luni, 17 mai 2010
Galeria rusinii pontificale
Instituţia papalǎ a fost mereu un nucleu al imoralitǎţii, nu doar în zilele noastre, iar Benedict al XVI-lea, doar minţind, pǎleşte în faţa predecesorilor sǎi. Unul dintre primii papi, Sixtus al II-lea (432-440), a fost judecat de cǎtre ceilalţi preoţi pentru seducerea unei cǎlugǎriţe. A fost achitat dupǎ ce a citat cuvintele lui Hristos în apǎrarea sa: "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra".
Sergiu al III-lea (904-911), numit de cǎtre cardinali "sclavul tuturor viciilor", a ajuns la putere asasinându-şi predecesorul. A avut un fiu împreunǎ cu amanta sa adolescentinǎ - prostituata Marozia, cu 30 ani mai tânǎrǎ ca el - iar fiul lor nelegitim a devenit şi el papǎ.
Ioan al XII-lea (955-964) a fost acuzat cǎ s-ar fi culcat cu cele douǎ surori ale sale şi a murit la 27 de ani, dupǎ ce soţul unei amante l-a prins în flagrant şi i-a crǎpat capul c-un ciocan.
Benedict al IX-lea (1032-1048) - numit "un mizerabil ce se înfruptǎ cu imoralitate" şi "un demon din iad deghizat în preot" - avea plǎcerea orgiilor cu tineri bǎieţi. Avea sǎ abdice, cuprins de remuşcǎri, şi sǎ se retragǎ într-o mǎnǎstire, ca apoi sǎ se rǎzgândeascǎ şi sǎ preia din nou puterea.
Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) este cunoscut pentru faptul cǎ a distrus localitatea Palestrina, mascrându-i populaţia, se culca cu femei cǎsǎtorite şi era renumit în toatǎ Roma pentru actele sale de pedofilie. Ba mai mult, a declarat cǎ sexul cu bǎieţei nu este un pǎcat.
Clement al VI-lea (1342-1352) a fost numit "un Dionisos ecleziastic" de cǎtre poetul Petrarca din cauza numeroaselor sale amante şi a gonoreei sale cronice. Când a murit, 50 de preoţi au oficiat slujba de maslu pentru odihna sufletului sǎu timp de 9 zile consecutiv, dar opinia publicǎ a cǎzut de acord cǎ nu e nici pe departe deajuns.
Sixtus al IV-lea (1472-1484), cel care a finanţat Capela Sixtinǎ, a rǎmas în istorie şi datoritǎ celor şase fii nelegitimi (dintre care unul cu propria sorǎ).
Inocenţiu al VIII-lea (1484-1492) l-a întrecut pe predecesorul sǎu, având mult mai mulţi fii nelegitimi, din care a recunoscut 8, şi a rǎmas în istorie ca întemeietorul Inchiziţiei. Pe patul de moarte a cerut sǎ i se aducǎ o doicǎ sǎ-l hrǎneascǎ cu lapte proaspǎt direct de la sân.
Rodrigo Borgia, cunoscut ca şi Alexandru al VI-lea (1492-1503) e cunoscut pentru orgiile pe care le-a organizat, în special unu din 1501, intitulat "Turnirul Curvelor", în care 50 de dansatoare se dezbrǎcau în jurul mesei la care se afla papa şi familia sa. Aceştia aruncau cu castane pe jos, femeile mişunând pe podea precum animalele, şi se ofereau premii pentru cel care se culca cu cele mai multe dintre ele. Un alt hobby al acestui papǎ era sǎ se uite la cai în timp ce împerecheau. A avut 7 copii nelegitimi şi numeroase amante.
Iulius al II-lea (1503-1513), numit şi "Il Papa Terribile", este cel care l-a angajat pe Michelangelo sǎ picteze tavanul Capelei Sixtine. De asemenea a fost primul papǎ care a contractat "boala francezǎ" (adicǎ sifilisul), de la un prostituat din Roma. La slujba din Vinerea Mare, în anul 1508, nu a putut şǎ-şi arate piciarele pentru a fi sǎrutate de credincioşi, deoarece erau pline de leziuni sifilitice.
Iulius al III-lea (1550-1555) s-a îndrǎgostit de un cerşetor de 17 ani, pe care l-a fǎcut cardinal, fapt ce a inspirat poezia "În cinstea sodomiei".
Astfel, toatǎ pedofilia (ca de altfel toatǎ imoralitatea) din rândurile preoţilor catolici este un ecou organic al istoriei acestei biserici.
Sursǎ: TheSmartSet
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cred ca din cauza asta au bagat celibatul la popi, ca sa nu mai aiba scandaluri sexuale pe cap. Se vede treaba ca le-a iesit bine.
RăspundețiȘtergereBezbojnicule ma dezamagesti.. unde e Alexandru al VI-lea? cel mai imoral papa aka idolul meu.
RăspundețiȘtergereCand e rau e bine.
Intre Inocentiu 8 si Iulius 2, mai spre sfarsit. Ai citit fugitiv sau te paste un drum spre oftalmolog?
RăspundețiȘtergere