marți, 10 august 2010

Nostalgia transnistreana sau dansul pe mormantul celorlalti

Intrând pe saitul ziarului Lumina, la secţiunea "Memoria Bisericii în Imagini", am fost absolut şocat de modul în care aceastǎ publicaţia trateazǎ o perioadǎ întunecatǎ a istoriei româneşti. Dupǎ modelul "sǎ vedem lumina şi nu umbre", ortodoxia românǎ vedere printr-o lentilǎ extrem de grotescǎ ocupaţia Transnistriei "Antonesciene", teritoriu ce s-a transformat într-o provincie a morţii, unde mii de evrei şi romi au pierit precum muştele, masacraţi activ sau pasiv (prin neglijenţǎ) de cǎtre autoritǎţile române. Sǎ vedem deci cum îşi aduce aminte cotidianul patriarhiei de perioada aceea:

Misionarismul ortodox românesc de peste Nistru (1941-1944)
www.ziarullumina.ro/articole;1332;1;42457;0;Misionarismul-ortodox-romanesc-de-peste-Nistru-(1941-1944).html

Se poate spune că această activitate pastoral-misionară desfăşurată de Biserica Ortodoxă Română în spaţiul administrat de statul român dintre Nistru şi Bug este de cea mai mare amploare din istoria bisericească a românilor. A fost fără precedent şi de neegalat în istoria românilor, într-un spaţiu pustiit de ateism şi refăcut printr-un autentic apostolat comparabil cu prima perioadă a Bisericii creştine primare. Trebuie afirmat că numai în perioada august 1941 - martie 1943 au fost refăcute 445 de biserici, 187 de capele, iar alte 222 de biserici erau în reparaţie. Au fost întemeiate un seminar teologic, o facultate de teologie, opt mănăstiri, multe cu vieţuitori din ţară, 652 de coruri parohiale, au fost botezaţi peste 133.000 de copii de până în şapte ani, iar cifrele pot continua. Aceste rezultate misionare au fost obţinute de o Biserică care credea că ateismul poate fi combătut numai prin apostolat.

În timp ce ortodoxia mioritcǎ se lupta cu noua religie comunistǎ, încercând sǎ-i anuleze influenţa, iatǎ cum îşi aduc aminte supravieţiuitorii romi de exilul transnistrean, citez din BBC:

“S-a ajuns la acte teribile, de genul canibalismului – s-au mâncat oameni”, subliniază Vasile Ionescu. “Stăteam ca ciorile pe câmp”, povesteşte Maria Mihai din Vlaşca, Feteşti. “Oamenii prindeau cârtiţe şi le jupuiau; plângeam şi le mâncam.” [...] Natalia Mihai, din Săruleşti, spune că oamenii erau decimaţi de boli. “Era tifos, ne curgea sânge din nas, din gură…” “Se făcuse câte o groapă în care îi puneau pe cei care muriseră – povesteşte Elisabeta Bancu. Când groapa era plină, turnau motorină peste ei şi le dădeau foc. Se întâmpla ca seara la culcare să fim 20 de inşi iar dimineaţa nu ne mai trezeam decât 10. Le puneau o sfoară de gât şi îi târau până la groapa aia.” [...] Vasile Ionescu subliniază că, în cazul României, chiar statul german a protestat faţă de metodele inumane prin care autorităţile îi ucideau pe evrei şi pe romi.

Despre romi şi Porajmos, episodul transnistrean, vezi şi articolele din Revista 22 şi www.ne-cenzurat.ro.

Despre dimensiunea evreiascǎ a Holocaustului din stânga Nistrului, vezi articolul "Destăinuirile unui deportat evreu în Transnistria" din Monitorul de SV precum şi pagina Comunitǎţii Evreieşti din România.

Se pare cǎ pe teritoriul dintre Nistru şi Bug, au pierit aproximativ 270.00 de evrei (~150.000 români, ~115.000 localnici ucrainieni) şi 11.000 de romi dintr-un total de 25.000 de deportaţi (din care jumate copii).


"Sub succesorul lui Miron [Cristea], Nicodim Munteanu, (patriarh între 1939-1948) biserica a rǎmas loialǎ monarhiei însǎ a persistat în antisemitism şi, totodatǎ, a sprijinit dictatura generalului Ion Antonescu, cel care a condus România în rǎzboi ca aliat al Germaniei Naziste" - pag. 492

Interesanta imaginea de mai jos, intitulatǎ „Straja Ţării, sub aripa Bisericii" (gǎsit tot pe saitul ziarului Lumina)
www.ziarullumina.ro/articole;1332;1;42795;0;Straja-%C5%A2arii-sub-aripa-Bisericii.html


Pentru cei care nu ştiu, Straja Ţǎrii a fost o organizaţie fascistǎ de tineret din perioada dictaturii carliste, un fel de Hitlerjugend mioritic. Un articol interesant are Raiden despre Strǎjeri. Practicau salutul roman (aka. salutul nazist) şi aveau urmǎtorul Crez:

"Credinţă şi muncă pentru Ţară şi Rege
1. Cred în Dumnezeu şi în Biserica străbunilor mei;
2. Cred în Regele Ţării, Marele nostru Străjer, Cârmuitorul destinelor Poporului Român;
3. Cred în muncă şi jertfă — închinându-mi întreaga mea fiinţă pentru ridicarea şi propăşirea Patriei;
4. Cred în Straja Ţării — chezăşia Unităţii Neamului, Hotarelor şi Sufletului Românesc."

Sub greutatea istoriei morale a bisericii ortodoxe române se aflǎ încǎ aşchi din oase umane, evreieşti, ţigǎneşti şi nu numai. Degeaba trâbiţeazǎ puritatea, unele pete nu se şterg...

PS. Melodia "La Auschwitz e o Mare Clǎdire", cântatǎ de Margita Makulová, supravieţuitare a iadului nazist:


(textul melodiei se gǎseşte pe saitul Patrin, scroll down, înregistrarea e din filmul Latcho Drom, de Tony Gatlif)
trimite pe proddit

4 comentarii:

  1. da-o dracu de istorie, nu putem trai sub stafiei istoriei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi de link!

    Biserica a fost intotdeauna cu monarhia, iar moartea Patriarhului Nicodim (anticomunist convins) in 1948 - primul an republican - a picat suspect de bine. Justinian si Iustin, urmatorii Patriarhi, au lasat regalitatea si au devenit republicani populari-socialisti.

    Actualul patriarh, adevarat businessman, este basist rau de tot, dar ii merge f bine, ca pune termopane la toate bisericile.

    Imi place si poza de pe treptele Resedintei Patriarhale. Scarile alea, felinarele alea si pridvorul ala au rezistat pana acum 3 ani, cand Daniel a ordonat modificarea intrarii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua,

    As fi interesat de un link-exchange intre famouswhy.ro , motruinfo.ro si blogul dvs. Daca sunteti interesat astept un email (va rog precizati linkul dvs) pe admin@motruinfo.ro

    Cu respect,
    Ursu Radu

    (Dupa vizualizare as avea rugamintea ca acest comentariu sa fie sters)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Raiden

    Cu cea mai mare placere.

    @Lex & Radu

    Nu!

    RăspundețiȘtergere