema României şi anul de emisiune - „2010“.

Revers [descriere generalǎ]: portretul patriarhului X; anii între care a trăit patriarhul - „1XXX - 1XXX“; stema Patriarhiei Române; la exterior, inscripţia circulară „PATRIARHUL X“.

2000 de ani de creştinism

Avers: În plan central, un medalion ce conţine stema României, anul emisiunii "2000" şi o cruce stilizată. Interiorul crucii prezintă o compoziţie reprezentînd începuturile creştinismului pe teritoriul ţării noastre: un opaiţ în formă de peşte, simbolul creştinilor şi Donariul de la Biertan, compus din două plăci: una, ce conţine expresia latină "EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI" (eu, Zenovius, am pus această danie) şi cealaltă, monograma lui Iisus Hristos. În exteriorul medalionului, inscripţiile "ROMANIA" şi "5000 LEI" sunt amplasate circular şi separate de cîte trei ornamente cruciforme.

Revers: Mîntuitorul nostru Iisus Hristos; inscripţiile "2000 DE ANI DE CRESTINISM" şi "COMEMORAREA MILENIULUI", despărţite de două ornamente cruciforme, sunt amplasate urmărind circumferinţa monedei.

650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti

Avers: în partea centrală, pe o bandă mată, stema României şi portretul domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru, la stânga şi la dreapta portretului, inscripţiile "NICOLAE ALEXANDRU" şi "VOIEVOD"; deasupra benzii mate, inscripţia "ROMANIA" şi anul de emisiune 2009, iar dedesubt, valoarea de emisiune 10 LEI.

Revers: în partea stângă, portretul primului mitropolit al Ţării Româneşti " Iachint de Vicina; de o parte şi de alta a portretului, inscripţiile "SF. IERARH" şi "IACHINT"; în dreapta, pe o bandă mată, imaginea bisericii domneşti "Sfântul Nicolae" de la Curtea de Argeş, deasupra şi dedesubtul benzii mate, inscripţiile "650 DE ANI DE LA" şi "INTEMEIEREA MITROPOLIEI TARII ROMANESTI".

350 de ani de la ridicarea Catedralei Patriarhale

Avers: Imaginea icoanei Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aflată pe iconostasul din catedrală; în centru, în partea inferioară, stema României, valoarea de emisiune: 500 LEI, în stânga şi inscripţia circulară "ROMANIA" în dreapta; lângă portretele sfinţilor, textele "SF-IMP-C-TIN" la stînga şi "SI ELENA" la dreapta.

Revers: În centru, imaginea catedralei şi stema patriarhiei, iar la exterior textul circular: "CATEDRALA PATRIARHALA" şi anii aniversari "1656" şi "2006" de o parte şi de alta a stemei.

500 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Râmnicului

Avers: În partea superioară inscripţia "ROMANIA", stema României şi valoarea nominală "500 LEI". Dedesubt, între două ornamente, este gravată pe trei rînduri inscripţia "SFANTA EPISCOPIE A RAMNICULUI CTITORITA SUB RADU CEL MARE (1495-1508)". Inscripţia este încadrată în partea stîngă de un simbol în formă de peşte, simbolul creştinismului, peste care este suprapusă monograma lui Iisus Hristos, iar în dreapta, de mitra Episcopiei Râmnicului. Anul emisiunii "2003" este menţionat în partea inferioară a aversului.

Revers: Stema Episcopiei Râmnicului, avînd în centru chipul sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica, ctitorul Catedralei Episcopale de la Râmnic. Inscripţia "500 ANI DE LA INFIINTAREA EPISCOPIEI RAMNICULUI" este gravată circular, urmînd circumferinţa monedei. Anii "1503-2003" sînt amplasaţi în partea inferioară, între două ornamente cruciforme.

Alte emisiuni comemorative:

300 de ani de la naşterea episcopului Petru Pavel Aron

Vizita Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul II în România 7-9 mai 1999

125 de ani de la stingerea din viaţă a mitropolitului Andrei Şaguna

De-a lungul timpului BNR a mai emis (serii de) piese legate de diverse cladiri religioase:

Monedă dedicată Mânăstirii Snagov

Biserica de la Densuş

Biserica de lemn din Ieud-Deal

Biserica Mânăstirii Cotroceni & Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iaşi

Set de trei monede (Mânăstirile Cozia, Voroneţ & Brâncoveanu)

Set de trei monede (Mânăstirea Bistriţa, Biserica Colţea, Palatul Mogoşoaia)

500 de ani de la realizarea primelor tipărituri de pe teritoriul românesc, la Mănăstirea Dealu

Şi moldovenii au piese numismatice pe teme asemǎnǎtoare:

Biserica „Buna Vestire” din mun. Chişinău - 200 de ani de la zidire

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni

350 de ani de la trecerea în eternitate a mitropolitului Varlaam

De asemenea seria "Mǎnǎstirile Moldovei" se gǎsesc pe aceastǎ paginǎ (scroll down) şi are urmǎtoarea descriere:

Seria a fost lansată în anul 2000 şi este compusă din 20 de monede de argint care ilustrează locaşurile sfinte din Moldova. Monedele denotă importanţa pe care a avut-o mănăstirile de-a lungul secolelor, de adevărate centre spirituale, de culturală şi de învăţătură, în procesul de formare şi păstrare atât a religiei, cât şi a valorilor naţionale.

Img: bnr.ro şi coins.ro

Preasfânta Constituţie

Facând abstracţie de alte declaraţii fǎcute în trecut, László Tőkés a fǎcut o observaţie legatǎ de un fenomen pe care l-am remarcat şi eu. În discuţiile legate de o posibilǎ autonomie a Ţinutului Secuiesc, societatea şi politicienii români tind adesea sǎ facǎ referire la articolul 1 din Constituţia României de parcǎ ar fi lege divinǎ, adusǎ direct de sfântul Andrei. Fiţi atenţi când mai prindeţi dezbateri la televizor. Deseori, la subsolul ştirilor legate de autonomia secuiascǎ (despre care, poate, voi scrie un articol în viitor) se poate vedea urmǎtorul cometariu (adesea scris tot cu majuscule şi fǎrǎ diacritice [sic!]):

"Art. 1 România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." - Constitutia României

Întotdeauna comentatorul doreşte sǎ sublinieze faptul cǎ autonomie este indiscutabilǎ deoarece litera de lege a Constituţiei o interzice. Ce mǎ enerveazǎ este atitudinea mârşavǎ prin care se face apelul la autoritate, apel ce practic scuzǎ persoana respectivǎ de obligaţia de a-şi argumenta poziţia în mod logic. "Constituţia Dixit!" este suficient pentru naţionalistul român, care oricum vede maghiarul ca un intrus în ograda lui, igorând faptul cǎ "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi" (Art. 4.2). Oricum, Tőkés a zis bine ce a zis, când a fǎcut urmǎtoarea afirmaţie:

"Constitutia nu este Sfanta Scriptura. Constitutia se schimba, notiunile se schimba, democratizarea avanseaza." - sursǎ

Constituţia nu este Legea lui Moise, nu e de inspiraţie divinǎ, şi democraţiile îşi modificǎ legile fundamentale pe mǎsurǎ ce timpul trece şi realitǎţile se schimbǎ. Chiar şi SUA a tot bǎgat şi scos amendamente la a lor celebrǎ constituţie, iar dacǎ ţineţi minte, şi noi am amendat constituţia actualǎ prin referendum, în 2003. Ca sǎ nu mai vorbesc de faptul cǎ Regatul României a avut 3 constituţii, în 1866, în 1923 şi una nasoalǎ în 1938.

Ideea e cǎ în contextul discuţiei despre Secuime, mulţi români tind sǎ evite discursul bazat pe argumente, ascunzându-se în spatele autoritǎţii. Sǎ fie oare o contaminare de la modul de gândire religios, unde orice prostie poate fi justificatǎ prin apelul la Scripturǎ?

"Comunismul - O modernitate eşuatǎ" - recenzia bezbojnicului

Cartea lui Radu Preda – titularul cursului de Teologie Socialǎ la Fac. de Teologie Ortodoxǎ a Univ. “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – este o interesantǎ analizǎ a comunismului, pornind de la originile sale istorice şi ajungând pânǎ la contemporaneitatea ambiguǎ vizavi de aceastǎ ideologie, al cǎrui costuri umane, în secolul XX, au fost imense.

Cu toate neajunsurile sale, printre care şi o senzaţie de text neşlefuit îndeajuns, cartea oferǎ extrem de multe cititorului. La doar 7,29 lei, sub preţul unui pachet de ţigǎri, ai parte de o istorie detaliatǎ, atât a precursorilor ideologici ai comunismului – cum ar fi babouvismul secolului XVIII şi nu numai – dar şi o analizǎ a modului în care marxismul, ideologie a proletariatului occidentului industrializat, a fost implementatǎ într-o societate agrarǎ de tip feudal cum era Rusia la începutul veacului trecut. Toate acestea ambalate într-o lecturǎ relativ fluidǎ şi plǎcutǎ, cu mici idiosincrazii ce ar fi putut totuşi sǎ lipseascǎ.

Cartea reuşeşte o analizǎ istoricǎ impresionantǎ, însǎ formaţia teologicǎ a autorului lasǎ urme vizibile în consistenţa textului. În momentul în care trebuie tratat “comunismul primitiv” al creştinismului timpuriu, precum şi atunci când se discutǎ colaborarea Bisericii/-lor Ortodoxe, aerul analitic al cǎrţii pare sǎ se inmoaie într-o apologeticǎ stângace.

Cartea este paradoxalǎ. Pe de o parte, se încearcǎ explicarea fenomenului comunist pornind de la o presupusǎ origine umanistǎ, ateistǎ sau darwinistǎ, iar exprimarea devine ciudatǎ, şi regǎsim texte tipic preoţeşti precum:

“dezumanizarea în numele unui umanism al terorii” – pg. 189

„"[U]manismul" marxist-leninist-stalinist [...] dorea să înalţe pe om, dar cu preţul desfiinţării sale ca persoană. [...] Pentru bolşevici, omul nu conta decât în măsura în care era parte activă şi fără personalitate a planului lor. O astfel de viziune, pe cât de simplistă, pe atât de dramatică în consecinţele ei, se originează nemijlocit în ateismul constitutiv al comunismului.” – pg. 139

“Mai mult, convinşi de evoluţionismul darwinist, comuniştii credeau (sic!), precum iluminiştii secolului XVIII, în posibilitatea ca prin educaţie ştiinţifică [...] omul să fie fie „vindecat" de credinţa religioasă“ – pg. 140

“[...]Ioan Paul II nu a încetat să acuze comunismul pentru ateismul său criminal, pentru încălcarea libertăţii religioase şi mai ales pentru umanismul negativ abil camuflat după formula „omului nou"” – pg. 184

Interesant e cǎ dezideratul „omului nou" este o “formulă genuin creştină (gr. ό παλαιός άνθρωπος versus ό καινός άνθρωπος; cf. Coloseni 3, 4; Corinteni 5,17; Galateni 6,15 ş.a.)” – pg. 264

“Gulagul sovietic sau fenomenul Piteşti sunt cele mai elocvente dovezi ale acestui darwinism social. „Selecţia naturală" a comunismului ar fi trebuit să ducă, după eliminarea duşmanilor de clasă incapabili să se adapteze, la apariţia „omului nou" în toată splendoarea acestuia” – pg. 188

Pe de altǎ parte, pregǎtirea de teolog îi permite autorului sǎ identifice foarte uşor modul în care funcţioneazǎ bolşevismul, şi anume printr-un mod de gândire tipic religios. Ofer urmǎtoarele citate ca demonstraţie:

“Asemeni tuturor totalitarismelor care au marcat acest „scurt secol XX" (Hobsbawm), ideologia comunistă a oscilat constant între combaterea credinţei religioase, resimţită drept un concurent latent de temut, şi instaurarea propriei viziuni despre lume şi viaţă, o viziune devenită la rândul ei, prin propagandă şi dogmatizare, o adevărată Ersatzreligion. [...] Varianta bolşevică a comunismului, cea care va oferi în fapt prototipul implementării istorice a ideologiei societăţii fără clase, se articulează de la bun început în termenii unei alternative soteriologice. [...] [B]olşevicii se vor prezenta drept unicii purtători ai veştii celei bune, ai Evangheliei caricaturizate în miezul căreia se afla promisiunea de a înlătura total şi pentru totdeauna inegalităţile sociale şi de a instaura o orânduire în care clasa muncitoare este stăpână absolută şi necontestată”– pg. 20

“Comunismul se pretează din toate punctele unei analize social-teologice. [...] Chiar dacă Lenin se va împotrivi mereu faţă de asocierea marxismului cu oricare formă de credinţă, ceea ce ar fi însemnat relativizarea caracterului „ştiinţific" declarat al doctrinei, adepţii acestuia, ruşi dar şi mulţi occidentali, se vor comporta cvasi-religios în raport cu „victoriile" socialismului de atunci şi de mai târziu. [...] Beţia ideologică pe care o induce acest amestec tare de prezent şi viitor explică reacţia nemiloasă faţă de cei lucizi. Duşmani ai regimului vor fi de fapt toţi adversarii imaginarului comunist, opoziţia lor reprezentând un act de demitologizare, de rupere a vrăjii, motiv suficient pentru lichidarea lor fizică.” – pg. 21

“Răsturnând puterea legitimată religios şi exercitată discreţionar a tarului, Lenin nu face nimic altceva decât să ocupe locul lăsat gol. Este o succesiune fără fisură, o liturghie politică neagră, pe dos, victoria gnozei despre care vorbea Besançon sau a religiei comuniste analizate profetic de Berdiaev.” – pg. 133

“De la zeiţa raţiunii proslăvită de revoluţia franceză la cultul materiei al revoluţiei bolşevice, cercul se închide perfect.

Fără îndoială, cultul organizat în jurul lui Lenin reprezintă una dintre expresiile cele mai consecvente ale materialismului comunismului ca atare [?], fenomen în oglindă cu dictaturile şi cultul personalităţii din China, Cuba, Romania sau Corea de Nord. Celebrat şi azi, chiar dacă mai puţin vădit, însă cu aceleaşi onoruri militare zi de zi, cultul lui Lenin mai este un indiciu şi pentru tendinţa oricărei forme excesive de ideologie politică de a se transforma în înscenare liturgică.[...] Procedând astfel, comunismul demonstrează că adevărata lui concurenţă nu au fost alte ideologii, în ciuda războiului rece şi a bipolarităţii, ci religia însăşi.” – pg. 146

Şi ultimul citat, extras din concluzia cǎrţii:

“Reţinem însă aici măcar acest lucru deosebit de important pe care îl repet cu riscul liber asumat de a părea tezist: nefiind doar o ideologie sau un sistem politic, ci având o puternică şi constantă încărcătură cvasi-religioasă, adică dorind să fie receptat ca o învăţătură eshatologică, mântuitoare, comunismul trebuie şi poate fi citit în cheie social-teologică.” – pg. 267

Sursǎ imagineg 2: BBC, text: "Uniţi în naşterea Omului Nou"

Comunismul ca religie de stat

Istoricul englez R.N. Carew Hunt, în a sa “Teorie şi Practicǎ a Comunismului” numea Comunismul “cea mai împortantǎ mişcare socialǎ de la apariţia Creştinismului” şi numeroşi scriitori şi istorici au argumentat faptul cǎ ideologia comunistǎ este o religie.

Nu este o afirmaţie deplasatǎ aceea cǎ versiunea leninistǎ a Comunismului a fost de fapt religia de stat a Rusiei Sovietice, având proprii sǎi profeţi – Marx, Engels şi Lenin – propriile sale cǎrţi “sfinte”, pontifi mandataţi de cǎtre Istorie sǎ conducǎ lumea cǎtre paradisul ultraegalitarist, concilii ecumenice sub formǎ de congrese în care se hotǎrea interpretarea ortodoxǎ a ideologiei precum şi o întreagǎ armatǎ de preoţi şi parohii, sub formǎ de activişti şi organizaţii regionale. Singura mare diferenţǎ faţǎ de vechile religii era lipsa conceptului de divinitate, însǎ asta n-ar fi o problemǎ, dat fiind faptul cǎ şi Budismului – în forma sa originalǎ cel puţin – îi lipsea ideea de zeitate, şi totuşi e consideratǎ o religie.

Este falsǎ ideea, mult vehiculatǎ de creştini, cum cǎ ateismul a dus la suferinţa din interiorul lagǎrului sovietic. Costul uman al comunismului se poate atribui, paradoxal, unei prea mari credinţe, credinţǎ în societatea utopicǎ predestinatǎ. Comuniştii au atacat celǎlalte religii pentru a stârpi competiţia ideologicǎ, pentru a distruge sistemele de gândire concurente, sau cel puţin pentru a le neutraliza orice bazǎ de putere şi influenţǎ în noua societate clǎditǎ pe comunism. Imperiul Roman de la inceputul mileniului I, politeist, se afla într-o situaţie similarǎ, doar cǎ noua religie mesianicǎ atunci era creştinismul.

Problema majorǎ a comunismului nu este lipsa credinţei. Pasiunea şi încrederea oarbǎ a comunistului în adevǎrul suprem de care era ghidat sunt identice cu sentimentele ce animǎ fundamentaliştii din ziua de azi. Comunismul a oferit o explicaţie exhaustivǎ pentru modul de funcţionare a societǎţii umane. A oferit, mai ales la începuturi, şi o cale spre mântuire, şi cel mai important, un sentiment de camaraderie şi identitate pentru membri sǎi, elemente importante într-o religie. Iar aceşti credincioşi au muncit din greu sǎ-i facǎ pe alţii sǎ vadǎ “adevǎrul” lor luminos, adevǎratǎ muncǎ misionarǎ, Iezuitǎ ar spune unii.

Este important de notat faptul cǎ s-a încercat din rǎsputeri evitarea oricǎrei comparaţii dintre comunism şi vechile religii, cǎci astfel ideologia pierdea orice legitimitate asupra adevǎrului, adevǎr derivat, credeau comuniştii în mod fals, din legile ştiinţifice. Comuniştii n-ar fi recunoscut niciodatǎ – de altfel nici azi n-o fac – cǎ aserţiunile privind modul de dezvoltare al societǎţii umane nu erau bazate pe date ştiinţifice ci pe speculaţii ideologice. Ei susţineau originea ştiinţificǎ a comunismului pentra speculaţiile de la baza ei sǎ obţinǎ din respectul de care se bucura ştiinţa la vremea respectivǎ. De altfel şi creaţionismul contemporan vrea sǎ-şi aroge titlul de ştiinţǎ, pentru a obţine aceeaşi credibilitate.

Communismul a fost de-o religiozitate feroce, ce a suferit de toate pǎcatele unui mod de gândire magic, bazat pe viziunea unui rai terestru al egalitǎţii şi prosperitǎţii, pe dogme inconsistente şi interpretabile, ce, la fel ca în alte religii, au dus la schisme, reinterpretǎri şi adevǎraţi credincioşi în dogma “dictaturii proletariatului”. Imperiul rus n-a abandonat religia, doar cǎ pentru aproape un secol, a schimbat religia de stat din creştinism în comunism.

Post inspirat din două posturi Jaskaw şi un articol World Prout Assembly.

Vezi şi: "Defining Religion in Operational and Institutional Terms" de Boyan, Stephen A. Jr.

Noul Ateism - puţin mai mult decât doar "ateism"

Dupa cum am aratat într-un post precedent, cuvântul "nou" din termenul de Ateism Nou are o justificare, dat fiind noua dimensiune sociala a acestei "mişcǎri", deşi mulţi nu aprecieazǎ acest adjectiv. Exista însa o problemǎ mai mare cu termenul de "ateism" din aceasta eticheta, dat fiind faptul ca atitudinea celor care compun aceasta miscare nu se restrânge doar la a-teism.

Desi stricto sensu ateism înseamna lipsa de credinta în zei, astǎzi termenul este folosit ca sinonim pentru ireligiozitate, adica negarea oricarei religii, ca sistem de întelegere a lumii bazate pe credinţǎ. Astfel, desi termenul "ateu" este îngust, el reprezinta totusi nucleul mişcǎrii neo-atee, mişcare ce se extinde nu doar la desconsiderarea zeitǎţilor, ci şi la condamnarea religiilor, la scepticism faţǎ de pseudoştiinţǎ precum şi la criticǎ fata de orice formǎ de iraţional. Am facut o distinctie între zeitati si religii pentru cǎ dacǎ în sistemele religioase abrahamice eliminarea zeitǎţii(-lor) înseamna practic eliminarea religiei respective, exista forme religioase - cum ar fi de exemplu unele forme de buddhism - ce funcţioneazǎ fǎrǎ existenţa unor zeitǎţi, facându-le practic religii atee, fǎrǎ sa fie ateism, aşa cum întelegem noi acest termen. Astfel, un ateu neaga, sau se strǎduieşte sǎ nege şi, poate, sǎ şi combatǎ, orice forma de religiozitate, fie ca e vorba una abrahamicǎ, dharmicǎ, sau chiar politic-secularǎ, cum ar fi de exemplu comunismul, precum şi practici ce ţin de sfera religioasǎ, precum rugǎciunea sau alte practici "alternative" cu miros de neo-primitivism New Age.

Este totusi necesar sa mentionez ca, în ciuda imperfecţiunilor, sprijin utilizarea termenilor de "ateu/atee" şi "ateism", considerând ca sunt cele mai raspândite şi acceptate, atât printre necredincioşi, cât si printre "oamenii Domnului", fiind deci cei mai la îndemânǎ termeni. Tentativele de a gasi noi termeni pentru "homo ireligiosus" au avut rezultate modeste, termenul "secular umanist" fiind prea complicat/lung si mult mai restrictive decât ateu, "liber-cugetǎtor" fiind prea vag-boem (şi la noi în ţarǎ prea asociat cu tǎtuca Ilici), "sceptic" fiind prea larg, cu valente mai degraba în anti-pseudoştiinţǎ, iar "bright" fiind prea caricatural. Astfel, termenul de "ateu" este cel mai potrivit pentru a se cristaliza ca termen-umbrela pentru necredincioşi, cu menţiunea cǎ are, sau poate asimila, nuante mai vaste decât s-ar crede dupa o prima analiza etimologica.

PS. Pt termenul complementar "agnostic" vezi articolele lui LazyPawn si Oenoanda.

Eclipsa solara şi astroloaga de serviciu

Mai devreme deschid televizorul - iRealitatea TV - si vad o ştire despre o eclipsa de soare ce o sa aiba loc azi pe undeva prin America de Sud/Pacific (aratau imagini din Insula Pastelui). Zice prezentatoare cǎ "mai demult lumea credea ca eclipsele prevestesc dezastre, etc". Zic ok, un pic de background istoric asupra reactiilor oamenilor in trecut nu stricǎ, e standard in presa sa zicǎ asta. Mǎ gândeam cǎ tocmai se termina ştirea. Dar surprizǎ-surprizǎ: "şi acum, Mariana Cojocaru, astrolog, ne va spune ce inseamna aceastǎ eclipsǎ". Prin urmare, am aflat cǎ:

* Cǎ eclipsa asta de soare incheie o perioadǎ nefastǎ inceputǎ cu nuş-ce eclipsǎ de lunǎ

* Cǎ nu e coincidenţǎ ca azi s-a anunţat viiturǎ mare în Moldova

* Cǎ in aceastǎ perioadǎ lumea scapǎ de sub control (a dat exemplu nuş-ce nuntǎ, probabil asta) şi au loc accidente de maşinǎ

* Cǎ ţara noastrǎ e guvernatǎ de zodia vǎrsǎtor [aici sunt curios Rep. Moldova de ce zodie e guvernatǎ, şi dacǎ cele 2 zodii sunt compatibile sentimental]

* Noi nu putem controla lucrurile...

* Cǎ de asta in ultimii 9 ani Argenitina a fost intr-o degringolada politica, pt ca un cilu de nu ştiu care ţine 9 ani [eu, ca cititor de politicǎ internaţionalǎ, n-am auzit sǎ fie haos in Argentina - si wiki imi confirma, din 2003 ţara o duce bine - , ba mai mult, în ultimii 10 ani, Am Latinǎ a fost stabilǎ şi o duce din ce în ce mai bine, dar deh...]

* Cǎ tot din cauza eclipsei de soare combinate cu cea de lunǎ au avut loc "atentatele de lângǎ Afghanistan" [probabil se referǎ la atentatelea astea de acum din Pakistan]

N-am prins ştirea de la început, dar instinctul îmi spune cǎ astronom n-au adus pe platou, în schimb inculta asta a debitat câteva minute bune, iar prezentatoarea, prin atitudinea serioasǎ, o legitima ca şi "expert". Dacǎ mergem tot aşa, probabil în 5-10 ani vom analiza ce fel de balaur înghite soarele în timpul eclipsei... un dragon galez sau un zmeu zaporojan. Trist.